Slam dunk! Fotografii de Sorin Vidis

Am mâncat cele mai proaste shaorme din București ca să n-o faci tu

Colonul meu e ok, mersi de întrebare.

de Dragoș Costache; fotografii de Sorin Vidis
|
20 Martie 2019, 8:48am

Slam dunk! Fotografii de Sorin Vidis

Întreabă zece români care e shaorma lor favorită și o să primești nouă răspunsuri diferite și un „eu sunt vegan, nu mănânc așa ceva”. Shaorma e unul din subiectele alea ca politica sau fotbalul, unde te poți certa ore-n șir și tot n-o să ajungi la consens. Că, na, gusturile nu se discută, chiar dacă ale mele sunt bune și ale tale sunt clar proaste.

Însă, după cum spune și titlul, aici vorbim de shaorma proastă, pe care, din nefericire, eu o voi mânca pentru distracția ta. E mult mai simplu să faci o listă cu mâncare proastă. Dacă lași la o parte cazurile în care chiar s-a murit de la cât de rea era, candidații pentru cea mai proastă shaorma sunt cam aceiași. De exemplu, oricât de mult aș detesta-o pe cea la metru cub de la Socului, nu pot spune că e rea, doar mediocră.

„Favorita” publicului a fost surprinzător de ok

taksim
„Sal, am auzit c-aveți shaorma proastă. Dă-mi și mie una!”

Dar oricât aș vrea să-ți explic doct de la toată ponderea experienței și greutății mele (sunt gras, deci mă pricep) care e cea mai bună și care e cea mai proastă shaorma din București, articolul ăsta nu este despre părerea mea de connaisseur, ci despre ce crezi tu, membru al publicului. Așa că am intrat pe Google, să văd care zice bucureșteanul mediu că e shaorma cu cele mai multe probleme din Capitală. Pe care eu, din nefericire, a trebuit să o mănânc.

Am dat surprinzător de repede peste candidatul perfect. Dacă majoritatea shaormeriilor din București se bat pe plaja de patru stele din cinci, am descoperit că unul dintre lanțurile mari, Taksim, o „shaormerie corporate”, abia dacă sare de trei, în ciuda unui număr comparabil de review-uri cu celelalte candidate. Astea „corporate” sunt cele pe care le găsești în mall-uri, cu mult personal, pretenții mari pentru învârtitul cărnii în lipie și prețuri pe măsură. Întotdeauna m-am gândit că sunt alternativa „safe” la o shaorma neaoșă de pe stradă, de la care s-ar putea să-ți verși mațele. „Ce ar putea să fie atât de rău?”, m-am întrebat eu înainte de a purcede la drum.

shaorma
Un cetățean cu probleme gastrointestinale

Calitatea mâncării și a serviciului e principala problemă, cel puțin dacă asculți de Marius Ro, care e totuși „Local Guide”, deci sigur are ceva autoritate în domeniu. Marius spune că i s-a făcut rău de două ori de la shaorma și de la sosuri și, pe deasupra, personalul nu te bagă-n seamă.

shaorma
HORROR!

Nici Wally Ene nu e mai fericit și declamă tot probleme de serviciu și mâncare. Adina Nicoleta o dă în drame și spune că murim dacă mâncăm de la shaormeria respectivă, care este HORROR!!!!!!!!!!!!!!!. O reacție asemănătoare are și Blue Stripped Cup, care spune o întreagă poveste despre o ciorbă de maioneză. Nu în ultimul rând, pe Google există două review-uri de la două Carmen, una care vorbește despre calitatea personalului, pe când cealaltă de calitatea mâncării („worst turkish food ever”), dar tot dă două stele, că na, e mâncare turcească.

shaorma
Tot la cozi stăm și-n capitalism, offff

Înarmat cu acest bagaj de cunoștințe, îmbrăcat în pantaloni de trening și tricou de firmă ca orice consumator de shaorma experimentat, am descins asupra unuia dintre localurile problematice, cu un rating total de 2.6 stele din cinci, adică destul cât să ia notă de trecere. Locul arată bine, cu personal la uniformă, sistem de bonuri pus la punct, adică exact cum nu ar trebui să arate, din punctul meu de vedere, o shaormerie. Dar măcar era coadă, ceea ce, de obicei, e un semn bun. Coada era însă de corporatiști înfometați, ceea ce e, de obicei, semn rău.

Deși eram aproape de casă, am stat câteva minute bune la coadă, pe măsură ce băieții de la serviciile de livrare își negociau ridicarea unor comenzi uriașe pentru pasionații de mâncare turcească mai comozi (pasionați care, dacă te iei după review-urile de pe Google, își primesc adesea mâncarea fără cartofi sau ayran). După ce am cerut o shaorma mică de pui și un ayran mare (27 lei), treburile s-au mișcat mult mai bine. Un băiat profi m-a preluat, iar eu i-am spus timid că vreau una cu „de toate”. Ca un pedant cunoscător (adică gras), de obicei nu mănânc cu „de toate”, dar am zis ca măcar pentru o zi să trăiesc ca tine, omul simplu. „De toate” includea și rarități shaormistice, cum ar fi morcovul ras, salata verde sau varza roșie. Pentru asta primește puncte-n plus. Am primit mâncarea și m-am pus pe savurat cea mai proastă shaorma din București, conform review-urilor online.

shaorma
Să am poftă!

A fost chiar OK. Consistența cărnii a fost bună, chiar dacă nu prea se simțea gustul sub „de toate”. Sosurile erau destul de subțiri si destul de gustoase, nu era acea maioneză aproape solidă care se folosește în unele localuri pentru a completa gustul cărnii (în loc de condimente și baiț). Nu au existat oase sau piele, cum ne povesteau horror story-urile din online, iar salatele erau destul de bune. Ayran-ul nu a fost nimic special, dar nici rău. Per total, o experiență de cel puțin trei stele jumătate, dacă nu chiar patru. Nemulțumit, m-am îmbarcat spre un loc unde știam eu cu siguranță că era shaorma de calitate cel mult discutabilă.

Cum arată, de fapt, o shaorma proastă

Kebabmania, cunoscută-n popor ca „Shaorma ieftină de la Kogălniceanu”, a devenit celebră pe vremea războaielor shaormelor, când frate a luptat cu frate pentru izbăvirea maionezei cu usturoi. Două spelunci prinse într-un clasic „race to the bottom” concurau pentru a face cea mai ieftină shaorma posibilă pentru buzunarele studenților, iar Kebabmania a câștigat această onoare discutabilă. Prin ceva coincidență bizară, a ajuns să fie și printre cele mai proaste shaorme din București. N-ai zice după review-uri, unde are un scor decent, de 3.6 stele, aproape comparabil cu localurile mai cunoscute.

shaorma
R.I.P. colon

Dar nu te lăsa indus în eroare de review-uri sau de coada care e de obicei în fața ferestrei. Kebabmania excelează la un singur lucru: la preț. O afli și din review-urile de pe Google,unde cele de cinci stele spun că mâncarea e OK. Review-urile de o stea sunt un pic mai plastice. Victor, probabil un medicinist de la căminul de după colț, spune că riscăm să rămânem fără colon de la shaorma asta ieftină, pe când Mihai, de la înălțimea burgheziei sale, postulează că mâncarea ieftină e mâncare nașpa. Îmi place de Mihai, l-aș scoate la o shaorma scumpă, să discutăm punctele forte ale foiței de aur și sosului de trufe, aplicate pe rulouri de carne, varză și maioneză.

Am lucrat o vreme în zona Kogălniceanu și am cunoscut localul în perioada sa de glorie, când era trei lei, coada părea interminabilă și carnea era, se zvonea, bună. La fel ca miturile tuturor epocilor de aur, trebuie să-ți spun că shaorma de aici nu a fost niciodată bună. La trei lei? Haha, mai degrabă shaorma DE doi lei. I-am zis-o.

shaorma
Mmmm, meniu făcut în Paint

După experiența relativ ok cu Taksim, mă gândeam că poate am standarde prea mari și că nici cea de la Kogălniceanu nu e atât de rea pe cât mi-o aminteam. Plasată tactic, lângă o stație de troleibuz, Kebabmania a beneficiat întotdeauna de o clientelă fidelă de călători înfometați și cu destui bani pentru a cumpăra și mânca rapid produsul minim viabil ce poate fi numit shaorma. Cât de rău poate să fie?

Locația e o hrubă de termopan la parterul unui bloc, cu geamurile trase în folia colorată pe care e afișat meniul, ce pare la rândul lui să fie făcut de cineva în Paint, pentru cinci lei. Între geamurile acoperite cu folie opacă și lumina dinăuntrul singurei camere a shaormeriei care nu e pornită sau nu pare să funcționeze, locația e într-o penumbră continuă, ca bordeiul shaormarului-opincar de la marginea satului.

shaorma
Mai avea puțin și mă scuipa

Ajuns într-o zi cu foarte puțină coadă, nu a trebuit să aștept prea mult pentru a fi servit. Am cerut una „Mare” la șapte lei, pentru că următoarea opțiune era cea „Mamut” (la un gramaj destul de conservator), iar eu cu carnea de mamut nu mă împac bine. Shaormăreasa (puncte în plus pentru cotele de gen în lumea dură și machistă a shaormarilor!) m-a privit cu o combinație de milă și scârbă și mi-a indicat că trebuie să iau bon de la geamul de lângă, unde era închis. M-am repoziționat și mi-a deschis tot ea. M-am simțit ca într-un banc prost, dar am plătit un total de zece lei pentru una „Mare” și un ayran la sticlă.

kogalniceanu
Știu, pare că mușcam cu poftă, dar am făcut-o doar pentru Știință

A urmat dansul matrimonial al clientului cu shaormarul (sau shaormăreasa, în cazul meu). Nu am mai optat pentru varianta cu de toate, am ales una simplă cu carne, varză și un pic din fiecare sos. Carnea de pe tulumbă nu arăta grozav. Cantitatea extrem de meschină a fost cântărită în felul ăla ostentativ al vânzătorului care vrea să se asigure că îți dă cât ai plătit și nici măcar un gram în plus. Varza era crudă și tăiată ca de salată. Pe deasupra, la cererea mea explicită, doar un pic de sos. Am primit meschina shaormă „mare” de la shaormăreasa nemulțumită și m-am retras ca orice consumator fidel să îl gust la colțul intersecției, pe un router box.

Dacă ești convins că cea de mall e prea scumpă, crede-mă pe onoarea mea de consumator avid că mai bine dai 30 de lei pe o shaorma mediocră de mall decât șapte lei pe una greu de mâncat. Între textura ușor pălită a verzei, lipia uscată, prea mare pentru conținut, gustul extrem de sărat al cărnii și sosurile cu aromă de ketchup de bidon făcut într-o hală neelectrizată de la periferia Bucureștiului, shaorma asta era cu greu mâncabilă. E adevărat, e stupid de ieftină, dar tot nu merită. Dacă e o problemă de bani, cumpără o pungă de pufuleți și mănânc-o p-aia mai bine. Punga, nici nu e nevoie să mănânci pufuleții, tot cred că ar fi mai gustoasă și mai nutritivă. În ciuda dimensiunilor și a jumătății de sticlă de ayran, n-am putut să termin. Am mâncat jumătate și am aruncat-o ostentativ la cel mai apropiat coș de gunoi, în timp ce mă uitam urât în direcția localului. Le-am arătat-o eu, cu shaorma lor cu tot.

ayran
Nu mai pot

Lăsând glumele la o parte, cel puțin în cazul ratingului la shaorme, înțelepciunea mulțimilor pare să fi dat greș. Chiar dacă nu pot spune că o recomand pe cea de la Taksim mai mult decât una de la un local cu pedigree, măcar e decentă. Cu un rating pe Google mai bun ca localul Taksim cu cel mai bun scor, Kebabmania tot este una dintre cele mai proaste shaorme pe care le-am mâncat vreodată. Și zic asta ca cineva care a mâncat acum niște ani o shaorma atât de rea încât a vomat până i-au explodat capilarele de la nivelul ochilor și a mers o vară întreagă cu ochii roșii ca un vampir. De data asta n-a fost cazul. Niciuna dintre cele două nu mi-au provocat rău fizic. Doar că una mi-a provocat dezgust și furie oarbă.

Editor: Răzvan Filip