Cum se vede un serial american despre comunismul românesc prin ochii unuia care l-a trăit

Tovarășul Detectiv e un serial care a invadat newsfeed-urile hipsterosferei. Bănuiesc că știi deja despre ce e vorba: filmul ăla în care joacă Florin Piersic Junior, care se vrea făcut în România comunistă și redescoperită de americani. De fapt, e produs de Amazon, e dublat în engleză și face mișto despre cum cred americanii că făcea dictatorul nostru propagandă anti-imperialistă.

E un serial plin de clișee americane penibile, de care râzi dacă ești român, că știi că n-au absolut nicio treabă cu realitatea vremii. E departe de a fi de nota zece, că dacă ai ochi vezi geamuri termopane și diverse chestii care evident că nu existau în comunism. Dar e un serial la care merită să te uiți și să te-amuzi un pic, fără să-l iei deloc în serios.

L-am chemat la o bere muncitorească și-o vizionare cuminte pe tovarășul Goran Mrakić, născut în 1979, coleg de ziar local, pentru a dezbate subterfugiile acestei teleemisiuni, născută în cocina occidentală. Glumesc.

Berea Noroc a fost doar de poză. Am băut bere cehă, am băgat pizza, ne-am uitat la primele două episoade și am râs de ambele ideologii. Chiar dacă și-a trăit doar copilăria în comunism, Goran știe o grămadă de lucruri despre perioada aia, mai ales că e sârb și a citit multe despre ce se petrecea în Iugoslavia lui Tito, mult mai pro-occidentală. Am disecat un pic aspectele serialului, punct cu punct, ca să vedem dacă mai mult vorbește de cum eram noi prin ochii lor, sau invers.

VICE: Am avut polițiști-vedetă?
Goran: Da, era un detectiv, îi zicea Dumitru Ceacanica, și prindea mulți pe-atunci. În schimb, nu exista conceptul ăsta americănesc de buddy cop.

Asta cu cox și snipers în România nu se punea problema. Cât despre arme, citisem undeva că România are cel mai scăzut grad de înarmare din Europa. Bani străini n-avea nimeni. De exemplu, dacă te prindea cu 100 de mărci nemțești, făceai pușcărie. Dar trebuia să fii super securist ca să ai asta. Cele mai nasoale chestii la noi au fost ăla care trafica vin și Rîmaru, criminalul cu probleme psihice, care omora femei.

Apropo de mâncare, asta e bullshit total. Unde vedeai tone de hamburgers în ambasade?

Cine fură mai mult, comuniștii sau capitaliștii?
Comuniștii nu furau. Nu știau să lucreze, da' erau furtișaguri înainte, era modus vivendi. Acum, în capitalism se fură mult mai mult, dar fură și mult mai puțini.

Dar așa, ca un fel de satiră a capitalismului printr-un show teoretic socialist, merge?
Da, dar nu existau conflicte directe între tabere. Românii s-au prins abia pe la sfârșitul anilor 80 că serviciile secrete străine ar susține lovitura de stat din '89. Bine, eu zic că aia a fost orchestrată de URSS, cu ajutorul unor servicii occidentale. Atunci l-a trădat Securitatea, iar el era doar țapul ispășitor.

Iar milițienii n-au avut filme să urmărească străini. În primul rând, fiindcă străinii care intrau în țară erau super monitorizați. Dacă aveai cetățean străin în casă, trebuia să spui Miliției. Altfel, era infracțiune. La fel și orice hotel cu străini.

Existau cazinourile sau jocurile de noroc?
Erau ilegale. Orice birt se închidea la ora 22. Tot ce era după, era ilegal. Se tolerau niște chestii, existau supape. Dar nu ruletă sau păcănele. Se mai juca poker. N-are nicio treabă cu ce era atunci. Cum erau și filmele cu legionari în perioada comunistă. Toată lumea le lua de bune, toți credeau că legionarii erau pistolari cu parpalace negre. Asta a rămas în mintea oamenilor.

Asta, cu dispozitivele de înregistrare, mi se pare total deplasată. Adică or fi fost de înregistrare, dar sunt sceptic că de înregistrare-transmisie.
Herta Müller a scris despre asta. Ea avea tot apartamentul bugged.

Asta-i granița cu Iugoslavia? Niciun punct de frontieră n-arăta așa.

Da, și am înțeles că dacă reușeai să ai viză de afară, cam era indicator că erai prieten cu Securitatea.
Da, în afară de excursii din astea școlare, cam așa era.

Exista contrabandă, da' nu cu săpun. Cu blugi, filme sau, pentru cunoscători, muzică. Unui coleg mai mare ca mine a vrut să-i dea un moldovean în armată vreo 3 000 de lei pe-o pereche de blugi, în condițiile în care pe-atunci un salariu lunar mediu era de 2 000.

Satele apropiate de vamă aveau micul trafic, da. Parcă cele până-n 30 kilometri. Practic, aveai „pașaport mic", și puteai să treci vama ca să cumperi bunuri de valoare mică. Să aduci ciocolată Cipiripi sau Eurocrem și chestii de-astea. Blugi nu știu dacă prea aveai voie. Da' e ca și țigările acum. Unii aduc șapte cartușe, alții două camioane. Așa era și-atunci.

Legat de asta, am o carte din Iugoslavia, Coca Cola Socialism, unde se explică mecanismul prin care cel mai pro-american popor de sub Cortina de Fier a adus baschet, jazz, rock, filme, bunuri în țară. Practic, americanii pompaseră bani în toată schema asta pentru a aduce un fel de cal troian în blocul de est.

A, uite, și-a denunțat părinții pe fondul asistării la primal scene. Unii securiști se zvonea că și-au turnat rudele, nu?
Nu cred că părinții. Dar faza asta chiar făcea parte din propagandă sovietică. Era un tip în URSS, nu știu cum îl chema, care și-a denunțat părinții că nu voiau să devină bolșevici, și-a devenit ca un fel de erou. Da' astea-s povești.

Dar asta cu venerarea banilor?
Și aici, în comunism, erau oameni care venerau banii. Nu ține de sistem, ține de mentalitatea omului. Diferența e că în capitalism te poți desfășura și afișa mai bine. Dacă ăsta e singurul tău scop, în capitalism ai șanse mult mai mari decât în comunism, unde pui ban pe bani, dar îi ții sub saltea. În România, cel puțin, toți jinduiau după bani. Foarte puțini erau ăia care chiar erau îndoctrinați de sistem. Toți își doreau blugi, filme americane, rock.

Asta mă gândesc că mai mult la noi, în vestul țării, unde prindeai sârbii.
Dar peste tot era ceva. Noi aveam sârbii, oamenii din sud bulgarii. Am cunoscut la mare un tip din Câmpulung Muscel care-mi povestea că s-a urcat în Munții Făgăraș cu televizoru' portabil ca să prindă un meci de fotbal de la Belgrad.

Îmi place că-n film o tot dau pe leninism-marxism, dar de fapt Ceaușescu era baza.
Da, da' câți americani or auzit de Ceaușescu? Pe de altă parte, felul în care a copiat România unu la unu modelul bolșevic explică Ernu în Născut în URSS. Activități extrașcolare, modelul de construcție al blocurilor, patriotism. Bine, Ceaușescu a avut momentul lui de rebeliune când s-a împotrivit invaziei rușilor în Cehoslovacia.

Ăștia deja s-au apucat să consume din marfă. Chiar, existau jocuri care să promoveze ideologia?
Multe se făceau la Timișoara. Multe erau banale. „Dacii și romanii", pe teme istorice. Fotbal de masă. „Sus-jos" era un joc prin care cărai. „Piticot". Din astea banale.

Ce ironizează din cultura americană? Își bate joc de prejudecățile lor despre noi?
Nu-mi dau seama. Nu-s suficient de bine portretizați americanii, adică faza asta cu aruncatu' blugilor s-a întâmplat după '90, când veneau tiruri din Germania și aruncau ajutoare oamenilor. Și nu era o metaforă, chiar dădeau haine, inclusiv blugi, chiar dacă nu le aruncau.

Ce tâmpit sunt. Eu abia acum realizez că blugi vine de la blue jeans. Am trăit douășopt de ani degeaba. În fine, blugii ce simbolizează?
O chestie ce ținea de apanajul occidentului. Pe vremea aia cine avea Levi's sau Lee Cooper era Dumnezeu. La încălțăminte, cei cu Adidas erau bazați. Era ca o afirmație de statut social.

Cam cum e iPhone-ul în ziua de azi.
Da' de unde. iPhone poa' să aibă oricine. Nu se compară, erau alte coordonate. Și copiii de securiști prin asta se afirmau: chestii la care pulimea nu ajungea. Și-atunci dacă tu, acasă, îl serveai c-un Pepsi, erai ăla care avea ceva deosebit. Erai cineva. Revenind la blugi, aveau doar ăia care aveau pile, relații, care se-nvârteau. Un fel de smugglers tolerați de stat până la un punct. Piața neagră era foarte dezvoltată la noi, că numa' așa se putea respira.

Alte chestii de pe piața neagră?
Țigări sau de-astea, care erau mai la îndemână. De exemplu, Kent sau Marlboro erau 25 de lei pachetu'. Scump. Alea românești erau 5-10 lei. Așa țin minte. Bunuri grele de găsit erau casetele video. De droguri nu am auzit pe bune. Doar povești.

Dacă habar n-ai, serialul ăsta cumva îți insuflă ideea că oamenii aici erau super fideli sistemului, ca-n Coreea de Nord. Citisem un interviu cu un antrenor sârb de volei, care a ajuns să se ocupe de o echipă feminină de-acolo. Omu' a spus că e total altă lume. Dar comunismul nu putea fi cu adevărat aplicat aici. Cum să faci comunism în Balcani? Fuckin' shit, aici suntem toți obișnuinți să nu respectăm nimic.

Așa a fost și comunismul aici, neserios. Nimeni nu era convins de el. Cum e și capitalismul, azi. Asta-i, de fapt, și fain. Partidul avea cinci milioane de membri înainte de revoluție, iar după ea s-au dezis toți de asta. Adică măcar vreo cinci sute de mii să fi rămas. Toți s-au dezis de Ceaușescu peste noapte.

În concluzie?
Merge așa, ca și parodie-comedie. La cum văd eu umorul, aș fi făcut altfel caricaturizarea. Cea mai bună satiră anticapitalistă în format comic book erau Alan Ford. Bine, pentru cine nu știe ce-i aia, e greu de priceput. Dar era o satiră radicală atât a societății de consum, cât și a capitalismului. A lăcomiei, a bogătanilor care se întâlnesc doar între ei și numai pentru ei există.

Eu așa văd satira. Ăsta nu prea e un atac, că nu lezează pe nimeni cu nimic. Adică așa funcționează, te recunoști în ceva și te îndrepți. Ce american se recunoaște în asta? Ambasadoarea care arată ca o prostituată? Cât de realist e?