FYI.

This story is over 5 years old.

Travesti de Mircea Cărtărescu

Mircea Cărtărescu are marele merit de a fi scris una dintre cele mai tari cărţi românești despre vârsta de 16 ani, Travesti.
4.1.12

De curând s-au întâmplat lucruri de așa natură încât un tătic al BD-ului, Edmond Baudoin, care a publicat peste 50 de titluri în ultimii 30 de ani pe la cele mai mari edituri franceze, a făcut o pasiune pentru o carte despre adolescenţă a unui romancier prea bun ca să-l ridic în slavă cerească inutil. Mircea Cărtărescu are marele merit de a fi scris una dintre cele mai tari cărţi românești despre vârsta de 16 ani atunci când a pus Travesti pe hârtie, iar această remodelare a texului este făcută pe măsura obsesiilor ambilor autori. Mixul de proză și imagine care a reieșit e unul din care mi-e greu să-mi revin.

Știţi recenziile alea din reviste de femei, gen, pregătiţi-vă o ciocolată caldă cu mentă și savuraţi un volum bla-bla-bla?

Aici ar merge ceva de genul: faceţi rost de niște acid și pregătiţi-vă pentru două ore de trip senzual și bizar, în care textul, drogul și imaginea se unesc într-o spirală ce te trimite direct în lumi pe care nu vi le-aţi imaginat .

Cum ziceam mai devreme, Travesti e unul dintre cele mai intense texte ale lui Cărtărescu, de pe vremea când încă nu iubea femeile. Este o autoficţiune despre o adolescenţă tulburată, așa cum numai băieţii frustraţi de propria lor cuminţenie știu să scrie. Adolescenţa e o perioadă de căcat, în care te crezi buricul neînţeles al pământului și îi urăști pe ceilalţi cu pasiune. Lumea din unghiul personajului principal, Victor, e plină de masculi proști și de fete ireal de frumoase, de exagerări și de imagini neașteptate, ca a oricărui adolescent. Iar Victor din perspectiva lui Victor este cel mai mare lamer: „Aveam în minte imaginea orbitoare a ceea ce aveam să fi u odată, omul complet și perfect, scriitorul total… știam cine sunt, știam ce am de făcut, sufocările de care sufeream, visele crude, scatologice, premonitorii”. Asta m-a făcut să mă simt bine și sunt convinsă că ar avea același efect asupra oricărui adolescent (inevitabil, lamer) sau adult (pentru că îţi amintești cu jenă de cât de penal erai). Ăsta e, de fapt, meritul IMENS al cărţii: nu încearcă să idealizeze nimic. Și, din când în când, ai tripuri fără să iei nimic. Punct ochit, punct lovit.

Experimentele BD pe o astfel de carte ar fi putut ieși foarte ușor kitschoase și căcănii. Era nevoie de un maestru al benzii desenate ca Baudoin, ca să intre în pielea unui co-autor cu acte în regulă și ca romanul grafic să nu se transforme într-o „remorcă” la textul lui Cărtărescu. Textul fuge – începe Cărtărescu, după care vorbește pe neașteptate Baudoin. Însă glisarea trecut-prezent e respectată, iar imaginile o completează și, uneori, îi dau noi sensuri – cum ar fi că din dialog, de exemplu, se generează subtexte. Frumos. Dar, cum poporul român e ciorditor plagiator din născare, prevăd deja un trend odios cu versiuni BD amatoricești pentru tot soiul de cărţi de doi bani. Așa că bucuraţi-vă repede, cât mai aveţi ceva frumos și neîntinat în faţă.