Căutarea drogurilor în apa din canal va fi o nouă formă de supraveghere a populației

Peștii sunt înnebuniți după drogurile care ajung în rezerva de apă, poate nu și cei care dezvoltă mutații, dar aparent crabii și păstrăvii nu sunt singurii.

În toată lumea, cercetători de la stațiile de epurare testează apa de substanțe psihoactive transmise de consumatorii de droguri prin urină și fecale. Informațiile pot fi incredibil de valoroase, deoarece le permite lor și autorităților să repereze rapid trendurile de consum și să identifice noi substanțe de pe piața narcoticelor. De asemenea, poate măsura și impactul politicilor anti-drog, chiar și să evidențieze zilele din săptămână în care consumul de droguri crește (cocaina rămâne pe weekend, da, frate?)

Însă, odată cu cercetările astea, au apărut și niște chestiuni etice. De exemplu, testarea deșeurilor ar putea ajuta la anticiparea creșterii supradozelor de carfentanil sau fentanil, prin detectarea drogului în apa reziduală. Dar aceleași strategii pot fi folosite la stigmatizarea unor anumite populații, așa cum s-a observat și la războiul împotriva drogurilor din America, care ar putea avea consecințe de durată asupra acestor comunități.

Cel mai probabil în câțiva ani, analiza apei reziduale va deveni un lucru comun în America, deoarece e foarte ușor de obținut mostre, deși rezultatele riguroase sunt mai greu de obținut.

În mod tradițional, epidemiologii de droguri au recurs la sondaje, dar astfel de chestionare nu sunt ieftine și sunt pline de răspunsuri părtinitoare, din moment ce consumatorii de droguri nu sunt atât de deschiși să spună adevărul când încalcă legea. Pe de altă parte, poți cuantifica cu ușurință repercusiunile consumului de droguri: transmiterea virusului HIV, supradoze, internări la dezintoxicare, vizite la Urgențe și chiar decese. Dar aceste incidente ocazionale se întâmplă numai după fapt.

Testarea de droguri din deșeuri a fost propusă pentru prima oară în 2001 de Christian Daughton, un cercetător de la Agenția de Protecție de Mediului, în speranța că ajută la creșterea gradului de conștientizare al impactului ecologic al drogurilor. Doar jumătate dintre produsele de îngrijire personală și farmaceutice sunt eliminate de stațiile de epurare printr-un tulburător ciclu de „urină-mâncare-urină". Acești contaminanți farmaceutici, cunoscuți ca „substanțe chimice problematice în curs de dezvoltare", le-au dat bătăi de cap cercetătorilor din Seattle și Baltimore, care încercau să înțeleagă efectul lor asupra sălbăticiei.

Dar asta se întâmplă în aval, însă care-i treaba în amonte?

În 2005, Italia a devenit prima țară care a folosit în masă spectometria, o unealtă care măsoară masa la nivel atomic și molecular, din mostrele de apă, pentru a aproxima consumul local de cocaină. S-a descoperit că cel mai lung râu al Italiei, Po, „transporta constant echivalentul a patru kilograme de cocaină pe zi", cam 40 de mii de doze zilnice.

În 2013, cercetătorii au testat 47 de stații de epurare din 21 de țări europene și au analizat excrementele pline de narcotice a 25 de milioane de persoane. Australia, care a mai făcut teste din apa reziduală, cheltuie 3,6 milioane de dolari pentru a testa 30 de locații de pe continent, care monitorizează nu doar consumul de metamfetamine, dar și cel de alcool. Ideea a ajuns și în China, unde cel puțin cinci studii similare sunt planificate pentru următoarele șase luni.

La mijlocul lunii decembrie, Noua Zeelandă a fost ultima țară care să adopte noul trend și deja au început să caute urme de metamfetamină, cocaină, heroină, α-PVP (cunoscut și ca „flakka"), MDMA și creatinină (substanţă azotată provenind din degra­darea creatinei, constituent al ţesutului muscular).

Totuși, abordarea din Noua Zeelandă este într-un fel unică. Cercetătorii de la Institutul de Știință Ecologică și Cercetare colaborează îndeaproape cu poliția. În majoritatea cazurilor, această analiză este făcută doar de cercetători, dar astfel de relație simbiotică ar putea deveni din ce în ce mai comună.

De exemplu, în America de Nord s-au făcut doar câteva teste, vreo două aproape de Albany și câteva în Oregon și Washington. Dar cu cât practica devine mai populară, iar tehnologia de detectare a drogurilor evoluează, e posibil ca analiza apei reziduale să devină o rutină.

„La fel ca alte multe idei noi, mulți oameni nu vor să fie cobai", spune dr. Caleb Banta-Green, un cercetător de la Institutul de Consum de Droguri și Alcool din cadrul Universității Washington. El a analizat apa reziduală pentru droguri în districtul King și în alte părți, deja de opt ani. „Dar, în același timp, nu dă bine nici să fii ultimul de pe listă", spune el.

Pe 16 noiembrie, Sistemul Național de Avertizare a Urgențelor de Droguri a ținut un seminar online intitulat „Utilizarea Testelor Apei Reziduale ca Unealtă Epidemiologică pentru Droguri", care a fost susținut de Banta-Green și dr. Daniel Burgard, un profesor de chimie de la Universitatea Puget Sound.

Cei doi cercetători, care au mai publicat împreună studii pe subiectul ăsta, au fost contactați recent de guvernul federal pentru monitorizarea apei reziduale de consumul de canabis, înainte și după legalizarea din Washington.

„Domeniul ăsta e încă în dezvoltare și nu e complet consolidat", a spus Banta-Green. „Încă învățăm și mai sunt lucruri de reglat și acordat, dar cred că există o valoare actuală a analizei."

Valoarea asta include rezultate care sunt specifice, actuale și accesibile, iar deseori granițele politice acoperă o populație dată (cu excepția zonelor cu bazine septice.) De exemplu, poți să-ți dai seama dacă o captură mare de narcotice a avut un impact asupra consumul de droguri dintr-o comunitate și chiar să determine dacă sunt prezente și noi droguri sintetice.

Cu toate acestea, chiar și apa reziduală nu oferă o imagine de ansamblu completă. Deseori lipsesc informații cenzurate, cum ar fi când populația se schimbă. Dacă studiul nu are intervale sigure și aproximări pentru erori, nu e posibil să deosebești cu certitudine dacă un anumit drog e mai predominant în oraș sau concentrat pe capcanele turistice, de exemplu cum e în Londra. Cercetătorii italieni au analizat în 2005 rezidurile a 5,5 milioane de londonezi, dar în anul ăla, metropola a avut 24,2 milioane de vizite turistice. Cum poți să-ți dai seama cui îi aparține urina infuzată cu droguri?

„Trebuie să incluzi și componenta sociologică pentru a interpreta datele", spune Banta-Green. „Asta e o subtilitate care în general se trece cu vederea. Totuși, e importantă atunci când comunicăm rezultatele, pentru a le putea introduce în contextul potrivit."

Contextul include și consumul medical legal. Când heroina e asimilată de organism, devine morfină, care este folosită în mod legal în operații. Cum își dau seama cercetătorii de diferența dintre morfina legală și cea ilegală, dacă toate excrementele sunt amestecate? O metodă e identificarea metaboliților exclusivi heroinei, cum ar fi 6-acetilmorfină. Metoda e valabilă și pentru benzoylecgonine, un metabolit al cocainei, sau THC-COOH și 11-OH-THC, metaboliți ai canabisului. Acești metaboliți sunt mult mai ușor de diferențiat decât substanța originală.

Există chiar și utilizări medicale legale ale metamfetaminei: un drog conceput pentru obezitate, numit Desoxyn, și levometamfetamină, prezent în vaporizatori, e cunoscut să iasă în teste ca un pozitiv fals. Cu toate acestea, cercetătorii pot detecta cum a fost produsă metamfetamina și să determine dacă e farmaceutică sau nu.

„Diverse procese de producție vor rezulta în combinații ai acestor compuși de metamfetamină, iar mulți compuși farmaceutici conțin și astfel de metaboliți", spune Banta-Green. „Aceste contribuții de potențiale produse farmaceutice și prescripții medicale ale metamfetaminei, dacă îmi aduc bine aminte, erau sub 1%… care ar putea fi detectabil."

Deci, deși ar putea fi problematic, cercetătorii își pot da seama dacă ți-ai procurat opiaceele de la un doctor sau nu. Dar cum rămâne cu moleculele psihoactive noi și exotice, care sunt constant introduse pe piața neagră?

Conform Raportului Global de Droguri din 2016, întreprins de Națiunile Unite, între anii 2008 și 2015 au fost raportate 644 de droguri noi din102 țări și teritorii. Analiza apei reziduale promite să prezinte în timp real rezultatele drogurile în curs de dezvoltare, care includ: fenetilamine și triptamine, plus alte substanțe. Dar să găsești ceva de genul un analog modern al fentanilului este incredibil de complicat.

„E foarte anevoios și intens din punct de vedere al datelor, deși există modalități de a extrage compușii, dar tot trebuie să știi cât de cât ce cauți în structura aparentă", spune Burgard.

Dar este etică treaba asta? Până la urmă, analiza apei reziduale e practic un test de droguri fără consimțământ. Ar trebui să ne fie frică de un viitor în care un cetățean obișnuit are toaleta monitorizată în mod regulat?

Un studiu din jurnalul științific Addiction a concluzionat că nu există probleme etice majore când vine vorba de monitorizarea apei reziduale a unei populații mari. Însă, autorii lucrării au specificat că e necesar „să se minimalizeze posibilele consecințe adverse din analiza unei populații mai mici, cum ar fi muncitori, deținuți sau studenți."

Cu alte cuvinte, nu e tocmai etic să testezi de droguri toate toaletele ecologice de la un festival, deși s-a mai auzit și de astfel de cazuri. În 2009, un cercetător a analizat apa reziduală de la o închisoare din Catalonia și a descoperit că consumul de droguri era mult mai mic față de un oraș din apropiere. Din fericire, închisoarea nu a fost specificată, deoarece ar fi încurajat niște politici mai stricte, cum ar fi restricționarea vizitelor pentru a reduce contrabanda, o formă de pedeapsă colectivă.

Probabil de aceea câteva orașe americane, de frică să nu prindă o reputație greșită sau să atragă atenție nedorită, au refuzat să permită analizarea apei reziduale. Dacă orașul tău ajunge să fie cunoscut drept capitala metamfetaminei din regiune respectivă, ce fel de mesaj transmite asta? Analizarea reziduurilor din comunitățile sărace ar avea potențialul de a perpetua un ciclu de stigmatizare și nu în ultimul rând, oare astfel de cercetare periclitează intimitatea individuală?

Capacitatea de a lucra în amonte pentru a descoperi consumatori individuali de droguri este disponibilă autorităților, dacă aleg să fac asta. Dar, pentru moment, e prea costisitor, cum notează și Burgard:„fezabilitatea de mii de mostre individuale și statutul legal a deșeurilor sunt încă neclare, inclusiv cine le deține."

Mai pe scurt, nu merită investiția de a instala filtre de minitorizare a drogurilor în sistemul de țevi, așa că nu e cazul să arunci marfa la veceu, încă. Dar, asta nu exclude ideea unui viitor în care casele de asistență socială sau indivizii eliberați pe cauțiune să fie monitorizați, mai ales cu cât analiza apei reziduale devine din ce în ce mai comună.

Între timp, autoritățile legale au fost îndrumate să folosească aceste date pentru a „ghida deciziile strategice și operaționale" sau „pentru analizarea pieței de desfacere a grupurilor criminale".

„Comunitatea autorităților are capacitatea de a întreprinde astfel de muncă, dacă ar vrea, dar noi nu facem asta și nici nu ne intersectăm cu grupul de acționari pe domeniul ăsta", a explicat Banta-Green, care a adăugat că asta depinde și de disponibilitatea cercetătorilor de a colabora cu poliția. Câteodată, oamenii de știință decid să nu divulge informații autorităților.

Mai presus de toate, adevărata întrebare este: cum se vor folosi aceste date rezultate din apa reziduală? În studiul lor, Burgard a definit succint chestiunea: „Probabil chestiunea etică se va rezuma la două lucruri: dacă datele sunt folosite pentru a înțelege mai bine epidemiologia drogurilor sau pentru a pedepsi cetățenii."

Traducere: Diana Pintilie

Citește mai multe despre droguri: