Toate lucrurile dubioase pe care oamenii le-au făcut cu rudele decedate

Ce faci cu mortul? Asta chiar e o problemă reală. Iubești pe cineva, apoi moare, esența persoanei dispare în eter și tu rămâi cu hoașca, cochilia goală: un sac de carne care se descompune rapid. Nu prea poți să le arunci la gunoi, dar trebuie să arunci resturile cumva.

Pe tot globul, oamenii au găsit soluțiile variate. În Tibet, defuncții sunt tăiați bucăți și scobiți de vulturi. Oasele sunt măcinate cu făină de orz și transformate în prăjituri. În Madagascar, tribul malagasy îngroapă decedatul timp de șapte ani, apoi dezgroapă scheletul și dansează cu el în jurul mormântului. În Marea Britanie, majoritatea sunt băgați la cuptor.

Cam trei sferturi din britanicii decedați ajung la crematoriu. E un proces incredibil: torso-ul primește un jet de gaz la o temperatură de 600 de grade Celsius, cam vreo două-trei ore. Membrele flexează, în timp ce mușchii se strâng și apoi toată carnea arde. Oasele carbonizate sunt scanate de un electromagnet puternic, care atrage fierul sau protezele, iar apoi le bagă într-un aparat de măcinat imens, după care le înmânează familiei îndoliate.

Deși majoritatea oamenilor menționează dacă vor sau nu să fie incinerați, puțini sunt cei care lasă indicații pentru ce să se întâmple cu cenușa, iar decizia revine celor lăsați în viață. Unele urne sunt uitate (mulți directori de case mortuare au camere pline de urne neridicate), altele sunt depozitate în debara. Dacă vrei să eviți o soartă atât de tristă, trebuie să te gândești la moarte cât ești în viață. Am vorbit cu câțiva prieteni îndoliați, ca să ne inspire pentru ceremonia de Apoi.

VICE: Bună Liam, cum a ajuns bunicul tău în interiorul chitarei tale?
Liam Lever: El a murit, evident și a vrut să fie incinerat. Eu am primit o pungă cu cenușă, iar la un moment dat a trebuit să golesc o chitară și m-am gândit că ar fi perfect să pun un pic din el acolo. Chitara a avut o reacție destul de ciudată: a afumat într-un fel ciudat toată partea metalică a chitarei. Eu nu știu ce arde atunci când cineva e incinerat, dar se pare că electromagnetul de pe pickup este atras, pentru că vezi cum iese ușor din gaură. E ciudat, pentru că e complet sigilat.

Crezi că bunicului tău i-ar plăcea să fie acolo?
Lui îi place muzica mea. A ascultat multe piese și chiar îi plăceau. El aprecia că îl luam pe scenă în diferite locații. Mi-a prins bine să am astfel de conexiune cu el. Bunicul mereu a fost o persoană bună, iar câteodată, eu nu sunt. E drăguț să-l port cu mine, ca să-mi reamintească să nu fiu un idiot.

Ai fost vreodată tentat să faci altceva cu cenușa?
Când eram odată în spatele dubiței, unii au sugerat să prizăm cenușa. Iar oamenii tot fac asta de atunci. E o listă uriașă de persoane care au tras o linie din punga de cenușă. Cu siguranță e un pic cam tâmpit și clișeu, dar chiar a avut un efect de relaționare între oameni. Destul de mulți dintre ei îl cunoșteau. A inspirat numele formației unui prieten: Grave Lines. Apoi m-am gândit că „o să dispară în curând. O să ajungă în nasurile tuturor din Europa, așa că mai bine pun un pic în chitară, până când îl consumă de tot pe bunicul meu."

Wow. Câți oameni l-au prizat?
În jur de 40, cred. Se scoate în momente cheie în dubiță. Dacă îl pisezi suficient de bine, nu e atât de rău. Am tras pe nas lucruri mai rele, duminică, la trei dimineața în Seven Sisters. El era un tip destul de fin, deci cred că asta se reflectă și în cenușa lui.

Bună Alice, care e povestea ta cu incinerare?
Alice: Mama mea e într-o cutie metalică de tot rahatul, pe o etajeră din baia mea, alături de alte rahaturi. Nimeni nu o bagă în seamă.

Cum a ajuns acolo?
În primul rând, ea a a murit de cancer. Mama mea e dintr-un orășel conservator din Franța și acolo a murit. Ea era bolnavă de ceva timp. Când am fost acolo să o vizităm, ea a murit în ziua respectivă. Până când am ajuns acolo, ea se stinsese. După ceremonie, noi am pus-o în mașină și ne-am întors cu ea în Londra. Eu cred că a rămas pe etajeră pentru că tata era un pic copleșit. Eu aveam 10 ani și tatăl meu patru, iar din senin s-a trezit cu doi copii de care trebuia să aibă grijă, lucru în care nu se implicase prea mult. Dacă nu ne vedea, ne uita.

Probabil că e ciudat să o ții pe mama ta în baie.
Ea era o persoană destul de instabilă și autoritară, deci nu știu cum s-ar fi descurcat cu noi adolescenți. Faptul că o aveam pe ea acolo sus, martoră la toate lucrurile astea fizice, trecând prin pubertate sau vomitând după o seară în oraș, într-un fel am simțit că asta ar fi fost cea mai sigură relația pe care am fi putut să o avem, ea fiind moartă. Ea a fost acolo pentru cele mai intime și mai oribile momente, dar complet neputincioasă să facă ceva în privința lor.

Bună Jason, cum a ajuns tatăl tău în obiectul ăsta de artă?
Jason Schulman: Păi, mai întâi, a trebuit să moară. Apoi, în drumul spre casă de la casa mortuară, mi-am adus aminte că am citit când eram mic mai multe chestii pe care poți să le faci din corpul tău, gen poți să faci 12 creioane, sau trei potcoave sau nu știu câtă sare. Am zis să verific să văd dacă chiar există atât de mult fier în corp. Am luat un magnet neodymium imens, l-am băgat în urnă, l-am agitat și ca să vezi, mici fragmente de fier s-au atașat de magnet!

Am răsturnat tot conținutul pe masă, ca să adun cât mai mult fier, fără un motiv anume și am observat că unele bucățele de oase se oxidaseră în culori diferite. Erau galbene, verzi și roșii. Apoi am petrecut trei luni cu un binoclu și o pensetă, sortând culorile în mici grămezi. Le-am pus într-un tub mic stratificat, cu fierul deasupra, l-am agățat cu o sfoară de tavan și el plutea acolo. A fost drăguț, un fel de perpetuum mobile. Câteodată arăta ca ecoul pământului sau inelele copacilor.

Crezi că e fericit acolo?
El a fost un bărbat cu un ego mare. Simpla idee că încă se vorbește despre el l-ar încânta.

Bună Steph, cum a ajuns tatăl tău în salcia asta?
Steph Wilson: El a murit de cancer pancreatic acum trei ani. Porecla lui era Willow, copacul nostru preferat din grădina de unde obișnuia să locuiască. A fost tăiat cam cu vreo doi ani înainte să moară. Nouă ni s-a părut o idee bună să replantăm o salcie în locul celei vechi, iar la priveghiul tatălui, fratele meu a turnat cenușa într-o gaură mică și apoi am plantat salcia.

A crescut destul de mare, dar din moment ce mama voia să vândă casa, noi am luat câte o ramură. Cu toții probabil avem un deget mic sau o mână din cenușa lui în crengile luate. Cu timpul, o să prindă și astea rădăcini și o să le plantăm în propriile grădini.

Ce dulce. El era o persoană spirituală?
El era crema capitalistă a oamenilor de afaceri. Dacă ar mai fi fost în viață, nici nu știu dacă am fi stat de vorbă acum. Noi ne înțelegeam destul de bine, dar în același timp eram ca niște dușmani. Eu sunt complet feministă și socialistă, iar tata nu accepta asta așa bine. El era un bărbat foarte emoțional și creativ, dar cu siguranță nu avea nicio treabă cu natura. Sincer, era un pic cam ciudat.

Tu ce vrei să se întâmple cu corpul tău după ce vei muri?
Probabil o să vreau să fiu incinerată. Dar dacă aș fi îngropată, mi-aș dori ca Rosie, papagalul meu de patru ani, iubitul meu sau primul meu fiu, să fie o statuie deasupra pietrei funerare, ca să mă păzească. De altfel, nu pot să spun că-mi pasă.

@charliegilmour / @stephwilsonshoots