Știri

Cum a fost la procesele deschise după protestele „vestelor galbene” din Paris

Identități eronate, părinți furioși și scuze teribile, cam asta s-a întâmplat la audierile de urgență pentru cele 400 de arestări făcute în timpul protestelor violente.

de Bartolomé Simon; translated by Diana Pintilie
08 Decembrie 2018, 12:16pm

Toate fotografiile de Yann Bohac/SIPA

Articolul a apărut inițial în VICE Franța

În jur de vreo 400 de oameni au fost arestați în Franța, în timpul protestelor de la Paris, parte din mișcarea gilets jaunes („vestele galbene”), o serie de demonstrații în masă ale celor care refuză reformele majore, inclusiv planul guvernului francez de a mări taxele pentru carburanți. Mulți dintre cei arestați au fost băgați imediat în procese, organizate în regim de urgență, în zilele care au urmat.

În cea mai mare parte, acuzații pe care i-am văzut eu la audierile publice se aflau pentru prima oară în instanță. Ei au venit în număr mare la Paris din suburbii, ca să se facă auziți. Evident că au existat și oportuniști, care au profitat de haos pentru a tâlhări.

Majoritatea au primit sentințe cu suspendare și termeni scurți de închisoare, deși unele cazuri vor fi investigate mai în amănunt. Din cazurile pe care le-am observat, am ales câteva despre identități eronate, furt accidental și arme neintenționate.

Un bolovan și câteva pietre

Antoine a spus că regretă că a venit în Paris. Acum două duminici, tâmplarul de 28 de ani, care locuiește într-o garsonieră din Bordeaux, a fost arestat pe la 7 după amiaza. El a spus că aștepta liniștit aproape de piața Charles de Gaulle, când poliția a vrut să-i percheziționeze rucsacul. Ei au găsit „o piatră mare înfășurată într-o eșarfă, la fundul ghiozdanului”, a declarat el la tribunal, pe lângă cele șapte grame de cocaină și cei 662 de euro cash. El le-a spus polițiștilor că drogurile erau pentru consum personal și că își pierduse cardul cu o zi înainte și a trebuit să-și scoată toții banii.

„Ce căutai acolo?”, l-a întrebat judecătoarea pe Antoine. „Luptam pentru egalitate globală”, a răspuns el ferm pe poziții. De aici, Antoine a izbucnit într-o prelegere spontană: „Doamnă, oamenii nu pot câștiga milioane de dolari doar ca să joace fotbal, în timp ce alții mor de foame.” Judecătoarea a vrut să știe pentru ce avea piatra și dacă o ținea în mână când a fost arestat. „Uitați-vă pe camerele de supravegheat”, a sugerat Antoine. „Multe dintre camere au fost distruse, domnule”, s-a răstit judecătoarea la el. Până la urmă, omul a primit o sentință cu suspendare și i s-a interzis temporar să mai viziteze Parisul.

Joacă de copii

Un tip înalt și solid a intrat în boxa acuzaților. Charles-Jean de 22 de ani, fără antecedente, lucrează la mai multe proiecte din construcții și locuiește cu maică-sa în Fontainebleau. El a recunoscut că nu a vrut să coopereze la controlul poliției din sâmbăta protestelor. „Am vrut să urc pe niște scări, când am dat nas în nas cu polițiștii. M-am speriat și am fugit”, a spus el. În cele din urmă, când a fost prins, polițiștii i-au găsit două pocnitori mici, de genul cu care se joacă copiii de revelion. Dar tribunalul a considerat și contextul în care au fost găsite: „Realizezi că să vii cu pocnitori la un astfel de eveniment nu e o idee bună?”, l-a mustrat judecătoarea. „Nu știam că sunt interzise pocnitorile”, a răspuns el calm.

1544109779788-damage

Unul care a uitat că are un cuțit

Kevin voia doar o poză, ca să imortalizeze ziua, așa că s-a întors în piața Charles de Gaulle, după ce poliția a evacuat zona. Când un ofițer i-a ordonat să plece, el a refuzat. „Stăteam lângă Simbolul Bărbatului Anonim”, a declarat el în tribunal. „Mormântul Soldatului Necunoscut”, îl corectează judecătoare, cu o expresie iritată. „Atunci am dat peste doi polițiști. Mi-au căzut ochelarii, așa că m-am aplecat ca să-i ridic”. Fix momentul acela i-a creat probleme lui Kevin. El avea un cuțit la curea, „un obicei”, a explicat tipul. „Nici nu puteam să folosesc cuțitul pentru că aveam geaca închisă, ar fi trebuit să o deschid așa”, a adăugat el, făcând o demonstrație pe loc. Nimeni din încăpere nu a părut să-l înțeleagă.

„Piatra mea era doar un suvenir”

Cu cât înaintam în zi, au atât poveștile deveneau mai interesante. După o tură de proteste, Bryan își căuta mașina aproape de Piața Charles de Gaulle, în jurul orei 1, la prânz. Urma un drum lung pentru el, deoarece se întorcea în orășelul natal. O patrulă de poliție a sesizat vesta lui galbenă, ochelarii de ski și mersul. Desigur, mai e și faptul că Bryan ținea într-o mână o sticlă de whisky, iar cu cealaltă o piatră ascunsă în haină.

Ofițerii care l-au abordat au notat că „mirosea puternic a gaz lacrimogen”. Ei au mai susținut că și mănușile „aveau un miros intens de fum de combustie”. În boxă, acuzatul dă din cap dezaprobator. În primul rând, el spune că a luat piatra pe post de suvenir. „Bunica mea a făcut același lucru în 1986”, adaugă el. Iar în ceea ce privește mănușile, el recunoaște că „a pus mâna pe niște recipiente cu gaz”, dar doar pentru a le stinge.”


Vezi și: I Got Cancelled: Fraudbae


Hoțul accidental

Yanis a părut cam confuz în timp ce s-a înclinat spre microfon. „Este evident că acuzatul nu este obișnuit cu astfel de evenimente”, a spus avocatul acuzării. Într-un ton delicat, liceanul din Paris a relatat cum a fost reținut sâmbătă seară, în fața vitrinei sparte a unui magazin Burberry. El nu avea asupra sa niciun produs din magazinul de lux, însă Yanis avea în rucsac două lumini stroboscopice, precum și o sticlă nouă de parfum, cinci șepci de baseball, țigări și o boxă cu Bluetooth.

„Le-am găsit pe toate pe stradă”, a insistat Yanis. Din păcate pentru el, investigatorii au descoperit mesaje incriminatorii pe care Yanis le-a primit de la un tovarăș cu două zile înaintea protestelor de sâmbătă. Mesajele descriau în mare tâlhăriile care au avut loc în protestele recente. Într-unul scria: „au spart magazinul Dior și Givenchy, cam asta a rămas, se pare că au spart mai mult vitrine, e ușor să iei de toate.” Într-un alt mesaj scria: „Se pare că o să facă haos la LV și FNAC, așa că o să primești moca un iPhone X”, la care Yanis a răspuns: „Fă-ți de cap, lol.” Mama lui, care e avocat, a spus că e consternată.

Judecătoare a ajuns la concluzia că „Yanis nu avea niciun motiv pentru care să se afle acolo în acea noapte, decât pentru a intra în belele”, după care a deliberat o sentință cu suspendare pentru ascunderea bunurilor.

Tipul care a incendiat un camion

Nicholas, de 20 de ani, e plin de vânătăi după o arestare mai brutală. Poliția l-a reținut de sâmbătă, pentru „violența față de ofițerii de poliție" și pentru că și-a ascuns fața. Ca parte din apărare, Nicolas este dispus să admită că cineva i-a înmânat un ou pe Champs-Élysées. El l-a aruncat într-o mașină în flăcări. Nicolas mărturisește că a mai vandalizat și o bucată de tablă de pe trotuar. Cât despre faptul și-a ascuns fața, purta doar o eșarfă și o pălărie, care-i ascundeau doar barbișonul.

Mai târziu, instanța a recunoscut că există o șansă ca Nicolas să nu fie aceeași persoană care a atacat ofițerii și a promis că va efectua investigații suplimentare. „Faptul că m-am întors pe seară la proteste a fost cea mai mare greșeală a vieții mele", a spus Nicolas.

1544109840874-damage-1

Un ciocan și o daltă

Când poliția l-a oprit sub Arcul de Triumf, Romain era înarmat cu un ciocan și o daltă. „Mă duceam să-i renovez casa bunicii”, a spus el. Romain e tăcut în instanță, dar în noaptea în care a fost arestat era mai vorbăreț. „Ce aveai de gând să faci cu pietrele pe care le-ai spart cu ciocanul?”, a întrebat poliția atunci. „Eu? Nimic, doar că știam că ceilalți aruncau cu ele în poliție”, a răspuns el. „Și unde ai găsit pietrele astea?”, a întrebat polițistul. „Le-am prins din aer”, a susținut el. Judecătoarea l-a condamnat la șase luni de închisoare.

A dat foc unei mașini de gunoi

Dintre toate cazurile, al lui Max* este mai grav. El este acuzat că a furat niște monezi de aur comemorative de la Arcul de Triumf, că a aruncat cu diverse spre poliție și a incendiat o mașină de gunoi. Conform lui Max, monezile „au căzut din cer”, așa că a luat și el una. Pe telefonul lui Max, poliția a descoperit niște fotografii cu el, în care vandaliza un excavator.

În aceste imagini, el a lovit mașinăria și apoi a aruncat cu chestii în ofițerii care încercau să-l oprească. „Încercam să le spun să nu facă asta pentru că suntem în aceeași oală.”

Când a fost întrebat de poze, el a spus că iubește fotografia. Mai târziu, a recunoscut că este afectat de taxă și că se chinuie să câștige suficienți bani cât să supraviețuiască. Cu toate astea, el a fost condamnat la doi ani de închisoare.

*Numele ăsta a fost schimbat la cererea acuzatului, pentru a-și proteja anonimitatea.