Cum mi-am petrecut la Curtea Supremă una dintre cele mai triste zile din viața lui Liviu Dragnea
Autoarea, în stânga
Locale

Cum mi-am petrecut la Curtea Supremă una dintre cele mai triste zile din viața lui Liviu Dragnea

Uite cum a fost la instanță în ziua care s-a terminat cu „Liviu Dragnea, condamnat la trei ani și jumătate cu executare”.

Plouă mărunt când ies din redacție și mă îndrept spre Înalta Curte de Casație și Justiție. Simt că e o zi mare, de azi dimineață tot citesc articole și postări furioase. Cuvintele cheie: „protest”, „jandarmi”, „hoți”, „așa nu se mai poate”.

Dar pe drumul scurt de la redacție la instanță, viața curge lin. O bătrână vinde flori de câmp la colțul lui Pitar Moș, oamenii grăbesc pasul să se ferească de ploaie. Trec pe lângă un coafor de la demisolul unei clădiri și prind cu coada ochiului cum un jet de fixativ țâșnește spre buclele unei cliente. Ea închide ochii și mie îmi fuge mintea la o altă doamnă, de la protestele din seara trecută, care plângea pe caldarâm și acuza jandarmii că îi dăduseră cu spray în față.

Publicitate

Jandarmul de la Curtea Supremă nu pare genul care să facă vreodată așa ceva. Binedispus, mă oprește din goana mea spre ușa care părea nepăzită.

„Treceți geanta prin aparat, vă rog. Nu m-ați văzut, credeați că am plecat? Noi suntem ochiul din umbră, doamnă.”

Nu-l contrazic și intru în holul instanței, unde camerele de filmat stau aliniate, ca jandarmii la protest.

E ora amiezii și jurnaliștii acreditați pe justiție, acești eroi ai holurilor instanțelor, iau prânzul. Caserole și sucuri întinse pe birourile de lemn, râsete, voie bună.

Lipite de pereți stau maldăre de dosare legate cu sfoară, fișete și dulapuri vechi pe care sunt scrise chestii de genul „secția pen”. Un cearșaf mare, alb, acoperă ceea ce pare niște mobilă veche. Locul are aerul unei anticamere de penitenciar. E cumva, normal, ăsta e locul pe care îl văd mulți înainte să fie trimiși la închisoare. Mai în spate, două cărucioare de metal, din alea de supermarket, și ele burdușite cu dosare. Sunt atâția inculpați în țara asta, că se pare că nu mai e loc pentru toate dosarele în sertarele instanței.

După masă, jurnaliștii sunt apatici. Cameramanii par rupți de oboseală. Unul stă (sau doarme) cu capul pe un birou. Prin sală trec grefiere și avocați cu documente în mâini, ocolesc cablurile întinse. Un xerox scârțâie obosit într-un colț. Pe multe uși scrie, amenințător, „Acces interzis”.

„Băăăi! S-a dat ceva? Toată lumea mă întreabă dacă a fost achitat!”, sparge liniștea o jurnalistă care până atunci citise liniștită o carte, cu capul rezemat în mâini.

Publicitate

Moment de panică totală, toți butonează frenetic, câteva telefoane zbârnâie pe masă.

Sun la biroul de informare al instanței.

„Nu, nu se poate să se dea ceva fără să aflați, veți fi duși în sală când se va citi pronunțarea. Vin eu să vă iau”, vine răspunsul de la responsabilul cu presa.

Pfiu! Ne calmăm cu toții. De vină pentru momentul de panică se pare că a fost avocatul Toni Neacșu, care o reprezintă în dosar pe fosta soție a lui Liviu Dragnea, Bombonica Prodan. El a zis ceva de achitarea clientei lui și oamenii din redacții au intrat în priză.

„Justitia domina et regina”

E aproape ora 15 și, de plictiseală, mă plimb prin instanță. În aviziere sunt citați oamenii la judecată, sunt anunțate săli și ședințe pentru fiecare proces. Pe un domn dintr-un dosar îl cheamă Bombonel, motiv să râd singură în fața geamului de la avizier.

„Bună ziua. Achitare sau condamnare? Aceasta este întrebarea”, zice suav vocea unei prezentatoare intrată în direct. Din nou, cuvântul achitare trimite un fior prin grup. Ce? Cum? Când?, ne zburătăcim iar ca un stol de gâște.

Plictiseala crește și jurnaliștii fac mișto de întrebările care li se pun de obicei din studio. De exemplu, o preferată este: „Crezi că Dragnea va contesta dacă e condamnat?„ „Hmm, nu știu, tu ce crezi?!”

Completul de judecători în mâinile cărora e azi soarta lui Liviu Dragnea e același care l-a achitat pe Călin Popescu Tăriceanu în procesul de mărturie mincinoasă. Iar unul dintre ei, magistratul Ștefan Pistol, a fost singurul, dintr-un complet de cinci, care a vrut condamnarea lui Ludovic Orban în dosarul în care a fost achitat acum două luni.

Publicitate

Nimeni nu o zice ad litteram, dar senzația e că politicul cam suflă în ceafa doamnei cu balanța. Mă gândesc, însă, că poate nu scrie degeaba, pe peretele din fața noastră, „Justitia domina et regina omnium virtutum”, adică „Justiţia este stăpâna şi regina tuturor virtuţilor”.

Horoscopul ne spune că Dragnea va cunoaște oameni noi

„Ce zodie este Dragnea? A, scorpion, ia să vedem dacă îi dă cu executare”, spune o jurnalistă și începe să ne citească posibile frânturi din viitorul foarte apropiat al lui Liviu Dragnea.

„Nativii din Scorpion fie pleacă, își fac bagajele pentru o călătorie…”
„Braziiiiiiiiiiiiiiiiil”, se strigă din public.
„….fie vor cunoaște persoane noi.”
„Colegii de celulă”, conchidem câțiva în cor.
„Nativii sunt îndemnați la răbdare….„
„Taci, că-i cu amânare!”, trage concluzia un jurnalist.

Râdem și stabilim că, gata, știm, deci putem pleca, îi putem zice și omului de la presă: „Boss, nu mai sta cu griji, go home, s-a rezolvat”.

Se citesc cu voce tare știri și postări de pe Facebook, de genul „Judecătorii ar putea pune azi bombonica pe colivă”, „În această zi, acum fix patru ani, Adrian Năstase era eliberat”, „Nu se mai zice Jandarmerie, ci Jandragnerie.”

„E cea mai așteptată sentință din justiția românească…”, se aude începutul unui live de undeva, din spate.

Umblă zvonul că judecătorii sunt de câteva ore în deliberare. Bine, mai umblă unul, că nici n-au început cazul lui Dragnea pentru că au alte procese pe rol înainte. E aproape ora 16, angajații instituției încep să plece. Noi rămânem pe poziții. Aici e punctul zero, de aici va afla țara întreagă care e soarta lui Liviu Dragnea. Așa că nimeni nu pleacă nicăieri.

Publicitate

Jurnaliștii de pe justiție mai glumesc, să treacă timpul. Au glumele lor, de nișă. „Sunt cu ochii pe IICJ ca pe ceas, de Revelion”, spune fata de la Realitatea TV.

Un coleg de breaslă face turul știrilor: „Băăi, ați văzut-o pe asta de la Cluj? Atac armat la CEC la Cluj.” Ce? Pe bune? Dar uluirea ține puțin. Altele sunt dramele zilei. De exemplu, nu au pus hârtie igenică la toaletă, aflăm de la o jurnalistă.

Apa din sticle e și ea pe terminate, paharele de cafea zac goale. E trecut de 17 și redacțiile vor să știe un singur lucru: CÂND SE DĂ. Fix când scriu asta, îmi apare pe ecran un mesaj de la editorul meu: „Ce se aude pe acolo?”. „Cică sunt în pronunțare”, îi răspund.

Un jandarm blond și drăguț bagă în seamă o jurnalistă blondă și drăguță. „E, ce se mai știe?„ „A, păi credeam că ne spui tu”, răspunde ea.

1-2-3, 1-2, 1-2-3-3, proba de microfon pentru un nou live.

„Da, Claudiu, este mare tensiune aici, este presiune mare pe judecători în acest dosar în care Liviu Dragnea este acuzat de instigare la abuz în serviciu și la fals în înscrisuri. Procurorii DNA cer condamnarea la 7 ani și jumătate pentru liderul PSD”, transmite o prezentatoare.

De plictiseală, las capul pe spătarul băncii și mă uit la tavan. O balanță în vitraliul acoperișului ne veghează.

„Ia uite”, îi arăt colegei de lângă mine.

„Mda, măcar de-ar fi echilibrați”, îmi spune, dar nu e un reproș, ci mai degrabă sună a speranță.

Publicitate

Magistratul asistent de la biroul de presă ne spune că la ora 17.45 se dă pronunțarea. Mai e jumătate de oră, dar ne ridicăm toți, trimitem mesaje în redacție. Începe.

„În baza art.25 din Codul penal 1969 rap. la art.132 din Legea nr.78/2000….”

Minutele trec și mai greu acum. În sfârșit, intrăm în sala de instanță, unde magistratul de ședință ne va citi decizia completului. Suntem în sală doar noi, cei vreo 20 de jurnaliști, o grefieră, responsabilul cu presa și trei jandarmi. Nu e voie cu audio sau video în sală. Intră magistratul și începe să citească sentințe. Bun, deci clar nu e o amânare.

Hotărârile judecătorilor nu arată așa cum vezi tu la televizor: „Cutare, condamnat la atâția ani de închisoare cu executare.” Sunt chestii care sună fix așa:

„În baza art.25 din Codul penal 1969 rap. la art.132 din Legea nr.78/2000 în referire la art.248 din Codul penal 1969 cu aplic. art.5 din Codul penal…”.

Nu cred că ți-ar plăcea o burtieră cu textul ăsta, așa că jurnaliștii din sălile de judecată trebuie să ți le traducă. Se creează și momente de confuzie, când ratezi un rând din enumerarea magistratului și nu ți-e clar dacă e cu executare sau nu.

În dosar sunt 12 inculpați, la fiecare magistratul citește vreo cinci minute și, normal, Liviu Dragnea e ultimul, că și magistraților le place suspansul. Jurnaliștii fac pronosticuri, în șoaptă: achitare, 9 luni cu suspendare, pariu?

Dar, după aproape o oră de citit minuta, timp în care toți jurnaliștii butonează, din degetele lor pleacă spre burtiere textul: „Liviu Dragnea, condamnat la trei ani și jumătate cu executare. Sentința poate fi contestată.” Printre jurnaliști, zâmbete scurte, câte un scurt chiot și un pumn strâns pe lângă corp a victorie. Știu ce gândești, dar asta e, și jurnaliștii sunt oameni. Uneori. Jandarmii din sală, în schimb, rămân impasibili.

Ieșim și un „Doamne ferește, în sfârșit!” se ridică din grup. Jurnaliștii fac marele live, aliniați în fața camerelor. După, câțiva mai stau de vorbă la o țigară și, la plecare, se salută cu „Nu-ți mai spun să ai o zi bună, că deja o ai.”

Eu ies pe poarta Curții Supreme zâmbind tâmp și îmi promit să nu mai iau în derâdere, ca până acum, rubrica horoscop.