Un dealer nigerian de droguri mi-a spus că România e MAFIA

Foto via

Am ceva treabă pe la Praga. Dacă tot mă duc până acolo, rămân peste weekend. În cele câteva zile socializez cu un român stabilit în Germania, cu un kazak din Moscova, cu câțiva tineri din State preocupați de politicile internaționale și cu un dealer de droguri din Nigeria. Pestriță lume.

Mă împrietenesc cu un român și ieșim să mâncăm împreună. El stă în Germania, unde lucrează de vreo patru ani. E din Constanța de loc. Se ocupă cu energii regenerabile, a fost prin Kenya și alte state din Africa. Îi place ce face, dar se plânge că nu are viață socială. Părul i-a căzut sau a albit cică din cauza asta. Îi zic că o să-l coste la finanțe, dacă se gândește să se întoarcă acasă. E clar, nu le poți avea pe toate: dacă te gândești să pleci, mai ales într-o țara ca Germania, e clar că alegi finanțele. Dacă preferi să rămâi în România, viață socială e din plin: prieteni, familie, distracție, dar nu sunt bani. Îmi zice că vrea să investească în agricultură, că vrea să facă ceva. Îi urez baftă și rămâne să-l contactez pe linkedin, că cică facebook n-are, că-l enervează. Și se plânge de socializare!

În afară de tipul din Constanța, de-a lungul weekendului mai socializez cu un kazak din Moscova venit la o selecție la Praga. Face dans contemporan și a avut o audiție. Noroc cu google translate, că tipu e cam ghips la engleză. Apoi vorbesc cu niște tineri americani care au venit la Praga pentru NMUN și dezbat de zor problemele din Crimeea și Ucraina. Dar cel mai cool mi s-a părut un tip din Nigeria și despre el o să povestesc.

Vineri, ies în oraș seara pe la opt jumate. Mă învârt prin centru vreo două ore. Multă lume, extrem de mulți turiști, lume la terase, fel și fel de cântăreți pe stradă, un adevărat spectacol. Îmi iau din când în când o bere la draft și mă uit la lumea ce trece. Sunt oameni relaxați, majoritatea din Vestul Europei, zâmbesc și se bucură de frumuseți. Probabil nu suferă de tulburări de anxietate cronice tipice românilor stresați de viața de la noi, definită de lupta și greutățile condiției noastre, provenite din cei 50 de ani de comunism și 25 de ani de democrație haotică.

Pe la ora zece zic să beau o cafea, ca să mai retez din „avântul” care mi l-au dat cele câteva drafturi de bere. Mă bag la Strabucks chiar în centru, unde este faimosul ceas astronomic. Mă așez la terasă, la o masă unde mai stă un tip. Îl întreb dacă e liber și zice că da. Sunt doar două scaune, iar masa micuță parcă îndeamnă la dialog. Încep să vorbesc cu el. Îl întreb de unde e. Din Nigeria. Tare, zic și povestesc de echipa de fotbal a Nigeriei, din 90, atunci când îi bătuseră pe spanioli la mondiale. E un tip dezghețat, râde tot timpul când explică ceva, e vesel, are mimică, transmite mult prin gesturi și are „lipici” la lume. Mă întreabă de unde sunt. România. „MAFIA”, răspunde. Râd. De ce mafia, întreb. Are câteva neamuri în State care lucrează cu niște români. Sunt tare șmecheri cică, se descurcă. Vând mașini pe containere pentru Africa: unele furate, unele bușite. Cică așa tre să fii: descurcăreț.

Exact ca în România, gândesc. Dacă ești șmecher și faci „combinații”, ești perceput ca un tip descurcăreț. Românii sunt „descurcăreți” prin natura lor. Sărăcia, sistemul, viața de stradă te împing la chestia asta cu descurcăreală și combinații. Nu văd nicio deosebire între nigerianul din Praga și băiețașii de cartier de pe la noi.

În tot timpul ăsta mai dispare de la masă, vorbește cu alți africani, ba cu turiști, după se întorce și continuăm discuția. Încep să bănui cu ce se ocupă. Întreb: cum merge treaba? „Bine, foarte bine”, zice el, însă îl cam enervează turiștii. Prea mulți turiști și mulți copii. Vinde de totate: hașiș, cocaină, LSD. A venit ca student la ceva inginerie în Cehia, acum cinci ani și acum este bine. Nu-mi zice câți bani face, dar spune că stă într-un apartament în chirie destul de central și plătește 400 și ceva de euro totul inclus. Îl întreb câți ani are și zice: „Știi, noi africanii nu trecem în acte niciodată vârsta reală” Știu. Îi dau exemplul lui Etoo de la Chelsea, care cică are 40 de ani. Râde. „Tu crezi că eu sunt de vârstă ta?”. Pe-acolo, zic. „Am 42 de ani” și-mi arată actele unde apare 36. De ce nu a rămas la școală, întreb? Pentru că avea nevoie de bani și școala nu-i aducea, a spus. Strânge bani că să își facă o casă în Nigeria, așa încet-încet. Are și o fiică acasă. Trimite bani cât de des poate. El se duce cam odată pe an în Nigeria, dacă nu de două ori.

Mă întreabă cum merge treaba prin București. Îi spun că la noi e o chestie tabu asta cu drogurile. Nu găsești niciodată dealeri pe stradă ca în Praga, Amsterdam sau alte orașe mari europene. E destul de riscant să fii dealer în România, zic, așa că el se poate considera bucuros că a ajuns în Praga.

Consumul de canabis în scopuri terapeutice este legal în Cehia, odată cu intrarea în vigoare săptămâna trecută a unei legi adoptate în 2013, care autorizează utilizarea marijuanei cu scopul reducerii impactului anumitor boli grave. Persoanele care deţin până la 15 grame de marijuana sau cultivă acasă până la cinci plante nu riscă nicio amendă.

„Și nu te-a prins niciodată poliția de atâția ani? Totuși stai în centru și vinzi droguri”. De două ori l-au luat, dar i-au dat drumul. În Cehia e legal să deții, dar dacă te prind că vinzi, e nasol. Probabil sunt conștienți și polițiștii că tipu face parte din „decorul” și „plăcerile” Pragăi. Îmi zice că nu are doar turiști ca clienți, ci și localnici, care sunt clienți buni și plătesc bine. Sunt unii oameni cu bani, importanți, cu funcții: medici, avocați, politicieni. Are clienți fideli care au deja încredere în el. De multe ori cică nici nu se mai întâlnește cu ei; vorbește la telefon și îi spun: „Du-te la mine la birou și vezi că în dulap sau în sertar găsești X euro.” A stabilit cu ei o relație de încredere. Dacă ar face public lucrurile pe care le știe, multă lume ar avea de suferit.

În timpul ăsta, vin la el câțiva puștani, nu cred că au 18 ani și cumpără niște iarbă. O tipă din grup chiar rulează și-mi cere foc. Nigerianul zice că ăștia sunt cei mai stresanți clienți: puștii italieni. Gălăgioși, mulți și cu bani puțini, tot timpul încercând să negocieze. E sătul de turiști. Dar când obosește se retrage. Ăsta e avantajul: face ce vrea, când vrea și cum vrea. Nu are șefi. „Suntem mai mulți aici în Praga care facem asta, din Congo, din Mali sau din Ghana. Suntem uniți și colaborăm bine. Ei sunt familia mea aici printre străini și turiști”, spune.

Visul lui e să își termine casa din Nigeria și să-și deschidă un shop. Să stea toată ziua la magazin, să vândă și să vorbească cu clienții. Se pricepe la chestia asta, doar dialogul cu mine e plăcut.

Îl rog să-mi arate pe hartă unde e locul unde trebuie să ajung. Zice că el nu știe pe hartă, el îmi explică. După ce face asta, spune că mă conduce el până mai aproape. Vine cu mine până la o stradă de unde aveam să o țin tot înainte. Îi mulțumesc și-i strâng mâna. Îl întreb cum îl cheamă: Akeem, îmi zice. Akeem face stânga împrejur și dispare prin mulțimea de turiști, întrebând în stânga sau dreapta: „Coke, hash, weed?”

Urmăriți-l pe Grațian pe blogul său sau pe facebook.

Vezi și:
Copiii traficanților se laudă pe Instagram
Cum e să faci pârnaie pentru posesie de droguri
Te poți face praf cu droguri digitale?