Publicitate
Știri

Prima persoană arestată pentru că și-a făcut arme imprimate 3D

Dacă armele sunt ilegale în țara ta, atunci legea nu va fi de partea ta când te decizi să-ți faci una în propriul garaj.

de Georgia Rose
23 Octombrie 2014, 10:13am

Documentarul de pe Motherboard Click, Print, Gun: The Inside Story of the 3D-Printed Gun

Ieri, un japonez a fost condamnat la doi ani de închisoare pentru că și-a făcut pistoale imprimate 3D. Yoshitomo Imura - micul Mikhail Kalashnikov de 28 de ani - a fost arestat în mai după ce a postat un clip cu el pe Youtube în timp ce asambla arme de foc ilegale, gata să fie văzut de cei 800 de milioane de vizitatori lunari ai site-ului. Lucru care n-a fost o idee tocmai bună din partea lui.

Dreptul să-ți faci singur arme e încă, în mintea creatorilor, o problemă discutabilă. Deși n-ar trebuit totuși să fie așa. Dacă armele sunt ilegale în țara ta, atunci are sens că legea nu va fi de partea ta deodată când te decizi să-ți faci una în propriul garaj. Însă, se pare că Imura e prima persoană din lume care primește o condamnare pentru că a făcut arme imprimate 3D.

Poliția britanică a confiscat anul trecut ceea ce ei credeau a fi componentele unui pistol imprimat 3D, înainte să-și dea seama că alea erau doar părți chiar din imprimantă, lucru care a dus la multe glume pe seama polițiștilor. Oricum, sub legile Angliei, să cumperi, să deții sau să creezi arme imprimate 3D te poate duce la un deceniu în spatele gratiilor, deci nu e un subiect pe care să-l tratezi lejer.

În Statele Unite, unde întreaga mișcare a luat naștere, e cumva complet legal pentru indivizi să-și facă arme de foc pentru uzul personal fără licență (excepție fac armele de categoria doi și armele de atac în anume jurisdicții). Au fost lansate câteva măsuri restrictive, cum ar fi o propunere pentru reînoirea documentului privind Armele de Foc Nedetectabile, care ar criminaliza producția de componente de arme de foc care nu includ o anumită cantitate de metal - care a fost ferită de încercările transparente de a ascunde folosirea imprimantelor 3D de armurieri la ei acasă.

Asta înseamnă că Defense Distributed - compania texană care îl produce pe „The Liberator", primul pistol imprimat 3D vreodată - pot continua cu treaba. Motherboard a făcut un documentar despre Cody R. Wilson, directorul Defense Distributed, anul trecut, pe care îl puteți vedea mai sus. Organizația „non-profit" spune că operează „exclusiv testări caritabile, religioase, științifice pentru siguranța publică, scopuri literare sau educaționale." Nu-mi pot da seama cum armele pot fi folosite pentru scopuri caritabile, religioase și literare, dar sunt sigur că tipul are o explicație pentru asta.

În timp ce The Liberator poate ține doar un glonț o dată, modelul lui Imura, „The Zigzag" poate încărca șase. Și chiar dacă-și va petrece următoarele 24 de luni într-o celulă, planurile pentru armă se află în siguranță pe domeniu public, adică oricine se poate folosi de ele și să înceapă să-și producă propriile arme. Te las pe tine să decizi dacă ăsta e un vis libertarian sau un coșmar.

Traducere: Dana Alecu

Vezi și:
O companie texană vrea să echipeze America cu arme imprimate 3D
De ce e Japonia atât de supărată pe un vagin imprimat 3D?
Dealerul tău de droguri din viitor va fi o imprimantă