La sfârșitul anilor ’90 un grup de canadieni, New Canadian Airforce, format din J. F. Cusson, J. P. Auclair, Vincent Dorian și Mike Douglas, au revoluționat schiatul. Faptul că schiau cu spatele și se țineau de schiuri a adus o energie nouă într-o activitate percepută de mulți ca un sport de agrement cu guler alb, gen navigație sau tenis.
Half-pipe și schiatul slope-style sunt definite ca progres și stil. Deși cei care au renăscut mișcarea au fost niște canadieni, americanii sunt cei care au împins sportul ăsta într-o mie de direcții diferite, prin concursuri, videoclipuri și reviste. A devenit din nou distractiv să cobori muntele pe două bețe. Schiatul reînviase.
Videos by VICE
Acum mergem pe repede-înainte aproape trei decenii mai târziu, în 2014. Freeskiing se pregătește să-și facă debutul la nivel mondial, la Jocurile Olimpice de Iarnă de la Soci, Rusia. Echipa Americii este, de departe, cea mai tare, cu zeci de medalii Winter X Games.
În ultimele luni din 2013, cinci concursrui de calificare au stabilit cine va face parte din prima echipă americană de freeskiing. Ne-am luat camerele de filmat și am intrat în lumea lor, să aruncăm o privire în viețile a patru schiori care se luptă pentru aceste locuri.
Traducere: Andra Olteanu