Chestii

Cinci filmulețe care-ți arată cum să vorbești ca un comunist care l-a slujit pe Ceaușescu

Ideea de a tunde 12 milioane de oi ca să faci 12 milioane de plăpumi pentru săraci spune tot ce trebuie să știi despre Ministrul Agriculturii.
23.2.17

Noul Ministru al Agriculturii a început să devină viral de câteva săptămâni încoace, pentru că acest personaj este ireal. Fiecare discurs al lui se transformă într-un delir unic și e o adevărată provocare să-l urmărești până la capat. Ființa umană nu a fost proiectată să suporte transa asta prin care Daea trece ori de câte ori se lovește de un microfon, motiv pentru care, dacă reușești să-l asculți până la final, toate găurile îți vor sângera.

Publicitate

Dacă Daea ar face acum o conferință extraordinară prin care ar anunța ceva mai măreț decât cele șapte planete descoperite de NASA, gen leacul pentru nemurire sau ceva, n-ar afla nimeni despre el. Dar Daea nu s-a tâmpit recent, nici măcar nu cred că e senil sau ipocrit. Am găsit pe internet destule înregistrări mai vechi cu el, cât să înțeleg că ăsta este, de fapt, personajul Petre Daea. Un om al cărui blestem e să nu fie în stare să se exprime, să rămână un veșnic neînțeles.

Petre Daea, în campanie electorală din partea USL. Fotografie via contul său de Facebook

Dar cinci clipuri cu el tot îți prezint. Am avut grijă să aleg chestii scurte, de câteva minute. Nu de alta, dar există și discursuri de o oră și nimeni nu merită să treacă prin așa ceva. Depinde și cât de prăjit ești, ce-i drept.

Așa că, mai jos, ți-l prezint pe Petre Daea într-o coajă de nucă.

Petre Daea, despre agricultură.

Timp de aproape șase minute, Petre Daea vorbește despre viitorul agriculturii. Este aceeași idee lungită cu mai multe explicații inteligible, ca să pară un om cultivat care știe ce vorbește. E genul de chestie cu care un om se lălăie ca să umple timpul, deși nu are nimic concret de spus. Probabil că nu ai avut răbdare să-l asculți până la final, așa că încerc să explic în mare ce a vrut să spună poetul PCRist.

Știu că expresia lui, decorul și limbajul învechit nu te duc cu gândul la un mesaj de actualitate, dar el chiar sugerează că agricultura trebuie modernizată cu ajutorul unor specialiști și a unui proiect futurist. Ca să-l citez:

„Nu poți să proiectezi viitorul agriculturii cu spatele la prezent."

Dificultate: Hard mode. Poți spune că e un boss a cărui abilitate este faptul că te face să-ți pierzi interesul în câteva secunde. A trebuit să ascult chestia asta de vreo trei ori, pentru că, pe la jumătatea declarației, schimbam tabul fără să-mi dau seama și uitam că Daea rulează sec pe fundal. Mă rog, face pauze inutile între cuvinte, termenii sunt prea greoi și discursul devine imposibil de urmărit de țăranul căruia i se adresează. Prin comparație, Iohannis pare să scoată cele mai armonioase fraze (de multe ori, propoziții).

Petre Daea vs. Turcescu. Sau Tucă

Emisiunile 100% cu Robert Turcescu și Marius Tucă show au rulat cam în aceeași perioadă. Sigur, cei doi realizator nu seamănă deloc - măcar nu fizic, dar Petre Daea nu era foarte convins de asta. În clipul ăsta de două minute, luat din emisiunea lui Turcescu, Daea i-a spus „domnul Tucă" de vreo cinci ori. Turcescu a fost atât de plictisit de confuzia respectivă, încât și-a pus în piept o foaie cu numele lui și a mai băgat și publictate, că poate-și revine invitatul din delir. Tot degeaba, pentru Daea era tot dracul ala, ce mi-e Tucă, ce mi-e Turcescu. Ce știe țăranul ce-i șofranul.

Dificultate: Depinde despre ce vorbim. Pentru Daea a fost cumplit de greu să țină minte în emisiunea cui a aterizat. Dacă e să mă refer la declarațiile lui, nu mi-e prea clar ce a vrut să spună și, dacă n-ar fi fost 2004, probabil că Turcescu ar fi scrollat pe Facebook, în tot timpul ăsta. Aș zice că e la nivel mediu, că măcar am înțeles că stăm bine cu orzul.

Petre Daea despre relativitatea timpului în raport cu Agricultura

Nu știu care a fost întrebarea, dar nici nu cred că mai contează. Răspunsul este unul de tip „halucinant", o adevărată filosofie de viață pe care poți să o scrii cu un font draguț și să o distribui pe Facebook sub forma unui citat motivațional. Pentru Daea, agricultura este un domeniu atât de complex și complicat, încât timpul reprezintă „doar un instrument pentru o fază în care oamenii se adună să vorbească despre existența lor".

Dificultate: Meh. Surpriză! N-a zis nimic concret. A băgat un răspuns de-ăla adâc care să te facă să contempli la rolul tău în societate și să privești timpul ca pe o chestie relativă, un mic detaliu într-un univers al agriculturii mult prea complex pentru mintea noastră simplă.

Petre Daea despre bilanțuri. Cred

Începe discursul cu propriul inventar al ieșirilor la microfon, pentru că de ce nu. Apoi face un fel de bilanț al activității sale, vorbește despre o echipă, ceva oameni implicați, directori, fermieri, alea-alea. Pe bune, atât am putut. Am înțeles că România a avut un an climatic bun și agricultura tot a fost la pământ, dar nu pot să deduc din discursul lui de ce. Oricum, Daea pare supărat, ușor dezamăgit de acest raport, chiar dacă nu pare să priceapă tot ce-i iese din gură.

Dificultate: Grea. Nici cei prezenți nu fac față vocabularului lui Petre Daea. Spre final, arată câțiva oameni prezenți, toți cu capul în pământ sau cu mânile în cap. Cum să zic, dacă propriii colegi nu-s în stare să-l ia în serios, e clar nici tu n-ai cum să înțelegi ce vrea Daea de la viață.

Petre Daea și reforma oilor

După câteva discursuri filosofice despre sensul vieții în agricultură, probabil te aștepți ca Daea să propună niște idei revoluționare pentru România, să ne lumineze calea și să atragă tinerii spre acest domeniu. Oaia este un animal cu resurse extraordinare, adică vreo trei. După cum ne explică Daea, oaia are lână, are miel, are carne și are lapte. Știu că am enumerat patru, dar așa a spus Daea, că sunt trei, dar l-a luat valul și a băgat-o pe aia cu laptele. Apoi a venit cu incredibila idee de a tunde 12 milioane de oi ca să facă 12 milioane de plăpumi pentru săraci. Pentru că oaia are vreo trei kilograme și o plapumă e tot pe-acolo.

Dificultate: Hai că-i ușor. Cuvinte simple, explicații la obiect și idei revoluționare. Din truismele lui anterioare nu prea aveai cum să-ți dai seama la ce se gândește sau dacă o face măcar. Acum e clar, cu ideea asta ai aflat tot ce ar trebui să știi despre Petre Daea.

Fotografie via contul său de Facebook.

Citește și alte materiale despre Guvernul Dragnea-Grindeanu: Cinci lucruri care o să te înfurie legat de noul guvern Dragnea, dacă ți-e lene să citești

Am vorbit cu tineri români ca să văd ce cred despre noul guvern Dragnea (bine, Grindeanu)

5 măsuri pe care le-ar putea lua PSD-ul ca să descurajeze protestele