FYI.

This story is over 5 years old.

Educație

Tineri români îți arată cum le-au schimbat viața meditațiile (și ce țepe le-au dat profesorii)

Dacă te uiți pe cifre, școala românească dă mai multe rateuri decât orice altceva și așa ajungem toți să avem experiențe cu meditatorii.
Andreea, fotografie via arhiva sa personală

Meditații facem mulți în România, unii puși de părinți, alții forțați de profesori. Știi și tu că școala românească funcționează doar pe alocuri. De-asta, generații întregi de elevi și-au luat soarta în mâini și s-au pregătit pentru examene contra cost. Și eu sunt unul dintre acei români care au fost pe acasă, pe la profesori, în speranța că Româna sau Matematica pot deveni mai puțin misterioase.

În generală, a trebuit sa fac meditații la română cu profesoara de la clasă, care ne era și dirigintă, pentru că știam toți că ăia care făceau pregătire cu ea erau favorizați clar. La ore ne dicta comentarii pe care trebuia să le învățăm pe de rost. Când ne asculta, nu aveam voie să sărim nici măcar un cuvânt. La meditații făcea la fel. Stăteam vreo cinci elevi la ea în sufragerie, înghesuiți, unde iar ne punea să învățăm pe de rost.

Publicitate

Partea tristă e că tot mama a trebuit să mă ajute pe bune cum să fac un comentariu sau o caracterizare, că eu nu puteam să tocesc, chestie care mi-a dăunat foarte tare în școală. În schimb, mi-am dat seama de cacealmaua în care bălteam cu toții când ne-am trezit cu o inspecție surpriză la Română. Am fost singura elevă din clasă care a reușit să dea răspunsuri doamnei pe un text la prima vedere, în fața inspectorului, dar chiar și atunci, am primit nota 9. N-o să te mint, o detestam.

Autoarea, stânga, în liceu

În liceu, altă distracție cu meditațiile la matematică. Am ales eu profesoara. Mă duceam la ea cu prietena și colega mea Irina, dar aici numai meditații nu făceam. Tipa era tânără, n-avea nicio treabă. Ne plăcea de ea că o cam frecam. Dădeam în cărți ca să vedem cum stăm cu soarta, iubiții și alte trăznăi. Din fericire, am luat BAC-ul ok, așa că nu au fost mari repercusiuni. Nici nu am fost de prea multe ori la ea.

Zilele trecute, cuprinsă de nostalgie, am dezbătut subiectul ăsta la muncă și am aflat că mulți au avut experiențe la fel de rele cu meditațiile. Ca să nu trag concluzii aiurea, am vorbit cu mai mulți tineri din România, ca să aflu cum i-au influențat orele contra cost.

Mihai, 25 ani, București

Fotografii din arhiva personală a subiecților

„Eu eram cam praf la mate, pentru că nu prea învățăm și la clasă aveam un prof dubios și de căcat, de care mai mult ne era frică. O colegă însă a început deodată să ia note mari, să înțeleagă, și m-am mirat de schimbarea bruscă. Mi-a zis și mie, am mers cu ea acolo de câteva ori și, la un momentan dat, eu mergeam mai des. Nu știu de ce, dar nu mergeam în același timp cu ea. Anyway, el tot schimba ora și data meditațiilor, până când, într-o zi, a uitat că are meditații cu mine.

Publicitate

Am urcat în casă la el și, când am deschis ușa, am văzut haine pe jos. Se vedea dormitorul din ușă. Când mă întorc, proful fuma picior peste picior un slim și avea mâna pe coapsă unui tip de vreo 20 de ani, gol. M-au văzut, m-am scuzat și am plecat. Am evitat contactul după incident. M-a sunat el să îi dau o carte. I-am dat-o prin cineva. Shaul era gay, dar atunci nu era așa mainstream și nu m-am gândit la asta.

Am învățat câte ceva de la el, era un prof bun, dar eu nu prea aveam chef de mate în clasa a IX-a și a X-a. L-am văzut într-un articol, după ceva timp, nu mai rețin titlul, dar era ceva legat de matematică și era de bine.”

Andreea Deliu, 22 ani, București

„Eu am făcut meditații la română, cu o cunoștință a unei prietene de-a maică-mii. Pe profă o chema Doina și avea undeva la 60 de ani. Avea un apartament modest, dar foarte boem, cu bun gust. În living, unde țineam orele, avea un perete burgundiu plin de tablouri, iar pe peretele opus avea o bibliotecă imensă, din lemn masiv. Undeva între astea, era un geam pe tot peretele, lângă care era și masa de studiu. Foarte luminat și cosy.

Eram a unșpea și aveam cursurile de dimineață. În zilele de meditație, mergeam direct la ea după ore. De multe ori, la ora la care ajungeam eu, ajungea și nepotul ei de la școală și ne punea pe amândoi la masă. Odată am ajuns, el nu venea, dar am picat fix când începea nu mai știu ce mare meci de tenis. Profa m-a instalat la masă, mi-a pus mâncare și ne-am uitat la meci împreună. Era foarte entuziasmată și trăia fiecare minge. Două ore și o prăjitură cu nuci mai târziu, ne-am apucat de treabă.

Publicitate

Cu siguranță orele cu ea mi-au folosit. Tanti era foarte cultă și știa o mulțime de lucruri, care nu aveau legătură cu româna neapărat. Odată m-a ajutat cu niște probleme la chimie. Avea un stil de predare foarte calm și chiar te introducea în lumea respectivă. Țin minte că atunci când studiam pentru Bac, îmi povestea timp de o oră o grămadă de lucruri de autor, de contextul epocii. So awesome!

Ne-am mai întâlnit de câteva ori după ce am terminat meditațiile. Am mers în vizită pe la ea și am stat la ceai și povești.”

Cosmin Bumbăcea, 23 ani, București

„Eram clasa a șaptea, în generația aia șmecheră care a dat teze naționale doi ani. De profa de mate de la școală nu-mi plăcea, așa că am făcut meditații cu o cucoană de 50 de ani, din neamuri. Stătea aproape de mine și era mai ieftină, adică fix ce trebuia pentru ai mei. Mergeam la ea acasă și lucram într-o cameră în care cred că se făcuse cândva ceva croitorie. Erau vreo două mese cu mașini de cusut, un perete plin de ațe și în cuier era agățat un metru d`ăla de croitorie. Ceea ce mi s-a părut mereu ciudat era că, pe peretele de lângă masă, agăța duduia o carpetă cu teme speciale.

Mergeam câte doi. Eu făceam cu colega căreia i-au dat prima țâțele, dar cam atât remarcabil la ea. La un moment dat vorbisem cu ea să nu ne facem tema. Zis și nefăcut. La meditație, doamna Pușa o întreabă pe fată cât i-a dat la nu știu ce exercițiu. Asta îi zice că nu și-a scris. Doamna Pușa rupe vârful creionului cu care scria, ridică capul de foaia ei, o privește pe tipă în ochi și fără să zică nimic îi arde una peste față.

Publicitate

Tipa asta avea în ziua aia un decolteu de la care nu mi-am luat ochii. După palmă, mi-a luat ceva să conectez smucirea din țâțe cu ceea ce se întâmplase. Când mi-am revenit în fire, doamna Pușa s-a îndreptat spre mine ca un predator și pe vocea aia de femeie turbată, dar care încearcă să fie finuță, mi-a zis: Și tu? Ți-ai scris?. S-a activat instinctul de supraviețuire, așa că m-am ridicat, am luat taburetele ăla habsburgic în brațe și am început să-i zic toate înjurăturile pe care le știam. Dar bine-crescut cum sunt, am păstrat registrul și m-am adresat în continuare cu dumneavoastră.

Cu o mână țineam taburetele, cu cealaltă îmi strângeam lucrurile fără să mă uit și înapoiam spre ușă. La ușă am aruncat taburetele, mi-am luat tenișii în mână și i-am zis: Îmi bag p**a în pregătirea dumneavoastră!.

N-am mai văzut-o de atunci. Și am auzit că recent a făcut o tură de comă. La teză am luat 7, deci n-am făcut mare brânză nici cu meditația.”

Alexandru Crișu, 34 ani, Constanța

„Îmi aduc aminte, printre primele meditații, de Doamna Căliman, profesoară de matematică. Era o bătrânică parfumată tot timpul și se știa cu maică-mea, care se asigura să nu lipsească tăviță cu cafea și fursecuri de pe biroul meu. Nu era un profesor sever. Meditația a ținut cam un an, apoi am trecut la o doamnă tot de matematică, într-o grupă de trei-patru elevi. Meditațiile erau constituite din problemele matematice pe care nu puteam să le rezolvăm, exerciții propuse de ea și, bineînțeles, temele, pe care le uram.

Publicitate

Țin minte că lăsam cam 30 de lei pe atunci, de copil, și era prin 1996-1997. Când am ajuns la liceu , s-a schimbat prețul meditațiilor, era cam 50-60. Îl aveam profesor de matematică pe Domnul Nenciu, pe care îl și admirăm din multe puncte de vedere, de la cel vestimentar (costume vechi, dar îngrijite, mirosea bine și avea o postura impunătoare), la stilul de viață sportiv (venea cu bicicletă de la Casa de Cultură aproape zilnic, conducea un Mercedes galben, cu două uși).

După el, s-a îngroșat gluma, am apelat la vecinul nostru din blocul alăturat, Domnul Grama. Acest domn avea tot timpul la el o valiza cu glume bune. Ne duceam la el acasă, tot în grupe de doi-trei elevi, ne servea cu apă, Cola și voie bună, astfel încât să ne simțim un pic mai relaxați până să întrăm în priză, un profesor de notă zece.

Toate aceste experiențe nu au fost degeaba, am cunoscut niște profesori în toată puterea cuvântului, de la care am învățat câte ceva. Însă acum nu pot spune că informația încă mă ajută raportat la banii dați. A fost o modă și a fost benefică pentru profesori, pentru că părinții erau într-un continuu concurs cu părinții altor elevi, care e mai bun, care pe unde se va duce, iar asta nu putea decât să reprezinte, pentru profesori, o perioada bună pentru a-și completă veniturile. Bravo lor! Pentru noi, vremurile s-au schimbat atât de repede, că nu am mai apucat să punem în aplicare informația, a expirat.”

Publicitate

Liliana, 23 ani, București

„Pentru că admiterea la facultate fără gramatica limbii române nu se putea, s-a hotărât în familie că trebuie să fac meditații cu o fostă profă de-a unei mătuși. Doamna Violeta avea vreo 75 de ani, dar sigur era cea mai bună alegere pentru că, după cum mi s-a explicat de mai multe ori, nu a îmbătrânit femeia degeaba.

Cum am intrat în apartamentul ei, m-au lovit patru pechinezi super bătrâni, o chestie care semăna cu o șopârlă împăiată, multe draperii (inclusiv una pe un perete), o statuie foarte dubioasă și, nu exagerez, un altar cu vreo douăzeci de poze cu fața unui domn.

De când am intrat și până s-a terminat lecția, nu mi-a zis nici bună ziua, nici du-te naibii, mi-a dat doar o carte și mi-a zis să scriu din ea. În cele două ore cât am stat acolo, a moțăit, a spălat niște vase și s-a uitat la TV. La final, mi-a zis: Gata! și am plecat. Am aflat apoi de la mătușa-mea că tipa a fost înșelată de bărba-su, care era și el profesor, cu o elevă de 17 ani și a fost părăsită pentru aia. De atunci, nu a mai suportat nicio elevă și le dădea nota 4 în prostie. Probabil că domnul era cel din cele douăzeci de fotografii. Cumva îi înțeleg dragostea pentru el, după atâta timp, că arăta bine.

N-am mai fost niciodată la doamna Violeta și nici nu cred că și-a schimbat părerea despre fetele tinere.”

Galina Pinteac, 28 ani, București

„Singura materie pentru care am făcut meditații în liceu a fost fizica. Și asta pentru că problemele de fizică nu-și găseau niciodată rezolvare în universul meu preocupat de lectură, retorică și istorie. Așa că știam că o pregătire în plus era singura mea șansă de a trece peste testele surpriză. De fapt, pregătirea în plus nu era singurul bonus pe care-l primeam la meditațiile de fizică, altfel probabil că nici nu le-aș fi frecventat cu atâta loialitate. Profa mea de fizică (al cărei nume l-am uitat exact așa cum fac în cazul majorității numelor din această lume) mai avea bunăvoința să ne strecoare din timp întrebările și uneori chiar și răspunsurile testelor lunare. Dar nici asta nu este povestea importantă din această amintire.

Într-o zi o colegă m-a întrebat dacă știu ce urmează să ne pice la următorul test. Știam bineînțeles, dar am negat cu desăvârșire având în vedere ipostaza dificilă în care mă aflam. Așa că a urmat o mare dezamăgire a colegei mele când a primit tema testului și a recunoscut scrisul meu pe acea foaie (pe atunci, întrebările testelor se scriau de mână, iar cei care făceau meditații uneori erau cei care le completau). Nu am continuat foarte mult meditațiile, pentru că la puțin timp după, s-a schimbat profesorul de fizică și odată cu acesta, s-au schimbat și regulile meditațiilor.

Orele acelea nu m-au ajutat la nimic în ceea ce ține de materie, în schimb m-au ajutat foarte mult să înțeleg de ce nu este bine deloc să-ți minți colegii.”