FYI.

This story is over 5 years old.

Muzică

Revoluţia are coloană sonoră

Evenimentele din ultima vreme au dovedit nu numai că poezia e în stradă, ci au şi inspirat pe unii şi pe alţii să se exprime muzical.

Evenimentele din ultima vreme au dovedit nu numai că poezia e în stradă, ci au și inspirat pe unii și pe alții să se exprime muzical.

De exemplu, cel pe care îl știți drept b0g (și dacă nu-l știați, îl știți acum) a făcut un mix intitulat Revoluție?, la care a adăugat un Supliment pentru clubberii revolutzionari, folosind un videoclip filmat în Piața Universității, în care Jandarmeria încearcă să elibereze zona, iar revoluționarii, evident, vor revoluție. A căutat clipul pe YouTube să ne dea link la el, dar se pare că a fost șters, noroc că îl descărcase.
Când l-am întrebat cum privește revoluția, ne-a spus că o privește de la distanță. Nu a ieșit în piață, pentru că i se pare „o revoltă tipic românească, adică prea târziu(cam cum a fost revoluția din Basarabia - un motiv de bășcălie)” și „făcută la copie, așa, că au făcut și alții, din dorința românului de a fi în rândul lumii.” E de părere că „e prea multă poezie și nici un milițian spart în bucăți.” „Ar trebui să fie?” îl întreb. „Da, vro’ zece măcar, să pară că suntem și noi sinceri”. Mixurile le-a făcut „în primul rând din bășcălie, dar am și văzut potențialul de rap battle care era în sample-ul folosit, căci un protestatar îi răspundea în versuri unui polițist care urla în megafon”. Se declară totuși mișcat de revoluție, „din moment ce am făcut un mix despre ce se întâmplă acolo.” Mi s-a părut foarte corect din partea lui că nu are sfaturi de dat celor din stradă. Are, în schimb, un sfat pentru cei care stau acasă: „Schimbați canalele TV pe desene animate, că faceți rating și cretinii de la TV cred că sunteți interesați de ce prezintă ei”.

Publicitate

revolutie? by b0g

supliment pentru cluberii revolutzionari by b0g

Un alt artist care a ales să-și exprime muzical/poetic părerea despre revoluție a fost Norzeatic, care a postat pe YouTube un manifest pe care l-a scris și l-a recitat în Piața Universității, chiar din mijlocul revoluționarilor. L-am întrebat dacă vrea să-și comenteze gestul în vreun fel, dar a spus că nu vrea “să lungească zeama pe tema asta” și consideră că a spus tot ce era de spus, cel puțin deocamdată. Mi se pare corect.

Prientenii de la Think Outside the Box au postat fără prea multe comentarii un clip sub titlul Modesta noastră contribuție la revoluție, cu disclaimerul că este „kitschos și scârbos, pe măsura realității noastre.” Versurile aparțin lui Dan Sociu, vocea lui Ionuț Dulămița și Madame le Pape a făcut video, toate pentru un proiect mai vechi, dar potrivit numai bine cu ce se scandează în stradă.

Și în final, voi adăuga și contribuția formației mele, Poetrip, la revoluție: un manifest ironic, intitulat P.U.F.U.L.E.Ț.I. Și vizionar, având în vedere că l-am făcut înainte să înceapă tot tămbălăul. Prin urmare, dacă n-ai bani de pâine, îndoapă-te cu pufuleți. Cum ar veni, „let them eat cake” în varianta autohtonă. L-am înregistrat cu microfonul unui laptop la sala de repetiții, spontan și dintr-o bucată, de aceea sunetul nu e impecabil. Cânt de parcă aș avea pufuleți în gură, ceea ce și aveam. Pentru că nu ne puteți închide gura nici cu pulane, nici cu pufuleți!

Poetrip - P.U.F.U.L.E.T.I. by Poetrip

Și dacă tot e poezie în stradă, mai am ceva de zis:

Prefer să mă „îmbăt cu apă rece”
Decât să stau în casă până trece.