Am fost în satul în care s-a filmat Moromeții 2 să văd cum s-a schimbat după comunism

„N-am mai fost demult c-o fată în parc”, îmi zice primarul când ne așezăm pe bancă, să-mi povestească cum stă treaba în Talpa. Rababoc Benone e primar în comună de 22 de ani și are de gând să mai candideze. Mândru că aici s-au produs ambele filme Moromeții, plănuiește să transforme casa în care s-a filmat într-un muzeu al Moromeților și s-o bage într-un circuit turistic.

Între timp, însă, votanții pleacă din comună. Aici mor anual de trei ori mai mulți oameni decât se nasc. Am venit în sat să văd dacă pentru cei rămași viața s-a schimbat după comunism și, mai ales, dacă Moromete le aduce vreun strop de senin. Primarul pariază că asta-i șansa lor, că Talpa va fi cunoscut în țară prin filmul lui Stere Gulea.

Talpa-Ogrăzile e unul dintre cele 145 de sate din Teleorman, județul domnului nostru Liviu Dragnea și epicentrul guvernării românești. Pe măsură ce ne apropiem de Videle și trecem prin el, ca să ajungem în sat, casele sunt din ce în ce mai mici și mai dărăpănate. Oamenii și-au improvizat locuințe din lemn și chirpici sau le-au abandonat. Animalele lipsesc din curți, dar pasc trei vaci pe o câmpie, printre plastic și gunoaie.

„Copiii mei ce-au mai rămas prin sat. În rest, au plecat”, îmi zice Liliana. Are doi băieți, iar unul dintre ei a plecat în Anglia și muncește într-un depozit de marfă. Trimite bani acasă, la copii și mamă.

O întreb despre subiectul din filmul Moromeții 2, colectivizarea, și dacă-și amintește de perioada în care au pus comuniștii mâna pe sat. Femeia n-are însă nicio treabă. A ajuns în Talpa, din Constanța, la 14 ani, maică-sa s-a măritat aici, iar ea i-a urmat exemplul. La 14 ani s-a luat cu Nenea Ivița, cu zece ani mai mare decât ea. De atunci își vede de animale și copii. Are 50 de ani și viața e la fel de grea ca atunci când a venit, dar „cred că trebuie s-o faci tu frumoasă”, zice ea.

Comuna are două școli, una la Ogrăzile și cealaltă în Bîscoveni, cu 158 de copii înscriși. Numărul lor a scăzut în fiecare an, pe măsură ce părinții lor au plecat și nici din ăștia rămași, nu toți mai merg la școală. „Mulți elevi abandonează școala, pentru că părinții nu au posibilitatea să țină câte doi-trei copii în școală, cum am ținut eu. Satul a îmbătrânit oricum, tinerii nu mai rămân aici. Ce le oferă satul?” mă întreabă Alexandrina și habar n-am să-i răspund.

Are 62 de ani și nu prea își aduce aminte chestii din comunism, dar știe că a avut o copilărie frumoasă, chiar dacă ai ei, ca mulți alții, lucrau în C.A.P (Cooperativa Agricolă de Producție) și își dădeau animalele și pământurile la stat. Acum toți le-au dat în arendă, că tinerii au plecat după cine știe ce și nu le mai muncește nimeni.

Până la pământuri, dacă te plimbi prin sat, dai cu ochii de casele părăsite. Unele se prăbușesc printre gunoaie și buruieni, în spatele unor garduri mucegăite, altele rămân intacte, cu pat, carpetă, masă și tablouri, de ai impresia că intri într-o altă dimensiune. Se mai uită la ele vecinii, își mai depozitează pe acolo lucrurile de care n-au nevoie.

Comuna n-are asfalt, iluminatul stradal funcționează două, trei ore pe seară și canalizarea întârzie, pentru că sunt sub 2 000 de locuitori și nu-i niciun program de finanțare pentru localitățile atât de mici. „Parcă nu mai îmi vine să mă concentrez foarte mult pe aceste lucruri, apă, canal, asfalt, cu toate că v-am spus că le am. Gândiți-vă: dacă eu, peste cinci ani, reușesc în comuna Talpa să bag toate astea, oare câți oameni mai ies la poartă, să se bucure de sat?” crede Rababoc.

Filmul mai că i-a adus aminte câtă nevoie au românii să redescopere satul și l-a impulsionat să facă ceva în privința asta. A promis că va construi o casă pentru ca echipa Moromeții 2 să poată sta oricând vrea să se întoarcă în Talpa, iar Consiliul Local a redenumit două străzi cu numele și anii filmelor: Moromeții 1985 și Moromeții 2017.

Rababoc crede că prea am luat totul de-a gata din vest, Pepsi, termopane și televizoare, după Revoluție. Că oamenii fug prea mult după așa-zisa democrație. În realitate, sătenii din Talpa nu simt mare diferență între viața pe vremea lui Ceaușescu și prezent.

La 79 de ani, nea Alexandru știe c-a fost greu și atunci, dar regretă într-un fel zilele comunismului și nu e singurul. Pe vremea lui Ceașcă te obligau să muncești și asta le dădea tuturor un scop în viață, îi ținea pe linia de plutire. Așa crede și Mamaia, cum îi zice toată lumea, proprietara casei Moromeților.

„Rău a fost din timpul războiului, când treceau rușii și ne luau căruțele, boii, animalele. Și comuniștii tot așa. În timpul colectivizării, care muncea și era sănătos avea de toate. Care era puturos avea nimic.” Acum are 87 de ani, stă cu fata ei în aceeași casă și sunt cam singura familie care și-a păstrat pământurile date înapoi, după Revoluție, să aibă grijă de ele.

Colectivizarea a venit cu violență și moarte, țăranii care refuzau să intre în C.A.P-uri și nu-și plăteau cotele, erau băgați la închisoare, bătuți sau împușcați și lăsați morți pe ulițe. Zeci de mii de oameni s-au revoltat și au suferit consecințele, dar aici pare că s-au resemnat. Mulți au avut părinții în C.A.P sau au intrat chiar ei. Au încercat să-și vadă de o meserie și au plecat cu munca prin București.

Paul, la 69 de ani, își amintește că ai lui ascundeau grâul în saci, în pământ, ca să nu-l dea la stat. Dar tatăl lui a fost primul contabil al C.A.P-ului, „Venea acasă și ne zicea că nu-i bine ce se întâmplă și că ne așteaptă vremuri grele.”

Oamenii nu mai erau liberi să se adune în fața curții și să vorbească, cum erau obișnuiți. Dar pentru el a fost bine. „Am făcut șapte clase aici, apoi am plecat la Târgu Măgurele cu o profesională și am lucrat la combinatul chimic de acolo până în 1981. Între timp, am făcut doi ani de liceu, am luat categoria a cincea și am luat școala de maiștrii și m-am mutat în București.”

S-a mai întors în Talpa abia la pensie și stă pe aici cât e ok vremea, iarna se duce la București.

Dacă-l întrebi pe primar, oamenii au oricum ce le trebuie, nu mai sunt multe case fără termopane și cele de cuviință. Și așa, nu-i greu să prinzi aici esența satului românesc din `45, că nu s-a schimbat mare lucru. Ulițele tot neasfaltate, casele mai dărăpănate, la fel ca Niculae, copiii au plecat, iar bătrânii pot să comenteze politica în voie, fără să mai creadă în schimbare.

Rababoc Benone se concentrează pe turism și vrea să aducă orășeni nostalgici la casa Moromeților. Până la orășeni, în Căminul Cultural se înghesuie vreo două sute de săteni, care s-au îmbrăcat în hainele de duminică și au venit să vadă premiera Moromeții 2. S-ar pune unii lângă alții, vecini cu vecini și rubedeniile între ele, dar domn primar le-a dat invitații cu locuri și nu vor să strice ordinea.

Vivi Drăgan întreabă cine a fost și la proiecția primului film, dar mai sunt doar câțiva care ridică mâinile. Când începe, se lasă o liniște de zici că nu s-a mai văzut un film în sat din `85.