Cele cinci etape ale umilirii pe Internet

Să vedem: cineva a lăsat să-i scape ceva din mlaştina care colcăie de răutate în adâncul sufletului său şi acel ceva a ajuns la suprafaţă, pe Internet, unde împroaşcă cu mizerii toxice. Că e un tweet rasist, o postare homofobă pe Facebook sau un comentariu discriminatoriu pe Snapchat, acum toată lumea ştie ce om rău e. Oameni care înainte habar n-aveau de existenţa acestei persoane îi trimit acum înjurături şi ameninţări cu moartea. Asta e umilirea pe Internet şi devine din ce în ce mai nasoală.

Ieri, a fost rândul artistei londoneze Hetty Douglas. Până aseară, era cunoscută doar într-un cerc restrâns de studenţi la arte, datorită operelor sale care se rezumă, practic, la nişte pete de vopsea, cu chestii gen „eşti mişto, vrei să i-o tragi prietenei mele" scrise peste. Acum, de când s-a viralizat un tweet cu un comentariu controversat pe care Douglas l-a postat pe Instagram, fiecare student plictisit şi cititor de Sun din Marea Britanie îi vrea capul.

La ce se poate aştepta în zilele următoare? Ce-am învăţat din cazurile precedente de umilire pe Internet? Cu fiecare scandal, Internetul a devenit un motor bine uns şi eficient care îngroapă cariere în timp record. Dar cum? Puţină linişte, vă rog, închideţi notificările pe telefon cât trecem în revistă cele cinci stadii ale umilirii pe Internet.

Pasul întâi. Inculpatul se trezeşte cu ochii cârpiţi după un pui de somn, sau poate se uita la un film sau avea telefonul pe silent, şi dă de haos. 165 de notificări. Îl trec fiori reci. Ştie despre ce e vorba. E cel mai uşor stadiu. A făcut o tâmpenie şi cineva s-a sesizat. Că e vorba de un comentariu rasist, misogin sau că e vorba pur şi simplu de Gregg Wallace care-i cere cuiva care pedalează 290 km ca să strângă fonduri pentru organizaţia Macmillan Cancer Support să-i scrie numele corect, primul pas e să te faci remarcat.
În cazul lui Douglas, opinia publică s-a scandalizat după ce aceasta a postat pe Instagram o fotografie cu trei bărbaţi stând la coadă la McDonald's, sub care a scris „ăştia nu par să fi absolvit gimnaziul". În cazul producătorului muzical bărbos şi co-fondator al Giegling, Konstantin, a fost vorba de declaraţia sa dintr-un interviu pentru revista germană Groove cum că „femeile DJ sunt mai slabe decât bărbaţii". În cazul prezentatorului Rufus Hound, a fost vorba de comentariul său cum că Theresa May ar fi putut preveni atacurile cu bombă de la Manchester, dar n-a făcut-o, pentru a aduna mai multe voturi pentru Partidul Conservator la alegeri. Pentru toţi trei, a însemnat începutul sfârşitului.

Aici se încinge treaba. Mizeria s-a rostogolit şi încep miştourile. Câteva glumiţe la început şi apoi din ce în ce mai multe. Un reporter de 19 ani de la Tab face mişto de poza de profil a inculpatului. Oamenii dau tag sponsorilor şi agenţilor şi îndeamnă la boicot. E o barbarie, o schingiuire în public. Prin feed curg râuri de transpiraţie, sânge şi indignare. Şi râsete: râsete sonore, copioase. Frate, până şi ăia de la Buzzfeed fac mişto acum. Îşi dau cu părerea bărbaţi ciudaţi de vârstă mijlocie care stau toată ziua pe Twitter. A apărut şi un hashtag. Deja e un scandal în toată regula. Rob Delaney comentează faza. A ajuns peste ocean. Un fost angajat de la Gawker scrie un articol pe care să-l posteze pe Medium. Cineva de la Mirror începe să-l urmărească pe inculpat. În secunda aceea, o mie de freelanceri propun articole de genul „tweet-ul ăsta indică, de fapt, o problemă mult mai mare". Guardian tocmai a cerut un articol de 5 000 de cuvinte pe tema inegalităţilor structurale expuse de postarea iniţială. Lucrurile scapă complet de sub control. Se vor linişti vreodată apele?

Articolul excelent al lui Jon Ronson despre cazul Justine Sacco, o piaristă care a postat pe Twitter o glumă proastă legată de SIDA înainte de o deplasare în Africa de Sud, arată cât de repede se poate stârni furtuna de comentarii pe Twitter. Iar în cartea lui, So You've Been Publicly Shamed, analizează subiectul în mult mai multe cuvinte decât pot eu s-o fac în acest material.

Apoi, tăcere. Tăcerea se aşterne ca zăpada pe câmp. Inculpatul şi-a şters toate conturile de pe reţelele sociale şi ţine capul la cutie. De obicei, urmează un anunţ că-şi anulează spectacolele, apariţiile sau expoziţiile viitoare. Probabil a fost concediat, l-a părăsit agentul şi maică-sa l-a dezmoştenit în direct la o emisiune TV. Dar inculpatul nu e de găsit. Ritmul tweet-urilor iniţiale se mai domoleşte, furia colectivă se transformă într-o mormăială şleampătă. Lumea mai lasă Twitter-ul şi-şi vede de viaţă, de muncă, de familie.

La nici o oră de când s-a pornit scandalul, Hetty Douglas îşi ştersese contul de Instagram. Ăsta e mersul: postarea bizară a lui Levon Vincent care le recomanda oamenilor să iasă în stradă cu cuţite după atacurile de la Paris a avut aceeaşi soartă ca şi tweet-ul lui Diplo apropo de secta sexuală a lui R Kelly*. Au fost şterse. Numai că toată lumea ştie scurtătura pentru captură de ecran, deci nimic nu se pierde, în fond.

*Apropo, de ce sunt implicaţi aşa des DJ-ii în scandaluri online? O iau razna din cauza nopţilor pierdute, drogurilor consumate şi zborurilor lungi? Sau sunt oameni de căcat, aşa, în general? Trimiteţi răspunsurile pe o vedere.

Bun. E timpul să tragi aer în piept şi să compui o declaraţie în care să-ţi alegi bine cuvintele. Nu ştii cum să te exprimi? Uite câteva exemple din arhive:

– Eu nu sunt aşa, am fost foarte stresat în ultima vreme la muncă şi acasă.
– A fost o glumă proastă, n-am vrut să jignesc pe nimeni şi îmi pare foarte rău.
– Mă voi înscrie la cursuri să învăţ mai multe despre grupurile pe care le-am ofensat.
– Am probleme cu alcoolul.
– Scuze, nu ştiam că e Ziua Armistiţiului când am postat tweet-uri publicitare cu valize.
– „#hipernormalizarea actelor bizare şi inumane m-a transformat într-o persoană oribilă."
– Cum să urăsc femeile? Mama mea e femeie!
– Întrebaţi-i pe prietenii mei şi vă vor spune că eu nu sunt aşa. Nu sunt rasist. Nu sunt misogin. Nu sunt un cretin.
– „Sunt foarte afectat de incident."
– Dacă stai să te gândeşti, de fapt făceam mişto de mine însumi.

Sau poţi s-o dai ca Ten Walls, care s-a declarat la fel de derutat şi jignit ca toată lumea. „Postarea mea n-are niciun sens, nici măcar pentru mine. Sunt muzician. Muzica mea e pentru toată lumea. Mereu încerc să aduc oamenii împreună şi să promovez valori ca respect, egalitate şi toleranţă, iubire şi pace", a scris acesta după ce-i comparase pe homosexuali cu pedofili şi animale.

Timpul trece şi întrebarea cea mare e: vor scăpa? Formula e celebritate vs. gafă. Şansele de a reveni depind cât erai de celebru înainte de incident.

Dacă eşti deja celebru şi n-ai făcut-o prea tare de oaie, gen scandalul Jason Manford, probabil că vei reveni. Dar dacă eşti deja celebru şi ai făcut o gafă imensă, ca ieşirea urâtă a lui Michael Richards, actorul care l-a jucat pe Kramer în Seinfeld, incidentul te va urmări tot restul carierei. Din păcate, dacă nu erai prea cunoscut înainte, n-are importanţă cât de tare ai zbârcit-o. Ăsta eşti de acum înainte. Poţi să-ţi iei adio de la showbiz. S-a terminat. Casa de discuri a lui Konstantin a fost eliminată de la toate festivalurile, pe când artistul techno Scuba poate să facă o tâmpenie la fiecare şase luni şi nu i se anulează turneele.

Cât despre Hetty Douglas, poate va reveni, poate va scrie „scuze, clasa muncitoare" pe o pânză mânjită cu vopsea, dar e foarte probabil ca galeriile mari să nu accepte să-i expună lucrările. Se alătură şirului de bigoţi şi cretini daţi uitării, pe care utilizatorii de Twitter i-a decimat fiindcă era 5 după-amiaza într-o luni şi se plictiseau.

Odată parcurse toate stadiile, întoarce-te la stadiul 1 şi aşteaptă următoarea gafă.