Ce se va întâmpla în 2019 cu musulmanii gay din India

Anul trecut a fost unul bun pentru comunitatea LGBTQIA+ din India, pentru că, în sfârșit, după ani de zile, sexul consimțit între adulți de același gen a fost dezincriminat. Dar în timp ce hoarde de membri ai comunității au umplut mândri străzile, alții s-au simțit excluși din sărbătoare, pentru că decizia, deși binevenită, n-o să le schimbe cu nimic viața de zi cu zi.

Ceea ce numim „viață” se formează prin suprapunerea mai multor identități, dintre care două - religia și genul - sunt în mod special contrare pentru unii dintre membrii societății. În hinduism, Vedele fac referire la un „al treilea sex”, definit, în mare, prin indivizi care nu fac sex pentru procreare, fie din cauza impotenței fie a absenței dorinței sexuale pentru persoanele de sex opus. Cu toate astea, membrii celui de-al treilea sex nu sunt ostracizați, iar, uneori, sunt recunoscuți pentru puterile sau intuițiile lor divine. Kama Sutra - textul hindus care elaborează asupra plăcerilor sexualității - afirmă că experiența cu parteneri de același sex „trebuie trăită și savurată ca un scop în sine, precum una dintre arte”. Sigur, mai există și oameni ca Baba Ramdev pe lume, care consideră că homosexualitatea e o boală, dar scripturile arată, totuși, un anumit grad de acceptare, după cum se menționează mai sus.

Însă interpretarea general acceptată asupra homosexualității în islam e diferită. Provine, în mare parte, din povestea despre „Sodoma și Gomora”, care e repetată de mai multe ori pe tot parcursul Coranului. Coranul însă nu afirmă niciodată explicit că sexul între persoanele de același gen ar fi un păcat. Problema includerii mai multor identități de gen decurge, după cum se menționează aici, „din credința că Coranul - și absolut fiecare cuvințel pe care îl conține - e absolut și literalmente adevărat, rostit de Allah și transmis prin profetul Mahomed și, ca atare, de neschimbat, complet clar și precis, de nesupus la nicio interpretare sau dezbatere”.

Am vorbit cu câțiva indieni musulmani queer despre dezbatere, nevoia de incluziune și experiența de a fi dublu minoritar în India.

Doctorand în zoologie

„Mi-am cunoscut iubitul anul trecut și m-am îndrăgostit pentru prima oară, deci, din punctul ăsta de vedere, 2018 a fost un an bun. Mi-am făcut coming out-ul față de ai mei în 2017, dar le-a mai luat ceva să proceseze. Pentru mine, a fost o chestie foarte impulsivă; nu plănuisem să le spun. Vorbeam la masă despre căsătorie și mama mi-a cerut să mă însor.

Știi cum sunt familiile de indieni. Pun multă presiune și, în ziua aia, am devenit frustrat și i-am spus că nu-mi plac fetele, ci băieții. Când și-a dat seama despre ce vorbesc, n-am simțit nimic negativ. Nu a fost ca-n poveștile cu familiile care o iau razna. Am avut mare noroc. Mama m-a susținut. Când eram mic, urla la mine când dansam pe „Masakali” din Delhi 6, dar acum îmi prepară măști de față când mă pregătesc să mă duc la Pride.

Cu tata n-am vorbit despre asta. E mai greu să discuți cu tații, dar l-a cunoscut pe iubitul meu și știe că e mai mult decât un simplu prieten.

Prin comparație cu alte familii musulmane conservatoare, cele descrise drept „familii musulmane kattar”, a mea a fost foarte progresistă până acum. Tata are un mic magazin de cosmetice, în timp ce mama e casnică. Tata n-a făcut decât zece clase, mama doar școala primară. Dar au muncit foarte mult pentru educația mea și a fratelui meu. E singurul lucru pe care și l-au dorit. Datorită lor, am putut să fiu vocal, fără nicio inhibiție.

În mod surprinzător, n-a adus nimeni religia în discuție. Țin minte că în copilărie mergeam la moscheea din apropiere, ca să aducem namaz. Dar erau și tipi acolo, deci îmi era destul de greu să mă concentrez pe partea cu rugăciunile. Pe vremea aia mă chinuiam cu religia mea, dar apoi mi-am dat seama că ambele sunt aspecte diferite ale identității mele și că le pot separa. Totul depinde de genul de relație pe care-l ai cu dumnezeul tău.

Acum îmi câștig singur existența, iar doctoratul e o chestie stabilă, care-mi permite să mă concentrez pe viața mea personală și pe familie. Am speranțe mari pentru 2019. Verdictul despre (alineatul) 377 a fost atât de important. Pe măsură ce trece timpul, o să avem parte de lucruri bune, precum căsătorie, egalitate etc. Verdictul m-a făcut să-mi fie mai ușor să-mi fac coming out-ul. L-am făcut cu atât de mulți oameni - acum mulți dintre prietenii și colegii mei știu. Cât despre ai mei, ei încearcă să înțeleagă lucruri noi în fiecare zi. Fiul sau fiica ta n-o să-și facă coming out-ul ca queer în fiecare zi. Mi-a luat mai bine de 20 de ani să le spun părinților mei, cel puțin pot să le ofer cinci sau șase ani ca să înțeleagă.”

Activist

„Am început Queer Muslim Project ca o platformă online, în martie 2017, doar ca să distribuim informații, să combatem ideea dominantă că nu poți să fii queer și musulman. Au început atunci să ne scrie mulți oameni despre evenimente musulmane și am simțit că, dacă vrem să creăm susținere tangibilă, trebuia să facem acea infrastructură a unei comunități în care membrii să se poată susține și sprijini reciproc.

Ne-am consultat, iar o persoană a povestit cum i-a fost când părinții lui au aflat că e gay și l-au dus la psihiatru, care l-a pus la terapie prin electroșocuri. Resimte impactul acelui tratament până în ziua de azi. O altă persoană a povestit cum i-a fost ostracizată familia și a trebuit să plece din satul lor ancestral, când s-a aflat public despre orientarea lui sexuală. Mulți dintre oamenii ăștia au povestit că, atunci când s-au dus în spații queer, n-au găsit acolo musulmani. Lipsa unei comunități i-a făcut pe oameni să se simtă singuri. O altă descoperire importantă pentru noi a fost că mulți sufereau din cauza unui sentiment profund de vinovăție, ca și cum poate-ar fi făcut ceva rău. Asta se întâmplă pentru că nu e ușor să construiești conversații progresiste în jurul problematicii LGBTQIA+ în cadrul islamismului.

Spațiile queer sunt, în general, hinduse, dominate de bărbați gay din castele superioare. Dacă deschizi o discuție despre drepturile minorităților, unii devin ostili. Se mai întâmplă și din cauză că toate religiile organizate au oprimat oamenii pe motive de gen și sexualitate, astfel încât mulți membri ai comunității s-au distanțat de propria credință. Dar cum rămâne cu oamenii care încă încearcă să-și împace identitatea religioasă și cea de gen? De multe ori suntem întrebați de ce ne agățăm în continuare de propria religie, dacă e sindromul Stockholm și cum de funcționăm în condițiile în care propria noastră religie ne urăște etc.

Astăzi, interpretările general acceptate ale islamismului numesc homosexualitatea haraam (interzisă/un păcat), dar există și interpretări alternative, care o privesc diferit. A încerca să spui că islamul o blamează întotdeauna e problematic, pentru că oamenii au experiențe diferite cu credința. Persoane precum Amina Wadud și Kecia Ali lucrează la o înțelegere a teologiei islamice bazată pe pluralism. Waddud susține că interpretarea scripturilor a fost făcută de bărbați, deci din start există posibilitatea să fie despre experiențele unui anumit grup de bărbați. Aceasta crede că dacă ar fi luat parte mai multe femei la transcrierea scripturilor, le-ar fi citit altfel. Vrem să vorbim despre problemele astea, inclusiv despre politica actuală, care ne afectează mai mult pe noi decât pe persoanele queer hinduse.

Anul ăsta, sper să putem vorbi mai mult despre problemele astea. Vrem să luăm parte la o conversație care adresează problemele generale cu care se confruntă oamenii din comunitate și să lucrăm la construirea unei comunități mai inclusive, care are loc pentru oricine la masă.”

Student

„Mama a aflat despre mine acum câteva luni. A văzut niște mesaje și a simțit ceva. Confruntarea n-a mers prea bine, așa că nu vorbim despre asta. Încă nu i-a spus tatălui meu, pentru că, prin comparație cu noi, restul, el e mai religios, mai ales când vine vorba de identitatea islamică. Respectă legile religioase cu stringență. Ambii mei părinți sunt profesori.

Nu știu dacă toată lumea trece prin asta, dar, pentru un timp foarte îndelungat, am crezut că oamenii nu se pot identifica drept musulmani și queer. O parte semnificativă din identitatea mea sexuală se bătea cap în cap cu educația religioasă. În copilărie, asta auzeam - că sodomia e greșită, că e păcat să nu te identifici cu genul care ți s-a repartizat la naștere etc. Dar tot atunci m-am hotărât și că nu sunt o persoană religioasă.

Problema e că, indiferent dacă te rogi sau nu vreunui dumnezeu, nu poți să-ți separi identitatea queer de cultura din care provii. Îți modelează identitatea în anumite feluri. De exemplu, mă uit la niște ilustrații queer cu Shikhandi și le înțeleg, dar n-o să mă atingă la fel de puternic precum, să zicem, ilustrațiile despre gini queer sau povești despre Profetul Lut, pentru că alea sunt poveștile cu care am crescut. De-asta avem nevoie de spații care abordează identitatea queer din perspectiva unor anumite tipuri de experiențe.

Când a fost abolit Alineatul 377, țin minte că eram la cursuri la facultate. Împreună cu un prieten, ne-am hotărât că o să ne bucurăm pentru cei care chiar vor beneficia de pe urma dezincriminării. Dar când te uiți la poveștile vieților noastre, îți dai seama că nu se va schimba nimic. M-am întors acasă în ziua aia cu realizarea că o să continui să fiu o persoană non-binară în dulap, iar prietenul meu o să fie în continuare tot un bisexual în dulap. Lucrurile nu se schimbă în micro-narațiunile vieților noastre care continuă să fie dictate de circumstanțele noastre culturale imediate. Mulți dintre noi nu se pot bucura de niște liberalizări extraordinare, pentru că nu ne afectează contextul.

Am speranțe pentru anul ăsta, pentru că nu poate fi mai rău. Asta-i chestia cu optimismul - îl câștigi când cazi cel mai jos.”

* Nume schimbat la cerere.

Articolul a apărut inițial pe VICE IN.