Doamna Spațială a aterizat pe stradă

După câteva decenii de cântat și după ce a trăit o viață cu mai multe experiențe hardcore decât are dreptul orice persoană singură, îi este în sfârșit acordată atenția cuvenită lui Susan Dietrich Schneider, zisă şi Suzy Sounds, zisă şi Doamna Spațială. Ne-a plăcut atât de mult că am băgat remake-ul după albumul ei de la Night School pe locul #45 în topul celor mai bune albume VICE din 2013.

Susan s-a născut în 1948 în Las Animas, un mic orășel din Colorado, al cărui nume e prescurtat de la La Ciudad de las Animas Perdidos en Purgatorio (care se traduce prin „orașul sufletelor pierdute în purgatoriu”). După ce a absolvit Universitatea din Colorado în anii '60, s-a mutat în San Francisco unde l-a întalnit pe viitorul ei soț, Joel. Ca să spargă tiparele, Susan și Joel au renunțat total la normele sociale, și-au distrus actele de identitate și s-au mutat într-o peșteră din vârful Muntelui Shasta. Au avut trei copii și au pendulat între Boston și San Francisco. Se întrețineau din câștigurile lui Susan care cânta pe stradă.

Doamna Spațială a ajuns în atenția caselor de discuri în momentul în care a fost inclusă pe compilația Songs in the Key of Z. S-a specilizat în piese la orga electronică distorsionate și amplificate prin transformatoare de fază și unități de ecou. Melodiile ei originale, dintre care mare parte au fost compuse de fostul ei soț, bătrânul Joel Dunsany, sunt îndrăznețe, săltărețe și destul de pozitive. Alegerea ei de coveruri (și felul în care le execută, fără să fie fidelă originalului) mă face să o plac: Major Tom a lui Peter Schilling devine o odă sumbră, opusă cererii cathartice a originalului. Balroom Blitz a lui Sweet e nervoasă și anxioasă și fără prezentarea ei adolescentină. Dar bijuteria coroanei este versiunea ei de Born to be wild a lui Steppenwolf, care se debarasează de toate asocierile cu piele neîngrijită și se transformă într-o odisee digitală.

Schneider s-a retras din muzică în anul 2000 și a divorțat. S-a mutat înapoi în Colorado, a devenit asistentă medicală (slujbă pe care a părăsit-o de atunci) și l-a cunoscut pe actualul ei soț, Eric, în 2009. A început să cânte din nou în 2012. În primăvara următoare, la 66 de ani, o să aibă primul ei turneu de club.

Am discutat cu ea recent și a fost, pe bune, cel mai bun interviu pe care l-am făcut vreodată.

VICE: Ai spus că ai trecut printr-o răpire extraterestră când erai mică.

Doamna spațială:Nu eram copil, eram o femeie de 20 de ani care urma să facă o operație chirurgicală. Anestezia m-a ridicat din corp, dar am rămas conștientă în timp ce pluteam în afara atmosferei terestre, unde mi s-au alăturat un grup de ființe care îmi arătau ceea ce cred că era o navă spațială. Și mai uimitor, mi-au dat multe răspunsuri și mi-au dezvăluit secretele vieții, ale universului în general. Au spus lucruri atât de profunde încât nu credeam că mi se întâmplă tocmai mie, dar nu mi-a fost frică. De asemenea, m-au dus într-un circuit al sistemului solar cu nava respectivă. Apoi am simțit cum cobor înapoi în corp și cu disperare îmi spuneam „Nu uita! Nu uita! Nu uita ce ai învățat aici!”. Dar imediat ce am coborât în corp, spre dezamăgirea mea, nu mai puteam să-mi amintesc niciun detaliu, cu excepția a ceea ce ți-am spus. Oricum, știu că informațiile acelea sunt încă îngropate adânc în subconștientul meu. Și de atunci mi-am dezvoltat un interes avid față de OZN-uri, povești cu răpiri extratereste și experiențe în afara corpului sau aproape de moarte.

Muzica ta pare să aibă o influență spirituală, iar mare parte din ea pare primită sau insuflată. Crezi în Dumnezeu sau ai vreo credință religioasă?

Am fost crescută în doctrina bisericii metodiste, de părinții mei nereligioși cărora le plăcea doar muzica și socializarea. Erau muzicieni, iar biserica era unul dintre puținele locuri de adunare din micul nostru oraș din Colorado. La 13 ani eram habotnică din cauza confuziei și a sentimentului de vinovăție pe care mi-l dădea dezvoltarea mea sexuală. La 16 ani, primul meu iubit, Kenny, a murit din cauza unei lovituri la cap pe terenul de fotbal. Am devenit o atee devotată și furioasă, ca rezultat al acelei traume. Am rămas setată pe asta până la prima mea experiență psihedelică din facultate, când am realizat că sunt mai mult decât un simplu trup și, mai rău de atât, că scăparea nu se află în moarte.

Ce te influența în momentul respectiv?

În primii ani cu Joel, care avea un apetit vorace pentru lectură, am devenit conștientă de spiritualitatea unor oameni ca Edgar Cayce, Teosofiștii, Societatea I Am și mai mulți gânditori new age. Asta mi-a deschis mintea în fața posibilității că în univers sunt mai multe lucruri decât putem percepe. Am fost atrasă mai ales de spiritualitatea ameri-indienilor și de Călătoria la Ixtlan a lui Carlos Castaneda, o carte non-ficțională care descrie învățămintele unui vrăjitor indian Yaqui. Asta chiar m-a dat pe spate. Acum m-am întors total spre budismul zen, așa cum este predat de Thich Nhat Hanh, căruia i se spune „budismul activ” și care funcționează în comunități pentru a ajuta activ oamenii și animalele la nevoie.

Mișto. Spiritualitatea îți îmbunătățește spectacolele?

Nu cred în ceea ce oamenii numesc generic „Dumnezeu”, dar dacă mă auzi cântând ai putea avea impresia că cred. Intru într-o adevărată stare rapsodică prin muzica mea, mai ales de Crăciun, pentru că iubesc colindele vechi. Și starea aceea ca de transă e cea în care energia creativă curge prin mine, vine din altă parte și îmi vin idei muzicale mult deasupra a ce este creierul meu capabil să creeze. În starea aia, mi se oferă un dar ca să pot ajunge la oameni la care n-aș putea ajunge altfel.

Melodiile pe care le alegi pentru coveruri au o temă comună sau le alegi doar pentru că-ți plac?

Întodeauna mi-am dorit să proiectez un mesaj pozitiv, dar fără să devină excesiv de sentimental. Cele mai tari trupe, ca Beatles, Led Zeppelin, Pink Floyd, Yes, ELO, Fleetwood Mac etc au reușit să facă asta. Muzica lor a mișcat lumea și a contribuit la pace în cel mai puternic mod. Unul dintre cover-urile mele preferate este cel după piesa I Don t Eat Animals a lui Melanie Safka, deoarece compasiunea noastră umană trebuie să se răsfrângă asupra tuturor ființelor. Apropo de asta, filosofia lui Thich Nhat Hanh include compasiunea pentru minerale, ceea ce are sens dacă te gândești la Pământ ca la o ființă gigantică. Am făcut coveruri și la melodiile care îmi plac pur și simplu, ca Walkin’ on Sunshine, Low Spark of High Heeled Boys,  Sultans of Swing,  Still Rock ‘n’ Roll to Me și Stray Cat Strut, doar pentru că intru într-o altă stare când le cânt.

În primăvară o să mergi la primul tău turneu prin cluburi. Cluburile tind să fie medii relativ controlate, pe când cântatul pe străzi are hazardul său. E ceva ce abia aștepți să faci sau o să te inhibe localurile?

Abia aștept să cânt pentru oameni care-mi iubesc muzica, în loc să-mi petrec ore în șir cântând pentru urechi surde pe străzi. Mi-e şi niţel teamă că trebuie să-mi structurez programul într-un mod impresionant și că va trebui să spun lucruri profunde și distractive între cântece. N-am mai făcut asta până acum!

Înregistrările nu pot fi schimbate, dar cred că e suficient loc pentru improvizație în timpul unei prestații live a Doamnei spațiale, mai ales legate de voce, efecte sonore etc. Improvizezi mult sau ai lucrurile deja aranjate?

Îmi aranjez cântecele într-o ordine relativ fixă, cel puțin până ajung la unul dintre pasajele cu efecte sonore. Pe străzi trebuie să mențin pasajele respective scurte, pentru că trecătorii nu-și pot da seama de contextul în care fac acele screechuri. Cu o audiență formată din fani deschiși la minte sunt sigură că o să fie distractiv să măresc pasajele pentru oameni care chiar înțeleg ceea ce fac.

Îți place vreun artist contemporan? Ai melodii recente cărora plănuiești să le faci un cover?

KT Tunstall mai e contemporană? Pentru mine e și sunt cel mai mare fan al ei. Mi-ar plăcea să le fac coveruri chestiilor contemporane, dar am pierdut legătura cu noutățile în ultimul deceniu și acum au apărut atât de multe încât nu știu de unde să încep să caut și să ascult. Am nevoie ca fanii mei să mă salveze cu sugestiile!

Ce face Doamna Spațială când nu lucrează ca asistentă și nu cântă?

Nu mai lucrez ca asistentă demult și s-ar putea să n-o mai fac niciodată. Nu a fost o meserie potrivită pentru mine, deoarece știu prea multe despre cum să ai un fundament nutritiv bun, bazat pe plante și o dietă bazată pe mâncăruri sănătoase, iar majoritatea specializărilor medicale ignoră aceste fapte. Pentru mine, să tratezi superficial simptomele cauzate de o dietă mortală a fost frustrant și descurajator. Din fericire, Doamna Spațială m-a salvat acum exact un an și de atunci m-am dedicat exclusiv muzicii. Cealaltă pasiune principală a mea este fotografia naturalistă. Îmi place să fotografiez păsări, care nu doar cântă, dar și zboară!

Te consideri o persoană politică?

Timp de 20 de ani, Joel și cu mine am trăit ca niște refugiați în propria noastră țară și drept rezultat am învățat cum să protestăm în liniște împotriva sistemului. Nu am întreprins niciodat acțiuni politice, de fapt, am considerat întotdeauna politica o formă de nebunie. Dar întrebarea ta e foarte isteață. Modul nostru de viață era un manifest politic. Recent, de fapt la puțin timp după 11 septembrie, am devenit dureros de conștientă legat de ce s-a întâmplat cu adevărat acolo și am fost scandalizată!

Așa că m-am implicat activ în Mișcarea Adevărului 9/11. Dar cu cât am citit mai mult despre operațiuni anterioare cu steaguri false, cu atât am realizat că nimic nu s-a schimbat vreodată și nimic nu se va schimba ca rezultat al acțiunii politice. Mi-am dat seama și că nu pot să reprezint pacea și să fiu atât de furioasă cum eram.

Mi-a părut rău când am aflat că Joel a murit luna trecută. Ai menționat că era foarte entuziasmat de noul val de atenție pe care îl primea Doamna Spațială. Dintre compozițiile lui incluse pe Greatest Hits e vreuna de care ești atașată în mod special?

Da, Joel era încântat de atenția pe care o primea Doamna spațială. De asemenea, era disperat să înregistreze câteva dintre lucrurile pe care le compunea la chitară cu toate pedalele de efecte pe care le-a adunat, pentru că ştia că sănătatea îi ceda…n-a reușit niciodată. Cred că Synthetize me ar trebui să fie piesa lui individuală, cu toate referirile la spațiu, aliterații și rime. A scris cântecul ăla special pentru mine la puțin timp după ce am trecut de la orgă la acordeon, și i-a plăcut ce am făcut cu el. Mi-aș fi dorit doar să trăiască suficient de mult încât să afle că există un club în Brighton, Anglia, numit după cântecul ăla! Apoi Slapback Boomerang ar fi cu siguranță cel mai apropiat. Joel era nebun după ecouri și obișnuia să cânte la replica lui de Les Paul printr-un sistem vechi Echoplex, chiar și în timpul „zilelor peșterii” de pe Muntele Shasta. Avea un amplificator Mike Matthews Freedom care mergea cu baterii 40 D-cell și cânta până la ore târzii în noapte, iar coioții urlau la unison. Numea ceea ce făcea „cântatul cascadelor de note” și chiar suna uimitor. Joel atrăgea oamenii la el ca Soarele planetele, cu personalitatea lui gregară, inteligența, simțul umorului și mai ales cu muzica lui futuristă.

Notele de pe album spun că ai început să cânți din nou la dorința soțului tău Eric și că te-ai extins din Colorado înspre New Mexico, cel puțin ocazional. Sunt cântările de pe stradă ca cele de demult?

Nu, nu chiar. Orașele din sud-vestul ţării sunt mult mai mici și mai conservatoare decât Boston/Cambridge sau San Francisco/Berkeley. Santa Fe (a.k.a. Orașul Diferit) este excepția, dar nu e niciun loc de cântat în aer liber în afară de piaţa pentru turiști și o dată pe lună la Târgul Fermierilor pentru localnici. Acum e iarnă, iar perspectivele de cântat pe stradă sunt și mai mici, dar tot încerc. De bine, de rău, m-a ajutat să-mi recapăt curajul. Și am un interviu la radio și un spectacol alături de legendarul Travis Parkin la KUNM, care a fost un triumf. O să fie grozav să merg în turneu pe coasta de vest a SUA și apoi în Marea Britanie și în Europa!

@gordonlamb

Traducere: Skull Girl