Viața nebună de noapte din Mexic o să te facă să vrei o vacanță acolo

Articolul a apărut inițial pe VICE US.

De mai bine de 20 de ani, fotograful mexican José de Jesús „Chucho” León Hernández documentează momentele sălbatice care au loc doar în toiul nopții, când locuitorii orașul Mexic se scufundă în somn. Chucho hoinărește prin metropolă, cu camera la purtător, se aventurează în cluburile underground și pe aleile întunecate, capturând scene fără perdea cu droguri, sex, mizerie abjectă, petreceri, exuberanță și moarte.

Inspirat de drama iconografiei catolice mexicane și grandoarea fotografiei de modă, Chucho ne conduce într-o lume curioase, în care se simte cel mai confortabil. El prezintă publicului high-ul petrecerilor din Mexic, precum și decăderea lugubră atunci când petrecerea se stinge.

„Nu mă interesează aspectul tehnic al fotografiei”, a spus Chucho într-un interviu telefonic pentru VICE. „Eu sunt interesat de istoria fotografiei și mă percep ca pe un editor de imagini.” Abordarea asta îmi permite să simt din plin prezentul, în timp ce scenele sălbatice se desfășoară în fața mea. Deseori descopăr cadrele reușite de abia a doua zi, când răsfoiesc prin noaptea trecută.

În vârtejul de portrete, nuduri și cadre documentate, Chucho creează un ritm și o cadență vizuală proprie, pe care o aseamănă cu „povestea unui oraș, oricărui oraș din lume.” În lumina publicării noului album, Vida (Edition Patrick Frey), VICE a stat de vorbă cu Chucho despre experiențele ciudate pe care le-a avut de-a lungul anilor.

VICE: Cum te-a influențat catolicism ca artist?
José de Jesús „Chucho” León Hernández: Eu am fost crescut de două mătuși catolice, iar chestiile religioase erau prezente prin toată casa: suflete care ardeau în Purgatoriu, imagini cu Patimile lui Iisus, cu sângele curgând pe corpul său, lumânări. Mereu mi-a fost teamă de sfârșitul lumii, profeții și apocalipsă. Mai târziu, am descoperit cele mai frumoase capele în stil Baroc din centrul orașului. Am fost uimit de felul în care lumina era direcționată către altare, de legende și de un Iisus negru.

În adolescență m-am răzvrătit și am început să lucrez cu o estetică satanică și sexuală, combinând imaginile catolice cu cele gore în reviste și ascultam muzică punk rock, garage, jazz și clasică. Am început să ies noaptea, în căutare de sex, eventual petreceri și prieteni. Mă simțeam ca un copil pierdut la cinema sau într-o biserică: entuziasmat și înfricoșat de viață în același timp.

Cum te-ai apucat de fotografie și ce ți-a plăcut cel mai mult din acest domeniu?
Pe la 17 ani, am început cu o cameră Polaroid pe care mi-a dăruit-o prietenul meu. Noi făceam nuduri pe ruinele clădirilor din centrul orașului Mexic, care au căzut la cutremurul din 1985. De asemenea, noi experimentam cu lumină și mișcare. A fost o perioadă frumoasă și romantică, în care am descoperit fotografia. Apoi am început să merg la cinemaurile de porno, pentru a fotografia mizeria lăsată în urmă la sfârșitul vizionărilor: pete de sânge și spermă, tot felul de resturi, prezervative folosite și umbre.

Eu fotografiam biserici și Iisuși însângerați. Cu toate astea și accesoriile catolice am făcut colaje și reviste. Mereu am fost fascinat de reviste, iar faptul că-ți poți expune propriul punct de vedere prin documentarea realității, în același timp alterând-o, reinventând-o.

Care sunt unele dintre revistele de modă și albumele care te-au inspirat?
Sunt o persoană curioasă, așa că am decis să explorez fotografia prin albume de Anna PIaggi, Diana Vreeland, Alexey Brodovitch, Terry Jones, Patrick Fey și Walter Keller. Adoram revistele precum RayGun, Nest, Interview, The Face și cele obscure mexicane, cum ar fi La Regla Rota (Regula încălcată) și La Guillotina.

Ai putea descrie viața de noapte de acum 20 de ani din Mexic, când te-ai apucat prima oară să documentezi scena asta?
Războiul împotriva drogurilor inițiat de fostul președinte mârșav Felipe Calderón Hinojosa încă nu începuse, așa că orașul era mult mai puțin violent. Eu locuiam într-un apartament din cartierul Roma și aproape noapte de noapte ne strângeam acolo ca să ascultăm muzică, să ne spargem și să facem poze.

Artiști, muzicieni și poeți din aceeași clădire, făceau aceleași lucruri. Cluburile underground, Los Ojos și Amsterdam se închideau la nouă dimineața, la cluburile gay aveau parte de spectacole porno până la patru dimineața, iar formațiile punk cântau în cantine ieftine din centru, acum închise din cauza gentrificării. Nimeni nu fotografia asta!

Putem discuta despre moarte și felul în care se insuflă în povestea relatată în albumul Vida?
Nu voiam un album despre viața de noapte care să prezinte doar partea distractivă. (Mi se pare incredibil de plictisitor.) Am vrut să arăt și partea sinistră: vrăjitoria, animalele moarte, pompele funebre, sicriele roz, tristețea, spitalele, depresiile inevitabile, mahmurelile, ca într-un film bun de von Stroheim sau Fassbinder, precum și renașterea din fiecare weekend.

Când eram mai tânăr, am descoperit Sanborns, un magazin imens cu reviste Vogue din Franța și Italia, Artforum, Cahiers du Cinéma, i-D, The Face etc. Oamenii mergeau acolo și răsfoiam reviste ore în șir. Era un loc de întâlnire pentru gay, care se strângeau la baie pentru partide casual de sex.

Ăla a fost locul perfect pentru un puști de 15 ani, care a crescut într-un oraș în care dominau publicațiile nota roja, cu fotografii explicite despre violențe, crime, răzbunări, accidente tragice, polițiști care își băteau joc de travestiți, narco-satanism, iar pe următoarea pagină rubrici de cancan și secțiunea de horoscop. Imagini cu corpuri dezmembrate erau prezente la orice chioșc de ziare, în fiecare zi, așa cum apar acum de pe o zi pe altă prin toată țara. Deci, niciun final fericit.

Care au fost unele dintre cele mai memorabile momente pe care le-ai avut în incursiunile tale pentru acest album?
Deoarece majoritatea timpului cluburile sunt întunecate, nu pot transpune decât mici detalii. Îmi dau seama că sunt scene ciudate atunci când le descarc în computer. De exemplu, o fată m-a observat în timp ce intram într-o cantină, după care a dispărut. Mai târziu, ea s-a întors machiată într-un mod exagerat. A doua zi, în timp ce editam noile imagini, ea a apărut în fotografiile mele, bătută și cu vânătăi în jurul ochilor. Fotografia era plină de detalii șocante, iar machiajul a amplificat asta.

De asemenea, mai circulau zvonuri despre un club faimos, unde aparent se practica Santería. Asta e ceva foarte comun în baruri și cluburi, pentru a atrage norocul. Noi dansam și, deodată, podeaua a devenit lipicioasă. Am fotografiat asta, iar când am văzut imaginile, mi-am dat seama că era sânge. Aproape de tavan, era un altar. Pentru o perioadă, am fotografiat și animale măcelărite, cum ar fi pui și porumbei, chiar și un vițel, aruncați pe stradă, în timp ce mă întorceam acasă. Întâlniri ciudate.

Ne poți povesti despre unele dintre cele mai importante cluburi din Mexic?
Clubul ideal nu există. Am fost la petreceri foarte bune în apartamente și în anumite cluburi. În ultima vreme, eu organizez petreceri reușite în casa galeristului meu, cu oamenii preferați, un mix de persoane tinere și bătrâne, artiști, escroci, modele, dealeri, etc. Însă cultura clubului sau a locurilor extraordinare nu există aici. E mai mult juxtapunerea mea a oamenilor și lucrurilor, un fel de remake al vieții de noapte din orașul Mexic, sub formă de portrete.

În ce punct ți-ai dat seama că viața de noapte e un aspect pe care îl vei documenta mult timp?Ador să documentez momente evolutive, oameni noi cu idei grozave, fețe proaspete și să-mi fac noi prieteni. Noaptea înseamnă mai mult decât cultura de club. Coreografia frumoasă a luminii și umbrii și a oamenilor pierduți, ca și mine, care perindă străzile, mă face să mă simt ca într-un film în care clădirile, prostituatele și animalele moarte sunt protagoniștii.

Mă simt mai în siguranță noaptea, din toate punctele de vedere. În timp ce mă plimb prin oraș, mi se dezvăluie secretele. Cele mai calme și creative momentele ale mele au loc noaptea, în timp ce birocrații corupți dorm. Îmi place să ies noaptea pe bicicletă, să ascult muzică frumoasă și ciudată, într-o stare de transă. Eu sunt o creatură a nopții, uneori plină de fantome și paranoia.

Care sunt unele dintre lucrurile care au rămas consecvente în viața de noapte în ultimii 20 de ani?
Eu am o teorie: o dată la 10 ani apare câte o nouă mișcare. Până atunci, oamenii cu idei noi și punctele de vedere alternative ies la iveală, noi poeți și noi muzicieni. Am văzut și am documentat asta. și se va repeta.

Urmărește-o pe Miss Rosen pe Instagram.