Dezastrul poluării de la Geamăna de care autoritățile române ar vrea să uiți

Numele satului Geamăna a ajuns să fie confundat cu supranumele „satul scufundat”. Asta pentru că, de la an la an, satul a fost încă un pic băgat sub deșeuri toxice. Nămolul roșiatic provine de la mina de cupru Roşia Poieni. Proiectul a început în 1977 când România, sub conducerea lui Nicolae Ceaușescu, a pornit exploatarea de cupru. La începutul anilor ’80, au fost expropriate de stat peste 300 de familii din Geamăna. Sumele primite au fost în funcţie de proprietăţi. În prezent, zona este atât o imagine a nepăsării statului, cât și un loc exotic căutat de turiști.

Fotograful Cristian Lipovan a documentat cum s-a transformat zona.

Geamăna e dispărut. Peste satul fantomă, înghițit de un lac format din mâl și steril, a rămas un peisaj cu culori vii, acide, ireale. Apele care se scurg din deal sunt roșu sângerii, iar asta arată că totul e otrăvit, de la apă, iarbă, copaci, fructe, legume, animale până la om. În tot acest timp, volumul lacului crește, iar oamenii din zona trăiesc zi de zi sub amenințarea apei otrăvitoare care se tot apropie de locuințele lor.

Proiectul început sub conducerea lui Ceaușescu, în 1977, a creat cea mai mare mină de cupru din Europa (la acel moment) și cea mai mare din România, acum. Acum a ajuns cel mai mare iaz de decantare din Europa și a creat în Munții Apuseni o adevărată „bombă ecologică”.

În primă fază a dispărut satul Geamăna cu tot ce se afla în el: case, biserica, cimitirul. Au urmat sate din jur, cu sute de case, încă un cimitir, iar o biserică a fost salvată la limită prin demontare și dusă piatră cu piatră la muzeul etnografic din Sibiu. Cu toate astea aici mai trăiesc câteva persoane care s-au ambiționat să rămână până la sfârșit.

Subiectul e unul destul de sensibil, iar prin proiectul meu vreau să afle cât mai multă lume despre acest dezastru creat de om. Pe lângă distrugerea vieților oamenilor și a unei istorii înghițite de lacul toxic, mai este natura. Întâi a fost afectată prin „retezarea” unui munte, apoi a venit poluarea unei văi imense de unde viețile a sute de oameni au fost date peste cap.

Sper ca cei care vor vedea imaginile să înțeleagă că trebuie să fim mult mai uniți, astfel încât astfel de dezastre să nu mai fie posibile în prezent. Am surprins atmosfera unui lac de milioane de tone de steril, cu milioane de culori halucinante și, pe cât de impresionant arată locul, realitatea-i că totul este otrăvit. Până și oamenii, după moartea lor, ajung înghițiți de otravă. În esență, natura este cel mai prețios lucru de pe Pământ, iar copiii noștri trebuie să învețe la rândul lor să o respecte și să o iubească. Doar așa vor putea trăi într-o lume mai bună și mai sănătoasă.