High hui

Cum a fost să rămân blocat 24 de ore pe aeroport în America

E mișto să ajungi în America pentru prima dată, să ai viză și să vezi la mama ei acasă viața prezentată de Hollywood. Mai nașpa e să rămâi blocat în ea, fără să te aștepți la asta.
14 Ianuarie 2018, 11:48am
Nu eram departe să fiu tipul ăsta, doar că eu n-am ajuns în zona de îmbarcare. Fotografie de Răzvan Băltărețu

Din 2013 până în prezent am călătorit aproape în fiecare sezon în altă țară, în interes de serviciu sau vacanță, și mereu m-am temut c-o să pierd avionul. Nu s-a întâmplat decât o dată. Și a fost destul de grav: am rămas blocat 24 de ore pe-un aeroport din America. A fost vina mea, dar tot nu mă așteptam la nimic din ce-a urmat.

Lucrurile astea se întâmplau în noiembrie, iar orașul era Los Angeles. Din București acolo și retur aveam bilet plătit de-o companie de jocuri video, care mă invitase la conferința anuală. Numai c-am ratat zborul din România și, ca să nu par idiot că oamenii aia au spart niște mulți bani cu biletul meu, am decis că mai bine cumpăr eu altul și tac din gură.


Care este cel mai nașpa cadou pe care l-ai primit vreodată?


Am aflat că prețul e imens, cred că era la cel puțin 900 de dolari. Așa c-am apelat la o cunoștință de la o companie aeriană și mi-a obținut un fel de discount și cu banii pe care să-i returnez în rate, când revin. După câteva ore eram în avion și în drum spre America. Am stat în Los Angeles cam o săptămână, la hotel bun, ba chiar am și avut transport spre aeroport.

La aeroport, am aflat ceva ce pentru toți pare firesc: nu poți folosi biletul de la un retur, dacă tu n-ai plecat din țară. Altfel spus, eu n-am folosit biletul, c-am ratat zborul, dar voiam să mă întorc pe baza lui. Mi-a explicat un tip de la ghișeu că asta e, alt bilet sau nu mai plec din America. Știi, nu-i grav să ți se spună că ești izolat în America, mai puțin când n-ai niciun plan de rămas acolo.

Primele ore într-un aeroport sunt ca o așteptare banală, apoi devine nașpa

În situația mea: fără bilet de avion, fără cazare în oraș și fără vreun plan de-a fi imigrant, am sunat la compania care m-a invitat și mi-am admis greșeala. Cumva, au acceptat să-mi cumpere alt bilet, dar venea abia după o zi. Trebuia să mă descurc în timpul ăsta. Nu aveam decât laptop și telefonul cu ce baterie mai avea în el, că pierdusem cablul.

Primele patru ore au fost în regulă. Eram ca un tip care aștepta zborul lui, mă învârteam prin zona aia de plecări și nu părea să fie nimic grav în lume. Spre ora 23 lucrurile s-au făcut mai nașpa. Aeroportul s-a golit, au început să iasă agenții de curățenie prin aeroport și restul angajaților să plece. Au mai rămas două magazine deschise și scaunele goale.

Mai nașpa în America e că ăștia sunt înnebuniți cu aerul condiționat. Ziua nu simți neapărat așa rău, că vii de afară, de la căldură, ba chiar îți prinde bine. Noaptea e nașpa. Eu am rămas în aeroport, în zona aia care nu-i nici a nimănui, nu-i nici prea sigură și unde poți fi luat la întrebări de cam orice agent de securitate sau călător rătăcit care are chef de vorbă.

Pe la miezul nopții în aeroport erau deja 16 grade Celsius (afară erau vreo 20), se făcea deja curent și eu eram îmbrăcat, așa, lejer, ca de-o primăvară târzie. După mine căram un ghiozdan și un troler. Au fost 24 de ore în care am regretat că nu-s un nomad care ia după el două tricouri, o geacă și cam atât. Din fericire, aveam și laptopul cu mine.

Internetul din America e prost. În aeroport e și mai rău

Am încercat să mă uit la un film pe la ora 1. Era ceva online, pe-un cont securizat de Vimeo și mergea decent. Doar că în aeroportul din Los Angeles nu aveam internet gratis decât 45 de minute și filmul avea două ore. Așa că din când în când se oprea și trebuia să mă reconectez. Cât făceam eu asta, am avut și un coleg de scaun care mi-a zis că e un laptop care arată bine, e subțire, pare că mă uit la ceva interesant. Numai „ar fi păcat să-l pierzi” nu mi-a zis.

M-am uitat la film până am adormit cu laptopul în brațe. M-am trezit când bateria era terminată și, surpriză, laptopul încă pe picioarele mele.

Da, mi-era teamă de furturi, că viața mi-am trăit-o în România și, mna, am rămas cu ceva deprinderi. Somnul ăla m-a făcut însă să vreau să dorm pe bune.

Așa că m-am îmbrăcat cât de cât gros, cât să țină de cald, și am căutat un loc mai retras. Am găsit scaune goale peste tot, mai ales lângă un zid. Am luat ghiozdanul în brațe, mi-am pus picioarele peste trolerul și m-am culcat lângă o familie de mexicani din spatele meu care vorbeau tare și mult. Vreo două ore am dormit, până m-am trezit că mi-era frig. Și atunci am trecut printr-un paradox: am ieșit afară, că era mai cald și nu era curent, spre deosebire de aeroport unde deja se făcuse ca de-o toamnă nașpa.

Aproape am ratat și plecarea din America, cu noul bilet

N-am avut nicio veste despre bilet până pe la prânzul celei de-a doua zile. Între ora 4 și 7 dimineața am băut vreo cinci cafele cu 80 de cenți de la un 7-Eleven, ca să mă încălzesc, și mă plimbam prin aeroport cu speranța că există un loc pe care nu l-am descoperit, cu canapele confortabile și temperaturi bune. Nu exista. Abia pe la 6 a început lume să sosească, avioane să plece, angajați să înceapă lucrul la birouri și pentru ei părea totul obișnuit. Eu veneam după o noapte dormită prost, într-un aeroport în care era frig și-i invidiam pentru bunăstare.

Partea bună a fost că băile erau curate și-n tot aeroportul a mirosit a curat după curățenia de seară. L-am împărțit, în mare parte, cu mexicani care veneau sau se duceau și cu câțiva paznici care patrulau prin zonă.

Abia aproape de prânz am primit un mail salvator. Aveam un bilet nou, cu un zbor care pleca pe la ora 20. Deci, încă niște ore de pierdut prin aeroport.

În toată zarva aia cu oameni care vin și pleacă dintr-un aeroport, s-a făcut mai cald, situația a devenit chiar prietenoasă. Așa că m-am retras iar într-un colț până am adormit. Tot cu ghiozdanul în brațe și trolerul între picioare. Asta până m-am trezit speriat, crezând c-am ratat și zborul ăsta. Cumva aveam dreptate, că pleca mai devreme, era o combinație între American Airlines și British Airways.

După cele 24 de ore de aeroport și alte 16 sau 18 ore în zbor sau în așteptare în alt aeroport, am ajuns acasă. Am trecut și prin Philadelphia, c-a fost un zbor cu două escale. Probabil că era mult mai ieftin și oricum nu meritam mai mult, și-așa irosisem un bilet deja. Acum, retrospectiv, mă gândesc că viza mea încă e până în 2019 și puteam încerca și eu visul american. Nu mi-a ieșit decât o versiune mai săracă și degeaba a filmului „Terminalul”.

Citește mai multe despre călătorii:
Toate pozele enervante din vacanțele românilor pe care o să le vezi pe Facebook

Dacă tot mai ești obsedat de călătorii după o anumită vârstă ajungi cam distrus

Cum poți să-ți iei țeapă în călătorii