18+

Un psihopat mi-a dat cele mai bune sfaturi de viață

„Atunci când sunt respins, nu mă simt prost nici pentru o fracțiune de secundă. Pur și simplu nu-mi pasă.”
29 Septembrie 2018, 12:48pm
Fotografie de Ade McOran-Campbell via Flickr.

Articolul a apărut inițial pe VICE Australia.

Am ieșit recent la o întâlnire cu o fată frumoasă și deșteaptă, care a râs la toate glumele mele și apoi nu mi-a mai răspuns la mesaje. După întâlnirea aia am crezut că se legase ceva, probabil ea n-a crezut la fel. Adică, cine naiba știe la ce se gândea, dar următoarele câteva zile am stat și am rumegat pastila asta.

Să-ți pierzi timpul gândindu-te la ce cred alții e o problemă clasică, iar să fii respins de cineva e destul de nasol. Când nu-ți sună telefonul, nu primești nicio invitație sau ești exclus din grup, e normal să te simți rănit. Dar pot spune că, deși e normal pentru majoritatea oamenilor, nu e valabil pentru toată lumea. Psihopații nu au problema asta, pentru că nu simt nimic. De aia am decis să cer sfaturi de viață unui psihopat.

Dr. James Fallon.

Dr. James Fallon e cercetător în neuro-știință la Universitatea din California. În 2006, el studia structurile cerebrale ale criminalilor în serie, când a realizat că și propriul său creier se potrivea profilului. Amuzat, el a început să le spună prietenilor și familiei, care toți au confirmat că e ceva ce suspectau de mult. Așa cum a descris și James în The Guardian, „Am început să întreb oamenii apropiați ce credeau cu adevărat despre mine și ei chiar mi-au spus.”

Când am citit articolul, am știut că ăsta e tipul potrivit. James se încadrează în categoria de psihopat pro-social, adică are suficientă empatie cât să fie căsătorit și să se bucure de o viață socială, dar trăiește fără paranoia și suferința pe care mulți dintre noi le resimțim constant. Așa că l-am sunat pe James să-l întreb cum reușește să treacă prin viață fără să fie atins de vreun sentiment negativ. Oare e ceva ce se poate învăța?

VICE: Bună James, hai să intrăm direct în pâine. Cum simți tu respingerea?
Dr. James Fallon: Se simte absolut OK. Așa cum mi-au spus și doi dintre psihiatrii mei, cea mai mare problemă a mea e că nu-mi pasă. Ei îmi spui, „pur și simplu nu-ți pasă.” Asta e complet adevărat.

De ce nu-ți pasă?
Pur și simplu știu că pot face ce vreau și lucrurile se leagă de la sine. Cred că o mare parte din atitudinea mea ține de filozofia asta absurdă.

Dar nu toată?
Ei bine, nu. Sunt profesor și om de știință, așa că toată viața mea e despre probabilități. Totul pentru mine este măsurat în procentaje. De exemplu, dacă cred că ceva e în proporție de 20:1, atunci o să formulez 20 de propuneri sau versiuni diferite, ca să mă asigur că obțin ce vreau. Când faci asta, îți controlezi și așteptările. Dacă șansele tale sunt de 20 la 1, iar tu bagi o singură încercare, atunci normal că te afectează dacă nu-ți iese.

Eu îi învăț pe studenții mei să gândească la fel și le spun: „trebuie să vă ajustați așteptările, nu doar pentru succes, ci și pentru eșec, pe trei nivele. De exemplu: ai un material de bază, de care ești sigur sută la sută că va fi publicat, apoi ai o lucrare de mijloc, de risc mediu, dar mereu mai ai ceva care e super riscant. Șansele destul de mici ca acea variantă extremă să meargă, dar dacă merge, rezultatele sunt substanțiale. Practic, eu cred că o mare parte din viață ar trebui abordată așa.

E logic, dar dintr-un punct de vedere foarte clinic. Probabil că tu ești mai predispus la astfel de mentalitate, corect?
Da și îți pot spune de ce. Una din zonele cheie ale creierului asociate cu teama și frica este cortexul cingular mijlociu. Dacă ești evreu și porți yarmulke, urmărești cu degetul în jos vreo șapte centimetri și acolo se află. Nu se știe sigur dacă partea asta a creierului este asociată cu respingerea, dar e posibil. În teste, acea parte a creierului meu este inactivă, deci e posibil.

Deci spui că la nivel cerebral tu nu ai capacitatea de a simți respingerea?
Da, sau cantitatea de respingere pe care o simt este mult mai mică decât la o persoană obișnuită. Circuitele mele sunt dereglate, probabil un produs al geneticii și nimeni nu cunoaște încă genetica acelui circuit. Dar o altă dovadă este că, dacă te uiți la persoanele în care acest circuit este foarte activ, acestea deseori au tulburări de personalitate. Ăștia sunt oamenii care se simt răniți și respinși tot timpul. Unii dintre ei ajung să comită crime din cauza asta, ca un psihopat, dar din diferite motive.

Există vreo modalitate de a manipula partea asta a creierului?
Există o lucrare care a ieșit anul trecut care prezintă cum un anumit medicament a oprit acea parte a creierului. Experimentul a fost efectuat pe pacienți de cancer, cărora le era frică de moarte. Acel sentiment de „o să mor și nu o să fie nimic de cealaltă parte”, acea teroare existențială. Dar când li s-a dat psilocibin, acea frică a dispărut.

Psilocibin? Adică ciuperci psihedelice?
Exact, ciuperci halucinogene. Așa că studiul a arătat că psilocibinul amorțește o grămadă din fricile psihicului, iar eu aș sugera că amorțește și durerea resimțită de la respingere.

OK, presupunând că majoritatea oamenilor sunt reticenți să bage microdozare cu ciuperci, aș spune că obținerea unei stime de sine sănătoase este o soluție mai realistă. Poți detalia despre sentimentul tău de auto-merit? Este susținut de dovezi?
Da. Când vreau ceva, aproape mereu reușesc să-l obțin. Vorbesc din experiență.

Care a fost primul? Sentimentul că poți face orice sau dovada acestui lucru?
A doua variantă? Adică, dacă-mi aduc bine aminte, când eram mic, nu țin minte să mă fi simțit încrezător. De abia pe la jumătatea adolescenței mele am început să mă simt așa. Am descoperit că dacă aveam voință, mereu reușeam ce-mi propuneam. Dar cred că, în cazul ăsta, am început cu materialele de bază. Adică, acum arăt ca dracu, dar în tinerețe, eram înalt și arătos, un atlet bun, amuzant și deștept. Deci pot spune că am avut noroc în sensul ăsta. După care, tot ce-a trebuit să fac a fost să combin calitățile astea ca să obțin ce-mi doresc.

Crezi că ești mai bun decât alții?
Eu cred că sunt mai deștept și mai capabil decât o mare parte din oameni. Nu cred că sunt o persoană mai bună, dar am o perspectivă mai clară și sunt mai capabil. Dar nu cred că sunt moral sau spiritual superior celorlalți.

OK, hai să recapitulăm. Ai vreun sfat final pentru oricine citește articolul ăsta?
Ei bine, când vine vorba de respingere, eu mereu mă întreb, „de ce se întâmplă asta?”, niciodată „De ce nu merit?” Poate am ales persoana greșită, agenția nepotrivită sau editorul greșit? Am folosit tactica greșită? Mereu e o chestiune de a-ți îmbunătăți abordarea și tehnica, sau să știi atunci când alergi după ce nu trebuie. Cam despre asta e vorba. Atunci când sunt respins, nu mă simt prost nici pentru o fracțiune de secundă. Se rezumă doar la „cum să rezolv asta?”.

James Fallon este cercetător în neuro-științe și profesor de psihiatrie și comportament uman la Școala de Medicină de la Universitatea din California. El este autorul cărții „The Psychopath Inside”.

Publicitate