Am purtat o zi întreagă o șapcă de la primăria lui Firea, ca să văd dacă mă huiduie cineva
Fashion

Am purtat o zi întreagă o șapcă de la primăria lui Firea, ca să văd dacă mă huiduie cineva

Aveam bijuteria asta vestimentară de la o școală de vară, organizată anul trecut la mare de Primăria Capitalei.

Gabriela Firea a ajuns să fie huiduită pentru prima oară de când are funcția de primar general al Bucureștiului. Doar că asta s-a întâmplat nu la vreo dezvelire de statuie care a costat milioane sau la vreunul din concertele organizate săptămânal din bani publici, ci la un eveniment cu 20 mii de oameni veniți s-o aplaude pe Simona Halep.

Paradoxal, pe cât de multe aplauze au fost pentru Halep, pe atât de multe huiduieli și-a luat Firea. Rușinea cea mai mare e că știrea a apărut și-n presa internațională.

Publicitate

Imediat, Firea a postat un status, pe Facebook, în care-i caracterizează pe cei care au huiduit-o drept „echipe de cetățeni cu venin” și „aparat soroșist de propagandă”. Huiduielile de pe stadion s-au mutat la postarea primăriței. Au curs mii de înjurături. Motiv pentru Firea să-și închidă și să-și redeschidă propria pagină de trei ori într-o zi.

Pe baza intensificării tensiunilor și antipatiile între bucureșteni și primărie, am decis să fac o chestie pe care să n-o faci tu, deși știu că te tentează. Adică să merg o zi întreagă pe stradă c-o șapcă cu sigla primăriei Bucureștiului, ca să văd cum reacționează oamenii.

Ultimul lucru pe care l-am făcut înainte să plec de acasă, a fost să mă uit în oglindă. Lucru pe care nu-l fac niciodată. Dar de asta am vrut să văd cum mă prinde șapca pe care am primit-o anul trecut, după ce-am participat la o școală de vară, organizată la mare de Primăria Capitalei.

De menționat că ultima oară când mi-am pus o șapcă în cap a fost în clasa a șaptea. Doar că atunci o purtam într-o parte, că așa era la modă și eram cocalar ironic (nici acum nu pare mare diferență). Iar prima reacție după ce m-am văzut în oglindă a fost fix asta:

„Meamă, arăt ca dreacu!”

Șapca asta e genul de șapcă pe care o împărțeau partidele politice în campanii electorale, la pachet cu umbrele și pixuri. Hai că știi sigur. Încă le mai poartă oamenii la sate, uneori. Doar că în loc de PMB scrie „Băsescu, PSD, PDL, Crin Antonescu”, gen.

Publicitate

Da, știu, arăt ca dracu

Am ieșit pe stradă și-am început să caut priviri, reacții sau sclipiri în ochi de la oamenii din jur. Ceva, orice.

În drum spre birou, am luat RATB-ul câteva stații. Jur că mă simțeam ca un pensionar. Un pensionar cu șapcă PMB pe cap. M-am gândit chiar că niște tineri îmi vor oferi locul lor de pe scaun. Doar m-am gândit. Atât.

Cert e că, cu o singură excepție, pe tot parcursul drumului cu autobuzul, nimeni nu m-a băgat în seamă.

Era vorba de-un tip care s-a uitat la șapca mea, după care m-a analizat din cap până-n picioare, și-apoi s-a uitat iar la șapca mea. Era puțin sictirit. Dar a fost calm, în rest.

Fiecare și-a văzut de filmul lui. Și eu care-mi făceam mai multe filme. Ba să vezi că mă prinde gang-ul lui Mălin Bot și cine știe cum mă pun pe Facebook. Îmi și imaginam intro-ul:

„UITAȚI, OAMENI BUNI, SUNTEM AICI CU MĂDĂLIN ISTRATE, TÂNĂRUL CARE SPRIJINĂ PROPAGANDA MAFIEI PENALILOR.”

Din fericire, nu s-a întâmplat asta. Și nici pe Mălin nu l-au băgat în duba de jandarmi, de data asta.

Panoul ăsta se găsește fix în față la ASE, la Piața Romană. Conducerea facultății mulțumește Simonei pentru victorie. Un gest frumos. Doar că ce-a uitat ASE-ul să facă e să-și ceară scuze de la toți studenții pe care-i transformă anual în șomeri, dar asta-i altă treabă.

Eu-s student la SNSPA (da, știu, orice ai vrea să zici), dar cu șapca pe cap am fost și la un examen de la facultate. Colegii doar se uitau contrariați, ca și cum mi-ar reproșa din privire ce alegere proastă am făcut de-a purta șapca pe post de obiect de vestimenație. Poate dacă PMB făcea bască sau borsete, hipsterii de 20 de ani le-ar fi purtat post-ironic. Poate.

Publicitate

M-am mai gândit că poate, cu șapca PMB, o să am succes la agățat tipe. Numai că pe stradă fetele nici măcar nu se uitau spre mine. Singura tipă pe care pot să zic c-am reușit s-o cuceresc a fost cea de pe un panou publicitar de la cafea. Se vede clar cât de impresionată e de mine, deși mă prezint ca un libidinos.

Per total, experimentul a fost liniștit. Fără înjurături (pe față, cel puțin), fără bătăi și cu numărul de telefon al tipei de pe panou.

Asta spune doar că oamenii sunt atât de prinși în filmul lor cotidian, încât m-ar remarca probabil doar dacă aș purta un tricou cu semne naziste. Și nici atunci. Pentru că sunt sigur că mulți oameni ar crede că-i stema vreunui trupe rock din anii ‘80.

Pe Mădălin Istrate, autorul articolului, poți să-l urmărești pe pagina lui de FB, adică aici.