FYI.

This story is over 5 years old.

Chestii

Tipul ăsta e beat tot timpul, pentru că stomacul lui produce alcool

Bărbatul care e beat tot timpul pentru că organismul lui își produce propriul alcool
4.3.14

Matthew Hogg bea un pahar de apă alături de un prieten

Imaginează-ți cum ar fi dacă organismul tău și-ar produce propriul alcool – mișto, nu? Ai avea mereu încredere în tine, te-ai simțit șmecher, n-ar fi nevoie să mergi la bar când vrei să te faci praf. Pe de altă parte, probabil te-ai trezi beat în cele mai nepotrivite situații și ai fi mahmur tot timpul, deși n-ai pus un strop de alcool în gură.

Ei bine, sindromul „corpului fabrică de alcool" - prin care excesul de drojdii din intestinul subțire se transformă în alcool pur care se absoarbe direct în sânge – chiar există. Din păcate, simptomele seamănă mult mai mult cu cele din al doilea scenariu, și nu din primul.

Matthew Hogg suferă de acest sindrom de aproape 20 de ani. De fiecare dată când mănâncă zahăr sau carbohidrați, corpul le convertește în etanol și se trezește fie beat, fie mahmur. L-am contactat să-l întreb cum e să fii o fabrică de alcool ambulantă.

Matthew bolnav în pătuț, înainte să îi fie diagnosticat sindromul

VICE: Salut, Matthew. Când ai realizat prima oară că organismul tău produce propriul alcool?
Matthew Hogg: Am suferit de tulburări digestive toată copilăria. Inițial am fost diagnosticat cu sindromul colonului iritabil, dar în adolescență simptomele s-au înrăutățit, eram balonat după fiecare masă – simțeam cum se produce fermentația în abdomen. Mai rău, am dezvoltat noi simptome și mai înfricoșătoare. Mă simțeam amețit, sufeream de oboseală cronică, dureri musculare, migrene, schimbări frecvente de stare.

Te simțeai mahmur după?
Da, în adolescență aveam mahmureli alcoolice severe, mai ales dimineața, după ce mâncam un mic dejun bogat în carbohidrați. Mă durea capul îngrozitor, îmi era greață, vomitam, eram deshidratat, aveam gura uscată, mâinile erau reci și îmi tremurau. Ca și cum băusem toată noaptea în bar, doar că eu nu consumam niciun strop de alcool.

Cristoase, sună nasol. Și când ai fost diagnosticat cu sindromul „fabrica de alcool"?
Până la urmă am fost trimis la un specialist din Londra, dr. Keith Eaton. Testele lui au confirmat că intestinul meu producea cantități mari de etanol din drojdie și alte alcooluri asociate cu metabolismul mai multor bacterii. Dr. Eaton m-a diagnosticat cu acest sindrom, iar diagnosticul a fost confirmat de alți doctori specializați în boli cronice neobișnuite.

Ce fel de impact a avut sindromul asupra vieții tale?
Un efect imens și devastator. Până la vârsta de 16 ani, am fost un elev de nota 10 pe linie și-mi plăcea să învăț. Eram și un atlet talentat și aveam o viață socială grozavă. Dar când sindromul a început să se manifeste, totul s-a schimbat. Nu mă mai puteam concentra la școală când, de fapt, știam că era aceeași materie la care eram foarte bun înainte. A trebuit să renunț și la sporturi pentru că mă simțeam epuizat după o scurtă alergare și mi-era tot mai greu să mă trezesc dimineața. Eram mereu speriat, nu înțelegeam ce mi se întâmplă, eram frustrat și furios că nu mai puteam funcționa la nivelul cu care eram obișnuit. Viața mea socială a avut și ea de suferit, mă simțeam singur și izolat de prieteni. Nu aveam energia și motivația necesare să mă implic în activități.

Și ce ai făcut?
Am reușit să intru la Universitatea Sheffield. Voiam să iau diplomă în calculatoare. Dar când m-am trezit departe de casă, mi-am dat seama că mi-e foarte greu să studiez și să socializez, la cât eram de intoxicat tot timpul. N-am rezistat nici măcar două semestre. M-am întors acasă și mi-am căutat joburi, dar nu mă descurcam la niciunul, așa că mi-am dat seama că trebuie să aplic pentru pensie de handicap. Nu puteam primi pensia doar pe baza sindromului, dar deja dezvoltasem oboseală cronică, depresie și anxietate, așa că m-am calificat.

Când s-a întâmplat asta?
Am trăit din pensia de handicap și susținut de familie din 1999 până în 2008, când un site dedicat informațiilor despre boli cronice neobișnuite pe care l-am înființat – The Environmental Illness Resource– a început să producă o oarecare sumă de bani din reclame și m-am înregistrat ca persoană fizică autorizată. Dar perioada aceea a durat doar până în 2012 și acum sunt întreținut de părinții mei și de minunata mea iubită Mandy, cu care locuiesc. Mă ocup în continuare de site pentru că informațiile de pe el îi ajută pe mulți oameni care se află în aceeași situație dificilă ca mine.

Ce ai fi făcut dacă n-ai fi fost afectat de sindromul „corpul-fabrică de alcool"?
Aveam ambiția să devin atlet profesionist, om de știință, inginer sau pilot de avion. În momentul de față am 35 de ani și îmi petrec zilele acasă – fac tot posibilul să-mi păstrez optimismul și să-mi mențin relațiile de prietenie, cu speranța că într-o bună zi mă voi însănătoși. Vreau să am șansa la o familie, să mă bucur de prieteni și de hobby-uri.

Cât de des te simți beat sau mahmur? În fiecare zi?
Dacă aș mânca după o dietă normală, cu cereale, fructe și mâncăruri procesate cu adaos de zahăr, aș experimenta simptomele astea zilnic, dar am învățat să-mi adaptez dieta ca să micșorez pe cât posibil fermentația din intestin. Timp de mulți ani am ținut o dietă ca în Epoca de Piatră, bazată pe carne, legume, nuci și semințe. Și totuși, cauza bolii nu a fost tratată cu succes, așa că încă am simptome cronice, inclusiv oboseală, dureri și junghiuri, intoleranță la stress și mișcare și disfuncție cognitivă, nu doar simptmele unei mahmureli severe.

Îmi închipui că n-ai niciun chef să faci asta de obicei, dar s-a întâmplat să mănânci vreodată multe dulciuri ca să te îmbeți?
Sincer să fiu, sunt momente în situații sociale – sau când nu e nimic altceva disponibil, dacă sunt departe de casă – în care am fost forțat sau am ales să mănânc mâncare bogată în zaharuri și amidon. Dar în general prefer să mă țin de dieta fără carbohidrați pentru că toate consecințele negative sunt mult mai mari decât plăcerea de moment. Cel mai des mă simt mahmur, și nu beat, din cauza acestui sindrom, așa că, deși unii își închipuie că e o modalitate ieftină de a te îmbăta, realitatea nu e atât de roz.

Dar te poți îmbăta dacă mănânci zahăr și carbohidrați, nu?
Da. De multe ori m-am simțit beat, mai ales în ultimii ani de liceu. Nu erau momente, ci perioade – puteau dura și câteva ore. Mă simțeam așa după ce mâncam și apoi, după digestie și absorbție, efectele dispăreau și începeam să-mi recapăt luciditatea.

Îmi amintesc că eram foarte frustrat că nu-mi mai puteam controla creierul. Nu-l puteam face să funcționeze la nivelul cu care eram obișnuit. Mă uitam la ecuații pe care știam că sunt capabil să le rezolv, dar nu le mai puteam înțelege. Mi se păreau niște nebunii fără sens. Apoi mi-am stricat și relațiile cu prieteni. Eram foarte sociabil înainte, dar în momentele în care eram beat, mă purtam dubios, mă luam la harță aiurea – lucruri pe care nu le-aș fi făcut în mod normal.

Nu sună prea mișto. Cum reacționează oamenii când le spui că propriul corp produce alcool?
Reacțiile sunt foarte variate. Unii se încăpățânează să nu mă creadă, alții simt compasiune și mă susțin. Am noroc că încă țin legătura cu cei mai apropiați prieteni din liceu și sunt cât se poate de înțelegători.

Faptul că foarte puțini oameni au auzit de boala ta îți creează și mai multe probleme?
Absolut. Primesc mereu mesaje de la vizitatorii de pe site care suferă de acest sindrom și se plâng că doctorul, șeful, colegii lor de muncă – ba chiar și familia și prietenii – pur și simplu nu-i înțeleg. , De multe ori, oamenii cred că ne prefacem, că am inventat noi boala asta.

Care e sfatul tău pentru oamenii care suferă de sindromul corpului care produce alcool?
Vreau să le transmit cititorilor voștri care cred că s-ar putea să sufere de această boală că există multe tratamente eficiente, mai ales dacă boala e depistată devreme. Când m-am îmbolnăvit eu nu se știa deloc despre ea și timp de zece ani am făcut lucruri greșite și am ținut o dietă foarte nepotrivită, ceea ce mi-a înrăutățit mult situația. Sper ca povestea mea să-i ajute pe oameni să depisteze acest sindrom, dacă e cazul, la ei sau la cei apropiați lor. Și sper să caute ajutor și tratament cât mai repede posibil.

Mulțumesc, Matthew.

Traducere: Oana Maria Zaharia