Muzică

Muzica asta electronică arăbească o să te facă să dai din șolduri ca Șeherezada

Dacă te-ai întrebat vreodată cum sună cea mai hip muzică din Beirut, look no further.
16.6.17

Sentimentizatorul nu a murit niciodată, dar în ultimii ani a revenit puternic în viața de noapte a cluburilor și câștigă teren în continuare. Iar dacă ești interesat de genul ăsta de producție muzicală, probabil că n-ar strica să știi c-a prins și-n zone în care nu te-ai aștepta, precum în Orientul Mijlociu.

De exemplu, Raed Yassin este un artist vizual și muzician din Beirut, Liban destul de pasionat de versatilitatea sintetizatorului și de modul în care se adaptează muzica populară locală din zonă. Interesul său pentru cultura populară arabă se regăsește în mai toate lucrările și instalațiile pe care le-a expus din Orientul Mijlociu până în Europa și Statele Unite. Yassin lucrează cu toate mediile artistice care îi sunt disponibile și spune că mai toate instalațiile sale se bazează pe minciuni și pe cultura de consum din lumea arabă.

Raed lucrează și cu Paed Conca, în doul Praed care explorează muzica populară arabă (shaabi), cântată mai ales la nunți și festivități. Praed aduce o notă experimentală folosind elemente eletronice și de muzică improvizată în ceea ce ei numesc „chaabi psihedelic".

Raed Yassin a pregătit un mix trash care îți arată cam cum sună muzica electronică arabă de ieri și de azi, și de ce nu trebuie să ratezi concertul Praed din cadrul festivalului Outernational Days 2.