
Publicitate

Şi propunerea de dinainte a fost tot un bărbat. Doar Danemarca, Suedia şi Belgia au nominalizat consecutiv femei. Eu, la momentul ăsta, nu înţeleg preocuparea presei pentru faptul că Juncker a vrut să se respecte un principiu constitutiv al UE. Până la urmă Comisia e acea instituţie direct preocupată de respectarea tratatelor.
Publicitate
Nu este suficient că există nişte femei într-o structură de luare a deciziilor, dar este foarte important. Ca activistă şi cetăţean al UE mă interesează însă să văd ce fac şi femeile, şi bărbaţii respectivi, cum îşi gestionează portofoliile. Asta e mai important decât chestiunea care pare outrageous, că Juncker a fost interesată să-şi facă o Comsie în care să fie şi femei.Cine zice că e outrageous?
Păi foarte mulţi din presă. Am răsfoit ziarele online şi am văzut a fost puternic evidenţiat faptul că Juncker caută Comisie echilibrată, nu atât de masculinizată… Dar hai să mergem mai departe. Dacă bărbații și femeile și-au gestionat bine portofoliile înseamnă că şi femeile şi bărbaţii sunt suficient de competenţi încât să nu alegem nişte animăluţe care să facă parte din acel loc.De ce nu te referi la comisari generic și îi împarți în două tabere?
E foarte important să faci asta, pentru că există suficiente semne de întrebare în legătură cu competenţa femeilor. Cică bărbaţii sunt competenţi din naştere. Dar ele trebuie să demonstreze permanent că sunt competente. Nu am visat lucruile astea azi-noapte, sunt cercetate îndelung și teoretizate. Recomandarea UE că ar trebui să se regăsească un număr de femei la conducerea companiilor nu vine dintr-o gaură neagră. Există studii care arată că deciziile se iau infinit mai echilibrat în acele structuri în care există şi femei.
Publicitate
Într-adevăr, putea fi făcut un lobby mai puternic către statele membre, care fac propunerile. Iar 40% e reperul pentru 2020. Acum, în Comisie sunt nouă femei, adică în jur de 30%. În teorie ele reprezintă masa critică – într-o structură de luare a deciziilor ai nevoie de minimum 30% femei pentru a conta când se iau deciziile.Ce zici de propunerea Corini Crețu pentru Politici Regionale?
Mă bucur că e o femeie şi că a obţinut un portofoliu deloc de neglijat. Înainte să-i sărim în cap ar trebui să ne uităm la ce-a făcut şi să o lăsăm să-şi facă treaba, dacă va trece de învestitura Parlamentului European.Ce hibe crezi că are Comisia?
Minim două majore. De exemplu, persoana care e nominalizată de Spania a făcut în campanie o declaraţie misogină: „Este complicat să ai o dezbatere cu o femeie, pentru că a arăta superioritate intelectuală ar fi considerat ceva sexist în faţa unei femei lipsite de apărare." E de văzut dacă va fi accepat de Parlamentul European. În trecut, o altă propunere a spus că homosexualitatea e un păcat.Oamenii ăştia abia reuşesc să se strecoare pe sub uşă cu numărul minim de femei. N-au reuşit să ducă asta nici măcar la un alt nivel şi tot proclamă o victorie a egalităţii de şanse.
La nivel european a crescut gradul de conservatorism. Faptul că Juncker a reuşit în 2014 să-şi alcătuiască o Comisie în care să nu scadă numărul de femei, nu e deloc de neglijat. Să nu te aştepţi ca nişte populari sau nişte conservatori să nominalizeze femei!Oricum, perspectivele ca UE să ajungă să se bată economic cu SUA şi Asia sunt mici.
A buuun. Da da da.DAR ASTA NU E DIN VINA FEMEILOR!
Ar putea fi din vina bărbaţilor, pentru că până acum, în general, ei au guvernat Lumea?Citește mai multe despre feminism:
Faceți cunoștință cu noua specie de parlamentari bigoți din Uniunea Europeană Viktor Orban, fanul lui Putin de la Băile Tușnad Terminați cu discuțiile despre cât de progresistă e Europa De ce e important să se legalizeze iarba în UE