În Ţara Oaşului au Wi-Fi moca în parcuri

Pe la începutul lunii cei de la Club Electroputere au organizat un tur al ţării de o săptămână pentru 20 de persoane implicate într-un fel sau altul în arta românească. Au vizitat zeci de oraşe din Muntenia, Transilvania, Maramureş şi Moldova, unde au făcut fiecare experimente artistice dubioase pe care le vom vedea într-un vernisaj. În fiecare oraș au avut la dispoziție o oră pentru plimbare și un ghid care le spunea ce să admire, dar mulţi s-au ferit de el, pentru că, după cum spunea Vlad Nancă, era un vorbitor fluent al limbii de lemn. Fotograful nostru Dorin Moldoveanu a mers şi el în tur şi ne-a povestit ce minunăţii a văzut în drumul său.

Ziua a 4-a: Baia Mare - Seini - Huta Certeze – Negreşti Oaş - Vama – Sapînţa (cimitirul vesel) - Sighetul Marmaţiei (vizitare Memorialul Durerii) - Valea Izei - Mânăstirea Bârsana - Vişeul de Jos - Borşa – Pasul Prislop - Vatra Dornei (cazare);

Plecarea din Baia Mare a fost cam abruptă. Seara de dinainte se terminase cu un scandal pe terasa hotelului nostru pe care se fugăreau, se băteau cu șosete și se dădeau în spectacol unii loviți de ceva boală a copilăriei. Țin minte doar că m-am urcat în autocar și-am dormit până în Negrești Oaș

Ţara Oaşului ne-a întâmpinat cu o mamică adolescentă de 16 ani cu un bebeluș care tușea și o bunică simpatică cu o găină vie în lipie de pânză.

Apoi ne-a ieșit în cale minunăția asta arhitectonică. Era atât de tare, c-am simţit nevoia să cer părerea unei prietene arhitect care mi-a făcut o prezentare a casei: „Imobilul se distinge prin complexitatea de natură compoziţională, iar paleta coloristică încununează stilul secolului XXI.  Soclul clădirii, atent finisat cu plăci din piatră reconstituită, este bază pentru registrele superioare de ferestre. Tâmplăria sfidează raţiunile de simetrie şi ritm, relevând o faţadă dinamică, incoerentă, abstractă. Rigiditatea liniilor drepte este îndulcită de o copertină curbată parcă de o tuşă rembrantiană. Linia acoperişului aduce şi ea un compliment acestui concept. Inox, policarbonat, tâmplărie PVC, table cutate, toate se împletesc într-o avalanşă de… nu… nu pot… e urâtă… n-am cuvinte… am încercat.”

Nu am avut timp să vizităm muzeul Țării Oașului, dar ne-am clătit ochii cu ultimele ore de fashion maramureșean și mințile cu niște internet moca. Aparent Oaşul e mai tare în Wi-Fi ca Bucureştiul.

La cimitirul Săpânța am aflat că mama lui Stan Ioan Pătraș nu scrie „mă-ta” cu cratimă. Și nici n-ar avea de ce: doar agramații sporesc veselia.

Am făcut o oprire la Memorialul Durerii din Sighetul Marmației, despre care am scris pe larg aici.

Am găsit și un bar vechi de pe vremea când actualii clienți erau puștani. Aveau chiar și o găurică între cele două toalete, prin care vedeai exact ce trebuie.

E adevărat că acest anunț ne ajuta foarte mult când mai blocam traficul pe o arteră secundară, dar în principiu era un citat din şlagărul turului, o piesă de-a Cvintetului Luchian - Ne grăbim.

Această poartă maramureșeană lucrată în detaliu fusese făcută recent contra unei sume care, venind din gura ghidului, părea exorbitantă, dar analizată ca operă artistică, părea complet subapreciată.

Talentul localnicilor de a lucra lemnul se vedea în toată zona, dar mai ales la cea mai înaltă biserică de lemn din lume, Bârsana,de 57 de metri. Curtea arata alienant, dintr-un trip feeric, verde. Erau și vizitatori dubioși care se comportau fix ca niște turiști asiatici pe acid.

La casa artistului maramureşean Dumitru Gorzo eram așteptați cu ceapă și slană. Toți copacii din curte erau populați cu personaje din arta sa și am aflat că a populat și codrii din jur cu tot felul de umanoizi şi animale fantastice. În magazie am găsit ceva început și neterminat care arăta destul de kinky.

La Pasul Prislop am oprit iar să ne pozăm cu o biserică, dar tensiunea a crescut când artistul experimentalist  Coate Goale era gata să o încaseze în stil brâncovenesc de la artista vizuală Maria Drăghici.

Noaptea ne-a prins în Vatra Dornei, unde am făcut cunoțștință cu supa radăuţeană și ne-am făcut poze cu toții la masă, schimbând aparatele între noi. Ne-am distrat în centru alături de nişte poliţişti, dintre care unul poza în Doroftei, dar nu s-au amuzat prea tare când ne-am urcat pe o mașinăsă ne facem și noi poze ca turiștii coborîți din bananieri. Distracția s-a terminat când unul dintre noi a luat prin surprindere o trecătoare oarecare care a făcut o criză de isterie cand a fost pozată crezând că va fi agresată și a început să țipe.

Fundătura serii a fost o sală de bowling unde am admirat și decorațiunile interioare tipic dornești. La plecare cineva i-a făcut poză unui nene care dormea într-o maşină din parcarea clubului; enervat tipul ne-a fugărit turbat până la hotel, alături de câinele lui.

De dimineață, același tip dădea ture autocarului. Mari norocoși am fost! Tipul ori nu era genul de om care să țină la mânie, ori avea memoria proastă şi nu își amintea feţele noastre.

Va urma.

Anterior: Expoziţia Muzeelor: Memorialul Durerii de la Sighet