FYI.

This story is over 5 years old.

Educație

Tinerii din România care învață cum să nu-și ia țepe de la infractori și politicieni

Această materie ar trebui să devină obligatorie, pe lângă educația pentru sănătate sau educația financiară.
o studentă cu părul împletit și gânditoare
Petra. Fotografii via arhivele personale ale subiecților

În ultimele săptămâni, Mister Double T (Tudorel Toader) și daddy Dagnea au fost capete de afiș în presă pentru modificările aberante pe legile justiției, prin ordonanță de urgență. Sunt convins că mulți cetățeni nu înțeleg care-i faza cu legile astea și cu ce-i afectează modificările în viața de zi cu zi. Au auzit de-o comisie care cică ar fi pe la Veneția, au ieșit în stradă din când în când, dar nu sunt toți convinși de importanța acestor legi. Iar dacă tu sau părinții tăi n-ați avut norocul să studiați în școală o materie de această natură, cum e educația juridică, află că există tineri care au ocazia să învețe și despre așa ceva. Astfel, ei ajung să înțeleagă mult mai multe despre ce aud la știri decât o facem noi, românii de rând.

Publicitate

Vorbesc despre proiectul EDUIURIS-Educație juridică, al asociației VeDem Just - „Voci pentru democrație și justiție” și al judecătorului Cristi Danileț. Perspectiva celor care coordonează proiectul e deja arhi-cunoscută-n spațiul public, dar cred că-i interesant să citești și feedback-ul elevilor, adică al celor care ar trebui să fie adevărații beneficiari ai sistemului de învățământ. În felul acesta poate vor înțelege și cei de la Ministerul Educației cât de necesară este o revoluție curriculară şi de programă şcolară.

Diana, 16 ani, Turda

diana

Am aflat lucruri noi, cum ar fi numărul de legi care sunt în vigoare în prezent în România. Nu știam că sunt atât de multe. Am aflat că de la vârsta de 14 ani răspund penal pentru faptele mele, deși nu mi se pare normal. Sunt de părere că până la 18 ani suntem copii și nu ne putem da mereu seama când încălcăm regulile sau când facem ceva greșit. Nu știu dacă ora de educație juridică ar putea împiedica tinerii să încalce legea, pentru că fiecare avem păreri diferite și judecăm diferit, alegem singuri între bine și rău. Dar sunt de părere că dacă această materie ar deveni obligatorie în programa școlară, mulți tineri s-ar gândi de două ori la consecințe când sunt pe punctul de a comite o infracțiune.

Alicia, 18 ani, Hațeg

alicia in rosu

Am luat parte doar la o singură oră de acest gen, dar pot spune că a fost suficient ca să îmi dau seama că ar putea fi o materie opțională interesantă, dar mai ales utilă, la care aș participa. Unele informații îmi erau cunoscute, dar altele au venit ca o surpriză pentru mine și m-au ajutat să înțeleg mai bine cum funcționează statul de drept. Nu m-a influențat în alegerea carierei pe viitor, însă m-a convins că ar trebui să mă interesez mai mult despre drepturile care îmi revin și să fiu mai conștientă de obligațiile mele ca cetățean.

Publicitate

Anca, 17 ani, Tg. Jiu

o tanara care se gandeste la justitie

Fotografie via Pixabay

A fost foarte informativ. Mereu am fost de părere că un om e nevoit să își cunoască atât drepturile, cât și îndatoririle față de societate și legile statului în care trăiește. Deși sunt la un profil umanist și am o deschidere mai mare către tot ce ține de juridic sau legislativ, am aflat totuși multe lucruri noi. Mi-au plăcut foarte mult temele abordate, chiar dacă unele sunt considerate subiecte tabu. Se găsesc răspunsuri la multe întrebări pe care noi le aveam.

Mihăiță, 18 ani, Constanța

mihaita

Pe mine m-a ajutat să mă dezvolt personal, să-mi spun opinia ori de câte ori doresc şi să iau atitudine atunci când sunt martorul unei infracțiuni. Grație educației juridice, am devenit un cetățean onest, implicat în societate, care respectă drepturile (civile, sociale, politice, economice, culturale) oamenilor cu care interacționează, înțelegând că, moral, singurul lucru care ne diferențiază de animale este comunicarea. Prin această materie, viitorul adult poate înțelege importanța respectării legilor, păstrarea dreptului la demnitate sau poate conștientiza când este victima unei infracțiuni şi, prin urmare, cum să acționeze în fața unor situații delicate. Practic, dacă s-ar umple acest gol din sistemul nostru de educaţie, cred că, în viitor, ar scădea numărul bătrânilor hărţuiţi, al copiilor abuzaţi - fie de alți copii, fie de părinți /tutori - sau al femeilor maltratate care nu ştiu că violența fizică şi încălcarea dreptului la demnitate sunt interzise prin Constituție, mergând pe principiul „certuri există în orice familie".

Publicitate

Petra, 18 ani, Cluj

Petra

Pe scurt, mi-a plăcut mult că a venit cineva să ne povestească la școala despre drepturi și despre justiție, așa am reușit cumva, fiecare în parte, să ne clarificăm în minte cum stau lucrurile într-o societate. Genul acesta de discuții nu le-am prea purtat cu profesorii la ore și nimeni nu le acordă o importanță aparte, deci tot ce am reușit să învățăm de la Anca (n.r.: Anca Tirea-profesor coordonator) a fost bine primit. A fost extrem de drăguță și a vorbit foarte deschis, iar noi am bombardat-o cu întrebări - cred că acesta a fost un semnal pentru ea că nouă chiar ne pasă și vrem să aflăm mai multe. Lucruri noi nu prea am învățat, adică știam câte ceva despre cum este divizată puterea în stat, despre legi și abuzuri, despre consecințe, dar la ora de educație juridică am reușit să înțeleg de fapt care e rolul fiecărei puteri și cum acționează fiecare. Asta a fost cel mai interesant lucru pentru mine. După oră, am cerut un PDF din care să pot citi mai multe și chiar l-am primit.

Mihnea, 21 ani, Iași

mihnea

După cursul ăla chiar am devenit mai responsabil. Am început să reflectez la micile „abuzuri” pe care le făceam și-am devenit conștient că nu-i ok să beau o bere în fața blocului, de exemplu. Că răspund pentru acțiunile mele și nu mi-ar plăcea să-mi iau amendă că am băut o amărâtă de bere într-un spațiu public neamenajat. Știu că pare un exemplu pueril, dar mulți nu bagă în seamă micile detalii de genul acesta și pot avea de suferit. Ei sau alții. Uite, de la exemplul cu „o bere în fața blocului” poți fi tentat să ajungi să te urci la volan, că zici că ai băut doar bere și că nu înseamnă nimic. Și consecințele, știi și tu, pot fi destul de grave. Genul acesta de informații elementare, prezentate foarte simplu și mai ales cu exemple cred că previn derapajele, firești de altfel, ale tinerilor adolescenți.

Publicitate

Andrei, 21 de ani, Cluj

andrei

Cursul de educație juridică a fost o experiență interesantă, că s-a desfășurat într-un cadru dinamic, cu mult dialog între noi și domnul judecător. N-au fost informații wow, ca să zic așa, dar în momentul în care ți se prezintă statistici și mai ales momentul în care conștientizezi care ar putea fi consecințele acțiunilor tale, parcă devii mai rezervat. Uite, de când am participat la cursul ăla, eu am preferat să-mi fac abonament lunar pe Netflix în loc să mai piratez filme și seriale. În rest, nu prea încălcam eu legea, dar acum am devenit mult mai responsabil. Urmăresc știrile despre modificările lui Toader, de exemplu, și nu numai că înțeleg acum întreg procesul legislativ, cum are loc, dar înțeleg și de ce vor ăștia să le schimbe și de ce forma în care aceștia le transformă nu e deloc ok. Și nu știu câți tineri sunt conștienți de treburile astea. Cursul ăsta e un fel de mix între noțiuni juridice și educație civică, informațiile sunt clare și cred că ar fi foarte bine dacă ar fi introdus în programă. E super simplist și înțelegi foarte ușor că răspunzi în fața legii pentru faptele tale și că toți trebuie să fim tratați egal într-un stat de drept. Plus că te ajută să înțelegi că libertatea ta se întinde până în punctul în care încalci libertatea altora.

George, 20 de ani, Tg. Mureș

george

Înainte de cursul cu domnul Judecător Danilet, profilul meu de Facebook era ticsit de date personale, de la număr de telefon, școală, adresa etc. În urma participării mele la această activitate, am conștientizat pericolul expunerii excesive în mediul online și am aplicat imediat o serie de schimbări, ce mi-au permis să mă pot bucura de avantajele social media, fără a fi expus la toate pericolele posibile. Înainte, ca orice alt tânăr de vârsta mea, eram foarte pasionat de PC Gaming. Consideram că nu are rost să plătesc 60$ pentru un produs, când puteam pur și simplu să îl iau de pe un site de torente. Dar, în urma cursului, am conștientizat că pe lângă hibele legale ale acestei practici, se pune și o problemă morală. Producătorii de conținut trăiesc din munca aceasta și nu este etic să le „luăm pâinea de la gură”. De atunci, prefer să plătesc conținutul online, atât pentru respectul meu de sine, cât și față ce cei ce îl creează.

Așadar, o oră de educație juridică, financiară sau de sănătate (așa cum s-ar dori denumirea orei de educație sexuală, pentru că în România lui douăzeci-optișpe cuvântul „sexuală” e considerat un termen „nefiresc”) pe săptămână nu numai că ar fi imediat îndrăgită de tinerii de pe băncile școlii, dar ar putea preveni o serie de probleme serioase cu care aceștia se confruntă în prezent. Educația juridică a și devenit materie opțională la două licee din țară, iar dacă ești și tu curios să vezi cum arată un manual de educație juridică, îl găsești gratuit, în format PDF, aici.