Am vorbit cu supraviețuitori de la Colectiv și am înțeles ce înseamnă dezamăgirea de România

Astăzi, când se împlinesc exact trei ani de la incendiul din Colectiv, gândul ți se duce inevitabil la victime. În primul rând, te gândești la cei 65 de oameni care au murit în urma tragediei și la 186 de răniți. Apoi te gândești la toți cei care au trecut prin acea experiență îngrozitoare.

Premisele sunt cât se poate de proaste. Nici până acum justiția nu a stabilit cine va plăti pentru tragedia care a șocat România pe 30 octombrie 2015. Iar acest lucru nu se va întâmpla prea curând, în condițiile în care judecătorul cazului Colectiv s-a pensionat, iar procesul va fi reluat de un alt magistrat.

În plus, nici în ceea ce privește siguranța publică împotriva incendiilor, lucrurile nu s-au schimbat prea mult în România, după cum am arătat aici.

Când vorbești cu oamenii care au scăpat cu viață de la Colectiv, rămâi cu un gust amar, de neputință și frustrare. Pentru că la întrebarea: „ce crezi că s-a schimbat de atunci?”, răspunsul este aproape unanim: Nimic.

VICE: Cum te simți la trei ani de la Colectiv?
Corina: Mă așteptam ca odată cu trecerea timpului, să se estompeze amintirile, senzațiile pe care le am când mă gândesc la ce s-a întâmplat. Dimpotrivă, e exact pe dos. Senzațiile sunt mai acute, mai intense, probabil și din cauza frustrării că nu se întâmplă nimic. Sunt senzații de anxietate, de furie, de neputință, de nedreptate.

Din punct de vedere al siguranței locurilor în care se fac adunări de persoane, nu s-a întâmplat nimic. La fel în sistemul medical. În continuare se cer șpăgi, în continuare mor oamenii din cauza bacteriilor, în continuare nu avem o secție de arși la standarde europene.

Norocul meu a fost că eram conștientă și am cerut să mă transfere la un spital din Marea Britanie. Cât am stat la spitalul Elias nici nu am fost informată că sunt în pericol, că am infecții. Dar știam ce înseamnă sistemul medical românesc, știam că oriunde m-aș duce în lumea asta aș avea mai multe șanse. Șefa secției de chirurgie plastică s-a opus, am fost ignorată o perioadă. În a noua zi de spitalizare a venit managera spitalului la mine și mi-a spus că s-a eliberat un loc pe lista de transferuri, pentru că cineva a devenit netransportabil. Așa că am plecat eu, iar persoana aceea nu a supraviețuit.

Am avut o șansă uriașă că am plecat. Dar e nedrept că eu am avut șansa asta și altora li s-a răpit. E cumplit. Mi se face rușine că eu am scăpat atât de ieftin. Măcar nu am fost maltratată în spital după tot ce s-a întâmplat, cum i s-a întâmplat Alexandrei Furnea. Grefele, cicatricile mele arată excepțional. În Anglia mi s-a asigurat un mediu aseptic și organismul meu a fost lăsat să lupte singur cu bacteriile, nu m-au îndopat cu antibiotice.

Cine trebuia să fie tras la răspundere în ăștia trei ani?
Pe lângă toți cei vinovați de producerea acelui incendiu, trebuie să plătească și cei care au maltratat pacienții prin spitale, care i-au infectat și care au ascuns adevărata situație.

Bănicioiu, Piedone au intrat în partide și candidează iar. Nu au scrupule, nu au conștiință. Vreau să cred că Piedone va fi împiedicat să se întoarcă la Primăria Sectorului 4. N-aș putea să lucrez pentru el, pentru nimic în lume. Vreau să cred că nu i se va permite acestui penal să candideze.

Acum un an am fost la o emisiune la TVR, față în față cu domnul Raed Arafat, pe care l-am admirat înainte de Colectiv, pentru SMURD. Din păcate, în emisiunea aceea am descoperit un om absolut hidos. I-am pus întrebări despre cum s-a intervenit în seara incendiului și despre greșelile care s-au făcut după. A avut o atitudine defensivă, amenința încontinuu că pleacă din emisiune, țipa, m-a acuzat că sunt trimisă, plătită de nu-știu-cine să merg acolo să-i pun întrebări. Mi-a spus că dacă sunt aici și sunt în viață, n-ar trebui să mai comentez. Mi-am dat seama că pentru ei suntem doar niște cifre.

Au trecut deja trei ani, oamenii au început să uite. Colectiv o să rămână viu doar în amintirea noastră, a celor care am trăit iadul acolo, și a părinților care și-au pierdut copiii acolo. Colectiv o să moară în momentul în care ultimul supraviețuitor o să moară.

VICE: Ce s-a schimbat la trei ani de la Colectiv?
Mircea: Nu s-a prea schimbat nimic, decât că în 2018 fumăm afară când ieșim în oraș. Atâta timp cât în trei ani nu s-a găsit niciun vinovat pentru ce s-a întâmplat pe 30 octombrie 2015, atâta timp cât încă avem aceeași clasă politică pe care o aveam atunci și atâta timp cât am avut și vom mai avea „10 August”-uri, pot să spun cu mâna pe biletul de la garderoba din Colectiv că nu s-a schimbat nimic. Poate niște oameni între 20-50 de ani s-au trezit pe ici, pe colo. Dar nimic care să nu mă facă să simt regret și furie.

VICE: Cum te simți la trei ani de la Colectiv?
Vlad: Când am mai dat interviu la VICE, la un an de la Colectiv, nu aveam așa mari așteptări să se schimbe ceva. Era încă o nebunie, o învălmășeală. Dar acum, la trei ani, s-au mai așezat lucrurile. Ce pot să zic că s-a schimbat? Percepția mea, atât. Oricât de cinic ar suna, nu mi se pare că s-a schimbat mare chestie.

Acum nici nu prea mai îmi pasă. Vreau doar să treacă perioada asta. Știam că o să văd aceleași știri, aceleași postări pe Facebook. Am obosit. Văd toate astea și sunt așa… meh, bine. Bine că share-uiți. Rămâne tot în bula asta a noastră de empatie de pe Facebook. Sunt aceiași care share-uiesc de câțiva ani și asta e. Ne facem noi între noi ziua mai proastă, că nu rezolvăm nimic. Citim chestiile astea, ne deprimăm și atât. Când le-am share-uit în 2016, înainte de alegerile parlamentare din 11 decembrie, ce efect au avut?

Cine trebuia să fie tras la răspundere în ăștia trei ani?
Aș vrea să fie statul tras la răspundere. Aș vrea să-și asume că a dat greș. Să spună că nu trebuia să se întâmple chestia asta. La Ministerul Sănătății, să-și asume că nu au luat deciziile corecte. Nu te joci cu viața oamenilor. E deja clasică aia cu „avem de toate". Oamenii care au decis asta ar fi trebuit să cadă pe capete. Unii doctori și-au asumat personal, dar ordinele au venit de sus. Au fost ore, zile, care contau, în care nu s-a făcut nimic. Cea mai mare pică o am pe Arafat. M-am obișnuit să nu dau nume, dar pe el trebuie să-l menționez. Am prieteni care îi iau apărarea, că a înființat SMURD. Dar lucrurile bune pe care le-a făcut nu le anulează pe cele rele.

Cred că e o vină colectivă. E și vina noastră dacă continuăm să ne ducem în locuri care n-au autorizație. Până nu se întâmplă nu te gândești că se poate așa ceva. Crezi că toate funcționează bine și apoi îți dai seama că de fapt nimic nu funcționează bine. Și toată lumea e ok cu asta, asta e de fapt problema. Am prieteni pe care îi aud mereu vorbind despre baruri - hai acolo, că se fumează înăuntru. Mi se face scârbă când aud. Da, super, încalcă legea, ce frumos! Dar îmi sare lumea în cap că sunt nefumător, că sunt subiectiv. Am obosit să le tot explic. Mi s-a scârbit, asta e percepția mea la trei ani.

VICE: Cum s-a schimbat viața ta la trei ani de la Colectiv?
Alex: Am avut o lecție de viață de la Colectiv, când eram pe patul de spital, aproape să mor. Atunci mi-am dat seama că nu am realizat nimic cu viața mea și că aveam numai regrete. Mi-am dat seama că nu mi-am depășit niște frici, n-am testat lucruri noi, n-am învățat destul. Acum asta fac. Nu vreau să am statutul de victimă pentru că niciodată nu am fost o victimă.

Nu ai cum să schimbi lucruri dacă nu te schimbi mai întâi pe tine. Încerc să fiu un om mai bun, un arhitect mai bun, ca să influențez societatea în bine. Fac și muzică, prin care încerc să transmit un mesaj. Încerc să nu mă încordez, să nu atac pe nimeni, să nu deranjez pe nimeni. Îmi văd de treaba mea, de viața mea.

De unde crezi că vine schimbarea?
Noi suntem statul, noi suntem societatea. Lucrurile nu se schimbă și nu e vina guvernului, că ăla tot de noi e pus. E vorba de tine, de mine, de taximetrist, de femeia care își plimbă câinele pe stradă și nu strânge rahatul după el. E vorba de bun simț, de chestiile alea mici, de faptul că oamenii sunt răutăcioși, că se uită doar după bani. Vorbim prea urât, suntem prea răi.

Acum vreo două zile am trecut prin centrul vechi și mi-a căzut o bucată de tencuială fix prin fața ochilor. Putea să-mi cadă în cap. Acum alte câteva zile așteptam să-mi ajungă o comandă prin curier. Am coborât să iau pachetul și l-am găsit pe băiat alb ca varul, tocmai îi căzuse în cap o piatră de la muncitorii care lucrau la blocul meu. Sunt lucruri la care ar trebui să contemplăm.

Eu văd chestiile astea, le observ, meditez la ele, trec mai departe. Dar mai cade tencuiala pe lângă capul meu și nu mă simt bine.

VICE: Ce s-a schimbat în trei ani de la Colectiv?
Costi: Un singur lucru s-a schimbat pe bune: segregarea societății. S-a văzut cel mai tare după Colectiv că sunt oameni care spun vai, săracii, de ce își aduce lumea aminte de ei numai când se apropie 30 octombrie? Și sunt alții care spun că ce, nu li s-a dat destul? You'd be amazed câți sunt. România e împărțită în două state, dar nu paralele, ci perpendiculare unul pe celălalt.

România funcționează pe triggere, dezastre și calamități. Când se întâmpă o catastrofă, dintr-o dată tot românul e frate. Dar îi trece repede. Imediat după Colectiv, toată lumea ne plângea de milă. A fost o undă de șoc puternică. A apărut compasiunea, dar nu a ținut mult. În scurt timp lucrurile au revenit la normal. Dacă mâine va fi o catastrofă, se va întâmpla exact la fel.

Ce s-a schimbat? Nimic. Bagabonții trag în continuare să scape. Domnul Bănicioiu ce face? L-am văzut zilele trecute pe la televizor, își anunță candidatura în partidul lui Ponta. Vor candida pentru funcțiile din care au fost dați jos fix pentru chestia asta.

Lui Arafat i-aș da un cap în gură. După Colectiv a zis că nu e vorba despre cum s-a acționat, important e ce s-a învățat. Păi am cerut eu să fiu material didactic să înveți tu?!

Promisiuni s-au tot făcut. Firea a făcut un acord cu domul Iancu, președintele asociației Colectiv GTG3010, să construiască un spital. Nici măcar intabularea terenului nu au făcut-o.

Cum ar fi trebuit să arate lucrurile acum, la modul ideal?
O să fie vreodată în România o situație ideală? Nu. Eu nu mă mai gândesc să plec din țară pentru că am deja 42 de ani și e prea dificil să o iau de la zero în altă parte. Dar dacă aș avea 20 și ceva, nici nu mai discutam, eram plecat deja. Pentru că nu dau nicio șansă țării ăsteia. Niciodată nu va fi bine în România. Ni-cio-da-tă. Zero, nimic, nada. Vrei autostrăzi? Du-te în Germania. Vrei trenuri rapide? Ai TGV-ul, dar nu trece prin România.

Pentru mine personal, și pentru mulți alții, schimbarea e că nu mai avem aceleași capacități fizice. A trebuit să renunț la sportul meu preferat, la motocicleta cu care făceam off-road și viteză. Nu mă mai ajută mâinile.

VICE: Cum s-a schimbat viața ta la trei ani de la Colectiv?
Alex: După Colectiv am început să iau foarte personal neimplicarea celor din jur, sau lipsa de responsabilitate. Poate acum, la trei ani distanță, s-a mai pierdut puțin din această implicare pentru că aș lua-o razna dacă m-aș încărca emoțional cu fiecare neregulă a acestei țări. Însă sunt destul de convins că o bună parte din români și-au pus întrebări în forul lor interior și și-au construit integritatea personală plecând de la mentalitatea asta post Colectiv: de a-ți păsa de ceea ce e în jur.

Dacă mereu ne vom da cu părerea la bere cum că sistemul e nu știu cum, că nu știu care politician nu știu eu ce a mai facut, că nu știu ce personaj a delapidat nu știu ce bani, atunci nu vom face altceva decât să ne justificăm lenea și lipsa de implicare.

Ce impact crezi că a avut Colectiv asupra societății noastre? Se mai simte acel impact?
Colectiv este o bornă kilometrică în istoria acestui popor. Deși nu a fost simbolizată funcțional decât de o demisie a guvernului Victor Ponta și o lege antifumat, cred că din punct de vedere psihologic, borna asta ne-a schimbat mentalitatea de comunitate, cel puțin în cazul celor care am fost acolo și al tuturor apropiaților noștri. Probabil am putea vorbi de câteva zeci de mii de oameni care au simțit și au gândit la fel măcar pentru o perioadă scurtă de timp. Sunt sigur că o bună parte dintre ei au devenit mult mai receptivi în a asculta greutățile celui din fața lor, în a fi deschiși să-și sacrifice jumătate de oră din timpul lor pentru altcineva. Și asta sincer, nu mi se pare puțin lucru.

VICE: Ce s-a schimbat în trei ani?
Cătălin: Au trecut trei ani, dar din păcate nu am observat nicio schimbare. Văd aceiași oameni la guvernare, aceleași cluburi cu o singură ieșire, aceeași mizerie în spitale. Nu vorbim de trei luni, ci de trei ani, da? Mai mult, chiar am curaj să pun pariu că și peste cinci ani, dacă-mi vei mai lua interviu, totul va fi la fel. După cum se poate vedea, din păcate o ducem din rău în mai rău.

Încă sunt situații jenante în care noi, supraviețuitorii Colectiv, suntem arătați cu degetul pe stradă. Din ciclul: „Wow, ai fost la Colectiv?" afirmație care se traduce pe de-o parte în compătimire, dar pe de altă parte este spusă în scârbă… Sau „Nu știam că ești satanist" și câte și mai câte apelative care ne fac să ne simțim ultimii oameni.

Cum ar fi trebuit să arate lucrurile acum, la modul ideal?
După Colectiv, ar fi trebuit să învățăm să nu mai etichetăm prost, să ne iubim mai mult aproapele, să-l respectăm, să-l ajutăm și, desigur, să nu mai încurajăm prostia și hoția, asta apropos de ce se întâmplă acum pe scena politică.

Și poate că ar mai fi trebuit, la modul ideal, desigur, ca după Colectiv să dispară de-fi-ni-tiv toți foștii-actuali conducători. În felul acesta s-ar fi pus poate, o mică piatră la pavarea noului drum pe care România ar trebui să-l urmeze.