Dansatoarea la bară care vrea ca femeile din industrie să fie respectate

Când Gizelle Marie și Panama Pink, organizatoarele evenimentului „Stripper Strike” din New York City, căutau anul trecut un loc în care să se întâlnească, Poletic Justice era alegerea evidentă. „De ce nu un studio de dans la bară din Bronx?”, mi-a spus răzând Mona Marie, proprietara studioului.

După întâlnire, Marie și Pink, clienți fideli ai Poletic Justice, au folosit social media pentru a protesta față de discriminările care au loc în unele cluburi din oraș. Ele au atras atenția asupra rasismului practicat de către proprietarii de cluburi, care preferă „barmanițele” caucaziane în locul dansatoarelor de culoare. „Majoritatea femeilor de culoare nu prea au vorbit despre asta pentru că sunt îngrijorate că și-ar putea pierde locurile de muncă sau ar putea fi puse pe lista neagră”, mi-a spus Marie. Având în vedere că în ultimii zece ani a dansat în cluburi pentru bărbați, este conștientă de costurile mari, favorizarea anumitor candidați la angajare și practicile de concediere cu care se confruntă dansatoarele.

Susținerea unei mișcări care pledează pentru femeile de culoare nu este o chestie ciudată pentru Poletic Justice. De fapt, asta a avut în gând Marie când a deschis studioul în 2016. Dansatoarea și instructoarea de dans în vârstă de 31 de ani, care a făcut coregrafii pentru Madonna, a vrut mereu ca Poletic Justice să fie mai mult decât un spațiu unde profesioniștii să-și aprofundeze abilitățile. „Studioul meu oferă un spațiu sigur pentru femei”. Maria învață femei din toate păturile sociale să-și iubească corpurile și să-și accepte creativitatea, în timp ce prind încredere în sine prin dansul la bară.

Am stat recent de vorbă cu Mona Marie despre crearea unui spațiu pentru sprijinirea femeilor și motivul pentru care dansatoarele exotice ar trebui să se unească.

VICE: Cum ai început să dansezi?
Mona Marie: Când aveam 20 de ani, un prieten de-al meu care avea grijă și de siguranța mea pe scenă m-a invitat la Bada Bing în Hunts Point. Le-am văzut pe femeile astea două, care acum îmi sunt prietene bune, cum dansau la bară. Am rămas atunci cu gura căscată.

Am mers acolo o săptămână mai târziu, am dat o probă și m-au angajat. Stăteam în spatele clubului, într-un colț, mă uitam la fete și copiam ce făceau ele la bară. A fost greu să-mi depășesc teama de înălțimi, dar într-un final am reușit. M-am îndrăgostit de libertatea de a fi propriul meu coregraf. M-am îndrăgostit de încrederea pe care am văzut-o înfiripându-se în timp, datorată faptului că puteam să practic o formă de dans atât de ispititoare; m-am folosit de libertatea aia creativă.

Există o percepție greșită cum că femeile care se apucă de dans exotic o fac din cauza unui eveniment traumatic care a avut loc la un moment dat în viața lor. Poți să dezminți această idee?
Mulți oameni cred că ne angajăm ca dansatoare exotice pentru că avem „daddy issues” sau pentru că avem probleme financiare și nu avem de ales. S-ar putea ca ăsta să fie cazul pentru unele femei, dar nu pentru toate. Eu pot să vorbesc doar pentru persoana mea. Eram în facultate când am început prima dată. Chiar am intrat în domeniu cu intenția de a învăța cum să dansez la bară. A fost o luptă la început pentru că a trebuit să câștig aprobarea familiei și al prietenilor mei pentru a le spune că asta mă decisesem să fac.

Care au fost câteva dintre reacțiile lor?

Mama mea a fost cu siguranță supărată. Era ceva de genul: „Deci acum o să începi să fii promiscuă”. Bunica mea mă iubește și mă adoră, așa că ea a fost ceva de genul: „Ah, trăiește-ți viața. Dacă aveam corpul tău, aș fi făcut același lucru”. Dar momentul meu de cotitură a fost când am avut prima mea reprezentație într-un club din Bronx numit The City. Era de ziua mea de naștere și le-am invitat pe mama, mătușile mele și pe bunica mea ca să urmărească show-ul. Atunci a fost prima dată când m-au văzut la bară. Mama mea a venit la scenă și a țipat la mine: „Mona, dă-te jos, o să cazi în fund”; Și eu eram: „Nu, mami, mă descurc”. De îndată ce au văzut că făceam artă și că nu eram vulgară sau deșucheată, le-am câștigat respectul.

Crezi că succesul lui Cardi B i-a determinat pe oameni să respecte dansul exotic?
Cred că era ceva legitim înainte ca ea să vorbească despre asta. Au mai fost femei înaintea ei: Amber Rose. Blac Chyna. Nene Leakes. Există o mulțime de povești de succes și asta îți arată că indiferent de punctul din care pornește o persoană, asta nu înseamnă că tot acolo se și termină totul pentru ea.

Oamenii s-au îndoit de Cardi și Blac Chyna. Dar cel mai mișto lucru despre industria noastră e că e plină de indivizi care au alte lucruri de oferit. Așa că este un punct de plecare. Avem acces la diverși oameni, acces pe care mulți nu-l au. Dacă produci muzică, de exemplu, când încerci să pătrunzi în industrie, ai acces la DJ-i, producători și actorii cu multă influență. Și ca animatoare, n-ai nevoie de oameni, mergi direct la țintă. Nu am nevoie să fac o programare; Nu am nevoie să vorbesc cu un asistent.

Cum a devenit Poletic Justice sediul de facto pentru evenimentul „Stripper Strike” din New York City?
M-am implicat pentru că femeile care conduceau greva, Gizelle și Panama, aveau nevoie de un spațiu pentru întâlnirile lor. Și eu sunt animatoare. Așa că sigur că am acceptat. Susțin complet femeile care se conectează și lucrează împreună, mai ales când munca lor urmează să fie în beneficiul întregii noastre industrii. Știam că dacă aș putea să le ofer spațiul ăla, atunci ar putea avea loc multe sesiuni deschise pentru public despre schimbările care trebuie să aibă loc.

Care este țelul principal al grevei?

Să formăm o uniune. Industria mea este la fel ca oricare alta. Cu toate că facem parte din industria sexului, tot trebuie să existe niște reguli și reglementări. Doar pentru că am decis să fim libere și să ne expunem trupurile, asta nu înseamnă că nu merităm respect sau să fim tratate cu profesionalism.

Oamenii se simt îndreptățiți să ne trateze în orice fel din cauza a ceea ce facem. Dar noi vrem doar să putem să mergem la muncă și să nu ne îngrijorăm că o să fim discriminate sau concediate fără niciun motiv sau să vedem alți angajați care nu-și asumă răspunderea pentru propriile acțiuni. Toate femeile care participă la greva stripperițelor vor cu adevărat niște reguli și reglementări și ca oamenii să se comporte cu profesionalism.

Dansatoarele, care sunt în general femei de culoare, protestează împotriva tratamentului preferențial aplicat de către proprietarii cluburilor „barmanițelor” în mare parte caucaziene. Cum afectează culoarea pielii greva?
Majoritatea femeilor de culoare nu prea vorbesc despre asta pentru că sunt îngrijorate că și-ar putea pierde locurile de muncă sau ar putea fi puse pe lista neagră. Asta s-ar putea schimba doar prin număr. Dacă suntem solidare, indiferent de culoarea pielii, atunci se pot schimba multe. Este natura industriei, și este tristă uneori, dar cel puțin pot să-mi aduc contribuția pentru a mă asigura că femeile care-mi ies în cale au posibilitatea de a lucra împreună.

Generația mai veche trebuie să dea un exemplu mai bun pentru cea nouă. Pentru că generația mai tânără a scăpat de sub control. Trebuie să conducem folosindu-ne de puterea exemplului.

Cum adică a scăpat de sub control?
Am fost învățate încă de la o vârstă fragedă să concurăm între noi și nu știm cum să fim unite. Mai ales în industria noastră, toată lumea încearcă să-i taie fața persoanei de lângă. Dacă am lucra împreună, am avea rezultate mai bune. În loc să ne descurcăm singure, am putea să fim unite și să ne ajutăm reciproc.

Fotografii: Maroon World
Styling: Romina Cenisio
Makeup: Wanthy Rayos
Păr: Illy Lussiano
Unghii: Naomi Yasuda pentru LUAR

Acest articol face parte din efortul continuu marca VICE de a evidenția contribuțiile semnificative făcute de femeile de culoare din toată lumea. Dacă vrei să citești mai multe povești despre femeile de culoare care scriu istoria zilelor noastre, dă click aici.