Muzică

Michael Jackson le-a arătat românilor în anii '90 ce înseamnă libertatea

La doi ani după Revoluție, Michael Jackson a ajuns în România. Și acel moment a rămas în istorie.
23.2.19
Michael Jackson Italia 92
Michael Jackson în timpul unui concert din turneul „Dangerous”. Italia, august 1992. Fotografie de Daniele Dalledonne via Flickr

În ceea ce-l privește pe Michael, a fost mereu vorba despre două treburi. Despre showmanul divinizat chiar și azi de fanii fideli și despre bărbatul acuzat c-a violat minori. Nu voiam să aduc neapărat în discuție aspectul ăsta, dacă nu se nimerea să mă întorc în timp, pe nostalgie, fix în perioada în care face vâlvă un nou documentar despre acuzațiile de abuz sexual împotriva Regelui Pop: Leaving Neverland.

Publicitate

Acum 27 de ani, când Michael a venit pentru prima dată în România pe 1 octombrie 1992, adorația românilor se împărțea între el și Dumnezeu, iar toată obsesia lui pentru copii, orfelinate and stuff nu era deloc bătătoare la ochi. Pe-atunci, după Revoluție, era încă deasupra oricărei bănuieli și era aproape de statutul unui zeu.

Ca orice puștoaică în toate mințile de pe vremea aia, eram fană. Ba chiar fanatică, în sensul că plângeam la orice aluzie răutăcioasă vizavi de el. N-am avut bani de concert, dar am revăzut concertul din 1992, mult mai târziu, pe DVD. Cu ochi de adult am priceput și mai bine de ce-i înnebunea americanul pe toți, în concerte. Le avea. Iar pentru o țară ieșită din comunism, pentru care maximum de divertisment era Steaua fără nume, el era, cum spuneam, un fel de dumnezeu.

Ca să-nțelegi magnitudinea, concertul lui Michael din ’92, unul care a durat 122 de minute, a adunat pe stadionul „Lia Manoliu” circa 70 000 de fani – cu mult peste capacitate – și a fost transmis în direct în 61 de țări. Ca în cazul lui Bon Jovi, primirea pe care i-au făcut-o românii la București a făcut din acest concert unul dintre cele mai bune din turneul mondial „Dangerous”, care a inclus 69 de concerte și un public de peste 3,5 milioane de oameni.

Din cenaclul Flacăra și divertismentul steril al comunismului, românii au avut acces la nebunia democrației

Pentru prima descălecare a lui Jackson în România trebuie să-i mulțumim omului Marcel Avram, cel mai influent și bogat organizator de evenimente de la noi. Pentru impresii de la locul faptei, unde eu nici n-am visat să ajung, am vorbit cu doi oameni care au stat chiar în primele rânduri: Mike Covaci, 44 de ani, și Laszlo Tira, 45 de ani, membri ai fan clubului Michael Jackson din România. Unul care încă există și are și pagină pe Facebook.

„Aveam 18 ani în 1992”, mi-a spus Mike. „Logistica concertului a fost impresionantă și ar fi impresionantă și în ziua de azi. Trei zile a durat montarea scenei, s-au folosit 20 de camioane pline cu echipament, lasere etc. Spectacolul de lumini cu lasere, fumigene, cascadorii, efecte speciale, costume excentrice care se schimbau la fiecare piesă, dansuri fără oprire a fost de vis. 70 000 de oameni au fost la eveniment poate și pentru că fost primul concert de după Revoluție. După o perioadă în care cele mai mari spectacole pe care le văzuseră românii erau cele organizate de cenaclul Flacăra sau paradele de 23 august a fost ceva colosal”, a detaliat el.

„Biletul a costat 20 și ceva de dolari la vremea respectivă. Am stat în fața scenei, pe al doilea rând. Făceam parte încă de atunci din fan clubul Michael Jackson din București din vremea respectivă, așa că ne organizasem cu ceva timp înainte să prindem locuri cât mai aproape de scenă. Unii dintre noi au stat în fața stadionului cu două zile înainte de începerea concertului, în corturi, ca să prindă un loc în față. Nu puteai intra cu sucuri și apă, trebuia să cumperi de acolo, de la Pepsi. Era foarte scump pentru mine și pentru mulți de acolo, vorbim de sacrificii imense pentru banii de bilet, nu se mai gândea nimeni la băuturi. Am avut mare noroc cu bunica mea, care m-a ajutat în acest sens.”

Publicitate

Când a început concertul, România a rămas un pic fără aer.

Fetele care au leșinat încă de la primele minute de show

1550915319585-Michael-Jackson-Italia

Fotografie de Daniele Dalledonne via Flickr

„Concertul a început cu ceva întârziere, cu piesa «Jam». Este greu de descris tensiunea din cele câteva minute în care Michael stătea pur și simplu nemișcat și privea publicul. Atunci am văzut primele fete care leșinaseră, purtate pe sus de asistenții medicali. Într-adevăr, au leșinat multe fete în față, din cauza emoțiilor, dar și din cauza presiunii mulțimii care dorea să ajungă cât mai aproape de scenă. În primele minute, lângă mine au leșinat două fete. După 10 minute, încă două fete și un băiat au fost scoși pe brațe din zona noastră”, mi-a explicat Laszlo.

Tot de la oamenii ăștia, care vor să organizeze ceva mare pe 25 iunie, în București, când se vor face 10 ani de la moartea lui MJ, am aflat și chestii de culise. În momentul în care a ajuns în România, starul nu cunoștea nimic despre țara noastră, în afară de ce aflase de la Marcel Avram. Era, totuși, interesat și punea întrebări despre climă, relief și despre cum sunt oamenii.

„În 2016, în cadrul unui event la București, m-am întâlnit cu unul dintre dansatorii și coregrafii lui Michael, Lavelle Smith Jr. E fostul dansator și coregraf al lui MJ încă din 1986 – 1987, dacă nu și mai devreme. Tot atunci m-am întâlnit și cu Jennifer Batten, chitarista lui, și am aflat mai multe detalii din backstage. Din câte am înțeles de la ei, Michael a iubit România, era foarte comunicativ cu tot staff-ul lui și era foarte exigent cu pregătirea show-ului, dorea ca totul să fie perfect. Se știe că avea probleme cu somnul. Dar în România chiar a putut să se odihnească, spre mirarea lui și a apropiaților”, mi-a mai spus Mike.

Orfelinatele, Iliescu și milițienii: sfânta treime a reportajelor din România cu Michael

Venirea lui Michael la București, la doar trei ani după Revoluție, a fost „o vacă bună de muls” pentru presa din țară, atât cât era ea pe-atunci. Reportajele cu Michael care vizitează orfelinatele românești au circulat în draci la TVR, iar autoritățile au avut grijă să aleagă locurile alea mai… spălate pentru vizita starului. Realitatea urâtă din centrele de plasament nu era de arătat.

Ion Iliescu, pe-atunci președinte, n-a putut să nu profite de asocierea cu starul și a apărut peste tot în știri alături de el. Cel puțin asta e imaginea cu care am rămas eu de-atunci, când mă uitam la reportajele cu Michael în România. Bine, omul era oricum pe cai mari, iar starul american a fost o cârjă populistă excelentă.

Politicianul i-a supraviețuit însă cântărețului. În 2009, Iliescu a declarat că, la vremea respectivă, Michael era pe val, era cel mai cunoscut, cel mai îndrăgit şi orice spectacol al lui era un eveniment. „Trăsăturile lui de caracter – om foarte simplu, foarte deschis, nesofisticat, cu o anumită inocenţă specifică copilăriei – le-am simţit şi în contactul acestuia cu lumea copilăriei, cu copiii. S-a simţit extraordinar de bine şi se vedea că îi place această comunicare directă cu copiii şi căldura cu care copiii l-au întâmpinat”, a spus Iliescu.

Cât despre Poliția Română, aceasta și-a pus oamenii să facă figurație într-un clip al lui Jackson. Pe atunci, polițiștii încă nu scăpaseră de eticheta de milițieni. Au rămas într-o istorie secundară imaginile cu starul alături de numeroși polițiști, pe Stadionul Tineretului. Au fost băgate în videoul Police Walk.

Michael Jackson, pentru români, a însemnat două lucruri: fanii, atâți câți erau ei, l-au apreciat pentru muzică și pentru concert, în timp ce toți ceilalți au văzut în venirea lui conectarea țării cu lumea bună și, mai ales, cu deschiderea către lumea bună. Evenimentul ăsta din 1992 a fost triggerul care a declanșat, mai târziu, scurgerea marilor vedete către București. Dacă Michael a cântat în România pe culmile succesului, în 1992 și, a doua oară, în 1996, au putut s-o facă, mai târziu, și unii ca The Rolling Stones, Aerosmith sau AC/DC. Numai că va fi mereu vorba de Michael și restul. Și ăștialalți sunt restul, no offence. Iar aici nici nu mai e vorba de muzică.

Editor: Răzvan Băltărețu

Citește mai multe despre România anilor ’90, prin muzică:
**[Cum a fost să cresc ca rocker român în anii ‘90

](https://www.vice.com/ro/article/ezndwa/cum-a-fost-sa-cresc-ca-rocker-in-anii-90-243)[Am vorbit cu omul care a făcut cele mai mari hituri din muzica românească în anii 90

](https://www.vice.com/ro/article/9kmdwz/omul-care-a-facut-cele-mai-mari-hituri-din-muzica-romaneasca-in-anii-90)Cum era să piratezi și să vinzi la negru casete și CD-uri cu muzică, în România anilor '90**