betie
Ilustrație de Jangojim.  
Economie

Droguri, spălare de bani și dezintoxicare: Cum este să lucrezi pe un iaht de lux

„Mulți căpitani încep să se distreze prea mult, așa că devin leneși, își pierd jobul și ajung faliți pentru că au început să trăiască o viață pe care nu și-au putut-o permite.”
ilustrat de Jangojim
translated by Irina Gache
26 Noiembrie 2018, 5:00am

Într-o zi bei șampanie cu actori de la Hollywood și supermodele, iar în următoarea țipă la tine americanii care cred că Parisul este în Italia. Nina*, în vârstă de 26 de ani și iubitul ei, Aaron de 38 de ani, lucrează anual pe iahturi de lux prin Caraibe și Marea Mediterană. Nina lucrează ca bucătăreasă, în timp ce Aaron este căpitan de vas.

Am vrut să aflu dacă viața pe vile plutitoare închiriate de cei mai bogați oameni din lume este atât de sălbatică precum sună, așa că am descusut cuplul despre ce se întâmplă mai exact în culise.

Aaron: Lucrez pe iahturi de aproape 12 ani. Pe vremuri lucram pe moca, dar acum fac în jur de 8 500 de euro pe lună. Și nici nu trebuie să plătesc taxe pentru că vasele sunt scutite de ele. Acum un an am cunoscut-o pe Nina într-un bar de marinari din Mallorca.

Nina: Aaron a fost prima persoană pe care am cunoscut-o la acest job și care chiar avea ceva interesant de spus. M-am mutat cu el după două zile și am început să lucrăm împreună.

Am copilărit într-un restaurant și am decis că un job de bucătăreasă pe un vas ar fi o schimbare drăguță. Fac între trei și opt mii de euro pe lună de un an. Ultima cifră e din categoria luxoasă, fiindcă mi s-a dat bacșis de două ori: 1 500 de euro și apoi două mii. Când ești pe vas, nu prea cheltui, din moment ce mesele și cazarea ne sunt asigurate. N-aș zice totuși că e o viață ușoară. Câteodată ajungi să muncești și 20 de ore pe zi.

Aaron: Dacă ai o relație bună cu oamenii cu care muncești, poți să beneficiezi de pe urma stilului lor de viață. Tocmai ce am fost în Maroc să o vizităm pe o fostă șefă.

Nina: Ne-au servit cu mâncare de top și o sticlă de șampanie extrem de scumpă.



Aaron: Asta se întâmpla zilnic când lucram pentru ea, până în punctul în care n-am mai putut înghiți un strop de șampanie. Dar poate fi și periculos să ai o relație bună cu șefii. Câteodată ai parte de membri din echipaj care încep să se comporte ca și cum ar deține vaporul.

Nina: Tu numești asta „sindromul căpitanului”. Mulți căpitani încep să se distreze prea mult, așa că devin leneși, își pierd jobul și ajung faliți pentru că trăiau o viață pe care nu și-o puteau permite.

Aaron: Când faci parte din echipaj poți lejer să trăiești viața unui rockstar pentru o vreme. Dar, dacă nu ești destul de stabil sau cu o voință de fier, te poți pierde foarte ușor în asta. Mulți dintre tipii tineri de pe vapor ajung dependenți de alcool și droguri. Unii proprietari de iahturi nu se supără că echipajul consumă așa ceva, pentru că de fapt își comandă drogurile prin intermediul lor. Poate fi destul de obositor să lucrezi cu oameni care sunt sparți tot timpul – e greu să știi dacă te poți baza pe ei. În trecut a trebuit să-i opresc pe unii colegi din a mai fi serviți în baruri și cluburi de pe uscat. Ba chiar a trebuit să-mi bag un prieten la dezintoxicare.

Nina: Se fumează mai multă iarbă pe bărcile cu pânze, în timp ce drogurile se consumă mai mult pe cele cu motor. Am lucrat de curând pentru niște americani care erau constant prăjiți. Au crezut că Parisul este în Italia și că poți lua trenul din Franța până în Mallorca. Apoi ne-au acuzat că am furat lenjeriile de pat.

Aaron: Au fost foarte ciudați. Nu-și dădeau seama de timp și distanță și credeau că Mediterana era la fel de mare ca mica lor hartă de pe iPhone. Am călătorit pe toată coasta spaniolă, franceză și italiană și nici nu prea părăseau vaporul. În schimb stăteau pe vas și-și sunau prietenii ca să se laude unde au ajuns.

Nina: Din când în când vezi și câte o persoană faimoasă. Am lucrat la un moment dat pentru o actriță britanică de la Hollywood care era super prietenoasă și fusese invitată pe o insulă privată de lângă Ibiza. Toată insula fusese închiriată ca să-și serbeze ziua de naștere. Și șefii unui brand de cafea foarte cunoscut sunt foarte drăguți.

Aaron: Marea majoritate a proprietarilor de iahturi nu sunt oamenii faimoși pe care-i știi, ci cei care conduc lumea din culise. Am lucrat pentru un om de afaceri libanez, pentru proprietarul unor platforme petroliere din Norvegia și pentru un american care făcea parte dintr-o familie care deținea aproape toate licențele de import de bere în Statele Unite. Oamenii ăia sunt foarte bogați, dar nu sunt recognoscibili. Și pentru că au muncit ca să ajungă acolo, nu prea sunt nesimțiți.

Nina: Totuși, nu toți sunt așa. Proprietarul unui brand american de blugi super cunoscut mi-a cerut o masă ușoară, așa că i-am făcut un curry thailandez cu o salată. Mi-a zis: „Nu, nu mănânc sosuri.” I-am explicat că era doar puțin lapte de cocos, dar nu a vrut nimic din ce i-am făcut. „Vreau brânză”, mi-a cerut apoi. Din fericire fusesem la piață în Palma de Mallorca în dimineața aia și cumpărasem niște brânzeturi locale, pentru că nu știi niciodată ce și-ar putea dori oamenii. Așa că am făcut un platou cu biscuiți, miere cu trufe și câteva fructe – lucruri de super calitate. I le-am dus și mi le-a înapoiat. „Eu vreau doar brânză franțuzească”. A doua zi am cumpărat cele mai bune brânzeturi franțuzești, dar nu le-a mâncat.

Apoi mai sunt proprietarii care-și prețuiesc intimitatea și nu vor să aibă nimic de a face cu tine. Vin cu o mașină de lux și cineva îi ajută să iasă. Trebuie să stăm cu toții în linie ca să-i salutăm. După aceea fiecare se duce înapoi în camera lui/ei. Nu există contact deloc și poate fi destul de distant.

Aaron: Anturajul poate fi un amestec de personalități. Îți poți da seama de ierarhia dintre ei imediat cum îi vezi. Cei mai bogați oaspeți știu că pot primi orice vor, așa că nu cer mereu. Oamenii cu cei mai puțini bani sunt cei mai nesimțiți. Nu știu cum să se comporte într-un mediu de șase stele. Se cred șmecheri și-și uită manierele. Pentru ei, o vacanță pe un iaht este o oportunitate unică în viață. Ei vor doar să ia și tot să ia.

Am lucrat la un moment dat cu niște ruși. S-au întors după o noapte de distracție în Ibiza cu câteva escorte. I-am luat din port și i-am dus la un loc retras de pe coastă ca să poată să-și continue distracția fără să-i vadă nimeni. A doua zi de dimineață a trebuit să las femeile în port și să le plătesc, pentru că șeful uitase să o facă. De obicei, căpitanului i se dau bani pentru utilități, să zicem o sută de mii de euro, ca să îl cheltuie pe așa zisele mărunțișuri. Nu cred că se uită mulți pe chitanțe. Sunt fericiți atâta timp cât banii continuă să curgă.

Mai multe vapoare sunt deținute de companii offshore, deci în loc să plătească taxe, își trec banii în afacerile lor secundare – iahtul. Toate acele iahturi continuă să se mărească, doar ca să spele banii. În cazurile alea, sunt doar niște operațiuni mari de spălare de bani.

*Numele au fost schimbate fiindcă ambii au semnat contracte de confidențialitate cu foștii angajatori.

Articolul a apărut inițial pe VICE BE.