FYI.

This story is over 5 years old.

Știință și tehnologie

Cum treci peste dependența care te face să deschizi prea multe tab-uri în browser

E cea mai puțin ambițioasă metodă de a te simți mai puțin stresat.

Știu că nu e o idee bună să faci mai multe lucruri deodată. Sunt o mulțime de studii care arată că, dacă îți împarți atenția în mai multe locuri, asta te încetinește în completarea sarcinilor, iar din experiența mea personală, te și stresează. Totuși, de fiecare dată când deschid browserul sunt cel puțin 12 file care mă așteaptă. Asta înseamnă de trei ori media națională, conform unei statistici de la Mozilla Labs, creatorii browserului Firefox, alcătuit în 2010. Practic, m-au clasificat în topul contravenienților.

Publicitate

Browserul meu e un dezastru: povești pe jumătate citite, articole pe jumătate scrise, mailuri neverificate. Țin taburi deschise pentru social media, tabele financiare, file menite să-mi aducă aminte de alte lucruri de făcut, pentru care nu am timp la momentul respectiv, dar le țin acolo în speranță că după ce le rezolv pe cele presante, mă ocup și de celelalte.

Acest haos se pare că se mută direct de pe laptop, în capul meu. E o situație similară cu cea din viața reală: Un studiu a descoperit că femeile care descriu locuințele ca fiind „dezordonate" sau pline de „proiecte neterminate", sunt mai predispuse la depresie și la un nivel ridicat al hormonului de stres, cortisol. Un alt studiu sugerează că multitasking-ul, (în cazul ăsta să consumi diverse tipuri de media în același timp), ar putea chiar afecta negativ dezvoltarea cerebrală. Acestea fiind spuse, majoritatea dintre noi nu avem nevoie de un om al științei care să ne spună că ne-ar fi mai bine să îndeplinim sarcinile pe rând. Până la urmă, cum aș putea să mă concentrez pe scrierea unui articol (ca ăsta) atunci când observ toate celelalte taburi deschise care mă stresează?

Recent, într-o seară de duminică, mi-am închis complet calculatorul înainte să mă culc. A fost un gest simbolic, deoarece eu nu fac niciodată asta, iar ziua următoare mi-am propus să încep săptămână fără taburi.

Citește și: Artiștii ăștia îți arată cum ar fi viața fără internet

Publicitate

Luni: Mi-am dat seama imediat că e imposibil să stai fără niciun tab deschis. De aceea am stabilit niște reguli rezonabile: pot păstra taburile pentru mail și Google Docs, unde scriu în general. Iar dacă lucrez la un proiect care necesită cercetare, pot deschide mai multe file relaționate cu subiectul. Dar până la urmă rămân la o singură sarcină, iar de câte ori iau o pauză, închid browserul ca să-mi dau un restart.

Marți: Mă simțeam destul de bine cu ce am realizat, așa că am mai introdus o regulă: să nu-mi mai iau laptopul la întâlniri. Am avut parte de un efect pozitiv instant, acela de a acorda mai multă atenție colegilor mei, dar s-a mai întâmplat un lucru care m-a surprins: m-am întors la birou ca și cum aș fi venit dintr-o pauză. Mă simțeam mai fresh și capabil să mă concentrez mai bine. Mai târziu, când am fost la sală, am decis să nu mai intru pe social media între exerciții. Ca rezultat, am avut parte de un antrenament mai bun, într-un timp mai scurt.

Miercuri: Luna de miere a luat sfârșit. Îmi doream taburile înapoi. Mă chinuiam să rămân organizat și să țin șirul lucrurilor care trebuiau făcute. Astfel, am ajuns să experimentez cu extensiile de la Chrome, cum e OneTab, care îți permite să aduni mai multe taburi într-unul singur. Apoi am încercat WorkFlowy, în care poți face liste peste liste și liste cu liste. A fost o soluție bună. Deoarece notam mai multe lucruri, puteam să închid din file și să-mi păstrez concentrarea.

Publicitate

Joi: O altă zi plină de întâlniri, deci fără laptop. Mi-a fost mai greu în timpul unei ședințe mai mari, în care se discutau niște măsuri cu care nu prea relaționam. Dar, fără Twitter sau Facebook, am decis să iau notițe, ca să am o ocupație. Poate chiar am mai învățat și ceva nou.

Vineri: Nouă mea abordare de lucru a dat dovadă de rezultate mai bune decât m-aș fi putut aștepta: am terminat totul în timp util și am plecat mai devreme de la birou. Am folosit o parte din timpul meu liber (o da, timp liber!) ca să citesc articole pe care le salvasem pe Pocket, o aplicație care-ți permite să arhivezi articole, ca să le poți citi mai târziu.

Sâmbătă și duminică: În general, în weekend mai fac un pic de muncă de freelance, așa că am sperat ca nouă mea politică de viață fără taburi să se transpună și acasă. Chiar a funcționat. Nu am avut mai mult de cinci file deschise deodată și datorită acestui lucru, chiar am fost mai productiv.

Acum? Încă țin laptopul deschis și încă mai folosesc taburi. Dar, în această dimineață, după ce am încheiat experimentul, când m-am pus la computer, aveam doar patru taburi în browser. De abia depășește media generală. Pot spune că am progresat.

Traducere: Diana Pintilie

Citește și:

Tipul ăsta e un justițiar virtual care îi avertizează pe alții că pot fi furați de hackeri

Fă cunoștință cu chirurgul care transmite operațiile sale live pe internet

Mi-am petrecut weekendul cu un dealer de droguri de mare risc de pe internet