Am fost la Craiova, ca să înțeleg de unde a plecat faima lui Selly, cel mai mare vlogger al României

Îl cunosc pe Selly, cel mai mare vlogger al României, chiar la el acasă, în Craiova, în fața blocului unde a crescut și, la un moment dat, a locuit și Alex Velea. E ceva cu blocul asta, îmi zic, și urc în apartamentul mic, unde mama sa ne așteaptă cu cafeaua tare, cum numai o profă de mate te poate face să tremuri. Abia încăpem să filmăm patru oameni în camera lui mică și reprezentativă, de unde a strâns peste două milioane de abonați pe canalul de Youtube.

Vorbim despre viața lui înainte de faimă și drumul către ea, dar și despre viitor. Scoate din clipurile de Youtube ținute la secret unul dintre primele sale short movies, de când avea 12 ani și visa să facă filme de acțiune, ca americanul Freddie Wong. Intens și sângeros, rămânem toți mască la violența de pe ecran, redată prin efecte speciale.

Apoi ieșim în oraș, să ne arate câteva dintre locurile care l-au format. Trecem prin Parcul Romanescu, unde fani de vârsta lui îi ies în cale vizibil emoționați. Toți vor un selfie, un băiat cere un autograf, o fată îi spune că-i frumos: „Când eram mic, nu-mi spunea nimeni că sunt frumos”, răspunde Selly. Asta e o poreclă primită când juca fotbal în curtea școlii Gimnaziale „Mircea Eliade”. Administratora confirmă în treacăt că era băiat deștept. Trecem și pe la el prin liceu, să ne arate în ce bancă stă, cu iubita.

Selly vorbește mult și repede și când nu face vlogging. Așa a fost de mic, elevul care vorbea în oră. Dacă îi scapă o bâlbă, o ia de la capăt ca un disc care sare, de cât ori este nevoie. Camera de filmat prinde cu greu momente în care tace. Dacă nu ne vorbește nouă, se filmează cu telefonul, ca să posteze pe Insta. Postează pe Insta non-stop. Și noaptea dacă-l trezești, probabil o să-ți zică „Salut, sunt Selly”. „De mic am avut dorința asta de a fi în centrul atenției”, își începe el povestea și timp de o oră vorbește numai despre chestii care au fost „foarte foarte tari”.

VICE: Erai popular și înainte să faci vlogging?
Selly: Eram atât de mic, încât noțiunea asta nu prea conta pentru mine. Popularitate însemnau youtuberii pe care-i urmăream, eram un foarte mare fan al lor. Mă uitam mult la Doza de haș, dar mai mult decât atât, mă uitam la Creative Monkeys. Ei au avut o serie de animații numită Roboți, foarte bine făcută, și un site cu tutoriale de Premier Pro și After Effects. Erau în limba română, iar la zece ani nu stăpâneam foarte bine engleza, așa că m-au ajutat să intru în lumea de montaj și editare video.

Cum îți stăvileai pofta asta de exprimare înainte să faci vlogging?
Vorbeam foarte, foarte mult și când eram mic. Toată lumea îmi zicea asta. Profitam de fiecare ocazie să spun ceva, discutam în ore, ridicam mâna.

Aveai probleme la școală din cauza asta?
Am avut în general o relație bună cu profii. Mă considerau oaia neagră a clasei, eram năzdrăvan, uneori obraznic, dar compensam prin faptul că învățam bine și nu puteau să aibă ceva cu mine.

Mai ești năzdrăvan?
M-am responsablizat foarte mult. Depinde și ce mai înseamnă năzdrăvan, cu timpul se mai schimbă definițiile astea.

Și visul ăsta, să lucrezi cu video, cum a apărut?
Eram fascinat de cum se schimbă camerele în direct la tv, nu înțelegeam, câte sunt? Cum funcționează toată lumea asta? Pentru mine, în interiorul tv-ului era o lume magică. Îmi doream să fiu cameraman. Și i-am implorat pe ai mei să-mi cumpere o cameră video. După mult timp și multe rugăminți, au făcut-o și am filmat absolut tot ce se întâmpla în jurul meu. Părinții îmi spuneau: „Mai lasă camera aia, bucură-te de view”, dar eu eram fascinat de ce filmam.

Care a fost prima ta cameră?
Una destul de proastă, ceea ce a fost foarte tare, pentru că am învățat să o folosesc la potențialul ei maxim. Am învățat cum să pun lumina, cum să fiu aproape de ea, ca să capteze sunetul bine, iar astea m-au ajutat când am trecut la o aparatură mai profi. Acum poți să te apuci de vlogging cu un telefon. Timpurile s-au schimbat foarte mult.

Cum ți-a venit ideea să faci vlogging?
Odată cu Youtube, am descoperit și creatorii de content din afară. Când mi-am dat seama că chestia asta merge și în România, mi s-a părut oau. Un mare impact l-a avut Bianca Adam. O vedeam că filmează în Craiova, în locuri pe care eu le cunoșteam, și că acumulează sute de mii de vizualizări, iar pentru mine chestia asta era uimitoare. Așa mi-am dat seama că Youtube este o platformă vie, care evoluează constant, că e un loc în care aș vrea să fiu. Deodată, visul meu nu mai era să fiu cameraman, ci să fac content pe Youtube.

Ce-ți place cel mai mult la vlogging?
Editatul, că e un lucru pe care poți să-l faci fie superficial, fie foarte, foarte atent la detalii. Când am un vlog cu potențial mare, devin foarte atent la muzica pe care o pun, mood-ul pe care-l dă, la titlu, la cum spun povestea. Pentru mine, editul e la fel de important ca filmarea brută.

Ce-ți oferă emoțional toată treaba asta?
E pur și simplu fericirea de a face ceea ce-ți place. Asta e cel mai important. Mă simt foarte împlinit când sunt pe un platou de filmare, regizez și spun unde trebuie să fie fiecare chestie. Înainte nu aveam această posibilitate, nu aveam o lumină, ci o veioză, nu aveam un stabilizator, ci un trepied și nu ieșea cum voiam eu.

La al câtelea vlog ai bubuit?
Aveam 12 ani, știam că într-o zi o să se întâmple ceva, dacă voi continua să fac vloguri. La început au fost opt luni în care am adunat trei, patru sute de abonați. Apoi, într-o zi, în parcul Pușkin, un youtuber din Craiova, care avea o comunitate mare pe vremea aia și filma un episod în care punea oamenilor întrebări din comentarii, mi-a luat un mini interviu. I-am spus că am un canal de Youtube, mi-a pus linkul la el. După ce a publicat videoclipul, alți youtuberi din Craiova, The Wampers, mi-au lăsat un comentariu: „Băi, foarte tare ce faci, ai super mult potențial”.

Cum te diferențiai de alți youtuberi?
Făceam efecte speciale. Știam să fac pe calculator împușcături, explozii, chestii de genul. The Wampers, când au văzut chestia asta, au zis oau, cât de tare. Eu am sesizat în asta o oportunitate și am făcut pentru ei un intro cu kinetic typography - text care vine pe ecran din diferite unghiuri. Le-am vândut intro-ul contra unei promovări pe canalul lor.

După, mi-au spus că pot vorbi și cu Bianca Adam să facă asta. Atunci mi-am dat seama că ăla poate fi momentul în care mă ridic din anonimat, pentru că Tequilla avea peste o sută de mii de abonați. O promovare la ea pe canal costa 70 de lei. A fost cea mai bună investiție din viața mea. Mi-a adus vreo două, trei mii de abonați, după care ritmul a început să scadă. Dar eu am continuat să mă îmbunătățesc. Știi cum se zice, primul milion e cel mai greu.

Cât ți-a luat, din momentul în care ai pus mâna pe un program de editare, până l-ai stăpânit?
La început am lucrat în Windows Movie Maker, apoi în Magic Movie Maker, apoi în Sony Vegas. Când am trecut la Premiere Pro, mi-a luat câteva zile să învăț, pentru că deja știam bazele din celelalte programe. În momentul în care am învățat cum să dau cut în Premiere și cum să pun sunet și muzică, am dat render și am postat primul video. E mult mai bine să faci chestii mici, pe care să le termini, decât să-ți propui o chestie masivă, pe care să nu o duci la capăt niciodată. Înveți mult mai multe când aduci un proiect de la zero la o sută, chiar dacă nu e ceva extraordinar.

Dar, ce m-a diferențiat a fost că știam să lucrez în Adobe After Effects și să fac chestii în 3D Max. Ieșeau niște chestii mult mai mișto decât se vedeau la alții.

Cum ai ajuns la efecte speciale?
Prin 2012, mă uitam foarte mult la un creator, Freddie Wong, care făcea pe calculator filme scurte de acțiune cu foarte multe împușcături și explozii și arătau foarte bine. Cu prietenii mei de la țară, am încercat să-l imit. El a fost cea mai mare inspirație să mă apuc de Youtube.

Dacă o să am ocazia să mă duc în LA, să fiu pe strada pe care își filma Freddie clipurile și să mă văd cu el, o să-i strâng mâna și-o să-i zic „Datorită ție sunt ce sunt eu astăzi”. Inițial, eu mi-am dorit să fac filme, dar am descoperit vloggingul și mi-am dat seama că e un format mult mai practic, să capăt audiență online.

A existat vreun mentor?
Tata e inginer silvic, mama e profesoară de matematică, niciunul dintre ei nu are experiență în domeniul ăsta. Mentorii mei au fost online, făceau tutoriale, iar eu am învățat de la ei. Așa am ajuns să respect foarte mult ce înseamnă Youtube și comunitatea, oamenii care n-au ținut pentru ei și au împărtășit ce știau. Dacă te uiți la televizor, n-o să te învețe nimeni să faci televiziune.

Ce fel de susținere primeai?
În al doilea video pe care l-am făcut pentru vlog, îmi prezentam colegii. Ca să se uite toți, pentru că 30 de views ar fi fost mai mult decât zero. Nu le-a păsat nici atunci, nici când am făcut mai mulți abonați. Dar a fost mai bine așa. Dacă toată lumea m-ar fi bătut pe umăr, mi s-ar fi urcat la cap de foarte mic.

Ți-a zis vreodată vreun profesor „Mai lasă vlogul, pune mâna pe carte”?
Am primit și genul ăsta de vorbe la început, mai ales că eu eram un elev bun, care a scăzut, când s-a apucat de vlog. Îmi plăcea prea mult ce făceam ca să bag în seamă sfatul, dar am apreciat, că na, era sincer. mi voiau binele.

Cum a început să crească faima ta, la școală?
Nu am sesizat momentul în care am ajuns faimos, pentru că s-a întâmplat cu timpul. Eram a cincea și am început să fiu inclus în cercurile sociale, inițial de cei mai mari din școală, dar nu de cei de-a opta. Ăia nu mă suportau niciunul, îmi spuneau „Bă, lasă-te de prostiile alea de pe Youtube, că te bat dacă le mai faci”. (râde) Dar aș fi ipocrit să spun că am fost bullied. A fost ok, nu m-a oprit să fac ce-mi doream. Când am intrat la liceu, aveam deja vreo cinci sute de mii de abonați. Colegii mei sunt foarte deschiși la minte și nici nu mi-au dat nas, dar nici nu au fost respingători.

Îți aduci aminte primul autograf?
Îmi aduc aminte prima poză. Eram mic, mâncam la un fast food și am auzit în spatele meu „băiatul ăla, Selly, ăla de pe Youtube, hai să facem o poză”. Erau două fete de vârsta mea. Momentul a fost oau pentru mine. Apoi am simțit că se mai întorcea lumea după mine în autobuz și asta îmi stimula egoul foarte mult. Erau validări pe care mi le-am dorit toată viața. Și în momentul în care le-am avut, am făcut asta cu și mai multă pasiune.

Ultima piesă 5GANG, de cinci zile locul întâi în trending pe Youtube

Te-a oprit cineva vreodată să-ți zică ceva de rău?
Orice părere are cineva despre mine este engagement. Dacă lași un comentariu la video, este engagement. Dacă e o critică constructivă, foarte bine, dacă nu, foarte bine. Eu mă bucur că a vorbit despre mine. Nu am nicio problemă cu haterii, îi iubesc pe toți. Mi se pare normal să existe oameni care nu sunt de acord cu tine. Eu când văd la piesele 5GANG oameni de 30 de ani care spun „Ce e asta, unde se duce generația, strică muzica, copiii ăștia sunt niște distruși”, pe mine mă bucură foarte mult, înseamnă că oamenii ăia au auzit de mine.

Ce vrei să faci după ce termini liceul?
E o universitate americană care vine în România cu un Bachelor Business Administration, acreditată internațional, cu profesori americani, predare în engleză și programă din State. Am cochetat și cu UNATC, am mers pe ideea că, dacă până acum am învățat singur cum să filmez și să editez, pot face asta în continuare, de pe internet, decât să petrec patru ani într-o instituție care nu știu cât este de actuală.

Crezi că o să te oprești vreodată din făcut vlogging?
Eu sper să nu mă opresc niciodată din a face ceea ce îmi place. Activitatea mea va fi mereu în online, indiferent de cum se va numi sau dacă o să fiu eu în spotlight sau altcineva. Oricine are o durată de relevanță limitată și într-o zi o să zic gata, nu mai e de mine, vin ăștia tineri și ne iau fața. Nu cred că sunteți pregătiți pentru ce avalanșă de creatori de conținut fresh o să fie peste cinci ani, dintre copiii care se uită acum la vlogging.

Cum te folosești de faimă, ca să influențezi pozitiv societatea?
Încerc cât mai des să împărtășesc din experiența mea și din ce m-a ajutat în drumul ăsta. În special, încurajez toți tinerii și copiii să își găsească cât mai devreme o pasiune, ceva ce le-ar plăcea să facă. Asta e cel mai important. Nu vrei să termini liceul și să nu știi la ce facultate să dai, încotro să o iei.

Pe lângă asta, m-am implicat în mai multe proiecte sociale/educaționale. Am colaborat cu Salvați Copiii, am ținut un discurs în cadrul Unicef despre relația tinerilor cu politica, am avut o campanie anti-bullying alături de Lidl și am fost ambasadorul unui proiect educațional al unei asociații din Sectorul 2. De câteva ori am abordat subiecte serioase pe vloguri, când am simtit că este cazul.

E stresant să fii faimos?
E clar că îți oferă avantaje, dar poate fi și stresant. De multe ori, simți că nu ai pic de intimitate, că nu te bucuri de moment. Dar asta depinde foarte mult de om. Pe mine mă bucură că vin fanii la mine să facă poze. Când faci conținut pentru niște oameni care îți plătesc bilet, dau like, dau share, este responsabilitatea ta să fii cel mai ok om, să faci poze, să vorbești cu fiecare, să-i asculți. La mine vin mulți copii și mă întreabă: „Uite, știi, m-am apucat de vlog, cum ți se pare?”. Le dau câteva sfaturi. Mi-am dorit să fiu în poziția asta și mă bucur foarte mult.

Ce îți trebuie ca să fii în poziția asta?
Un oarecare control de sine și un simț al responsabilității. Tre să știi cât și când să spui, să ai un pic de carismă și o prezență plăcută, chiar dacă ai o zi proastă.