Tot ce nu ți-a spus Orban când a anunțat că vrea să bage impozit pe salariile IT-iștilor

Îmbătat de proaspătul succes în alegeri, liderul PNL Ludovic Orban nu s-a gândit foarte mult și a aruncat cu o piatră în peșteră. Asta în ciuda avertismentelor că zgomotul ar putea să trezească un monstru adormit al societății românești: tratamentul inegal al statului față de diferitele categorii profesionale. De data aceasta nu au mai fost în discuție militarii, polițiștii sau, Doamne ferește, parlamentarii, ci IT-iștii. Adică acei Feți-Frumoși ai economiei românești cu care ne mândrim în străinătate.

Dar să o iau cu începutul.

„Sunt adept al echității fiscale și consider că prin orice alt principiu se pot crea privilegii pentru anumite categorii profesionale și am exemplificat cu IT-iștii. Nu este normal ca ei să fie scutiți de impozit, iar alte categorii nu”, a spus Ludovic Orban, într-o declarație de sâmbătă la Mediaș. În zilele următoare, liderul liberal și-a menținut poziția pe acest subiect și a fost confirmat și de alți lideri ai PNL.

Domeniul IT din România este unul, indiscutabil, performant. Dacă ar fi să ne luăm numai după datele puse la dispoziție de Asociația patronală din software și servicii (ANIS), lucrurile arată cam așa: o cifră de afaceri pentru 2019 de peste cinci miliarde de euro, 6% contribuție la PIB-ul României (creștere de la 0,5% în 2003) și cam o sută de mii de specialiști ce lucrează în domeniu, plătiți la standarde occidentale.

Practic, o oază de bunăstare și performanță, într-o țară săracă și înapoiată.

Această performanță trebuie pusă însă într-un context: încă din 2001, domeniul IT a fost unul sprijinit de statul român, în principal prin eliminarea impozitului pe venit plătit de angajații din IT. Un studiu publicat în urmă cu câteva luni de două cercetătoare românce, Isabela Manelici și Smaranda Pantea, arată că, în 2001, România nu era deloc o țară rentabilă pentru dezvoltarea industriei IT, un motiv principal fiind taxele mari puse pe muncă.

Inițial, clasa politică de atunci a privind cu scepticism inițiativa deputatului Varujan Pambuccian de a elimina/reduce aceste taxe pentru ca România să devină competitivă în acest domeniu. Ulterior, când politicienii au realizat cât de mulți programatori fac coadă la graniță, cu CV-ul în mână, și-au schimbat poziția.

În timp, scutirile de impozite au suferit modificări, în 2013 s-au extins și la alte categorii de angajați din acest domeniu. Dar în concluzie, ca să citez tot din studiul publicat de cele două cercetătoare, dacă statul pierde anual între 62 și 80 milioane de euro din taxele neîncasate de la IT-iști, câștigă de 25 de ori mai mult din valoarea adăugată economiei de domeniul IT.

Oricum ai da-o, statul iese în câștig din industria IT. Și, pe lângă stat, mai câștigă o grămadă de angajați care nu plătesc impozite, la fel ca noi ceilalți.

Paul este inginer software la o mică firmă românească de outsourcing care lucrează în special pentru corporații mari de afară. Am stat de vorbă cu el zilele acestea despre eventualitatea reintroducerii impozitului pe venit în IT. Paul câștigă acum peste 1 500 de euro în mână, iar dacă ar plăti un impozit pe venit de 10%, ca ceilalți angajați, ar pierde în jur de două sute de euro la salariu.

Și-ar căuta alt job în condițiile astea?

„Pe scurt, da. Dacă mi-ar scădea salariul cu o sumă de ordinul sutelor (n.r.- de euro) mi-aș căuta alt loc de muncă. Nu neapărat în afară, dar la altă firmă ca să-mi acopere pierderea”, mi-a spus simplu Paul.

Cum i se pare totuși faptul că face parte dintr-o categorie „privilegiată” de angajați?

„Nu mi s-a părut niciodată corect. Am auzit argumentele pro și contra. Am înțeles că se dorește stimularea sectorului IT care ar reprezenta un procent semnificativ din PIB, dar nu mi se pare deloc corect ca un domeniu deja foarte privilegiat din punct de vedere financiar să primească și mai multe privilegii. Beneficiez și îmi convine, evident, și aș încerca să rămân la același nivel salarial dacă ar dispărea scutirea de impozit. Dar, ca principiu, nu e corect”, mi-a mai spus Paul.

Paul și alții ca el ar avea unde să plece. Dacă ar fi să-l ascult pe Băsescu, „băieții și fetele acestea au câte un scaun și un calculator pe care într-o noapte le iau sub braț și au plecat în alte zări pentru că, partea esențială, creierul, este la purtător”.

De altfel, asta e marea frică a multora. Dacă le pui impozite, specialiștii din IT își vor face bagajele și vor pleca spre alte zări mai prietenoase cu tehnologia. Mă rog, teoria e simplistă, dar e îmbrățișată de actuali și foști miniștri.

Lucian Crețu este partener într-o agenție de recrutare, în principal de IT-iști. Mi-a spus că, din experiența sa cu câteva sute de angajați pe an, salariile în domeniu sunt în medie între 1 500 și două mii de euro net pe lună. Iar tendința este de creștere.

„Eu dacă mă duc într-o țară mai exotică, am curiozitatea să mă uit la salariile inginerilor de dezvoltare (programatori). Am avut o surpriză de vreo trei-patru ani încoace să constat că salariile tind să se egalizeze în această industrie. În România nu se câștigă chiar la fel ca în alte țări, dar direcția este aceeași ca cea globală. De ce? Pentru că e o muncă pe care poți s-o faci remote. E o industrie foarte mobilă”, mi-a spus Lucian Crețu.

Ce s-ar întâmpla dacă s-ar băga impozit pe venit?

„Clar va fi un impact negativ. Într-o companie tech, cam 70-80% din totalul costurilor sunt cele de personal”, mi-a mai spus Lucian Crețu. Specialistul în resurse umane mi-a mai spus că, în opinia sa, ar mai exista un impact negativ și anume acela că România „trece printr-o perioadă cu turbulențe socio-politice și trebuie să adaugi și acest lucru. Decizia de plecare din țară e mai ușor de luat”, mi-a mai spus Crețu.

Subiectul deschis de Orban este, fără îndoială, unul care naște pasiuni aprinse. Un monstru în adormire, cum ziceam. Dar poate problema este aceea că a fost pus prost pe tapet. Fără o analiză temeinică, studii de oportunitate etc.. Pentru că, din fericire, rapoarte în domeniu există, cum este și cel realizat de Isabela Manelici și Smaranda Pantea.

Despre acest subiect am stat de vorbă și cu Mihai Copaciu, director adjunct al Direcției Modelare și Prognoze Macroeconomice din cadrul BNR.

VICE: În 2001, când s-a introdus scutirea de impozit în domeniul IT, costul muncii în România era ridicat. Acum impozitul pe venit este 10%. Se mai justifică în aceste condiții o astfel de facilitate fiscală?
Mihai Copaciu: Impozitul pe venit existent înainte de introducerea cotei unice de 16%, începând cu 2005 (10% în prezent), era unul progresiv. De altfel, taxa implicită pe muncă nu s-a redus semnificativ în timp.

Potrivit raportului anual „Taxation trends in the European Union” publicat de CE, aceasta a fost de 29,3% în 2004, 28,1% în 2005, 33,9% în 2013, 27,9% în 2016, respectiv 29% în 2017. Revenind la impozitul pe venit, valoarea procentuală a scutirii a scăzut odată cu scăderea ratei de impozitare, însă în termeni absoluți cel mai probabil a crescut în timp odată cu creșterea salariilor și a numărului de angajați din sectoarele beneficiare.

Din punctul meu de vedere, această politică industrială selectivă a statului roman în domeniul IT, de exploatare a unui avantaj comparativ dinamic și nu static într-un sector intensiv în capital uman, a fost una de succes. Exemple la o scară mult mai largă regăsim în Asia de Est. În general, dar și în acest sector, autoritățile pot progresa substanțial prin a colabora cu sectorul privat pentru a reduce asimetria informațională și a adresa mai bine nevoile acestuia.

Menținerea sau nu a facilității pe viitor este un subiect care ar trebui să facă subiectul unei analize suplimentare celei prezentate de Manelici și Pantea (2019).

Există date extrem de detaliate la nivelul autorităților care ar permite, în mâna unor cercetători specializați, oferirea unui răspuns calificat la întrebări precum: este sectorul IT încă un sector cheie care generează externalități pozitive și semnificative în economie? Este dimensiunea sa curentă una optimă pentru economia României? Va genera eliminarea facilităților o pierdere de productivitate la nivelul economiei și o pierdere de competitivitate pe plan internațional?

De exemplu, van Ark, O’Mahoney si Timmer (2008) identifică drept una din sursele gap-ului pozitiv de productivitate dintre SUA și Europa inițiat la mijlocul anilor ’90 dezvoltarea mai târzie și mai firavă a sectorului IT în Europa.

Ce rezultate măsurabile au produs aceste facilități fiscale? Sau, altfel spus: Ce am avut de câștigat noi, restul angajaților care nu am beneficiat de aceste reduceri fiscale?
Există două studii detaliate care investighează aceste aspecte: unul de o manieră mai degrabă calitativă (Grigoras, Tanase, Leonte, 2017) și unul de o maniera cantitativă (Manelici și Pantea, 2019).

Primul evidențiază creșterea mare a numărului de angajați raportată la UE, chiar și în condițiile unei oferte insuficiente reflectată în creșteri substanțiale ale salariilor. Companiile sunt deținute în principal de nerezidenți, stocul de investiții străine în sectorul „Informații și Comunicații” fiind de aproximativ 3,7 miliarde euro în 2015, și sunt orientate preponderant spre export. În 2015, valoarea adăugată brută de către sectorul IT&C în PIB nominal a fost de 4,4% la sută, printre cele mai ridicate din UE.

În cazul celui de-al doilea studiu menționat, focusul este pe măsurarea efectelor asupra firmelor din sectorul IT. Rezultatele indică existența unei relații cauzale între introducerea acestei scutiri și creșterea acestor firme (și după introducerea inițială în 2001, și după reforma din 2013).

Faptul ca firmele au crescut sugerează că această scutire a fost împărțită între angajat și angajator (angajatorul putând plăti un salariu brut mai mic și putând investi aceasta sumă în a se extinde). În plus, aceste firme au crescut mult comparativ cu valoarea scutirii.

Cum s-au întors acești bani în economia românească?

Sectorul IT este un sector ale cărui servicii sunt folosite în mod larg în economie, și de firme și de consumatorii finali. Studiul arată ca sectoarele care folosesc intensiv serviciile IT au crescut și ele. Multe firme, multinaționale și autohtone, au putut să-și crească productivitatea și sofisticarea produselor prin accesul la o plajă mai largă de servicii IT locale.

Spre exemplu, Renault a menționat sectorul IT românesc ca un punct atractiv atunci când a decis să mute Technocentre în Romania. Deci nu doar sectorul IT a beneficiat direct, ci și alte sectoare în mod indirect.

Deși studiile nu spun nimic despre acest lucru, creșterea unui sector cu salarii mari stimulează și economia locală (serviciile în general). În plus, apariția și dezvoltarea substanțială a unor firme precum Bitdefender, Emag, UiPath au stimulat acumularea de capital românesc.

O altă modalitate indirectă ca aceste facilități să fie reflectate în viața de zi cu zi a cetățeanului este reprezentată de creșterea gradului de informatizare al administrației publice și implicit a serviciilor oferite cetățeanului. Din păcate, aici rezultatele nu au fost cele așteptate și vina principală cred că e partea cererii de astfel de servicii și nu a ofertei.

Cum se poate trage concluzia că scutirile de impozit s-au bucurat de succes? Pe baza căror criterii?
Există două criterii: de eficacitate a politicii și de eficiență. Eficacitatea: dat fiind că a fost introdusă această măsură, ce efecte a avut asupra sectorului țintă? A crescut acesta sau nu? Cât de mult a crescut dată fiind valoarea scutirii?

Manelici și Pantea arată ca politica a fost eficace, în special la introducerea ei, în a promova creșterea sectorului IT și pe partea intensivă (creșterea firmelor care existau pre-2001) și extensivă (intrarea de noi firme în economie, inclusiv cu capital autohton). Răspunsul aici este pozitiv: scutirea, la momentul introducerii ei, a condus la o creștere masivă a sectorului țintă.

Ce credeți că s-ar întâmpla dacă România ar renunța la scutirea de impozit pe venit în sectorul IT? Firmele din România ar avea capacitatea să compenseze creșterile de cheltuieli pentru angajați?
În mod normal o astfel de decizie ar trebui fundamentată pe baza unui studiu de impact amănunțit. La acest moment, sectorul IT și economia României în ansamblu sunt diferite de sectorul IT și România lui 2001 sau chiar a lui 2013.

Pe de o parte firmele din sectorul IT sunt caracterizate de un grad ridicat de mobilitate, optimizând inclusiv aspectele de natura fiscală, de expansiune sau relocare. Aceste caracteristici sunt prezente și la nivelul angajaților, nefiind exclusă, în cazul necompensării impozitului, migrarea spre piețe cu un deficit ridicat de forță de muncă precum Irlanda sau Olanda.

Pe de altă parte, sectorul este deja bine înrădăcinat în România, firmele au făcut investiții în forța de muncă locală, multe firme fac parte dintr-un ecosistem local (în București, Cluj etc.).

Atâta timp cât există talent în Romania - inputul principal pentru sectorul IT - la salarii relativ competitive (cu sau fără scutire), nu este clar că firmele își vor schimba locația pe termen scurt sau mediu doar datorită eliminării acestei scutiri. Referitor la talent, poate o atenție sporită acordată sistemului universitar din acest domeniu este necesară.

Câteva condiții sunt necesare însă fiecărei măsuri de politică publică indiferent de sectorul unde este aplicată: predictibilitate, credibilitate, fundamentare, dialog cu sectorul vizat, încredere reciprocă. Toate aceste aspecte le regăsim rar în politicile publice din România.

Există o serie de țări din jurul nostru (Ucraina, Polonia etc.) care acordă facilități fiscale pentru industria IT. Există vreun clasament/ analiză din acest punct de vedere, pe mai multe țări din Europa? Care e țara cea mai „IT friendly” din lume?
Nu cunosc date specifice legate de salarii în țările menționate. În cazul Ucrainei însă trebuie luat în calcul și riscul de țară, mult mai ridicat decât cel al României. Evidențele anecdotice indică o migrare masivă a firmelor de IT inclusiv spre România, odată cu declanșarea conflictului din Crimeea.

Potrivit „IT Industry Competitiveness Index 2011”, România era pe locul 37 din cele 66 de țări analizate, topul fiind condus de SUA, Finlanda și Singapore. Pentru perioada 2018-2022, România se clasează pe locul 49 din cele 82 de țări investigate, Australia, Singapore și Suedia aflându-se pe primele trei locuri.

Interviul cu Mihai Copaciu a fost condensat din rațiuni editoriale. În formularea răspunsurilor, Mihai Copaciu a beneficiat de dialogul cu Isabela Manelici (doctorand în economie, Universitatea California Berkeley) și Marius Cimpoeșu (Executive Vicepresident ICT & Managing Director Romania, Sustainalytics). Opiniile expuse îi aparțin acestuia și ele nu implică sau angajează în vreun fel Banca Națională a României.