Economie · Bani

Cum să-ți recuperezi banii de la amicul ăla care se face că plouă de zeci de zile

O vânătoare de recompense m-a învățat cum să-l găsesc pe nemernicul care-mi datorează bani.
bani, datorie, recuperezi bani, datorii la prieteni
Fotografie via The Gender Spectrum Collection  

Oricine are un prieten sau o rudă care are niște bani să-i dea de luni bune. Sau ani.

Ăsta nu-i amicul ăla cu care mai faci schimb de 10-20 de lei. Ci e individul care a împrumutat cam chiria pe o lună și a dispărut.

Așa ca să-ți fie învățătură de minte. Însă e absolut evident că n-ar trebui să împrumuți pe cineva cu bani, mai ales dacă-i vorba de persoana la care nu poți renunța fără să distrugi toată relația. Poate că ai nevoie de bani chiar acum, însă trebuie să depui efort ca să-i recuperezi în viața asta.

Publicitate

Localizează ținta

Alex Hayes e o vânătoare de recompense de 28 de ani din Georgia. Jobul ei e să-i găsească pe datornicii care nu vor să fie descoperiți. Are și o afacere de detectivi particulari cu iubitul ei. Conform ei, primul lucru pe care trebuie să-l faci e să-l localizezi pe amicul care se dă dispărut.

„În 90% din cazurile mele, încep cu conturile lor de social media. Verific dacă au mai multe sau poate sub un alt nume.

Și căutările pe Google sunt bune. Oamenii tind să pună multe informații despre ei în online fără să-și dea seama”, spune ea.

Al doilea pas presupune să vorbești cu prietenii și familia lui ca să-ți faci o imagine despre unde ar putea fi și care îi era situația financiară. S-ar putea să fii nevoit să călătorești ca să ajungi la persoanele „din sfera lui”, conform Hayes. „Când lucrăm pe teren, cea mai bună informație o obții de la oameni. Cineva care a interacționat direct”, spune Hayes. E important să-i înțelegi programul.

1575300661979-Alex-Hayes-and-her-boyfriend-Jon-Dalman-are-bounty-hunters

Jon Dalman (stânga) și Alex Hayes (dreapta) sunt vânători de recompense din Georgia. Fotografie de Charla Ayers.

Nu-l speria

Când afli unde s-ar putea ascunde, strategia ta va dicta succesul misiunii. Cel mai bine e să vă întâlniți în privat.

„Să nu apari într-un spațiu unde ai putea să-l faci de rușine sau să devină defensiv. Problema e între voi doi. Nu-i implica și pe alții”, sugerează Hayes. Poate că o abordare dură pare tentantă, dar asta nu aduce neapărat și rezultatele pe care ți le dorești.

Ea spune că cel mai bine e să fii calm și rațional. „Trateaz-o ca pe o afacere. E greu pentru că n-ai cum să nu te implici emoțional.” Genul ăsta de abordare e dezarmantă și salvatoare.

Publicitate

Trebuie să știi când să abandonezi misiunea

Chiar dacă respecți toți pașii, tot s-ar putea să nu-ți recuperezi banii. Și să te alegi cu și mai multe promisiuni. Ba chiar lucrurile pot deveni dubioase, pentru că oamenii nu sunt raționali când vine vorba de bani. Hayes sugerează să-ți impui niște mize.

„Dacă refuză să-ți dea banii, pleacă! Nu mai sta acolo, cu cât rămâi la locul întâlnirii, cu atât există mai multe șanse ca lucrurile să se ducă pe apa sâmbetii”, spune ea. „Noi ne referim la asta ca la fix, iar dacă prelungești momentul e de rău.”

Conform lui Hayes, dacă stai mai mult cu persoana în cauză, lucrurile vor deveni ostile. „Există o groază de feluri în care genul ăsta de confruntare poate să se transforme într-un coșmar, așa că e bine să ai cea mai blândă abordare posibil”, spune ea. „Indiferent câți bani sunt la mijloc, nu merită să chemi poliția pentru asta!”

Dă-l în judecată

Asta-i schema la care poți apela dacă ți se datorează niște sume colosale, iar pașii de mai sus n-au funcționat.

„Cea mai bună abordare, dacă nu comunică cu tine, e să depui plângere. Încearcă să-i dai în judecată ca să fii despăgubit. Dar poate fi dificil și uneori vei fi nevoit să scoți mai mulți bani doar ca să ți-i recuperezi pe primii”, spune Hayes.

Majoritatea experților nu recomandă să apelezi la tactica asta decât dacă ți se datorează câteva zeci de milioane de lei vechi. Dar când iei în calcul și efortul și timpul alocat ca să participi la audieri, s-ar putea să nu merite decât dacă la mijloc sunt sute.

Publicitate

Încearcă să păstrezi prietenia

Rubina Ahmed-Haq e o expertă financiară și creierul din spatele platformei Always Save Money. Dacă vânătorul de recompense dă rateu, iar suma datorată e mai mică de câteva zeci de milioane de lei vechi, ea are niște idei care te pot ajuta să-ți păstrezi prietenia.

Dă impresia unei urgențe cu dată concretă, iar asta s-ar putea să-ți activeze amicul. „Spune ceva de genul: Voi pleca în concediu într-o lună, așa că te rog să-mi înapoiezi banii ăia, pentru că voi avea nevoie de ei”, spune ea.

Conform lui Ahmed-Haq, vrei să-l faci să simtă că te ajută, chiar dacă nu asta se întâmplă de fapt. Fă-l să știe că ai nevoie de banii ăia. De cele mai multe ori, prietenii care cred că o duci bine financiar s-ar putea să „tot uite” să-ți returneze banii.

„Dacă vrei să-l rogi să-ți dea banii, vei părea lacom.” D-aia sugerează să-l faci să empatizeze cu tine. „Spune-i cât de greu o duci cu banii. Trebuie să știe că-ți merge rău.”

Altă strategie care funcționează pe rude e să le faci să-ți cumpere ceva care valorează fix cât îți datorau. „L-am rugat pe fratele meu, care avea niște bani să-mi dea, să-mi ia o ladă de bere pentru o petrecere. A fost încântat să mă ajute”, spune ea. Poți folosi tehnica asta până când simți că ți-ai recuperat valoarea banilor datorați.

Articolul a apărut inițial pe VICE CA.