Chestii

Cum se schimbă un oraș după un atac terorist

Am vorbit cu supraviețuitori de la Bataclan și cu locuitori din Bruxelles și Berlin, despre modul în care orașele sunt forțate să facă față efectelor colaterale ale unui atac.
26 Mai 2017, 5:00am
O persoană la priveghiul de marți seara de la Manchester. Fotografie: Martin Rickett/PA Wire

Manchesterul e încă zguduit după atacul de luni noaptea, în care au fost ucise 22 de persoane și alte 120 au fost rănite. Marți, orașul s-a adunat în Albert Square, la un priveghi pentru victime și ca să se solidarizeze. A fost un punct important în procesul de doliu, dar, după cum am aflat în urma altor incidente de pe tot cuprinsul Europei, e doar primul pas către procesarea incidentelor sinistre de săptămâna asta. Cum reacționezi când e pusă la-ndoială siguranța și securitatea mediului tău cotidian? Și ce efect are asupra vieții tale pe termen lung?

Am vorbit cu oameni din Paris, Bruxelles și Berlin – toate orașele au fost afectate de atacuri teroriste în ultimii doi ani – ca să înțelegem cum au fost afectați mai departe locuitorii lor.

PARIS

Pe 13 noiembrie 2015, Parisul a fost afectat de o serie de atacuri coordonate: un atac sinucigaș cu bombă în apropierea unui meci de fotbal, mai multe atacuri armate în masă și un alt atac sinucigaș cu bombă în apropierea unor cafenele și restaurante și un atac armat în masă la Teatrul Bataclan, în timpul unui concert Eagles of Death Metal. Au fost uciși o sută de oameni, iar alți 368 au fost răniți. Emmanuel Denise a vorbit cu doi supraviețuitori despre efectele de durată ale atacului.

Elias, 28

Elias, 28

Cum ai procesat incidentul inițial?
În primele câteva zile m-a enervat, mai mult ca orice altceva, șuvoiul de iubire și gânduri pozitive – compasiunea pe care mi-au arătat-o familia și prietenii – pentru că eram în viață și nu fusesem rănit, în timp ce 90 de oamei erau morți. De pe 13 noiembrie n-am mai avut coșmaruri, n-am plâns, n-am avut atacuri de panică, în ciuda ororii pe care-am văzut-o în acele 15 minute. Mi-am reluat viața normală. Psihiatrul îmi spune că se numește „stres posttraumatic disociat" și că o reacție psihologică negativă e posibilă. Negarea mă apără momentan.

Acum te simți în siguranță sau încă îți mai faci griji?
Imediat după incidentele de pe 13 noiembrie 2015 mi-am impus un fel de stare de alertă. Mă uitam după ieșirile de urgență la concerte, urmăream cum se comportă oamenii și reperam bagajele abandonate în transportul în comun. Acum, cu starea de urgență [din Franța], atacurile aproape că s-au banalizat. Poate să-ți ofere un sentiment de siguranță, dar nimeni nu e cu adevărat în siguranță.

Ți s-a schimbat percepția asupra Parisului?
Nu mi s-a schimbat percepția asupra Parisului, dar mi s-a schimbat percepția asupra lumii. Atacurile, cu sute de oameni care mor – era ceva ce vedeam doar la știri. Azi e o realitate tangibilă, la Paris și oriunde.

VICE: Unde te aflai în timpul atacurilor?
Arthur: Eram la concertul Eagles of Death Metal în fosă, fix în fața scenei, cu unul dintre prietenii mei cei mai buni. Îi mai văzusem live și fusese probabil unul dintre cele mai bune concerte din viața noastră, așa că am vrut să ajungem devreme, ca să stăm în primul rând. Asta ne-a salvat viețile, pentru că eram mai aproape de o ieșire de urgență. Când a început atacul, m-am gândit că dă cineva cu artificii. Mi-a luat câeva clipe să înțeleg că e un atac. M-am aruncat la pământ. Apoi a venit momentul în care a intervenit instinctul de supraviețuire: dacă rămâi, mori; dacă fugi, măcar ai o șansă să rămâi în viață. Am așteptat să reîncarce, apoi m-am cățărat pe bariera din fața scenei ca să mă îndrept spre ieșire. Erau mai multe cadavre. Am căzut, apoi m-am trezit îngropat sub alții, care încercau la rândul lor să fugă. Mă sufocam și-am crezut că o să mor. Am reușit, în cele din urmă, să mă târăsc spre ieșire. Acolo mă aștepta prietenul meu. El reușise să fugă cu câteva minute înaintea mea, dar s-a hotărât să rămână, în ciuda pericolului. M-a apucat și m-a dus de-acolo. Clar mi-a salvat viața.

Azi te simți în siguranță la Paris?
În săptămânile și lunile de după atac, multe elemente din viața mea de zi cu zi au devenit foarte dificile. În mod special să iau transportul în comun. Senzația de nesiguranță se agravează când are loc un nou atac. Atacul din Manchester în mod special, de la sala de concerte, a scos la iveală niște sentimente ascunse, care nu sunt îngropate foarte adânc. Mult timp am crezut că mi se poate întâmpla din nou. Chiar și azi, dacă explodează un artificiu pe stradă sau dacă țipă cineva, poate să mă sperie de moarte uneori.

Cum ai făcut față, în zilele și săptămânile de după?
Ai crede că după ce supraviețuiești unui astfel de atac o să accepți viața la maximum, să trăiești intens, să dai vieții tale un sens. Mie nu mi s-a întâmplat asta. Timp de mai multe luni după atac, toate chestiile de care mă bucuram înainte mi s-au părut degeaba. După momentele intense, în care mi-am revăzut familia și prietenii, m-am izolat, îmi găseam un fel de liniște doar când eram singur. La câteva luni după, când eram foarte rău, m-am dus la un psiholog, la sfatul prietenei mele. Ea m-a ajutat mult ca să trec peste sentimentul de vinovăție a supraviețuitorului.

Ți s-a schimbat percepția asupra Parisului?
I still love Paris, and I've never thought of leaving since the attack. The state of emergency means there's more military on the streets, which gives the impression of security but also reminds us that we live every day under the threat of a fool with a kalashnikov or an explosive belt. Despite this threat, I try to live like I always did, because if I don't do that it means that, more than taking my innocence, they would have won.

BRUXELLES

Pe 22 martie 2016, trei atacuri coordonate cu bombă au lovit Bruxellesul, două la aeroport și unul la stația de metrou Maalbeek. Au fost uciși 32 de civili și peste 300 au fost răniți. Ebe Daems a vorbit cu doi oameni care se aflau la stația de metrou Maalbeek despre consecințele pe termen lung ale atacului asupra Bruxellesului.

Folosești zilnic stația de metrou Maalbeek?
Maja: Da, o folosesc, pentru că lucrez în acest cartier. Puteam să fiu eu. În ziua atacurilor, trenul meu trecuse pe la Maalbeek cu o oră și jumătate înainte. Eu eram la Bruges în ziua aia, la un curs de training. Soțul meu lucrează și el în aptopiere, deci, din fericire, am reușit să luăm legătura rapid. Toate trenurile au fost anulate în ziua aceea, așa că am reușit să mă întorc la Bruxelles abia a doua zi. Normal, am fost foarte zguduită.

Te comporți altfel de când cu atacurile?
Nu, nu chiar. Cu toate astea, am întotdeauna asta în gând, cumva. Sunt constant conștientă de faptul că s-ar putea întâmpla din nou – clar, când mă duc la evenimente mari. Nu înseamnă că am încetat să mai trăiesc, dar e acolo. E cea mai mare schimbare pe care am observat-o la mine și în cercul meu de prieteni.

Faptul că sunt jandarmi pe străzi te face să te simți mai în siguranță?
Nu, nu cred că pot să facă prea multe, dacă un lup singuratic se hotărăște să detoneze o bombă. Faptul că-i văd pe jandarmi pe străzi doar sporește senzația că asta e noua stare de normalitate.

Ai vreun sfat pentru locuitorii din Manchester?
Le-aș spune să ceară ajutorul prietenilor și al profesioniștilor.

Unde erai când au avut loc atacurile?
Mohamed: Eram la muncă. Am început toți să-i sunăm pe cei dragi, dar n-am reușit să dăm de ei, pentru că era rețeaua prea solicitată. A durat cam o oră până când am reușit să dau de fratele și de sora mea, care lucrează în apropiere.

Cum ai făcut față atacurilor?
E îngrozitor ce ni s-a întâmplat, nouă tuturor, dar arabii sunt afectați în mod special și sunt afectați chiar mai mult, pentru că suntem etichetați și stigmatizați. Nu e din cauză că suntem marocani sau arabi, ci pentru că suntem toți la fel. Terorismul nu cunoaște religie. Eram văzuți cu ochi răi și înainte să aibă loc atacurile, dar acum e de două ori mai rău. Oamenii se tem. Eu chiar încerc mai din greu să am o imagine bună în ochii celorlalți, dar unii n-or să poată fi convinși niciodată. Dacă trec pe lângă o doamnă, o să strângă poșeta în mână, iar în transportul în comun, unii chiar schimbă vagonul când văd pe cineva de origine marocană.

Dar și tu ești la fel de îngrijorat ca oricine.
Evident! Iau metroul până aici în fiecare zi. Am devenit mai neîncrezător. Dacă văd un tip cu o geantă sau pe cineva care se comportă ciudat în metrou, îi observ mișcările îndeaproape. Oamenii ies mai rar în oraș la Bruxelles decât înainte.

Ai vreun sfat pentru locuitorii din Manchester?
M-am întristat când am auzit de atac. Eu zic să nu-i lăsăm pe oamenii ăștia, care n-au pic de moralitate sau de respect, să ne dărâme. Să fim uniți și să nu stigmatizăm un anumit grup sau o anumită etnie.

BERLIN

Pe 19 decembrie 2016, un camion a intrat intenționat într-un târg de Crăciun din centrul Berlinului. Au fost uciși 12 oameni, iar 56 au fost răniți. Fabian Herriger a vorbit cu oameni de pe stradă despre senzația pe care ți-o dă Berlinul la jumătate de an de la atac.

Sam, 25, care n-a vrut să fie fotografiat, pentru că își face în continuare griji din cauza Serviciului German de Informații

Sam, 25, care n-a vrut să fie fotografiat, pentru că își face în continuare griji din cauza Serviciului German de Informații

Te gândești în continuare mult la atacul cu camionul din Breitscheidplatz?
Sam: Locuiesc în apropiere de piață și eram chiar după colț când a avut loc. Atacul m-a șocat profund și m-a întristat super mult. Ca musulman și arab, mă tot întrebam de ce-ar face cineva așa ceva. Terorismul a schimbat Berlinul pentru mine ca arab. Nu mă simt în siguranță, pentru că am impresia că lumea de-aici mă judecă prea ușor, pe mine și pe alți arabi.

Deci ai început să observi mai multă discriminare după atac?
Da, dar aveam experiență cu asta și dinainte. Sunt din Yemen și în timp ce studiam la Universitatea Tehnică din Berlin, am avut probleme pentru că am cumpărat iarbă și am mers pe nașpa cu transportul. Din păcate, am reușit cumva să atrag atenția Serviciului Federal de Informație. M-au pus sub supraveghere, pentru că m-au luat drept terorist. Eu, de fapt, critic islamismul și probabil m-aș identifica mai degrabă ca ateu. Chiar m-a zguduit toată chestia – mă urmăreau și-mi investigau trecutul. Încă n-am trecut peste ce s-a întâmplat atunci.

Sună stresant. Cum s-au schimbat lucrurile pentru tine după atacul din decembrie?
Clar mi-a adus înapoi multe dintre amintirile alea. Și de-atunci simt că oamenii din Berlin mă tratează cu aceeași suspiciune ca și agenția de informații. Sper, doar, că noi tinerii putem să depășim ura generațiilor mai vârstnice și să construim o societate nouă, globală.

Te simți vreodată anxios când iei metroul sau mergi la evenimente mari?
Atacul nu prea a afectat modul în care îmi trăiesc viața. Fac tot ce făceam și înainte. Doar mă simt altfel.

Joana, 27

Joana, 27

Ce făceai în timpul atacului din Breitscheidplatz?
Joana: Lucram la momentul respectiv și am aflat doar când mi-au scris rudele și prietenii să se asigure că sunt ok.

Te mai gândești la atac?
Eu locuiesc în Berlinul de est, iar atacul a fost în vest, într-un loc pe care îl vizitez rar. Deci chiar și-atunci mă simțeam cumva îndepărtată de loc. Dar tot am fost șocată. Senzația aia s-a întors acum, din cauza atacului îngrozitor de la Manchester și din cauză că au apărut multe știri despre [atacatorul de la Breitscheidplatz] Amri.

Te-ai simțit anxioasă când ai luat metroul sau ai mers la evenimente mari, după atac?
Aveam o senzație neplăcută când trebuia să schimb metroul la Alexanderplatz. Dar de când cu atacul de la Breitscheidplatz, teama asta a dispărut cumva. Nu știu de ce. Cu toate astea, mă gândesc de două ori înainte să merg la evenimente mari, cum ar fi congresul bisericii protestante din weekendul ăsta.

Cât ți-a luat inițial să procesezi vestea?
Am ieșit a doua zi, pentru că tot trebuia să cumpăr cadouri de Crăciun. N-am vrut să lase terorismul să mă sperie și să-mi fure libertatea.

Crezi că s-a schimbat Berlinul din cauza atacului?
Nu văd schimbări mari în oraș. Dacă e să zic ceva, aș zice că i-a făcut pe oameni și mai uniți. Majoritatea oamenilor își văd pur și simplu de viață, iar atacul n-a reușit să strice atmosfera din Berlin.