Chestii

Am vorbit cu singurul surfer român care trăieşte aproape tot anul pe plaje exotice

A transformat apa în a doua sa casă, dar și într-un job, după ce a plecat din România și s-a oprit direct pe plaje exotice și pe placa de surf.

de Tiberiu Balica, consemnat de Florentina Iana​
05 Februarie 2017, 10:23am

Toate fotografiile sunt ale lui Tiberiu Balica

Mă numesc Tiberiu Balica, sunt din Bucureşti, am 34 de ani şi am renunţat la joburi bine plătite în corporaţie pentru a mă da cu placa de surfing pe cele mai mişto valuri din lume. Viaţa mea arată aşa: din octombrie până în decembrie stau în Tenerife, în ianuarie şi februarie mă găsești în Indonezia. 

Din februarie până în aprilie, mă mut în Ecuador, de acolo până în mai în Peru, mă întorc în România până la sfârşitul lui august şi-n septembrie plec în Portugalia. Acum, vă scriu din Indonezia. 

Din IT a ajuns pe valuri și plaje exotice

Apa a fost iubirea mea din copilărie. Ai mei m-au dat la înot de mic şi tot de mic am făcut o pasiune pentru zăpadă şi alunecatul pe zăpadă, cu pungi, sănii, colace şi plăci. La un moment dat, am început să-mi doresc să alunec pe un val şi, când un prieten mi-a spus „Hai in Insulele Canare!", am decis să-mi schimb viaţa pentru a face surf, chiar dacă am început să învăţ sportul ăsta târziu, la 28 de ani.

Am lucrat până pe la 29 de ani la mai multe firme şi corporaţii în domeniul studiilor mele, de la contabilitate, audit până la analiză financiară şi asistent de CFO, joburi care m-au ţinut foarte aproape şi de IT. Deşi am învăţat multe şi am tot respectul pentru colegii şi angajatorii mei, nu pot spune că m-am şi simţit vreodată că sunt în mediul meu pe-acolo. 

Mesaj de susținere pentru românii care au ieșit în stradă împotriva ordonanțelor de urgență date de Guvernul României.

Nici colegii şi angajatorii mei nu cred că pot spune asta. Mi-am făcut treaba, am învăţat cât am putut de mult din ceea ce făceam, m-am pregătit fizic şi psihic în permanenţă pentru orice, de la arte marţiale până la sporturi extreme şi meditaţie, aşteptând liniştit o oportunitate. Ea s-a arătat când am început să dau lecţii de surf la un parc acvatic din Bucureşti.

E mult să zic că acum sunt surfer profesionist.

Un tip din ăsta ia salariu că face surf şi bonusuri pentru locul câştigat în competiţii. În România, cum valurile de surf sunt foarte rare şi de slabă calitate, nu avem aşa ceva. Poate vom avea în viitor, mai ales că din 2020 va fi sport olimpic. Dar nu mă plâng, căci sportul ăsta m-a dus până acum în Insulele Canare, Portugalia, Peru, acolo unde se formează cel mai lung val din lume, şi în Ecuador.

Opt luni pe an nu știe ce-i aia zăpadă

M-am gândit să deschid prima şcoală de stand up paddle şi surf din România pe când eram în Tenerife. La început, au venit mulţi prieteni de-ai mei la surf, apoi s-a dus vorba şi la prietenii prietenilor şi tot aşa. Deşi am sponsori pentru echipamente, veniturile mele vin din această muncă, nu din surf propriu-zis.

Primele tabere de surf le-am organizat cu colegii mei tot în Tenerife, cunoşteam bine insula. În plus, cred că e cel mai pitoresc loc de surf din Europa. Aici faci plajă, dincolo dai de zăpadă, aici ai climă aridă, mai încolo sunt ploi torenţiale. Şi asta doar la o distanţă de o oră de mers cu maşina.

Din octombrie până în decembrie, noi, instructorii români, şi cei care vin cu noi ca să-i învăţăm surfing stăm în sudul insulei Tenerife, într-o tabără formată din două vile în care intră 18 persoane, chiar lângă plaja pentru surf. Ambele vile au bucătării şi ne gătim acolo de obicei: eu nu mănânc carne şi prefer să-mi fac singur mâncarea. Desigur, mai mâncăm şi în oraş sau mai facem şi grătare.

Octogenarul pe valuri care trăiește viața mai bine decât tine

De când tot mergem în Tenerife, ne-am împrietenit cu o comunitate de oameni care locuiesc pe o plajă pustie, un golf înconjurat de faleze înalte, ca un amfiteatru natural. Locuiesc fără electricitate şi se autosusţin din pescuit şi puţină agricultură. Le zicem noi hippioţi, dar nu sunt precum cei din anii '60, sunt foarte liniştiţi, doar că nu prea halesc sistemul.

Obişnuim să facem acolo o petrecere, la apus de soare, cu grătar, foc, muzică, oceanul lângă şi linişte totală. Nu iese mare dezmăţ, îmi pare rău să dezamăgesc.

Nu mă plâng în privinţa fetelor, dar nu cred că fetele sunt o motivaţie destul de bună pentru a te apucă de surf. Imaginea asta de surfer blond şi bronzat tot timpul anului e bună pentru vânzarea produselor de vară. Şi dacă e brunet, nu-i nicio problemă. Cine a pus piciorul măcar o dată în viaţă în ocean ştie că, pe valuri serioase, trebuie să fii fit, altfel te îneci. Nu e ca fotbalul pe care poate să-l joace oricine (no offense)!

Cunosc chiar şi un surfer de 82 de ani, e un domn pe care îl văd mai mereu în apă în Tenerife, se dădea la un moment dat pe un longboard, având nişte mănuşi de neopren cu ceva material între degete pentru a-l ajuta la vâslit cu mâinile, căci are o vârstă. L-am văzut pe valuri cât el de mari, adică nu joacă, nu taie şi rupe valurile, dar se dă acolo şi are respectul tuturor.

Recent l-am văzut dându-se pe valuri cu placa de paddleboarding, un pic cocoşat de la vârstă, dar nu poţi să nu-i zâmbeşti şi să nu-l laşi să treacă în faţa ta. Big up!

Când te înțeapă o pisică de mare, metoda urinării e primul lucru de încercat

E bine să-ţi fie frică când intri în apă, frica e respectul pe care îl am pentru forţa naturii. Când am fost prea sigur pe mine şi am evaluat greşit condiţiile de surf, era să-mi pierd viaţa.

S-a întâmplat să rămân fără placă, total singur, la un kilometru jumate în larg, cu valuri de trei metri. Altă dată, m-a înţepat o pisică de mare şi a fost cel mai dureros lucru pe care l-am simţit în viaţa mea.

Nu era o pisică de mare gigantică, ca cea care l-a omorât pe bietul Steve Irwin, era una mai mică (stingray), care stă în nisip. Când eram la cursul de surf din Peru și împingeam oamenii să prindă valurile, am simţit o înţepătură ca un cuţit băgat în laba piciorului foarte adânc şi foarte încet. Am crezut că poate e vreun crab sau ceva cu cleşti, dar m-am gândit şi la o astfel de pisică. Știam că stau ascunse în nisip şi că, dacă le calci, te înţeapă. Am încercat să continui cursul, dar deja nu mai puteam să calc de durere, aşa că m-am pus pe placa prietenei mele şi am vâslit amândoi către mal.

Am făcut şi nefăcuta: am rugat-o să urineze pe piciorul meu, lucru care m-a ajutat doar temporar.

Piciorul continua să se umfle şi durerea devenea mai acută. Am tras de mine cât am putut, dar când m-au luat şi frisoanele, am plecat în sfârşit la postul medical din sat, unde mi-au stors veninul cu mâna. Horror! Apoi, nişte injecţii şi a doua zi puteam călca uşor. După aceea, am aflat şi leacurile băbeşti pe care le voi aplica dată viitoare.

Majoritatea neurotoxinelor animalelor din ocean sunt pe baza unei proteine care se degradează la căldură, aşa că rana ţinută în apă caldă e îndeajuns, de cele mai multe ori, pentru vindecare.

Acum, am ajuns la nivelul în care pot spune că pot trăi din surfing, în România, dar asta depinde de cum vrei să trăieşti. Nu am nevoi sofisticate şi nu caut un confort costisitor, aşa că pot trăi. Am nevoie doar de val, o placă şi, poate, un costum neopren. Mă mai ajută şi sponsorii, dar, pentru mine, banii au oricum altă valoare decât ar avea pentru majoritatea lumii.

Trăiesc din munca la şcoala de surf, câştig şi cheltuiesc banii în acelaşi loc, muncesc şi sunt în vacanţă, în acelaşi loc.

Citește și:

Am vorbit cu românul de la „Supraviețuitorul" care a renunțat la corporație ca să trăiască izolat

De ce merită să te muți la țară și să-ți bagi picioarele-n oraș

Am vorbit cu românul care antrenează fotbaliști în Burkina Faso, Mali și Irak