FYI.

This story is over 5 years old.

Política Externa

De ce ar trebui să te intereseze, ca român, ce au discutat Trump și Putin

Președintele american te-a numit „dușman”, dar tu continui să-l aplauzi.
Fotografie de Hepta /Mediafax Foto / Sputnik Hepta

Reacția americanilor după conferința de presă a lui Trump împreună cu Putin a fost neobișnuită prin unanimitatea indignării, inclusiv în tabăra republicană, făcând chiar ca presa de toate tendințele să-și iasă din neutralitate. Ce a făcut Trump e o rușine („disgraceful”) a spus Anderson Cooper de la CNN, dacă nu chiar dezgustător („disgusting”), cum a formulat-o Neil Cavuto de la Fox News, ba chiar la limita trădării („nothing short of treasonous”) cum a formulat-o fostul șef al CIA John Brennan.

Publicitate

De ce-ar trebui să te intereseze în România ce s-a întâmplat luni la Helsinki? În primul rând pentru că Trump te-a tratat pe tine de dușman, foe.

Acest termen ar merita de acum să intre în vocabularul nostru comun, adică în loc să spui „fă, Doina”, ca Ponta, să spui „foe, Doina” dacă președintele SUA pe care îl adoră toată dreapta neo-con românească ne consideră așa. Trumpiștii români au aplaudat însă. Ei justifică nejustificabilul.

Ei refuză să vadă că Trump tocmai i-a tratat de dușmani, sau atunci înseamnă că pur și simplu ei nu se consideră ca aflându-se în Europa. Există asemenea sectanți fără nuanțe, care nu găsesc nenatural faptul că românii încă au nevoie de viză pentru SUA, deși țara lor se află în UE.

Dimpotrivă, din iubire pentru persoana lui Trump (iar nu pentru America), acei oameni ajung să sprijine punctul de vedere al lui Putin și viziunea lui asupra unei Europe care trebuie distrusă sau cel puțin slăbită.



Așadar, de ce jalnica prestație a lui Trump la Helsinki în fața lui Putin te privește în mod direct, ca român?

Trump îți spune că UE este un inamic, iar tu continui să îi zâmbești și să îl adori, cum fac sectanții neo-con de la noi. Ești cetățean mondial de categoria a doua, pentru că nu beneficiezi de scutirea de viză, ca majoritatea europenilor, dar îl adori pe Trump… Toate astea arată o mentalitate de sectă.

Apoi, Trump a dezavuat FBI-ul în favoarea Rusiei, ceea ce niciun președinte SUA în istorie nu a făcut vreodată. Și, tot așa, pe cine dă Trump vina pentru agresivitatea Rusiei lui Putin? Pe Hillary Clinton, pe Obama și pe tot ce au făcut democrații pentru a impune sancțiuni Rusiei și a nu accepta anexarea Crimeei și lansarea unui război în estul Ucrainei. Da, așa a spus-o Trump într-un tweet:

Publicitate

„Relaţiile noastre cu Rusia nu au fost NICIODATĂ atât de proaste, din cauza anilor de stupiditate din partea SUA, iar acum a vânătorii de vrăjitoare", așa a spus Trump, iar Ministerul de Externe rus a dat „like” acestei postări. (Rigged Witch Hunt, a scris Trump. Oare de ce pune el majuscule la unele cuvinte?)

Or, dreapta românească nu a încetat, incantând mistic, să o tot atace pe Hillary Clinton, deși politica ei vizavi de Rusia era fermă, iar față de Europa ea nu arăta decât sentimentele pe care le-au avut întotdeauna politicienii americani față de cei mai mari aliați ai lor.

Trump ți-a arătat așadar că el funcționează pe bază de ranchiună reprimată și politică de tip personal, exact ca în România. Ți-a pus în față o oglindă deformantă în care parcă te vezi, mai ales cum ședea el acolo, lângă Putin, cu spatele căzut și mâinile reunite, ca un elev pedepsit sau încă așteptând verdictul.

La fel, Trump atacă în mod iresponsabil NATO, spre bucuria lui Putin? Trump are în mod sigur dreptate, spun sectanții trumpiști români, și tot așa NATO ar trebui desființată, cum jubilează unii.

Carevasăzică, Trump atacă NATO, care te apără virtual de Rusia, iar tu îl aprobi, lucru iresponsabil chiar și dacă ne gândim la simpla problemă a locurilor de muncă create de instalarea bazelor americane la Deveselu și în Dobrogea. Aici se produce o împerechere împotriva naturii între trumpiștii care consideră că NATO nu e bun, deoarece membrii europeni nu plătesc suficient (acei 2% din PIB pentru bugetul militar, pe care Trump l-ar vrea urcat la 4%, cât cheltuiesc SUA) și anti-occidentalii și putiniștii care consideră că plătim în realitate prea mult la bugetul militar. Și unii și alții atacă NATO.

Publicitate

Să-i luăm pe cei din urmă, pe adversarii NATO care critică faptul că România va cumpăra rachete Patriot americane în valoare de 3,9 miliarde de dolari.

Lasă că Polonia tocmai a anunțat că va cumpăra și ea același tip de rachete pentru 4,75 miliarde dolari și că asta face parte din angajamentul fiecărei țări din NATO de a folosi 2% din PIB pentru apărare (apărare de ruși, desigur).

Lasă și că banii ăia nu trebuie dați deodată, ci se eșalonează de-a lungul anilor într-un sistem complex de armonizare a interoperabilității în cadrul NATO, dar s-a ajuns la o isterie bine-cugetătoare, care spune că de ce avem acum tancuri NATO/SUA la Kogălniceanu, că de ce am ajuns noi curcile americanilor și primim tancuri pe șoselele noastre când de fapt rușii s-au calmat?

Așadar, ce trebuie să reții despre întâlnirea asta:

Rușii NU s-au calmat, cum te asigură Trump, Putin rămâne un psihopat manipulator, iar manevrele militare pe care le găzduiește și la care participă din când în când România sunt banale în cadrul NATO.

România e membră NATO, da? România nu este o țară neutră între Levant și Ponant, ci a găzduit deja un summit NATO la București în 2008. Polonia și balticii fac și ele manevre comune cu NATO de ani de zile, nu e nicio brânză acolo. Spațiul aerian al balticilor e de altfel garantat de NATO. E vorba de ceea ce se numește exerciții de „interoperabilitate”. Ai intrat într-o alianță militară - faci antrenamente cu fârtații la tine acasă ca să vezi dacă povestea merge și altfel decât pe hârtie.

Apoi, se vede că unora li se pare anormal ca țări care au o alianță militară să facă exerciții în comun pe teritoriul lor din când în când. Dar cum știi altfel dacă măcar echipamentele de comunicații vor funcționa în caz de invazie a omuleților verzi? Cum? Răspunsul e simplu: fără manevre la intervale regulate nu știi.

Și, da, e îngrozitor: pușcoacele alea din care ies norișori când apeși pe butonul numit trăgaci trimit un proiectil care în circumstanțe nefericite omoară oameni aflați în calea traiectoriei lor. Ideea manevrelor militare este să se evite acele circumstanțe.

Concluzia, însă, după dezastrul diplomatic al lui Trump de la Helsinki (unde, cum a conchis ironic Serghei Lavrov, vicleanul ministru rus de externe, totul s-a petrecut „mai mult decât super”) este că tu nu poți să te lași să cazi în capcana discursului primar si contradictoriu care îți spune mincinos că ești colonie occidentală, dar în același timp tu vrei să fii protejat de ruși. Ajungi astfel într-o poziție la fel de absurdă ca cea a bunicului tău care tot aștepta să vină americanii dar își turna vecinii la Securitate.