hartuire sexuala

Cele mai vulnerabile victime ale hărțuirii sexuale lucrează în casa ta

Tipele care lucrează ca bone, femei de serviciu sau asistente la domiciliu sunt mai vulnerabile la hărțuire sexuală.
27 Decembrie 2017, 5:00am
Fotografie via Gettyimages

În tinerețe, Juana Flores s-a mutat din Mexic în California ca să lucreze ca bonă pentru o familie cu un copil mic. La scurt timp după ce și-a început munca, spune că a început și hărțuirea sexuală.

În timpul zilei, mama și tatăl copilului erau la muncă, a declarat Flores pentru Broadly – dar noaptea, după ce mama se ducea la culcare, venea tatăl la ea și-i vorbea foarte explicit despre sex și corpul femeii. Descria în detaliu ce tip de sex preferă, susține aceasta, și spunea chestii de genul: „Asta le fac eu femeilor la hotel”, apoi se uita la Flores și adăuga: „Și tu ești bună de-așa ceva.”

„Dădea multe detalii despre ce gen de sex preferă”, își amintește aceasta. Hărțuirea verbală era aproape zilnică; Flores spune că de câteva ori angajatorul ei a apucat-o de sâni și de fund.

Pentru că Flores locuia cu familia și emigrase fără acte, părea că n-are cum să scape de hărțuire. „Mi-era foarte rușine și mă și panicam”, spune aceasta. „Când se-ntâmplau chestii mici – când suna alarma de incendiu sau ceva – mă panicam foarte tare, mi se făcea foarte frică.” Fără vreo cale de a accesa resurse care-ar fi putut s-o ajute să evadeze, a simțit că n-are de ales decât să se-ntoarcă acasă, în Mexic.

A venit momentul, îndelung amânat, să recunoaștem hărțuirea sexuală de la locul de muncă – și, probabil pentru prima dată în istorie, bărbații chiar suportă consecințe pentru comportamentul lor greșit. Dar, deși e esențial și era demult cazul să vorbim despre violență la locul de muncă, mare parte din discursul din mass media s-a concentrat, la început, pe locuri de muncă în care femeile sunt relativ bine plătite – la Hollywood, de exemplu, în mass media și în politică – și majoritatea victimelor care au ieșit în public erau albe.

Povești precum cea a lui Flores ridică o serie de întrebări importante: ce faci dacă ești hărțuită sexual la muncă și nu ești celebră, nici tu, nici șeful tău? Dacă trăiești de pe o zi pe alta și faptul că-ți iei o zi liberă să depui plângere înseamnă că nu poți să plătești chiria? Sau ce faci dacă ești emigrantă fără acte sau șeful ți-a luat actele de emigrare? Dacă ți s-a părut înfricoșător celebrul buton de pe biroul lui Matt Lauer, imaginează-ți că locul tău muncă e acasă la cineva, unde locuiești și de unde nu ai cum să pleci. Asta e realitatea multor lucrătoare domestice – o forță de muncă în general compusă din femei de culoare, dintre care multe sunt emigrante, care muncesc în case în care au grijă de copii, fac curat și asigură asistență medicală.

Lucrătoarele domestice se confruntă cu mai multe complicații, care pot să îngreuneze raportarea și combaterea hărțuirii sexuale. Alicia Garza, directorul de strategie și parteneriate de la Alianța Națională a Lucrătorilor Domestici (NDWA), descrie problemele astea drept „răspândite”. Multe lucrătoare domestice se confruntă cu nesiguranța financiară: în raportul pe 2016 despre economia gospodăriei publicat de Alianța Națională a Lucrătorilor Domestici se arată că 67% dintre lucrătorii domestici care locuiau cu angajatorul erau plătiți sub salariul minim al statului în care locuiau. Cotele astea înseamnă că e aproape imposibil să economisești, ceea ce înseamnă că a pierde o zi de muncă să depui plângere la un departament al guvernului ar fi o alegere dificilă pentru majoritatea femeilor. Apoi mai există probleme de imigrație – multe lucrătoare nu au acte sau șefii le-au luat actele de imigrare, ceea ce înseamnă că au și mai multe motive să se teamă, în caz de răzbunare. Și, nu în ultimul rând, multe lucrătoare domestice sunt „izolate și singure”, după cum spune Flores, și nu au acces la comunitate sau la resurse legale.



Poate fi dificil să pui în aplicare legislația împotriva discriminării și hărțuirii, chiar și pentru lucrătoarele care au acces la bani și resurse. Dar, spre deosebire de femeile care lucrează în redacții sau pe platouri de televiziune, multe lucrătoare domestice nu sunt nici măcar protejate de legile federale anti-discriminare și hărțuire, din cauza unei portițe în lege: legile federale de drepturi civile împotriva discriminării se aplică doar locurilor de muncă cu 15 sau mai mulți angajați. (Dacă locul tău de muncă are mai puțin de 15 angajați, e posibil să fii protejată de legile statale sau locale, dar nu poți să depui plângere în baza legii federale.) Cu excepția celor care lucrează pentru agențiile de îngrijiri medicale la domiciliu sau companii de menaj, majoritatea lucrătoarelor domestice lucrează singure ca bone, femei de serviciu sau asistente la domiciliu. Ca unice angajate la locul de muncă, nici nu au dreptul să depună o plângere împotriva hărțuirii. De asemenea, au o capacitate limitată de a se organiza cu alte lucrătoare în forme cunoscute, cum ar fi sindicatele.

Pentru că e greu să militezi pentru schimbarea legilor federale, majoritatea activiștilor pentru drepturile lucrătoarelor domestice s-au concentrat pe o combinație de sprijin comunitar la firul ierbii și campanii pentru schimbarea legilor statale. NDWA a contribuit la publicarea Legii Drepturilor Lucrătoarelor Domestice în opt state, în care sunt incluse măsuri de protecție precum dreptul la compensare pentru muncă peste program, timp liber plătit și protecție împotriva hărțuirii și a discriminării. În California, statul lui Flores, lucrătoarele domestice pot să depună o plângere la Departamentul de Muncă și Locuire Adecvată în decurs de un an de la incidentul de hărțuire, ca orice alt lucrător. Pentru că procesul poate fi cam lung și complicat, Rocio Avila, Directoarea pe Probleme de Politici Statale de la NDWA, a declarat pentru Broadly că NDWA se asigură că, pe lângă orice alte resurse legale, lucrătorul intră în contact cu o organizație care-i poate oferi o comunitate de sprijin.

Un astfel de grup e Mujeres Unidas y Activas (MUA), o organizație de emigrante latino-americane din San Francisco, care se axează pe organizarea comunității și împuternicire. La zece ani după ce a plecat din situația abuzivă de muncă, Flores s-a întors în California împreună cu soțul ei și au contactat MUA. MUA are o abordare holistică: pe lângă grupurile de sprijin, oferă training-uri pe orice subiect, de la negocierea unui contract până la „alfabetizare” tehnologică. Participă și la organizarea de campanii, cum ar fi una pentru o lege adoptată recent, care asigură plata orelor suplimentare pentru lucrătorii domestici din California și o alta care cere etichete de avertizare pe produsele periculoase de curățare. Lucrează la asta ca principală organizație în cadrul Coaliției Lucrătorilor Domestici din California, care face parte din NDWA.

„Când ai fost abuzată, știi exact de ce” persoana s-ar putea să nu iasă din situație, a adăugat Flores, care a urcat în cadrul organizației până a ajuns co-directoare în 2001. „Mie mi-a dat forță faptul că am ajutat alte femei. Am putut să arăt că, da, ai drepturi. Nu e vina ta. Nu ești singură. Poți să supraviețuiești.”
La fel cum mișcarea #metoo a ajutat multe femei să simtă că nu sunt singurele care au experimentat hărțuirea și abuzul, MUA i-a asigurat lui Flores un spațiu în care s-a conectat cu alte femei, care i-au spus că ceea ce i s-a întâmplat n-a fost ok. A mers la terapie, la grupuri de sprijin și s-a implicat în organizarea de campanii ca să se susțină, atât pe ea însăși, cât și alte lucrătoare domestice. „Avem o vorbă la MUA: Când te vindeci tu, mă vindec eu și când mă vindec eu, te vindeci tu”, a explicat aceasta. „Am învățat că am dreptul... să-i spun angajatorului meu: «Nu, nu poți să-mi vorbești așa. Nu poți să mă faci să mă simt incomod.»”

Acum atenția publicului începe să se întoarcă spre problemele aparte cu care se confruntă lucrătorii cu venituri mici când sunt hărțuiți. Materialul despre Persoana Anului din revista TIME, care s-a concentrat pe „cele care-au rupt tăcerea” și au vorbit despre hărțuire și abuz în industriile în care lucrau – includea și povestea unei lucrătoare la o fermă și a unei menajere de hotel care au fost hărțuite sexual la muncă, iar publicațiile au început să scrie despre lupta lucrătoarelor cu venituri mici în industria restaurantelor, pe lângă bucătarii celebri acuzați de abuz.

Pe măsură ce atenția se redirecționează, ca să includă și oameni din afara Hollywood-ului, a mass media și a politicii, organizarea lucrătoarelor domestice are ce să ne învețe. Persoanele din mișcarea lucrătoarelor domestice se luptă cu hărțuirea sexuală din domeniu de ani de zile, printr-o atitudine mai amplă despre ce schimbări trebuie făcute ca să scape de hărțuire: da, o comunitate de sprijin, dar și un salariu care să le asigure traiul și sprijin pentru legi corecte ale imigrației. Gândirea pe termen lung și îmbunătățirea vieților lucrătoarelor cu venituri mici sunt primii pași care să le ajute pe toate femeile să lupte, să scape și să împiedice hărțuirea sexuală.