Publicitate
opinie

Cerbul de Aur m-a învățat de ce România a ajuns țara nimănui în ultimii 25 de ani

Nu mai bine facem Cerbul de Aur itinerant și-l plimbăm prin toată Europa, prin curțile românilor plecați? Cerbul și Căruța de Aur.

de Raluca Feher
31 August 2018, 11:48am

Fotografie via contul de Facebook al Cerbului de Aur

Brașov, 1992

După 24 de ani, Cerbul de Aur reînvie.

Nu o să mai fie la Teatru Dramatic, ci în Piața Sfatului. În aer liber. Pentru că suntem liberi să facem acum ce vrem noi, pentru că Ceaușescu e mort.

Se construiește o scenă uriașă în Piața Sfatului. Lucrările încep cu două săptămâni înainte de începerea festivalului. Zeci de muncitori bocăne, la Aro încep să se cazeze oamenii televiziunii libere și independente.

Dacă îmi amintesc bine, în 1992, în piață sunt fix trei localuri, toate trei captive în chihlimbarul comerțului socialist. Avem restaurantul chinezesc Marele zid, restaurantul Gustări și berăria Cerbul. Pentru Brașov, Cerbul de Aur este cel mai mare eveniment după prăbușirea comunismului. Semnul clar că vremurile se schimbă, că Occidentul ne iubește, că americanii sunt pe vine.

Hotelul Aro devine buricul universului. Vine presa de la București. Vine presa de la Constanța. Vine presa de la Buzău. Apare o terasă pe colț, unde acum este o bancă. Apare un magazin cu sendvișuri pe strada Republicii, unde acum este un magazin telecom. Apare o terasă în piața din spatele hotelului Aro unde acum e o parcare.

Orașul ăsta care din 87 a fost călcat pe cap de partid, orașul ăsta asediat de Ceaușescu, fără apă, fără mâncare, fără curent, fără ruși sau unguri, sârbi sau măcar bulgari simte că înflorește.

La Aro vin baștanii de București. Mihaela Rădulescu neoperată, la braț cu regizorul Dan Chișu. Peter Imre la braț cu Viorel Cataramă. Cataramă la braț cu SAFI. Gil Dobrică și Bitman și Bianca Brad.

În 1993, vin Toto Cutugno și Jerry Lee Lewis. În 1994, TVR îi aduce pe James Brown și Ray Charles, Boy George și Paul Young.

Doamne Dumnezeule, Ray Charles la noi în hotel. Fanii strigă: „Ray Charles, Ray Charles”, el iese și ne face cu mâna.

Nu există nimeni, dar absolut nimeni care să zică o vorbă urâtă despre Cerb. E mândria Brașovului, mai ceva ca Țiriac, fiul urbei.

Să-i dea Domnul sănătate lui nea Moroșanu, directorul festivalului. Degeaba au făcut muncitorii ăia revoluție la Steagu’, noroc cu Ricky Dandel și cu Moroșanu că uite, punem România pe harta turistică și muzicală a lumii.

Vine și 1995, cu Kenny Rogers pentru bătrâni și 2 Unlimited pentru tineri, cu MCHammer și Status Qvo. Cred că deja în Piața Sfatului sunt încă două restaurante, Stradivarius și, în loc de cofetăria Scufița Roșie avem KFC. Nimeni nu suferă din cauza festivalului pentru că nimeni nu are terase. De ce ai avea terasă când se fumează gros înăuntru. Bașca nu-ți intră praf și musca-n ciorbă.

În 1997 mă mut din Brașov.

Cerbul de Aur rămâne în spate, un eveniment periferic și provincial.

Aflu cu stupoare doar anul ăsta că din 1997 în 2001, apoi din 2005 până în 2008 și din 2009 încoace TVR nu a mai organizat festivalul.

Uitându-te la ani nu ai cum să nu remarci că Cerbul apare când puterea politică e în mâna FSN, PDSR, PSD. Sub Convenția Democrată festivalul rezistă doar în 1997, sub Alianța DA rămâne în viață în 2005, că nah, TVR îl bugetase pe vremea guvernului Năstase și nu avea sens să îl taie.

Pe 2008, Alianța DA, deja crăpată sub pumnii dintre Băsescu și binomul Patriciu-Tăriceanu, bagă bani într-un ultim Cerb înainte să predea puterea PSD-ului care îl păstrează doar în 2009. Ce rost are să dai o tonă de bani când publicul tău oricum ascultă altă muzică, bașca în Brașov primarul e omul lui Băsescu? De ce să-l ajuți să-și întărească poziția în fața electoratului?

Cerbul dispare. Nu știu câtă lume îl plânge. Restaurante înfloresc în piață. Terasele sunt pline. Zeci de târguri de produse tradiționale, festivaluri de animație, de muzică simfonică, de jazz cresc la baza clădirii Sfatului.

Brașov, 2018

Taximetristul suduie: „Au dat peste cap circulația cu mizeria asta de Cerb. Trebuie să ocolești, nici la Maternitate nu poți să ajungi”. S-a retras la 6 ca să nu-și zboare capul de nervi.

Piața Sfatului e ca un borcan de murături în care cineva a înghesuit un somn de 78 de kile.

Oamenii se târăsc pe marginea scenei imense care aruncă muzică de la 10 dimineață până în crucea nopții. Se fac teste de sunet. Fiare, plastice, zgomot.

Sunt patru restaurante doar pe partea dreaptă a pieței cum stai cu spatele la Biserica Neagră. În față sunt 5. S-a zis cu terasele, cine vrea să bea limonadă în răgete, strivit de pereții scenei și tribunei?

Au apărut hidoasele gărdulețe de metal, cele pe care le pune jandarmeria la proteste. Peste tot sunt gărdulețe și panglici de plastic roșu-alb care opresc trecerea. Portretul regelui Mihai privește trist de pe clădirea înghesuită a Sfatului, acoperit de schele metalice.

În curtea Bisericii Negre e parcare. Parcare și alte bări metalice, alte schele, van-uri și turiști care încearcă să prindă un unghi în care nu intră în cadru o cârpă fâlfâind peste o fațadă în renovare.

Strada Sforii a fost închisă cu o bucată de PFL. Pe ea este prinsă o hârtie A4 pe care scrie „Renovare” cu pixul. Apoi, un întreprinzător pune o altă hârtie care explică binefacerile renovării. O să fie frumos. Cândva. Nu acum. Acum trebuie să înțelegeți că trebuia făcută renovarea asta, nu se mai putea. Fix acum trebuia făcută renovarea când e plin orașul, când e vacanță, când 67 de turiști privesc cu maxilarele căzute bucata tristă de PFL.

„Futu-ți Cerbul mă-tii”, zice taximetristul.

De asta ne arde nouă? Nu mai putem să ne facem meseria. Ăștia cu restaurantele din centru pierd zeci de mii de euro. Și pentru ce? Să spele ei niște bani? Să aducă ei niște împăiați?

Brașovul nu mai vrea Cerbul de Aur.

„Dar să nu se ducă la București. Că asta vor să facă, d-aia l-au organizat atât de prost, pentru că vor să arate că brașovenii sunt neghiobi și vor să ne ia și festivalul ăsta, să-l ducă la ei”, spune o vânzătoare.

„Ducă-se. Nu mai poți să respiri de turiști afară. Stai o oră jumate să-ți aducă o ciorbă la terasă. O ciorbă, o oră jumate”, intervine un domn care își cumpără țigări.

„Nu sunt oameni, au plecat toți din țară, nu ai oameni la bucătărie, nu ai ospătari”, spune o tinerică sveltă.

Nu mai sunt oameni

Cerbul de Aur arată ca acum 25 de ani pentru că este făcut de oamenii de acum 25 de ani, înghețați în anul 1993, când TVR era liber și independent și în piața Sfatului erau trei cârciumi cu chelneri în vestuțe vișinii, halbe ciobite și mici jumătate bicarbonat, jumătate carne.

Nu sunt oameni.

Deși strada este plină. Deși magazinele sunt pline. Deși autobuzele sunt pline. Sunt pline de oameni care au plecat din țară, care vin aici în vacanță, nu să se angajeze chelneri sau bucătari sau constructori sau manageri de festival la TVR.

Cerbul de Aur 2018 este expresia depopulării României. Trăim într-o țară condusă de funcționari artritici, înțepeniți pe scaunele moștenite în 1990, incapabili să înțeleagă schimbările prin care am trecut în ultimii 29 de ani.

Trăim într-o țară în care partidul de la putere se comportă exact ca partidul din care a crescut, în 1993. O țară care nu crește, doar se golește.

Nu mai bine facem Cerbul de Aur itinerant și-l plimbăm prin toată Europa, prin curțile românilor plecați? Cerbul și Căruța de Aur.

Tagged:
Features
PUBLIC
PSD
TVR
emisiune
comunism
Cerbul de Aur