Am fost în mai multe penitenciare din România să văd ce tatuaje au oamenii de după gratii

Unii oameni vor să-și marcheze cumva poveștile de viață, așa că o parte aleg să o facă prin semne purtate pe piele. Să ai un tatuaj în ziua de azi este printre cele mai comune lucruri posibile, însă în timpul comunismului cei care aveau tatuaje erau etichetați de la prima vedere: niște pușcăriași. Am vrut să văd ce înseamnă, de fapt, un tatuaj pentru cei de după gratii, cum și le fac și dacă există un semn reprezentativ pentru oamenii din închisoare. Dincolo de celebrul: singur între patru pereți.

Am mers la Penitenciarul de la Ploiești, Jilava și la Penitenciarul de Femei Ploiești - Târgșorul Nou și am auzit povești despre aneuri (tatuaje nereușite), simboluri, nume, puncte și metode de a te scrie cu tuș. Mulți dintre cei care au brațele și pectoralii însemnați au făcut-o ca să lupte cu singurătatea, să devină mai duri sau să-și dovedească iubirea. Am cunoscut oameni care au venit la penitenciar cu tatuaje, dar nu și-ar face niciodată unul după gratii. Am aflat și cum se prepară tușul penal, cel mai la îndemână acolo, chiar dacă, pe termen lung, tatuajele bătute cu el se decolorează mai repede.

Cât costă un tatuaj după gratii? În penitenciar orice serviciu înseamnă un fel de troc, vorbim despre țigări, o pungă de cafea sau mâncare. Multe dintre ele se fac la izolare sau la regim închis, iar riscul asumat, pe lângă cel de a te alege cu o boală sau un tatuaj ratat, e un raport. Primești raport atunci când ești prins cu aparate improvizate, ace, motorașe sau alte lucruri interzise în penitenciar, dar necesare pentru a-ți scrijeli pielea.

„Când te liberezi? Când o vrea Dumnezeu." Asta răspund majoritatea celor din penitenciar. Tatuajele și tatuatul par un mod de a se lupta cu timpul.

Marius își dă tricoul jos și subliniază cu degetul pe piept - Claudiu, Larisa și Adi. Claudiu e nepotul, Larisa, fata lui, iar Adi, fratele care a murit. Le-a scris numele aproape de suflet, ca să îi simtă mereu aproape. „Mi le-am făcut în arest, în suferință".

Mai are tatuaje și pe brațe, spune că i se pare că așa le scoate mai mult în evidență. Îl întreb câte are și le numără cu degetele butucănoase, ca și cum nu s-ar fi gândit niciodată la asta. Fiecare tatuaj e o poveste sau o legătură cu o persoană. Sunt opt în total. Pe toate și le-a bătut în penitenciar.

A trecut prin mai multe penitenciare și a prins două trenduri de a-ți face tatuaje după gratii. Primul, de prin anii '90:

„Ne tatuam cu un tuș penal, făcut din tocul de la bocancii milițianului, decupam câte un pic cu lama, să nu se vadă și să ne luăm raport, o ardeam, puneam un geam deasupra și tot fumul se lipea pe geam. După, îl curățam de pe geam cu o lamă, dizolvam cu urină, luam un ac de cusut, îl ascuțeam un pic, luam ață, fire de ață scoase din prosop și le trecem prin ac. Apoi, îmbibam acul în tușul pe care îl făceam și tatuajul nu se bătea, ci se făcea prin ruperea pielii."

Să îți faci un tatuaj așa înseamnă mai multe riscuri. Infecții și multe cicatrice. „La un moment dat, nici nu mai îți suportă pielea."

Asta făcea când era într-un penitenciar de minori și tineri și avea post de lustragiu. S-a ales și cu infecții, dar era ceva asumat, pentru că „așa erau vremurile".

A doua metodă, cea actuală, e o improvizație un pic mai avansată - iei motorașul de la periuța de dinți electrică, un arc de la un pix, pe care îl îndrepți prin încălzire cu bricheta și îl ascuți pe ciment și ai un aparat de tatuat electric.

Primul lui tatuaj, cel de pe pectoralul stâng, e de cartier, bătut la 12 ani. Pe atunci, erau în vogă Țestoasele Ninja și fiecare dintre tovarășii din cartier era câte un personaj. Porecla lui era Bubică, așa că și-a făcut un B înconjurat de flăcări pe pectoralul drept. Aflaseră de tatuaje de la niște băieți mai mari din cartier, care după ce au făcut pușcărie s-au întors acasă tatuați și așa s-au hotărât să își facă și ei simbolul găștii.

În 2010, și-a tatuat numele Elenei, o fată cu care a început o relație la telefon când era deja după gratii. Spune că s-a îndrăgostit de ea rău de tot, chiar dacă era însurat. Ca să îi dovedească că o iubește, s-au tatuat în același timp. Ea în libertate, la un salon, el după gratii, într-o celulă. Ea și-a tatuat pe sân numele lui, el pe umăr, pe al ei. În perioada aia, soția lui avea interdicție șase luni să vină în vizită, pentru că fusese prinsă cu un încărcător în geantă. După șase luni, când l-a văzut cu tatuajul, i-a făcut scandal, așa că Marius a acoperit-o pe Elena cu Blonda (cum i spune nevestei lui).

Cel mai recent, de pe spate, a fost inspirat de Tigrul Malaeziei și Sandokan. După ce s-a uitat la film, a spus că el e Sandokan și pune un tigru după gratii la el pe spate. Tigrul l-a găsit pe un maieu. A decupat modelul cu lama, l-a pus pe o foaie de caiet, a conturat cât de cât, a făcut tuș penal, l-a stropit cu el, s-a ras cu bigul, s-a dat cu puțin after shave și așa a ieșit asta.

Corneliu și-a bătut primul tatuaj, o mănușă de box, la 14 ani, când voia să se facă boxer și practica sportul ăsta. Își amintește că un frate mai mare l-a influențat să o facă. L-a și tatuat, cu două ace și tuș, acasă.

„Era și atunci ca și acum, tinerețe și teribilism. Părinții ne-au interzis, că s-a discutat în familie. Practic, sunt niște prostii care au corespuns într-un fel cu anumite evenimente la vremea respectivă."

După o dezamăgire în ring s-a lăsat de dat cu pumnii și s-a făcut tăietor de lemne. Atunci, în vârf de munte, a decis să-și facă un brad pe care să nu-l taie nimeni. În '92, la pușcărie, s-a gândit să acopere bradul și l-a transformat într-o coroană. Spune că nu e greu să-ți faci un tatuaj după gratii, trebuie doar să ai ac, tuș și curaj.

Acum le regretă pe toate, le-ar tăia definitiv, cu lama.

Prima dată s-a tatuat în '78, când l-au luat în armată și iubita lui, Mariana, a rămas acasă. Și-a tatuat numele ei și anul. Apoi, împreună cu cei 23 de colegi din armată au zis să se revolte în fața comunismului și și-au tatuat, unul altuia, cu un ac de cusut, câte un tanc.

Spune că dacă porți pe piele numele unui om drag înseamnă că îl ai mereu aproape. Nu-i înțelege pe cei care se tatuează în locuri intime, ascunse. Ori se vede, ori nu se mai vede.

Mariana a dispărut din peisaj, iar următoarea gagică l-a întrebat de ce s-a apucat să se scrie așa. I-a spus că o să îl judece părinții ei, că o să îi pună etichetă de pușcăriaș. El i-a spus că
„în Țara Românească se face pușcărie de când e lumea, de când s-a făcut fierul și focul".

L-a mai întrebat și de ce poartă alt nume pe mână. „Și minciuna e vorbă. Dacă minți frumos, te crede, eu vă spun cinstit. I-am spus că a murit."

Acum i se pare că tatuajele nu mai sunt bune. Te duci într-un local, se lasă cu belea și te recunosc după tatuaj. Nu mai ai cum să zici că n-ai fost tu. „Sunt niște metode de recunoaștere extraordinare, nu mai trebuie să aducă nici câini sau criminaliști sau alte minuni din astea sofisticate."

Când îl întreb ce tatuaje are și ce înseamnă pentru el, Cristian oftează. Are tatuaje din cap până în picioare și nu știe cu povestea căruia să înceapă. Pe primul și l-a făcut afară, dar majoritatea sunt bătute în penitenciar. Desenele de pe mâinile lui explică viața din cartier.

A găsit oameni talentați care lucrau în domeniu afară și acum fac tatuaje după gratii. Metoda, „cea penală" - un motoraș de la un CD-player, un mâner dintr-o coadă de lingură, ac și tuș.

„Este un mod al meu de viață, ceva ce îmi place mie."

Cel mai drag e ăsta cu portretul bunicii care l-a crescut, făcut în penitenciar după o poză.

Pentru Iulian tatuajele sunt un stil de viață, un talisman, dar și o hartă cu oamenii dragi. Primul tatuaj și l-a făcut când a fost arestat prima dată.

„Nu a fost ceva anume, doar că eram copil și am vrut să par mai dur în mediul în care mă aflam, aici, în penitenciar."

De atunci a strâns mai multe, toate făcute după gratii, să îi simtă mai aproape pe cei dragi.

Când iese, vrea să le recondiționeze, ca să arate mai bine și să fie mai proeminente. Îi plac tatuajele cu negru, dar în mediul penitenciar, cu un motoraș și un ac, nu prea poți face artă. Poți doar să ai grijă. Nu s-a infectat niciodată pentru că mereu și-a improvizat singur aparatul de bătut și nu a folosit ace după nimeni.

Spune că își făcea tatuaje și dacă nu ajungea la închisoare, că așa e în ziua de azi. „Azi, toată lumea are tatuaje, de la cel mai amărât la cel mai bogat, vedete, oameni normali, e ceva normal."

Mădălina are un singur tatuaj, bătut pe picior la 24 de ani. Și l-ar fi făcut mai repede, dar în ziua în care a vrut să și-l bată prima dată, a aflat că e însărcinată, așa că a trebuit să amâne.

I l-a bătut cineva care are un salon acasă. După ce s-a uitat prin mai multe albume, a ales. Floare și fluturi. De ce? „Pentru că floarea e exact cum e viața și fluturașii, exact cum sunt anii, vin și trec."

Sofica are 12 tatuaje în total, majoritatea cu numele celor dragi. Pe primul și l-a făcut la 15 ani. Acum îi pare rău și se gândește să și le șteargă când se liberează.

Spune că la ea în comunitatea de romi, femeile nu prea au atâtea. Și mama ei are, dar doar numele copiilor și pe cel al soțului. Se simte prost când se duce la o nuntă și se uită toată lumea la ea.

Mari a fost mereu atrasă de tatuaje, iar pe primul și l-a bătut pe la 20 de ani. „Depinde de anturajele în care te învârți, dar și anturajele care îți plac." Mecanismul ei de selecție e simplu: vede o imagine care îi place, găsește un tatuator talentat și gata. Le face în locuri pe care poate să le acopere, pentru că sunt pentru ea.

Are o gheișă pe braț pentru că îi place ce semnifică: „O femeie educată să cucerească bărbații, nu să se prostitueze, ci să îi vrăjească."

Nu și-ar face niciodată un tatuaj în penitenciar, dar când iese se gândește să își bată unul 3D, ultimul trend.

Primul tatuaj și l-a făcut cadou când a împlinit 40 de ani. A vrut să marcheze momentul, așa că și-a inscripționat pe încheietură cele trei inițiale ale celor trei bărbați importanți din viața ei: tatăl ei, tatăl copilului și copilul.

Următorul este o îmbinare de simboluri specifice triburilor maori, care sunt cei mai curajoși, dar și sângeroși. Spune că o reprezintă pentru că ea pare o ființă blândă, dar nu e chiar așa.

George are mai multe tatuaje, toate făcute în libertate. Știe că mulți dintre colegii lui de penitenciar se tatuează după gratii, însă lui nu i se pare nici igenic, nici artistic.

A început cu brațele, pentru că spune că astea sunt primele locuri care se tatuează. În 2010 și-a bătut un tatuaj cu simboluri maori pe brațul drept, pentru a acoperi un aneu. Tot pe brațul drept are un jucător de rugby. „E simbolic, pentru că am practicat sportul ăsta 15 ani."

În 2013 s-a născut copilul și și-a făcut un tatuaj pe brațul stâng după o poză care i-a plăcut, alături de data nașterii și ora.

Pe același braț au apărut apoi chipurile celor dragi: soția, mama, bunica, tatăl, încununate cu un porumbel, „simbolul păcii și al liniștii sufletești". Așa îi simte mai aproape.

Primul tatuaj pe care și l-a făcut Gabriel a fost un joker, avea cam 20 de ani atunci. Apoi și-a bătut un cover cu un tuș vegetal - un bărbat supărat că ceasul timpului se învârte repede și nevasta lui îmbătrânește.

Crede că un tatuaj frumos, atrage priviri. Mai ales vara, „când se poartă și se arată mai mult tatuajele". Așteaptă să se libereze ca să își mai bată câteva.

Primul tatuaj i l-a scrijelit un prieten mai mare, când avea nouă ani, acasă la țară. O gheară. I l-a făcut cu un aparat improvizat dintr-un pix.

„Eram mai singurel, mama murise, tatăl era la pușcărie, nu mi-am dat seama ce fac", îmi zice Bogdan.

După, și-a mai făcut și altele: chipul nevestei, numele fiicelor, Dumnezeu. Pe toate și le-a făcut în libertate, tatuatorul era un fost pușcăriaș.

Acum, dacă ar putea, spune că și le-ar scoate, nu îi mai plac pentru că îi amintesc de trecut.

Mulți dintre cei cu care am vorbit mi-au spus că și-ar scoate tatuajele. Am aflat și de o „modalitatea penală", folosită și în comunism, de a face asta: le bați din nou și, imediat după, pui carne de vită peste care să le absoarbă tușul. Odată cu el se duc și amintirile de care unii vor să scape.