FYI.

This story is over 5 years old.

Milf Teeth

Cum să supraviețuiești Crăciunului în familie anul acesta

Ne-am gândit la toate sfaturile care ar putea să vă ajute dacă așteptați sărbătorile cu bucurie și cu groază în același timp. Sau doar cu groază.

Cum au venit sărbătorile de Crăciun, am citit zilele trecute o carte cu înțelepciuni din cultura toltecă despre cum să scapi de suferință și să fii bun cu ceilalți. Îmi plac cărțile de genul ăsta, până când găsesc în ele o afirmație absolut cretină care-mi strică tot cheful. Cartea asta s-a conformat perfect tiparului. După mai multe pagini înțelepte care mi-au stârnit entuziasmul, urmează această mostră de prostie crasă:

Publicitate

„Fiecare om e un magician," spune cartea în capitolul trei, „și putem, cu ajutorul cuvintelor noastre, să aruncăm o vrajă asupra cuiva sau să-i eliberăm pe cei din jur de o vrajă. Aruncăm vrăji tot timpul atunci când ne spunem opiniile. De exemplu: văd un prieten și-i spun ce-mi trece prin cap:'Hmm, ai în obraji o culoare pe care am văzut-o la oamenii bolnavi de cancer.' Dacă ascultă ce-i spun și e de acord cu mine, va avea cancer în mai puțin de un an. Aceasta e puterea cuvintelor."

E greu să continui să citești o carte care îți spune că poți îmbolnăvi fatal pe cineva doar spunându-i că are o paloare canceroasă. Dar e și mai greu să perseverezi cu cititul unei cărți care mai impune și o limită de timp și te informează exact când o să-l lovească pe om boala fatală. Așa că am renunțat să citesc cartea și m-am gândit la toate sfaturile care ar putea să vă ajute dacă așteptați sărbătorile cu bucurie și cu groază în același timp. Sau doar cu groază. Pentru că, să fim sinceri, or fi destule motive să te bucuri în perioada asta a anului, dar sunt și multe motive pentru care-ți vine să te ascunzi în dulap și să nu mai ieși de acolo niciodată. Crăciunul nu e ușor pentru toată lumea. Îți stârnește tot felul de sentimente și deși unele dintre ele sunt sentimente familiare, nu înseamnă că îți sunt și prietene. Așadar.

PONT DE SUPRAVIEȚUIRE DE SĂRBĂTORI #1 – Te duci acasă de sărbători, dar nu mai știi ce înseamnă „acasă"? Te duci la petrecerea biroului unde nu suporți pe absolut nimeni? Te îngrijorează faptul că ești o povară pentru prietenii tăi pentru că ești un bețiv trist și singuratic și n-ai bani de cadouri?

Publicitate

Atunci când te îndreaptă spre o situație foarte solicitantă din punct de vedere emoțional, prietena mea C se preface că e un extraterestru de pe o planetă îndepărtată și se află aici ca să ia notițe despre comportamentul oamenilor de pe Pământ. E doar un exercițiu de observație, ai ieșit din racheta ta pentru câteva ore, câteva zile. Nimic nu e important, doar observi care sunt obiceiurile oamenilor pe planeta asta în momentul ăsta. S-ar putea să fie ok să li te alături pentru două minute. Acționează valva care îți deschide inima. Lasă să iasă puțină lumină. După care zboară dracului departe de aici.

PONT DE SUPRAVIEȚUIRE DE SĂRBĂTORI #2 – Dacă îți petreci Crăciunul în familie și atmosfera te face să te simți dubios dintr-un motiv sau altul, imaginează-ți toți oamenii din casă scăldați într-o lumină aurie înainte să deschizi ușa. Concentrează-te puțin la ei înainte să ajungi și încearcă să vezi o lumină aurie deasupra capetelor lor. Asta e fix opusul situației în care le spui că au o paloare canceroasă. E pur și simplu drăguț. Iar lucrurile drăguțe dau naștere la alte lucruri drăguțe și tot așa, până când ne trezim fericiți, fie că ne place sau nu. E posibil ca cineva să țipe, totuși, la tine, sau să-ți spună că nu-ți pasă de familie sau că tatăl tău nu e tatăl tău adevărat sau că arăți grasă în rochia aia, dar măcar mintea îți va fi plină de lucruri aurii, nu de bolboroseala sinistră a bețivilor mohorâți din stradă care au preluat temporar trupurile rudelor tale.

Publicitate

PONT DE SUPRAVIEȚUIRE DE SĂRBĂTORI #3 – Ok, deci ai încercat chestia cu lumina aurie, dar cineva tot ți-a apăsat butoanele greșite. Adultul care ești a intrat pe ușă și s-a transformat instantaneu în copilul frustrat de 12 ani care erai pe vremuri și care așteaptă ca geniul să-i fie în sfârșit recunoscut de acești infideli. Ei bine, astea sunt doar sentimente; reacția cu care corpul tău s-a obișnuit să răspundă la stimuli. Și poți lăsa sentimentele astea să plutească undeva în jurul tău, în ceea ce eu numesc marele cateter urinar de Crăciun, o pungă cu dejecții situată în afara corpului tău. Poți fi sigur că punga asta o să se umple în perioada Crăciunului și va trebui s-o golești. Apoi se va umple iar și trebuie să ai grijă s-o golești din nou. Observă cum sentimentele alea fierb în suc propriu în punga aia și după aia aruncă-le în veceu. Așa funcționează lucrurile. E ok, e destul de normal. E doar căcat.

PONT DE SUPRAVIEȚUIRE DE SĂRBĂTORI #4 – Dacă asta nu funcționează, atunci cultivă-ți gândurile despre moarte. Nu vreau să spun să te sinucizi. Te rog, în numele internetului, nu te sinucide și nu scrie un blog și nu înființa o petiție guvernamentală în care să spui că o gagică idioată de la VICE ți-a zis să te sinucizi. Tot ce vreau să spun e că atunci când lucrurile ți se par îngrozitoare uneori, e drăguț să te gândești la cum ai putea să le faci să dispară. Eu îmi spun cam o dată pe săptămână, că am puterea să fac totul să dispară, dacă am chef: toate durerile adânci, toate problemele, toți nervii. Întuneric. Beznă. Gata. Și apoi, după o scurtă călătorie ipotetică în lumea melodramei, ziua devine mult mai bună. Vântul pare mai blând, iar copacii par să ridice crengile spre cer cu duioșie. Orice gest generos, cât de mică, are o importanță mai mare, iar eu las garda jos.

PONT DE SUPRAVIEȚUIRE DE SĂRBĂTORI #5 – Luptă-te cu cauze, nu cu oameni. Ca tactică politică, s-ar putea să nu funcționeze. Dar sigur vei fi mai liniștit în următoarele trei săptămâni.

Urmăriți-o pe Sophie pe Twitter: @heawood

Traducere: Oana Maria Zaharia