Chestii

Am întrebat români care e imaginea de pe pachetele de țigări care îi bagă-n panică

Știu însă că bărbatul ăla atletic și gol, în poziție fetală, nu te ajută deloc să te lași de fumat. Din contră.
02 August 2017, 8:47am
Fotografii de pe pachetele de țigări

Sunt Fadia, am 29 de ani și fumez de vreo 14 ani. Nu mă laud cu asta, dar așa s-a întâmplat, m-a legat anturajul de mâini și mi-a înfipt o țigară-n gură, când eram în clasa a noua, și de atunci n-am mai renunțat la obiceiul ăsta.

Am încercat o singură dată să mă las de fumat și nu mi-a ieșit, după ce am sunat la numărul ăla de telefon pe care îl vezi pe toate pachetele de țigări, din programul Stop Fumat, și m-am dus la o întâlnire cu un medic pneumolog, în București. Îmi cumpărasem țigări și m-am scârbit când am văzut că de la tutun poate sa-ți crească un cur în gât. Nici gulerul ăla de carne nu era foarte atractiv și nici gura aia cu mustață și plină de carii nu mă încânta, că-mi amintea de Dragnea. Dar asta nu m-a oprit din a trage cu sete din prima țigară din pachet, chiar dacă imaginile alea îi pot îngrețoșa și pe cei mai tari de stomac.

Probabil că oficialii din Comisia Europeană care se ocupă de campanie consideră că astfel de imagini îi pot descuraja pe viciații din întreaga Uniune, însă treaba asta cu dependența de nicotină e ceva mai serioasă și nu se încheie dacă îți arată cineva o poză cu un bărbat în poziția fetală.

Citește și: Am sunat la numărul de telefon de pe pachetele de țigări din România, ca să mă las de fumat

Totuși, am zis să mai întreb și alți dependenți dacă imaginile astea, unele dintre ele chiar artistice, au avut vreodată vreun impact asupra lor. Am stat de vorbă cu șapte români fumători care mi-au explicat ce imagini li se pare absurde, dar și care e fotografia care-i face să-și schimbe pachetul de țigări.

Otilia, 30 de ani

VICE: Ce poze de pe pachetele de țigări îți sar în ochi cel mai mult?
Otilia: Ar fi două poze pe care le observ. Cea cu dinții cariați și cea cu tumoarea pe gât. Pe celelalte le văd, dar nu au același impact asupra mea. Cele mai ineficiente sunt cele cu copii, pentru că nu sunt însărcinată și nici nu intenționez să fiu, așa că mă situez în afara publicului țintă.

E vreuna care te enervează?
Da, mă înfurie un pic aia cu fumătorul care suflă fumul în fața copilului. Niciun fumător pe care îl cunosc nu ar face asta. Mi se pare cea mai clară dovadă că pozele sunt alese de oameni care nu cunosc prea bine fumătorii, nici cine sunt și nici de ce fumează.

Ai cerut să ți se dea un alt pachet, pentru că nu îți plăcea poza de pe cel pe care îl primisei?
O singură dată am cerut alt pachet din cauza pozei, dar mi s-a spus că toate din cartușul respectiv sunt așa, deci… Ghinion! Era vorba de poza aia scârboasă cu dinți cariați. Cea cu plămânul deschis mi se pare chiar interesantă, te poți uita în interiorul cuiva (râde).

Au vreun efect asupra ta pozele de pe pachetele de țigări?
Pe mine m-au făcut să mă gândesc mai mult la efectele fumatului și să fiu mai conștientă de cât fumez. Dar nu sunt suficiente ca să mă determine să mă las de fumat, pentru că aș face asta din alte motive, nu ca să fiu sănătoasă, cum s-ar sugera pe pachetele de țigări. Până nu lucrez la motivul real care îmi determină acest comportament, nu o să se schimbe multe, doar pentru niște poze.

Cristina, 32 de ani

Foto via contul ei de Facebook

VICE: E vreo poză de pe pachetele de țigări care te oripilează?
Cristina: Cel mai mult detest pozele legate de dinți, deoarece am o frică foarte mare de dentist și când mă uit la pozele respective mă ia durerea de dinți.

E vreuna care nu te afectează deloc?
Da, aia cu bărbatul gol. E chiar sexy și mă distrează când îl văd pe un pachet de țigări.

Ți se par OK, te deranjează? Ce simți când le vezi?
Vizual, m-am obișnuit cu toate, dar, de ce să nu recunosc, la început au fost situații în care am ceerut alt pachet. Dar, ce să vezi, tot cartușul venea cu aceeași imagine.

Ai încercat să te lași, după ce ai văzut ce pot să-ți facă țigările?
M-am lăsat de fumat timp de șase luni, acum câțiva ani, dar nu din cauza unor imagini, ci pentru că așa am vrut, iar dacă o voi face și pe viitor, o sa fie pentru că așa simt, nu datorită pozelor de pe pachetele de țigări, care cred că sunt prost realizate.

Daniel, 28 de ani

Foto via contul lui de Facebook

VICE: Ce poză de pe pachetele de țigări te enervează cel mai mult?
Daniel: Cel mai mult detest poza în care apare un bebeluș care ține o suzetă în gură, din care iese o țigară. Copiii nu ar trebui folosiți în astfel de campanii, indiferent de ce încearcă ei să transmită cu ele.

Ai schimbat vreodată pachetul de țigări din cauza pozei?
Mi s-a întâmplat de câteva ori să primesc un pachet pe care apărea poza aceea cu un bărbat cu tumoare la gât și am cerut vânzătoarei să îmi dea alt pachet cu o poză mai OK, pentru că primul mi se părea foarte scârbos.

Care e poza care te sperie cel mai puțin?
Pentru mine, poza cu cel mai mic impact de pe pachetele de țigări este cea în care apare un bărbat gol pe jumătate, care are mesajul Fumatul crește riscul de impotență. Pozele astea nu au niciun impact asupra oamenilor, dacă cineva vrea să fumeze, o face indiferent de ce imagine sau mesaj apar pe pachete.

Te-ar putea face vreodată să renunți la țigări?
Nu, pentru că nu m-am lăsat niciodată și nici nu am în gând să fac asta. În orice caz, dacă mă hotărăsc vreodată, cu siguranță n-o să fie de la o poză, ci din simpla dorință de a avea o viață cât mai sănătoasă.

Daniela, 31 de ani

Foto via contul ei de Facebook

VICE: E vreo poză care te oripilează?
Daniela: Da, cea cu organele stricate (plămânii). Sunt groaznice. Dacă voiam să văd așa ceva, mă făceam doctor. Când merg să cumpăr țigări, cer pachetul cu poza în care apare bărbatul dezbrăcat, dar nu prea găsesc, așa că îl iau pe oricare, numai să nu aibă organele alea pe el.

Care e cea mai inofensivă poză pentru tine?
Poza în care apare bărbatul dezbrăcat are impactul cel mai puțin, vizavi de cât de dăunătoare sunt țigările. Poza aia te face să fumezi mai mult, să îl tot vezi.

Ce efect are această campanie anti-fumat asupra ta? Te-ai putea lăsa de fumat, mulțumită lor?
Pozele alea nu au niciun rost. E ca atunci când de jur împrejur sunt doar coșuri de gunoi, dar oamenii tot pe jos aruncă deșeurile. Cine are de fumat, fumează cu sau fără poze. M-am lăsat de fumat când am aflat că sunt însărcinată, nicidecum datorită lor.

Adrian, 29 de ani

Foto via contul lui de Facebook

VICE: Ce nu-ți place deloc la pachetele de țigări?
Adrian: Cel mai mult, detest poza cu plămânii eșuați din cauza fumatului și cea a copilului cu țigara în gură. Mă fac să turbez și să cer alt pachet! Am fost nevoit să le accept doar atunci când nivelul nicotinei era foarte scăzut în corp și aveam neaparată nevoie de ea, iar în tot magazinul numai pozele astea erau pe pachete.

Ce zici, au vreun efect pozele astea?
Au un foarte mare rol, e posibil ca mulți oameni să vadă imaginile respective și să se sperie de ce ar putea să pățească, dacă vor continua să fumeze sau se vor apuca. De exemplu, eu m-am lăsat de fumat mai demult, cumva și din cauza pozei cu băiețelul ținut în brațe, căruia i se suflă fum în nas, pentru că am și eu un copil și mereu mi-l imaginam pe el când vedeam pachetul cu poza respectivă.

E vreo poză inofensivă pentru tine?
Nu am găsit până acum vreo poză care sa fie OK, deși cea mai acceptabilă e aia cu scăderea potenței, nu cred că vreunui bărbat i-ar plăcea să fie considerat un mielușel în pat.

Andrei, 26 de ani

Foto via contul lui de Facebook

VICE: E vreo poză care te scoate din sărite?
Andrei: Detest poza care ilustrează problemele sexuale, probabil pentru că sunt bărbat. Pentru infertilitatea la femei nu e atribuită nicio imagine și probabil de asta resimt această poză mai mult decât pe celelalte. Tocmai de aia, refuz să cumpăr pachete cu acel mesaj, dar când nu am încontro, când toate pachetele sunt la fel, nu am ce să fac.

Dar vreuna la care ești pasiv?
Puțin impact are cea cu tatăl care dă fumul de țigară în nasul unui copil. Absurd! Nimeni nu ar face așa ceva!


Vezi și:


Ai făcut ceva vreodată să nu mai vezi pozele? Le-ai acoperit cumva?
Normal, mereu fac asta, cu cartonașul ăla promoțional, în care anunță ei viitoarele arome sau pachete. Îl pun între folie si pachet și îl țin numai cu partea aia în sus.

Și când nu ai cartonaș în pachet, ce faci?
Încep să înjur!

Te-ai lăsat sau ai încercat să te lași de fumat după ce ai văzut pozele?
Nici într-un caz! Nu te lași de la așa ceva. Adevărul e că te pun pe gânduri pozele alea, începi să iei în calcul sănătatea, viitorul tău și alte chestii, dar nu consider că și-au atins obiectivul cu ele. Cred că sunt mai mult înjurați pentru că unele sunt exagerate și absurde.

Florin, 28 de ani

Foto via contul lui de Facebook

VICE: Pe tine ce te face să detești pozele de pe pachete?
Florin: Cred că poza cu tipul cu mustață și tumoarea la gât, mi se par cele mai horror și chiar am căutat pe net câte ceva în legătură cu asta, rămâi șocat când vezi ce ți se poate întâmpla de la tutun, dar mi-am aprins o țigară să mă liniștesc și mi-a trecut repede.

Ai cerut vreodată alt pachet din cauza pozei?
Nu am făcut-o și nici nu cred că o să fac asta, până la urmă, trebuie să ne asumăm faptul că fumăm și că asta ne dăunează din toate punctele de vedere.

Te-ai gândit să te lași de fumat de la o poză de pe pachete vreodată?
Da, dar m-a ținut doar cinci zile și nu se înțelegea nimeni cu mine, încă mă mai gândesc să mă las, dar clar nu a sosit momentul potrivit și dacă ar fi, nu ar avea de-a face cu pozele de pe pachete.

E vreo poză care nu are deloc impact asupra ta?
Am avut un unchi și o mătușă care au murit de cancer la plămâni și, cu toate astea, sunt un fumător înrăit și îmi place să fumez. Crezi că o poză o să mă facă să mă las?

Publicitate