Forma corpului tău influențează părerea celorlalți despre tine

În fiecare săptămână, citim ce se mai întâmplă în lumea științei și îți livrăm direct cele mai demente descoperiri. Iată-le pe cele mai noi.

În 2007, psihologul de la Princeton Alexander Todorov a publicat o lucrare care constata că modul în care oamenii judecă fețele altora - acele prime impresii rapide - poate să prevadă câștigătorii a circa 70 la sută dintre cursele pentru locurile de senator și de guvernator de stat, la alegerile din 2006 din Statele Unite. Folosim chipurile ca să facem deducții rapide despre personalitățile lor, a susținut acesta, iar apoi luăm decizii în conformitate.

Dar în lumea reală nu interacționezi doar cu niște capete plutitoare - de obicei, sunt legate și la niște corpuri. Într-o nouă lucrare, apărută în Psychological Science, cercetătorii au examinat modul în care trăsăturile de personalitate sunt asociate cu diferite tipuri de corpuri.

„Se știe de ceva vreme că înălțimea și greutatea contribuie la judecățile sociale și de personalitate”, îmi spune Ying Hu, cercetătoare în psihologie la Universitatea din Texas, Dallas. „Cu toate astea, forma corpului ține de mult mai multe decât de înălțime și greutate. Multe trăsături, cum ar fi rotunjimea, lungimea taliei etc. sunt percepute ușor și e posibil să se numere printre factorii care ne ajută să facem deducții despre trăsăturile unei persoane.”

Aceasta și colaboratorii săi au creat 140 de modele realiste de corpuri, 70 de femei 70 de bărbați. Au constatat că trăsăturile active, cum ar fi „certăreț” sau „entuziast”, erau asociate cu corpurile mai „cu forme”, în timp ce trăsăturile pasive, cum ar fi „de încredere” sau „relaxat” erau asociate cu corpurile dreptunghiulare - corpurile ale căror rotunjimi erau distribuite proporționat și cu talii nedefinite.

„Printre trăsăturile active se numără atât unele pozitive, cum ar fi extrovertit și cu încredere în sine, precum și trăsături negative, cum ar fi iritabil și certăreț”, spunea aceasta. „Astfel o femeie-pară și un bărbat cu mușchi sculptați au fost văzuți amândoi drept având un set mai activ de trăsături de personalitate decât o persoană cu o forma corpului mai puțin definită. Principiul acesta general s-a aplicat atât la corpuri masculine, cât și la cele feminine.” Au mai constatat și că persoanele cu greutate mai mare au fost notate cu trăsături mai puțin pozitive, cum ar fi nepăsarea și incompetența, prin comparație cu persoanele mai slabe.

Desigur, judecățile noastre își au rădăcinile în contextul istoric și cultural specific în care trăim acum. În epoci anterioare, când mâncarea se găsea greu, persoanele de proporții mai mari erau interpretate complet diferit. Astfel, asociațiile și percepțiile noastre se pot schimba. Cu toate astea, e important să recunoaștem care sunt acestea acum, și nu doar de dragul alegerilor.

„Sperăm că aceste concluzii ne vor ajuta să fim conștienți de faptul că stereotipizăm spontan oamenii, pe baza formelor corpurilor lor, și să încercăm să evităm să facem astfel de judecăți nefondate”, îmi spune Hu.

Ceea ce simțim e puternic influențat de ceea ce ne așteptăm să simțim. Așa învățăm: dacă o experiență nouă îți confirmă o credință sau așteptare prealabilă, înveți mai mult din asta decât dintr-o experiență care îți pune la îndoială credințele.

„Se numește distorsiune de confirmare. Când înveți selectiv din informații care coincid cu credințele tale inițiale și nu ții cont/ignori informațiile care nu sunt identice cu credința inițială”, explică Marieke Jepma, psiholoagă cognitivistă de la Universitatea din Amsterdam.

Chestia asta te poate face să te simți mai bine, când vine vorba de fenomene precum efectul placebo, dar nu e la fel de plăcut la durere. Într-un nou studiu publicat în Nature Human Behavior, Jepma și alți cercetători au analizat modul în care percepția asupra durerii ne influențează așteptările, atât prin raportare subiectivă, cât și prin imagistică cerebrală.

În cadrul studiului, participanții au fost instruiți să asocieze indicii vizuale cu temperaturi joase sau înalte, astfel încât, atunci când vedeau un indiciu, se așteptau la durere intensă sau scăzută. Apoi, indiciile vizuale le-au fost arătate din nou, dar nu mai erau legate de intensitatea căldurii. Cercetătorii i-au întrebat pe subiecți la cât de multă durere se așteptau după fiecare indiciu și câtă durere au resimțit de fapt.

Au constatat că oamenii au spus că au simțit mai multă durere când s-au așteptat la asta. Când cercetătorii s-a uitat la activitatea cerebrală, au observat că aceleași niveluri de căldură au suscitat activitate mai intensă în „rețeaua durerii” din creier când oamenii se așteptau la durere mare, decât atunci când se așteptau la durere scăzută.

„Concluzia noastră, că așteptările influențează o rețea de regiuni cerebrale implicate în procesarea durerii, sugerează că așteptările pot avea un efect destul de profund și chiar pot să influențeze procesul de generare a durerii în creier”, îmi spune Jepma. „Studii anterioare au arătat că așteptările legate de durere pot chiar să influențeze activitatea de evocare a durerii în coloana vertebrală, deși într-un stadiu foarte incipient. Asta sugerează că oamenii nu au inventat pur și simplu.”

Concluziile acestora ar putea avea implicații serioase pentru persoanele cu dureri cronice sau cei care prezintă riscul de a dezvolta dureri cronice, spune Jepma, deși studiul curent a fost realizat pe persoane fără probleme dureroase, așadar, mai este nevoie de teste ulterioare, pe pacienți cu așa ceva.

„Când o persoană are credințe extrem de negative despre durere, efectele pe care le-am descoperit noi ar putea să interfereze cu recuperarea sa”, spunea aceasta. „Pe de altă parte, însă, s-ar putea ca și opusul să fie adevărat: așteptările pozitive ar putea să reducă durerea percepută și să ajute cu recuperarea, făcând astfel oamenii mai rezistenți la cronicizarea durerii.”

În timp ce avortul continuă să fie dezbătut la nivel politic, cercetătorii s-au străduit să conceapă studii care analizează efectele avorturilor asupra sănătății și bunăstării. Majoritatea studiilor realizate nu au grupuri potrivite de comparație sau sunt făcute retrospectiv. The Turnaway Study, apărut la Advancing New Standards in Reproductive Health (ANSIRH), un grup de cercetare de la Universitatea din California, San Francisco (UCSF), este primul studiu din Statele Unite care analizează impactul de a beneficia versus a ți se refuza un avort dorit, asupra femeilor și copiilor lor.

Diana Greene Foster, profesoară de obstetrică, ginecologie și științe ale reproducerii la UCSF, împreună cu colegii ei, a urmărit aproape o mie de femei care au vrut să facă avorturi la 30 de clinici de pe tot cuprinsul țării, de-a lungul la cinci ani.

Unele au fost refuzate pentru că depășiseră termenul limită de gestație - asta înseamnă că aveau o sarcină prea avansată și au dus-o până la final. Aceste femei au fost comparate cu cele care se aflau sub limită și au reușit să facă avort. „Femeile care au depășit limita și cele sub limită erau extrem de asemănătoare, cu excepția câtorva săptămâni de sarcină”, îmi spune Foster.

Au constatat că femeile care au reușit să facă avort nu erau mai predispuse să dezvolte depresie, anxietate sau ideație suicidară decât cele care nu trecuseră prin așa ceva. Cinci ani mai târziu, 95% dintre femei au raportat că avortul a fost decizia corectă.

„Femeile dau multe motive pentru decizia de a încheia o sarcină nedorită - lipsa banilor necesari pentru a crește un copil, pentru că vor să aibă grijă de copiii pe care îi au deja, dorința de a face un copil mai târziu, în condiții mai bune, și de a-și îndeplini alte planuri de viață”, spune Foster. „Și am constatat că iau decizii corecte în toate aceste domenii. Femeilor cărora li se refuză avortul le merge simțitor mai rău decât femeilor care au reușit să facă un avort dorit - în ce privește siguranța economică, bunăstarea copiilor și împlinirea pe planuri aspiraționale, printre care a face mai mulți copii când au parte de mai mult sprijin.”

Despre femeile care nu au reușit să facă avort studiul a constatat că, cinci ani mai târziu, prezentau un risc de patru ori mai mare de a trăi sub limita federală a sărăciei, aveau mai multe șanse să fi suferit complicații grave de la încheierea sarcinii, printre care eclampsie și moarte, aveau mai multe șanse să rămână legate de parteneri abuzivi, erau mai predispuse la anxietate și la pierderea stimei de sine pe termen scurt, după ce li s-a refuzat avortul, și aveau mai rar planuri aspiraționale de viață pentru anul următor, spune un comunicat de presă.

„Legiuitorii care încearcă să facă avorturile mai puțin accesibile trebuie să-și dea seama că a forța femeile să ducă până la capăt sarcini nedorite poate provoca daune reale”, spune Foster. „Afectează sănătatea fizică a femeilor, sănătatea și siguranța familiilor lor și bunăstarea generației următoare.”

Deși antibioticele sunt utile în tratarea infecțiilor bacteriale, acum știm că fac mai mult decât să ucidă bacteriile patogene pe care le vizităm. Mai afectează și milioane de microbi care locuiesc în tractul nostru digestiv și sunt esențiale pentru sănătatea omului.

O nouă lucrare, publicată în Nature Microbiology, analizează exact ce se întâmplă cu bacteriile din intestin, după ce iei antibiotice. 12 bărbați tineri și sănătoși au primit o combinație de trei antibiotice, iar apoi microbiomii acestora au fost examinați timp de șase luni, prin intermediul secvențierii ADN, pentru a detecta bacteriile și genele prezente în ele.

Au constatat că, în șase luni, microbiomul se refăcuse aproape complet, într-un proces treptat, asemănător cu cel al plantelor care cresc la loc după un incendiu în pădure, spune Sofia Forslund, lidera grupului de cercetare de la Centrul Max Delbrück pentru medicină moleculară din Berlin.

După o lună și jumătate, alcătuirea microbiomilor subiecților arăta aproape ca cea originală, dar bacteriile care au revenit primele, cum ar fi Enterococcus faecalis și Fusobacterium nucleatum, aveau un potențial mai mare de a provoca infecții. În același timp, nouă specii comune, pe care le aveau toți subiecții înainte de tratament, n-au fost de găsit până la vreo 180 de zile mai târziu.

La finalul celor șase luni, părea că unele bacterii au fost pierdute pentru totdeauna, printre care și mai multe benefice, asociate cu o rezistență mai mare la agenții patogeni și cu sănătatea metabolică. Acum, echipa se va concentra pe efectele antibioticelor care trebuie luate pe termen mai lung.

„Trebuie să fim conștienți că un singur tratament sever cu antibiotice (și poate și mai multe, dar mai mici) pot să priveze intestinul de anumite bacterii benefice și ar trebui să ne așteptăm la o explozie de agenți patogeni oportuniști, după tratament”, spune Forslund. „Avem nevoie de metode mai bune pentru a preîntâmpina această situație.”

Cum am pierdut-o pe Laura. De Peter DeMarco, în The Boston Globe.
O poveste devastatoare, despre cum a murit soția lui DeMarco din cauza unei crize de astm, chiar în fața ușii unei secții de urgențe.

De ce mai fac parte examinările pelviene pe femei inconștiente, care nu și-au dat consimțământul, din educația medicală? de Phoebe Friesen, în Slate.
„Deloc surprinzător, 100% dintre femei spun că ar prefera să fie întrebate, înainte ca pelvisul lor să devină instrument de studiu.”

Și dacă efectul placebo nu e vrăjeală? de Gary Greenberg, în The New York Times Magazine.
Efectul placebo nu e doar la tine-n cap - provoacă schimbări biologice reale. Le putem folosi ca medicamente?

De fapt, poți doar să bei niște apă de Amanda Mull în The Atlantic.
Despre ultima modă de wellness pe Instagram: sucul de țelină. „În ce privește hidratarea, majoritatea susținătorilor sucului de țelină citează compoziția de 95% apă a țelinei solide ca modalitate de a demonstra promisiunea variantei lichide. Apa obișnuită e 100% apă.”

Articolul a apărut inițial pe VICE US.