Am găsit rețeta secretă ca să fiu fericită

În momentul de față trec printr-o criză existențială. Dar n-aș zice că sunt la primul rodeo. De fapt, dacă aș avea o sută de lei pentru fiecare criză existențială prin care am trecut, n-ar însemna nimic. Pentru că banii sunt o construcție socială fără valoare și oricum toți plutim într-o mare de nimic în care o să ne înecăm într-un final. N-am dreptate?

Sunt la o răscruce de drumuri – nu mai sunt o fetișcană, dar nici o femeie de 31 de ani gata să accepte faptul că singurele lucruri constante din viața ei sunt datoria la bancă din perioada studenției, mesajele cretine cu care continui să-mi terorizez fostul iubit și dependența de documentare despre tulburări alimentare (Ce pot să zic? Mă simt mai bine în comparație cu fetele alea!) Nu știu ce să fac. Nu știu cum ar trebui să fac. Nu știu, punct.

Dacă n-ai trecut niciodată printr-o criză existențială, n-ai trăit cu adevărat. Să te întrebi cine ești, unde ești și de ce ești aici e necesar pentru simțire. Unii aleg să ignore întrebările astea și se tratează cu droguri, sex, confort, televizor sau o combinație din toate patru. Dar cei curajoși se confruntă cu ele.

De ce ne-a pus Dumnezeu (sau Universul neiertător și fără Dumnezeu) pe mărgica asta albastră? Planul Lui divin a fost să ne spetim la joburile astea de căcat până ne dăm duhul și să turnăm toți banii în buzunarele companiilor de asigurări?

Am încercat să răspund la întrebările astea ore în șir – dar răspunsurile m-au băgat în criză la fel de tare ca întrebările. Nu sunt decât o singură persoană, un individ în marea asta de nimic. Nu pot face nimic. Niciun selfie postat și niciun status scris nu-mi poate face existența mai deosebită. O să mor, la fel ca și tine; în scurt timp, nimeni n-o să-și mai amintească sau o să sărbătorească faptul că am existat vreodată. Înainte, adevărul ăsta trist și solemn mi se părea înspăimântător. Acum nu mi se mai pare.

În loc să mă tem de lipsa de sens a vieții, acum o îmbrățișez. Mă liniștește să știu că odată ce voi părăsi acest cuib de muritori, nu voi mai putea face nimic pentru a schimba lumea din care am ieșit. Nu mai există nimic, punct. Poate o să merg în Rai, în Iad sau nicăieri. Dar un lucru e sigur – n-o să rămân aici. Așadar, dacă totul înseamnă nimic, am concluzionat că nimic înseamnă tot (nu-ți da ochii peste cap).

Nu a existat și n-o să existe niciodată un cod prin care să poți trișa viața. În loc să mă dispere mărunțișurile sau dramele sau orice altceva, am hotărât să-mi fac existența limitată mult mai ușoară prin îmbrățișarea existențialismului pozitiv (un concept pe care l-am inventat eu și evident, îl susțin din toată inima). Acesta susține așa:

Problemele tale sunt nesemnificative

Psihodrama ta din prezent, problemele financiare, traficul insuportabil – toate astea sunt nesemnificative, până la urmă. Dragostea vieții tale s-a despărțit de tine? Bu hu hu. Nu știi cum o să faci rost de chirie luna viitoare? Intră-n club. În loc să te fixezi pe problemele individuale, privește-le la o scară mai mare, mai universală. Nu ești singura persoană care are problemele astea. Problemele tale sunt la fel de nesemnificative ca și existența ta. Nu te face să te simți mai bine?

Nu ești special/ă

După ce ți se spune toată viața că ești special, normal că ți se urcă la cap. Dar dacă nu ești? Dacă toate diplomele primite la școală sunt doar niște hârtii fără niciun sens, numai bune de aruncat la gunoi? Dacă toți suntem speciali, înseamnă că nimeni nu e special, de fapt. Gândește-te la asta data viitoare când te pocnește un acces de mândrie.

Existențialismul nu e nihilism

Nihilismul e refugiul lașului, al adolescentului fără experiență. Doar pentru că existența ta nu va mai valora nimic după ce mori, nu înseamnă că trebuie să fii un căcănar nesuferit cât trăiești. Poți încerca să fii o ființă decentă – n-ai nimic de pierdut. Ba chiar o să faci mai mult sex.

Nimic nu e sfârșitul lumii

Orice experiență oribilă care te face să crezi că s-a sfârșit lumea nu e deloc apocaliptică. Dacă ar fi așa, viața pe care o cunoști ar înceta să existe. Și totuși, în ciuda faptului că garsoniera ta îți dă claustrofobie și e îngrozitoare, lumea se învârte în continuare, cu tine înghesuit în ea. Amuzant, chiar.

Nu-ți mai plânge de milă

Mai ușor de zis decât de făcut, știu. Puține lucruri sunt mai confortabile pe lumea asta decât să-ți plângi de milă. Dar e important să-ți dai seama că e inutil să tot rumegi greșelile trecutului. N-o să iasă nimic bun din faptul că te smiorcăi în cadă. S-ar putea să iasă ceva bun dacă ieși din cadă, te îmbraci și-ți vezi de viața ta, cu gândul că problema aia care te necăjea nici măcar nu contează. Am stabilit deja că nu are absolut nicio importanță.

Recunoaște că ești la fel de plin de rahat ca și mine

Eu, autoarea acestui articol filosofic de căcat la care am ajuns după ani de zile de experiențe interesante și greșeli, nu sunt vreo autoritate în domeniu. Sunt doar o persoană care tastează în gol. În vidul ăsta frumos și îngrozitor cu atacuri aeriene și suferință omenească și apusuri și minunății și nimic și tot care ne învăluie pe toți. Nu trebuie să pui la inimă ce am spus. La urma urmei, ai autonomie totală. Cumva, asta e tot ce ai.

Așa că, atât timp cât nu-ți faci rău ție sau altcuiva, puțin îmi pasă ce faci. Și nici ție n-ar trebui să-ți pese.

Urmărește-o pe Megan pe Twitter.

Traducere: Oana Maria Zaharia

Încă îți mai arde de filosofie?
Lecție de filosofie de la solistul Robin and the Backstabbers Oamenii sunt doar niște animale sălbatice cu jucării sofisticate Cum vor reacționa oamenii la nemurire