Fotografii cu fratele meu dependent de droguri

Fratele meu a devenit subiectul fotografiilor mele încă de când s-a născut, acum 25 de ani. Dar am început să-l pozez în timpul recuperării pentru că el mi-a cerut asta. Voia să-l fotografiez când ne vedeam ca să aibă un istoric vizual a ceea ce făcea - să-și amintească de fapt cât de rău o ducea. M-a bucurat că a vrut să iau parte la etapa asta dificilă prin care trecea.

Fratele meu se droga încă dinainte de criza de fentanyl din Canada. Să știi că dai de fentanyl într-un procentaj mare în orice tip de medicament pe care-l folosesc oamenii e înfiorător. Nu cred că se gândește la asta. El nu s-a limitat niciodată la un singur lucru. Nu-l interesează fentanylul, dar asta s-ar putea să fie doar în capul meu.

Nu ai cum să menții o relație cu cineva care ia droguri constant. Nu mai vorbești de la același nivel cu el, ci te transformi direct în dădacă. Iar pe lângă asta, nici el nu mă vrea prin preajma lui.

Chiar cred că-i unul dintre cei mai ciudați, isteți și amuzanți oameni pe care-i știu. Când dispărea cu lunile de acasă, îmi făceam griji pentru el. Dar la un moment dat, pentru că trecuseră deja zece ani de luptă cu dependența lui, a trebuit să mă distanțez mental de el. Pentru că am fost nevoită să creez genul ăsta de barieră emoțională, prin seria asta încerc să mă reconectez cu el.

Însă m-am învățat să nu am așteptări. L-am scos din pușcărie. Mai întâi apelează la mama, care nu mai suportă situația, așa că până la urmă ajunge la mine. E clar că mă sună pe mine dacă are nevoie de cineva, dar cel mai probabil ajung să aflu ce mai face abia după ce scapă dintr-un loc nasol. Poate și pentru că-s mai dură de fel, m-am săturat de rahaturile sale - mă caută doar dacă dă să moară sau doarme pe străzi. Chiar nu mai am ce să-i mai ofer.

Cel mai mult a rezistat doi ani fără să se atingă de nimic. Îți dai seama că eram fericită de relația noastră și de stilul de viață pe care și-l alesese. Lucra ca instalator; părea fericit. Îmi plăcea să petrec timpul cu el atunci. Felul în care arată în fotografii are legătură cu consumul de droguri. Când îl văd, îmi dau seama imediat cum e.

Poate că privesc fotografiile astea ca o cale prin care să-l mai susțin. Să susțin resturile din el. Fotografiile astea nu sunt el, ci doar amintiri cu el. M-am obișnuit deja acum ceva timp cu ideea că are un stil de viață periculos și că-n orice moment poate dispărea. A trebuit să scap de gândul ăsta, pentru că nu pot să stau toată ziua cu chestia asta pe cap.

Știu că nu pot zice nimic care să-l facă să renunțe. Am încercat tot. Am zis tot ce se putea spune. Le-a încercat pe toate - tratament, recuperare, Narcotici Anonimi. Poate că d-aia facem seria asta foto. Nu putem vorbi despre problema care-i mănâncă din viață, așa că ne folosim de vizual. Seria asta e o cale prin care arăt genul de legătură pe care aș fi vrut să o avem.

Sper ca seria asta foto să fie soluția pentru provocările astea de soră-frate. Chiar dacă oferă o cale de comunicare, nu rezolvă și relația noastră.