Am fost observator în București ca să văd dacă referendumul anti-gay va fi fraudat

După săptămâni scăldate în ura Coaliției pentru Familie, românii au fost chemați să voteze o lege de revizuire constituțională care nu ar schimba situația de fapt, dar ar atârna ca o piatră de mormânt pentru drepturile comunității LGBT. Ca răspuns la homofobia unei bune părți a societății, opozanții nu au avut de ales decât un cuvânt - boicot. Au mizat pe lipsa de interes a românului pentru acest subiect, iar prima zi s-a încheiat cu o prezență de 5,72%.

Eu am ales boicot, dar nici n-am putut să stau în casă în timp ce curgeau știri despre neregulile în organizarea referendumului. Așa că, în timp ce o olteancă a venit la urnă cu 17 cărți de identitate adunate de prin vecini, eu mă plimbam dintr-o secție în alta, ca să văd cum se votează în cartierul bucureștean Berceni.

M-am făcut observator independent cu ajutorul celor de la Funky Citizens, iar timp de 15 ore am cutreierat prin trei secții, am transmis mai departe informații despre cum se votează și am înțeles că bucureștenii pot ști mai puține despre ce se întâmplă decât provincialii pe care îi disprețuiesc că le strică țara.

Nu știu ce făceai tu înainte de răsărit, dar eu mă anturam cu oamenii mici din spatele alegerilor noastre pe scările unui liceu tehnologic din București. Sub privirea unui fost ministru din guvernul lui Antonescu, tremuram cu toții de frig și așteptam să se adune delegații pentru a se deschide cele două secții de votare din incinta liceului „Mircea Vulcănescu”.

„Am auzit că la unii a venit cică doar președintele. Zic că stăm bine”, spune un jandarm, în vreme ce al doilea dă telefoane ca să afle dacă poate băga oamenii în secții. Se hotărăște să deschidă ușile, dar tot vrea să știe de ce nu au ajuns delegații de la UDMR și USR.

„Să scrieți acolo un proces verbal în care ziceți de ce nu a ajuns la timp Popescu. Poate că nu avea cine să-i ducă copilul, dădea cafeaua p-afară, chestii de astea”, turuie unul dintre jandarmi, deși delegații UDMR s-au lăsat așteptați degeaba în cam toate secțiile din Berceni.

Nimeresc în secție cu două pensionare de la PSD și PNL.

„Cea mai bună mâncare se dă cică la PSD”, spune reprezentanta PNL, care a venit la secția de votare îmbrăcată ca flacăra violet. Colega e ceva mai voinică și recunoaște că i-a plăcut de Băsescu pentru că e Scorpion.

În timp ce președintele se apucă de ștampilat buletine, delegații chicotesc și discută despre cum și-au chemat vecinii la vot ca să nu se plictisească o zi întreagă, să mai vadă niște fețe cunoscute. Se miră de întrebarea prea complicată de pe buletin, dar delegata PNL nu-și face griji că nu înțelege lumea despre ce e vorba: „pe astea le-am învățat de la Trinitas”.

Președintele de secție a reușit să pună greșit ștampila de control pe vreo 300 de buletine și asta înainte să-mi iau zborul pe la ora 10 dimineața. Era atât de încrezător pentru că primise un model de buletin anulat de la BEC. L-am și crezut, până ce am mutat secția și am înțeles ce înseamnă să nu pui ștampila unde trebuie. Cam 15 oameni matinali au venit să voteze pe buletine considerate nule de lege, și asta doar înainte să plec eu de la secția 815.

În secție se discută și politică, dar doar atunci când votanții nu sunt prezenți. În mod ciudat, asta e situația în majoritatea timpului, așa că absenteismul e pe limba fiecărui delegat și chiar și a președintelui, care se teme că nu există șanse să se ajungă la cvorumul de 50%. Da’ putem să dormim liniștiți, ăia cu care ne întâlnim la secții chiar știu cum și pentru ce se votează la referendumul din România.

„Să dea Dumnezeu să avem măcar 1 000 de fiecare. Să fim învățați și noi cu oamenii, nu cu animalele”, spune deputata PSD.

Ca să arate că ea este cu oamenii, delegata mă servește cu plăcintă de carne și cașcaval, apoi îmi umple sticla cu apă de la domnu’ Dragnea. Deși simte că nu sunt cu ea, amănunte de astea nu contează atât timp cât le țin de urât. De altfel, până și membrii comisiei sunt dezamăgiți că vin numai bătrâni să voteze la referendum, iar primul tânăr produce o extorsiune în viața liniștită a secției 815.

„Foarte bine că e conștiincios. Dacă nu ieșim noi să facem ceva bun pentru țară, atunci cine să o facă, nu vezi că se vorbește de rău despre noi prin străinătate”, zice delegata PNL.

Un bătrân nu înțelege întrebarea de pe buletin, dar președintele secției e plin de civism și se aruncă într-o explicație demnă de RTV, că trebuie să vorbească pe limba omului chiar dacă are în față o explicație avizată de Autoritatea Electorală Permanentă.

Întreaga discuție se petrece sub privirea atentă a unui Iisus și se încheie cu un „Doamne ajută” împins odată cu un vot în urnă.

Oamenii vin și pleacă fără să rostească prea multe cuvinte, iar delegații intră în același ritm al absenteismului cu priviri pierdute în smartphone-uri. Eu îmi caut un alt cuib și trec strada în căutarea secției la care sunt arondată, adică la școala „George Topârceanu”.

Înăuntru o președintă trupeșă îmi privește atentă acreditarea de observator și apoi mă plimbă dintr-un colț în altul al sălii de clasă, nu cumva să mă tragă curentul referendumului. Ajung strategic lângă boxa ce întrerupe dezbaterea „naștere naturală vs. cezariană” cu ritmuri de Shakira.

Abia 23 de oameni au reușit să voteze până la ora 11.30. În comisie e și o femeie gravidă, care reprezintă astăzi PMP. În timp ce un coleg se plânge că are rețineri de apă, ea povestește nonșalant cum prima ei fiică aproape a murit la naștere. Un bebeluș țipă din răsputeri pe coridor, iar urechile îmi sângerează pe Radio Zu.

„Deci nu știu în ce comisii ai mai fost, dar nu se discută absolut nimic despre vot. Poți să vorbești cât vrei despre mâncăruri și nașteri”, răcnește președinta de secție către delegata gravidă, care a început să numere câte voturi are în prezența alegătorilor de la 810.

Aici președinta e femeie hotărâtă, știe să citească privirea observatorului și își pune imediat la punct delegații vorbăreți. Peste prag se strecoară și un vecin, care-mi zâmbește călduros în timp ce strecoară un buletin în urnă. Mă scurg puțin de pe scaun, pentru că îmi e greu să-i înțeleg atât ura, cât și seninătatea cu care mă întâmpină. E om în vârstă, ca cei mai mulți care vin să voteze în prima jumătate a zilei. Printre ei și o femeie care pășește cu greutate, dar e ținută de braț de fiu, ea votează, dar el refuză. Nimeni nu insistă.

Prin secție încep să apară familii tradiționale, un cuplu cu trei copii și un bebeluș în așteptare, și un băiat abia major adus de părinți să voteze pentru prima dată în viață. Cum trece de prânz se sparge și tiparul alegătorului: o tânără blondă, un tip cu aură de profesor începător, un tânăr familist în trening și adidași.

Totuși, nici până la ora 13 nu reușesc să treacă de pragul psihologic de 40 de alegători. De plictiseală, membrii comisiei se iau la întrecere cu cei din secția vecină. Lumea lipsește, iar oamenii din secție vor un singur lucru, să aibă ceva mai multă activitate, că altfel nu au nicio înclinație pentru CpF.

„Eu am cel mai puțin la Izvorul Rece. Asta e, trebuie să mă fac cald”, zice în glumă un delegat de la 810.

Delegata PMP îi linișteste atât pe colegi, cât și pe prietenii de pe Facebook: „Nu-i niciun boicot, e doar soare afară, vreme bună și la mare, și la munte”.

Femeia are spirit de inițiativă și vine și cu o soluție pentru absenteism, să meargă cu urna mobilă la ăștia care-și fac siesta de sâmbătă după-amiază. Însă o liniștește rapid colegul cu rețineri de apă că urna e doar pentru bolnavi, nu pentru leneși.

După prânz ajung în secția 813, unde președinte e un tip tânăr și înalt, îmbrăcat la cămașă și proaspăt bărbierit. Delegații sunt și ei tineri și puși pe glume, mai interesați să discute despre pachețelul primit de la partid decât despre referendum și CpF.

Primesc un scaun chiar lângă președinte, care mă întreabă ce trebuie să facă când primește un observator în secție. E puțin confuz pentru că s-a trezit la prima oră cu un observator, care a devenit între timp parte a comisie din partea ALDE. Proaspăt membru de partid de nici o săptămână, omul chiar a crezut sincer că e trimis ca observator de partid, până ce președintele i-a găsit numele pe procesul verbal de la 813.

„- Păi erați observator ilegal, că partidele nu au voie să trimită observatori.
- Auleu, ilegal!? E bine, am un vecin care lucrează la închisoare și o vecină care e infirmieră la Jilava.”

În secție e veselie, iar vecinii de coridor mai vin să râdă atunci când nu au clienți la urnă. Delegatul ALDE se plânge că blonda de la partid i-a adus mâncare ca la biserică. Abia la cină s-a ales cu un șnițel și niște cartofi într-o caserolă plimbată pe Touareg. De altfel, partidele au avut grijă să-și hrănească delegații din secție cam peste tot în București. Dintre toți, cei mai norocoși s-au dovedit delegații ALDE, care s-au ales cu mic-dejun, prânz și cină.

„E cam rece, dar clar nu-i de la biserică pentru că au pus rozmarin”, zice delegatul ALDE.

Apoi, delegații din comisie sunt determinați să facă un „top rușinică” până la finalul zilei, iar râsetele lor se aud de la intrarea în școală. Cu toată buna dispoziție, până la ora 19, abia ajung la 110 votanți din cei 1719 înscriși pe listele electorale de la 813. Președintele mă roagă să-i spun dacă face ceva greșit, de la urna mobilă nesigilată și până la semnarea sigiliilor, toate sunt amănunte de procedură pe care le-a scăpat, dar s-a grăbit să le rezolve.

„Vin oamenii sau nu? Am înțeles că nu prea să omoară! Cineva a spus că cine nu se prezintă la vot se consideră pe sine nul, nu ai dreptul să comentezi. Nu contează ce votezi ori ce faci acolo, contează doar să mergi”, spune un lider de familie tradițională în timp ce-și mângâie părintește copilul pe creștet.

Apoi omul împinge buletinul în urnă cu dramatism și pleacă cu o urare creștinească. Delegații nu irosesc nicio clipă și se apucă să dezbată dacă e popă sau nu. Da’ concluzia nu se lasă așteptată, că nu ai cum să ajungi la referendum mirosind a mir.

Pe urmele părintelui vine o nouă observatoare, de data asta de la Asociația Revigorarea Tradiției. Pus pe glume, președintele îi trage un scaun lângă mine și o invită să stea lângă „domnișoara Funky”. Are icoane de lemn atârnate la gât și o fustă lungă până la pământ, dar aparent nu-i place concurența și nici atmosfera netradițională, așa că se mută la secția 814.

„Să mă duc după ea? Dar eu nu sunt cu tradiția, doar cu revigorarea”, glumește delegatul ALDE.

Ultima alegătoare e o femeie, care votează pentru prima dată în viață ca să-i arate fiicei cum e să fii cetățean. Are peste 30 de ani, dar abia referendumul anti-gay a scos-o din casă.

Prima zi de referendum se încheie cu 119 voturi la secția 813. Se strâng ștampilele și se sigilează în plic, se numără buletinele și se pleacă acasă. În loc de sigiliu se trage un scotch peste ușă, iar în urmă rămân doar jandarmii. Mă retrag și eu spre casă cu toate actele de dramatism de la urne, cu imaginea bătrânilor care votează pentru că așa înțeleg ei libertatea și a tinerilor îndârjiți de homofobie, cu familii tradiționale în minte și urări cu Dumnezei.

Când am terminat de scris acest text, prezența a ajuns la 11,67%, la ora 13, în duminica referendumului care a învrăjbit România.