Palestinienii din Israel se folosesc de muzică să treacă granița

Pe ringurile de dans din Palestina are loc o revoluție nu chiar silențioasă. Sătui de faptul că nu au acces la o viață de noapte ca lumea, câțiva tineri palestinieni au hotărât să se ocupe singuri de problemă. Au început să lupte împotriva conflictului prin muzică și, astfel, continuă o tradiție globală a politizării cluburilor de noapte.

Spre deosebire de Tel-Aviv, care are o reputație internațională de oraș cu o viață de noapte vibrantă, Palestina e izolată de granițe. Palestinienii trăiesc sub ocupație de ani de zile și, din această cauză, cultura palestiniană stagnează. Bariera din Cisiordania interzice călătoriile – e considerat un zid de apartheid al palestinienilor, dar autoritățile israeliene susțin că aceasta îi protejează pe cetățeni de terorism. Așadar, cei care locuiesc în Cisiordania sunt efectiv izolați – separați de cetățenii palestinieni din Israel, care și ei sunt discriminați pe față. Așadar, cum reușește muzica să îi unească pe palestienienii separați de zid și să-i reconecteze cu cei 7,2 milioane de refugiați palestinieni din diasporă?

Boiler Room s-a gândit să exploreze acest subiect în documentarul Palestine Underground, pe care îl poți vedea mai jos. Analizează scena muzicală care a început să înflorească în zonă și pe cei care se ocupă de ea – mulți dintre ei fac parte din a treia generație care trăiește sub ocupația israeliană începută în 1948. Filmul prezintă o Palestina care e mai mult decât zona prăfuită de război la care a fost redusă în imaginația publicului. La fel ca în orice loc cu o populație tânără, există viață și aici, iar tinerii de aici fac ce fac tinerii din toată lumea: ascultă muzică tare și dansează.

Dar nu e ușor să faci asta sub ocupație militară, într-o cultură conservatoare. Oamenii din Ramallah (un oraș palestinian de pe Malul de Vest) au o înțelegere cu guvernul, care interzice muzica gălăgioasă în public după miezul nopții, ceea ce înseamnă că viața de noapte se întâmplă mai degrabă la petreceri private decât în cluburi. Locuitorii de pe Malul de Vest au nevoie de permis ca să călătorească pe teritoriul țării. Practic, organizatorilor de evenimente din Israel le e mai ușor să aducă artiști internaționali decât să aducă unii din Palestina, dar cei cu pașapoarte israeliene pot călători liber pe teritoriile palestiniene.

În fruntea scenei muzicale palestiniene e Jazar Crew – un colectiv de cinci prieteni din orașul israelian Haifa, care a început să dea petreceri în 2011 din cauză că „se simțea nevoia unui loc în care oamenii să se adune și să danseze în siguranță”. Din punct de vedere muzical, seturile lor live combină moștenirea locală cu influențe noi: sample-uri arăbești tradiționale mixate cu glitchuri electronice sau liquid DnB. Petrecerile Jazar Crew au loc la Kabareet – primul club din Haifa deținut de palestinieni – și operează conform unor politici de siguranță foarte stricte.

Se intră dacă ești pe listă, dar nu din motive de exclusivitate, ci de siguranță. „Palestinienilor nu le era familiar conceptul de ring de dans și petrecere”, a zis Ayed, unul dintre membrii Jazar Crew, în timpul unei discuții înainte de proiecția filmului în Londra. „Ca să protejăm ringul de dans și să întărim mișcarea, a fost esențial să o protejăm de sexism, șovinism, homofobie, machism etc.” Oricine are voie să vină la petreceri, cu condiția să susțină cauza palestiniană: „Vrem să transmitem un mesaj despre o cauză umanitară. Pe ringul nostru vin mulți israelieni, iar israelienii care ne sunt alături cred în cauza noastră.”

Traiul în Haifa are avantaje și dezavantaje pentru artiștii arabi locali care fac parte din populația minoritară de 1,8 milioane de palestinieni care trăiesc în Palestina ocupată (Israel). Au pașapoarte israeliene, ceea ce înseamnă că au privilegiul de a călători și au o oarecare libertate de mișcare, dar sunt totuși outsideri în propria țară. „Scena muzicală israeliană a existat dintotdeauna, dar n-am făcut niciodată parte din ea și nici nu ne-am dorit asta”, a zis Ayed. Hilal, un alt membru, descrie experiența traiului unui palestinian în Israel drept schizofrenică – „crești în sânul unei culturi și, treptat, realizezi că nu e cultura ta”, a explicat el. „E o provocare dură să realizezi adevărul și realitatea care te înconjoară. Vrei să o iei de la capăt și să te analizezi.”

Și totuși, au folosit privilegiul pașapoartelor israeliene ca să conecteze scena muzicală palestiniană și să unească Haifa cu Ramallah prin viața de noapte. Prin folosirea cântecelor arabe tradiționale și sunetele distincte ale orașului în care trăiesc sau prin găzduirea de petreceri în locuri în care au acces toți palestinienii, scena a devenit o modalitate prin care artiștii palestinieni se conectează atât cu moștenirea lor culturală, cât și unii cu alții. Dar Jazar Crew nu sunt singurii artiști care dărâmă granițele și pun Palestina înapoi pe hartă prin cultură.

Printre activiști se numără și Odai, un DJ tatuat, cu pierce-uri, pe care îl vezi la începutul documentarului cum sare zidul dintre Israel și Palestina ca să pună muzică; Sama, producătoare și DJ de techno care și-a descoperit dragostea pentru muzica electronică la un gig Satachi Tomiie, când trăia în Liban; Saleb Wahed, o trupă de rap care își folosește muzica și dialectul de Ramallah ca să transmită mesaje comunității lor; și Muquata’a, nașul hip-hop-ului palestinian.

În documentar, o vezi pe Sama cum pune hard techno și cum lucrează cu colegii ei la o arhivă imensă de muzică palestiniană veche la care acești artiști n-au avut niciodată acces. „Scena e în creștere… acum avem aproximativ 12 DJ. Acum zece ani nu aveam niciunul”, spune ea în film, entuziasmată. „Pentru noi e importantă pentru că reprezintă cheia eliberării din închisoare. Pentru restul lumii e importantă pentru că așa reușesc să ne umanizeze un pic…cred că tinerii europeni rezonează cu noi când ne văd dansând pe aceeași muzică pe care dansează și ei.”

Pentru Muqata’a, mișcarea e importantă pentru că s-a construit o comunitate în jurul ei, într-un loc în care spațiul public le-a fost răpit. El a încercat să performeze în Haifa în ultimii patru ani, dar nu a putut obține permisul de călătorie ca să ajungă pe Malul de Vest. „Scena muzicală pune Palestina înapoi pe hartă, o împiedică să dispară complet”, a zis el.

De la mâncare la muzică, palestinienii au simțit mereu că ocupația israeliană le-a furat și eradicat sistematic cultura. Palestinienii încearcă să lupte prin folosirea muzicii arabe în seturile lor, pentru că documentarea culturii muzicale vechi îi împiedică să dispară în întregime. Muqata’a a reușit să rezume importanța acestei scene într-un singur cuvânt. L-am întrebat unde speră că va ajunge cu muzica lui și mi-a răspuns simplu: „acasă”.

Articolul a apărut inițial pe VICE UK.