Artă

Tablourile astea suprarealiste mișto au fost făcute doar cu pixul

Nuria Riaza a transformat pixul într-o pensulă pentru lucrările ei suprarealiste.

Artista Nuria Riaza își aduce aminte că atunci când era mică, părinţii ei nu erau atenţi la ce urmărea ea la televizor. Născută în 1990, Riaza a consumat televiziune și filme după bunul plac, iar copilăria ei a fost inundată de cultura pop clasică, cu imagini din Beetlejuice, Dosarele X și Familia Addams.

„Am crescut cu imagini bizare și estetici geniale", spune Riaza pentru Creators. „Nu poți șterge asta, rămâne în subconștient."

Publicitate

Apetitul artistei pentru imagini ciudate s-a transpus în piesele incredibil de detaliate pe care le creează doar cu pixul. Ea folosește pixul pe post de unealtă de pe la cinci sau șase ani, dar de abia ca adult a început să ia mai în serios acest mediu. Ca studentă la Arte de la Universitatea Politehnică din Mexic, unde ea avea „21 de ani… și niciun ban", Riaza spune că a trebuit să găsească o alternativă ieftină la acuarelă.

„Am ajuns să desenez cu pixul pe hârtie și am luat-o razna când am văzut câte posibilități îmi oferea acest mediu. Practic m-am îndrăgostit de trăsături și culoare."

Lucrările Riazei sunt de un albastru visător, iar fiecare linie din pix are o intenție și un loc atent selecționat. Îți trebuie un pic de timp să-ți formezi ochiul, dar odată ce spectatorul se obișnuiește cu peisajul albastru, atenția pentru detalii ale artistei este mai mult decât evidentă. Multe din lucrările ei urmează o narativă suprarealistă, cu o notă de colaj care suprapune natura, oamenii, simboluri și multe altele.

Procesul devine o parte importantă pentru fiecare lucrare. Deși pixul pare un instrument simplu, compoziția care rezultă este complexă.

„Eu desenez multe ore pe zi și dorm destul de puțin", spune Riaza. „De obicei lucrez la mai multe proiecte în același timp. Nu există o durată exactă pentru producție, totul depinde de mărime și ce-mi face plăcere la desenul respectiv. Este evident că pare un proces lent, în mare parte din cauza concentrării necesare, dar odată ce stăpânești asta, procesul devine rapid."

Publicitate

Deseori, artista poate termina o lucrare într-o zi, dar preferă un proces mai lent pentru a apuca să se bucure de el.

Pagina ei de Instagram e o oază superbă de lucrări albastre și oferă informații despre viitoarele proiecte (care sunt cu vârf și îndesat).

„În momentul de față m-am implicat într-un proiect incredibil cu Jorge Drexler", spune Riaza. „Eu mă ocup de coperta noului CD, Savavidas de Hielo, care se va lansa în septembrie."

Ea a mai creat și videoclipuri animate pentru album, iar în paralel lucrează la noua expoziție, care va fi anunțată pe social media.

Totul se rezumă la pasiunea ei pentru pix și încurajează și pe alții să o exploreze.

„Eu recomand să încerci să folosești pixul ca pe mai mult decât o unealtă de scris, să-l mesteci ca pe o scobitoare, să-ți faci tatuaje, pe post de bețișoare de păr și să desenezi mult. E ceva aproape terapeutic, la fel ca atunci când desenezi mandale, iar astfel înveți că până și greșelile arată frumos pe hârtie."

Click aici dacă vrei să vizitezi website-ul artistei Nuria Riaza.

Vezi mai multe imagini superbe lucrate în materiale neconvenționale:
Tipul ăsta transformă umbrele banale din viața ta în artă care-ți rămâne pe creier
Tipul ăsta transformă jegul din Rusia în opere de artă
Tipul ăsta face artă în cana de cafea așa cum tu nici nu visezi