Megadeth au cântat în deschiderea Potopului

FYI.

This story is over 5 years old.

Muzică

Megadeth au cântat în deschiderea Potopului

Ştiu că furtuna a rupt zeci de copaci, afişe şi maşini, dar tot nu se compară cu un Symphony of Destruction cântat live.
24.5.13

foto: Alin Crăciun

Miercurea asta am fost la concertul Megadeth de pe Arenele Romane. Este una dintre trupele mele de suflet și mi s-a părut foarte tare că au început turneul de promovare al noului album Super Collider, din România.

Când am ajuns, Trooper cântau deja în de deschidere. Îmi plac, dar mă şi întristează că sunt singura trupă ok pe care o găsesc promoterii de fiecare dată când vine câte un monstru sacru al metalului prin ţară. Ar trebui naibii să nu-şi mai facă toţi trupe de black metal şi să se chinuie să-şi găsească vocalişti pentru heavy, power sau trash, că-s segmente relativ neexploatate la noi. În rest atmosfera era ok: o horă mică și anemică şi puţină mosh-uială între puştani. Am fost oripilat că berea a ajuns șapte lei, față de cinci anul trecut, aşa c-am făcut setea în timp ce urlam: „Tari ca munţii!”, iar Coiotul făcea poze cu un digicam între două note înalte.

Megadeth s-au lăsat aşteptaţi vreo jumătate de oră, dar au început în forţă cu Trust şi Hangar 18. I-am mai văzut anul trecut la Ostfest, o experienţă mizerabilă, pentru că au cântat pe boxele trupelor de deschidere și sunetul a fost atât de prost, că nici nu se înţelegea ce spune. Acum a fost sublim să-i văd cap de afiș, cu acordurile lor izbindu-mi timpanele în ropote perfecte. Stăteam pe partea stângă a scenei, aşa că m-am bucurat mai mult de prezenţa basistului David Ellefson, care băga un ritm de-l simţeam şi-n gât, decât de a lui Dave, care sociliza cu publicul din partea cealaltă a scenei. Publicul din primul rând era în mare format din puşti de 16 ani, care au făcut cel mai civilizat pogo pe care l-am văzut: deși se izbeau unii de alții, nimeni nu dădea ca melteanul. Sau poate nu simțeam eu, că erau prea mici și firavi. M-au făcut să mă simt oleacă bătrân.

M-a cam iritat c-au continuat cu Public Enemy No. 1, care din punctul meu de vedere e echivalentul lui St. Anger pentru Metallica, dar ălora mici le plăcea, aşa că asta e. După aia şi-au spălat păcatele cu piese de pe albumele Countdown to Extinction şi Rust in Peace, deşi albumul meu favorit rămâne The World Needs a Hero. Cel mai bun lucru la tot concertul a fost că de pe noul album au băgat doar single-ul Super Collider, care a fost bestial. Se ştie că rockerii înghit cam greu noile albume ale trupelor favorite. Mi s-a părut de un bun simțextraordinar că Mustaine şi-a cerut scuze zece minute în caz că n-o să ne placă noua lor melodie. A zis de vreo cinci ori chestii de genul: „I am not sure you are going to like this. Actually, I am goanna apologize if you don't.

Apogeul concertului a fost evident pe Syphony of Destruction în care au sărit simultan aşa de mulţi oameni, că vibra arena sub picioarele mele când aterizam. Niște fani i-au dat lui Dave tricolorul inscripționat cu Megadeth, iar el şi l-a înfăşurat pe microfon. Ne-a dat și niște vorbe de duh tipice Mustaine: „Mi se pare de căcat că toată lumea se uită la ce rahat fac eu toată ziua pe Facebook, dar voi, cei din fața mea, nu cred că sunteți de căcat că faceți asta”.

După concert eram leoarcă de transpiraţie, cu gâtul şi gleznele înţepenite şi descărcat de toţi dracii. Mi-am dat ultimii bani pe un tricou cu turnelul Super Collider, ca să-mi arăt recunoştinţa pentru un concert extraordinar și ca să nu fac pneumonie pe drumul de întoarcere. Evident a venit potopul vieţii peste mine la nici 15 minute după terminarea concertului şi am ajuns acasă ud până la chiloţi, pe drumul meu de zece kilometri. Cu ocazia asta am învăţat că mobilul meu şi cartelele de metrou sunt destul de rezistente la apă. Mulţumesc, Dave Mustaine!